Cheia succesului? Perseverența.

După ce a lăsat un job foarte bun în consultanță, Angela Lee Duckworth a predat matematica la clasa a 7-a la o școală publică din New York. A realizat rapid că IQ-ul nu era singurul factor care separa elevii de success de cei cu dificultăți. În această prezentare ea își explică teoria ei despre „perseverență" ca factor prezicător de succes.

La 27 de ani,

am renunțat la o slujbă foarte exigentă
în consultanță de gestiune

pentru una și mai exigentă: profesoratul.

Am predat matematica
la elevi de clasa a 7-a

în școlile publice din NewYork City.

Ca orice profesor,
am făcut chestionare și teste.

Le-am dat teme pentru acasă.

Când mi-au adus lucrările, le-am dat note.

M-a frapat că IQ-ul
nu era singura diferență

dintre cei mai buni
și cei mai slabi elevi.

Unii dintre cei mai buni performeri

nu aveau scoruri IQ astronomice.

Unii dintre cei mai inteligenți copii
nu se descurcau prea bine.

Asta m-a pus pe gânduri.

Ceea ce se învață la ora
de matematică de clasa a 7-a,

e, desigur, dificil: proporții, zecimale,

aria paralelogramului.

Dar aceste concepte nu sunt imposibile

și eram ferm convinsă că toți elevii mei

ar putea învăța materia

dacă ar lucra serios și sistematic.

După încă câțiva ani de predare,

am ajuns la concluzia
că în sistemul de învățământ e nevoie

să înțelegem mai bine elevii
și procesul de învățare

din punct de vedere motivațional

și psihic.

În sistemul de învățământ, cel mai
de succes parametru măsurat e IQ-ul,

dar ce facem dacă succesul
la școală și în viață

depinde de mult mai mult

decât de capacitatea de a învăța
repede și ușor?

Am renunțat la profesorat,

și am mers la masterat
pentru a deveni psiholog.

Am început să studiez copii și adulți

în medii extrem de dificile.

În fiecare studiu îmi puneam întrebarea

cine are succes și de ce?

Împreună cu echipa mea de cercetare
am mers la Academia Militară West Point.

Am încercat să pronosticăm care cadeți

vor continua școala militară
și care se vor retrage.

Am mers la Concursul Național
de Scris Corect

și am încercat să pronosticăm
care tineri vor merge

cel mai departe în competiție.

Am studiat profesori debutanți

care lucrau în cartiere problematice,

întrebându-ne care profesori
vor rămâne să predea

până la sfârșitul anului școlar,

iar dintre ei,
care vor fi cei mai eficienți

în ameliorarea rezultatelor
școlare ale elevilor?

Am intrat în parteneriat
cu companii private, întrebându-ne

ce salariați își va păstra slujba?

Şi cine va câștiga cel mai mult?

În toate aceste contexte foarte diferite,

s-a conturat un element

ca fiind un predictor semnificativ
al succesului.

Nu a fost inteligența socială.

Nu a fost felul în care arăți,
starea de sănătate sau IQ-ul.

A fost voința.

Voința e pasiunea și perseverența

investite în obiectivele
pe termen foarte lung.

Voința înseamnă rezistență.

Voința înseamnă a te dedica
viitorului tău zi de zi,

nu doar o săptămână, nu doar o lună,

ci ani, muncind din greu

pentru ca viitorul să devină realitate.

Voința înseamnă a-ți trăi
viața ca un maraton, nu ca un sprint.

Acum câțiva ani am început
să studiez voința

în școlile publice din Chicago.

Am dat mii de chestionare
elevilor de liceu

pentru a evalua perseverența

și am așteptat mai mult de un an

să văd care dintre ei a absolvit.

S-a dovedit că elevii
cu perseverență mai mare

aveau șanse semnificativ
mai mari de a promova,

comparabil la nivelul oricărei
variabile măsurabile,

cum ar fi venitul familiei,

scorul la testele standard de performanță,

chiar și nivelul de siguranță
în care se simțeau la școală.

Deci perseverența e importantă
nu doar la West Point

sau la Concursul Național de Ortografie.

E importantă și la școală,

mai ales pentru copiii cu risc
să abandoneze școala.

Cel mai șocant despre perseverență

e cât de puțin o înțelegem,

cât de puțin oferă știința în a o forma.

În fiecare zi părinții
și profesorii mă întreabă:

„Cum să îi ajut pe copii
să devină perseverenți?

Cum să-i învăț pe copii
să aibă o etică solidă de muncă?

Cum să-i motivez pe termen lung?”

Răspunsul sincer este că nu știu.

(Râsete)

Dar știu că talentul
nu te face perseverent.

Datele noastre arată clar

că sunt multe persoane talentate

care nu merg până la capăt
pe calea aleasă.

De fapt datele arată
că de obicei perseverența

nu e proporțională cu talentul,
ba chiar invers proporțională.

Cea mai bună idee până de până acum
pentru a induce perseverență la copii

e „optica evoluției succesive".

E o idee concepută la Universitatea
Stanford de Carol Dweck

și reprezintă convingerea

că abilitatea de a învăța nu-i ceva dat,

ci crește făcând eforturi.

Dr. Dweck a demonstrat că atunci
când copii citesc și învață

despre creier, cum se modifică și crește

ca răspuns la stimuli,

e mult mai probabil să persevereze
când greșesc,

pentru că nu cred că eșecul

e o problemă permanentă.

Deci „optica evoluției”
creează perseverență.

Dar avem nevoie de mai mult.

Și aici se opresc comentariile mele,

pentru că aici ne aflăm.

Asta avem de făcut pe viitor.

Trebuie să adunăm cele mai bune idei,
cele mai puternice intuiții

și să le testăm.

Să le măsurăm reușita,

și să fim dispuși să greșim,
să ne înșelăm,

s-o luăm de la capăt cu lecțiile învățate.

Cu alte cuvinte,
trebuie să fim perseverenți

în a-i învăța pe copii
să fie perseverenți.

Mulțumesc.

(Aplauze)