Știința tracului (și cum să-l depășești) - Mikael Cho

Vizionați lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/the-science-of-stage-fright-and-how-to-overcome-it-mikael-cho

Inima ce bate nebunește, palme transpirate, respirație anevoioasă? Nu, nu ai un atac de cord -- e tracul! Dacă vorbitul în public te face să te simți de parcă ai lupta pentru propria-ți viață, nu ești singurul. Dar cu cât mai bine înțelegi reacțiile corpului tău, cu atât mai multe șanse ai să treci peste asta. Mikael Cho ne sfătuiește cum să ne păcălim creierul și să acaparăm toată atenția.

Lecție de Mikael Cho, animație de KAWPA Studioworks.

Palme transpirate,

inima ce bate nebunește,

nod în stomac.

Nu poți să strigi după ajutor.

Nu numai că gâtul ți-e prea strâmt ca să respiri,

dar ar mai fi și stânjenitor.

Nu, nu ești urmărit de un monstru,

vorbești în public,

o soartă pe care unii o consideră mai rea decât moartea.

Când ești mort nu simți nimic;

pe podium simți tracul.

Dar la un moment dat cu toții a trebuit să vorbim

în fața oamenilor,

așadar trebuie să încerci să treci peste asta.

Pentru început, să înțelegem ce e tracul.

Oamenii, animale sociale ce suntem,

sunt cunoscuți pentru grijile pe care și le fac pentru reputație.

Vorbitul în public poate să o pună în pericol.

Te agiți înaintea unui discurs:

„Dar dacă oamenii o să creadă că sunt îngrozitor, că sunt un idiot?”

Acea frică de a fi perceput ca un idiot îngrozitor

e o reacție la amenințare

ce vine dintr-o parte primitivă a creierului nostru

care e foarte dificil de controlat.

E reacția de „luptă sau fugi”,

un proces de autoapărare întâlnit la o varietate de animale,

dintre care majoritatea nu țin speech-uri.

Dar avem un partener deștept

în studiul panicării.

Charles Darwin a studiat reacția de luptă sau fugi

la expoziția de șerpi de la Grădina Zoologică din Londra.

În jurnalul său a scris

„Voința și rațiunea mea erau fără putere

în fața imaginării unui pericol

pe care nu l-am mai trăit.”

A concluzionat că răspunsul său

era o reacție străveche neafectată

de nuanțările civilizației moderne.

Așadar, pentru mintea ta modernă conștientă,

e un discurs.

Pentru restul creierului tău,

construit să traducă legea junglei într-un cod,

când percepi posibilele consecințe

ale distrugerii unui discurs,

e timpul să fugi ca să-ți salvezi viața

sau să lupți până la moarte.

Hipotalamusul tău, comun tuturor vertebratelor,

face ca glanda pituitară să secrete

hormonul ACTH,

făcând glanda adrenală

să elimine adrenalină în sânge.

Gâtul și spatele se încordează,

te „înmoi”.

Picioarele și mâinile îți tremură

pe măsură ce mușchii se pregătesc de atac.

Transpiri.

Tensiunea sângelui crește brusc.

Digestia se oprește

pentru a maximiza transmiterea de nutrienți

și de oxigen la mușchi și la organele vitale,

așa că ai gura uscată, crampe în stomac.

Pupilele ți se dilată,

e greu să citești ceva îndeaproape,

ca de exemplu notițele tale,

dar la distanță e ușor.

Așa funcționează tracul.

Cum luptăm cu el?

În primul rând, perspectiva.

Nu e totul doar în mintea ta.

E o reacție naturală, hormonală a corpului,

ce ține de un sistem nervos autonom pe pilot automat.

Iar genetica are un rol imens în anxietate socială.

John Lennon a cântat live de mii de ori.

De fiecare dată a vomitat înainte.

Unii oameni sunt pur și simplu „echipați”

să fie mai speriați când vorbesc în public.

Din moment ce tracul e firesc și inevitabil,

concentrează-te pe ce poți controla.

Exersează

mult,

începând cu mult înainte,

într-un mediu asemănător cu cel în care va avea loc evenimentul.

Exersând orice sarcină crește gradul de familiaritate

și reduce anxietatea,

așa că, atunci când e momentul să vorbești în public,

ai încredere în tine

și în subiectul la ordinea de zi..

Steve Jobs își exersa discursurile epice

sute de ore,

cu săptămâni întregi înainte.

Dacă știi ce spui,

o să te hrănești din energia mulțimii,

în loc să-ți lași hipotalamusul

să-ți convingă corpul că e pe cale să fie prânzul

unei haite de animale de pradă.

Dar hei, hipotalamusul vertebratelor

a avut milioane de ani de practică mai mult decât tine.

Chiar înainte să urci pe scenă,

e timpul să trișezi

și să-ți păcălești creierul.

Întinde-ți brațele în sus și respiră adânc.

Asta face ca hipotalamusul tău să producă

un răspuns de relaxare.

De obicei, tracul lovește cel mai tare

chiar înaintea unei prezentări,

așa că folosește ultimul moment ca să te întinzi și să respiri.

Te apropii de microfon, vocea clară,

corpul relaxat.

Discursul bine pregătit convinge mulțimea

că ești un geniu carismatic.

Cum?

Nu ai învins tracul,

te-ai adaptat la acesta.

Cât despre faptul că indiferent

de cât de civilizat dai impresia că ești

într-o parte a creierului tău,

rămâi un animal sălbatic,

un animal sălbatic profund, priceput la vorbă.