De ce îmbătrânim? - Monica Menesini

Vezi lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/why-do-our-bodies-age-monica-menesini

Corpurile umane nu sunt create pentru o îmbătrânire extremă: capacitatea noastră e limitată la 90 de ani. Dar ce înseamnă îmbătrânirea și cum neutralizează aceasta eforturile corpului de a rămâne în viață?
Monica Menesini ne oferă detalii despre cele nouă trăsături fiziologice care joacă un rol esențial în îmbătrânire.

Lecție de Monica Menesini, animație de Cinematic.

În 1997, o franțuzoaică
pe nume Jeanne Calment

a trecut în neființă după 122 de ani
și 164 de zile pe acest Pământ,

devenind cel mai bătrân om din istorie.

Vârsta ei era atât de uluitoare,

încât un milionar a promis un milion
de dolari celui ce-i poate bate recordul.

Dar în realitate, atingerea acestei vârste
sau uneia mai mari

e o realizare pe care foarte puțini,

sau poate chiar nimeni
nu o poate atinge.

Corpurile omenești nu sunt făcute
pentru o îmbătrânire extremă.

Capacitatea noastră e limitată
la aproximativ 90 de ani.

Dar ce e îmbătrânirea

și cum neutralizează ea eforturile
corpului de a rămâne în viață?

Știm intuitiv ce e îmbătrânirea.

Pentru unii înseamnă maturizare,

în timp ce pentru alții
înseamnă înaintare în vârstă.

Totuși e greu de găsit o definiție
strict științifică a îmbătrânirii.

Putem spune că îmbătrânirea
are loc atunci când procesele interne

și interacțiunile cu mediul înconjurător,
precum lumina soarelui

și toxinele din aer, din apă
și din dietele noastre

provoacă schimbări în structura

și funcția moleculelor
și celulelor din corp.

Aceste schimbări conduc
la degradarea acestora

și apoi la prăbușirea întregului organism.

Mecanismele exacte ale îmbătrânirii
sunt puțin înțelese,

însă recent, cercetătorii au identificat
nouă trăsături fiziologice,

variind de la modificările genetice

la schimbările în abilitatea
celulei de a se regenera,

ce joacă un rol esențial.

Mai întâi, odată cu trecerea anilor,

corpul acumulează erori genetice
sub formă de leziuni ale ADN-ului.

Acestea apar în mod natural
atunci când ADN-ul se multiplică,

dar și în celulele ce nu se divid.

Organitele numite mitocondrii sunt
în special predispuse acestor degradări.

Mitocondriile produc adenozintrifosfat

sau ATP,

sursa principală de energie
pentru toate procesele celulare,

în plus, mitocondriile reglează
multe procese celulare

și joacă un rol important
în moartea programată a celulei.

Dacă funcțiile mitocondriei se reduc,

atunci celulele și mai apoi
toate organele se deteriorează.

Au loc și alte modificări
în structura genelor,

cunoscute drept modificările epigenetice,

ce afectează țesuturile
și celulele corpului.

Genele inactive sau exprimate
doar în nivelurile scăzute la nou-născuți

devin dominante la oamenii în vârstă,

conducând la dezvoltarea
bolilor degenerative,

precum boala Alzheimer
ce accelerează îmbătrânirea.

Chiar dacă am putea evita
aceste modificări genetice dăunătoare,

nici măcar propriile noastre celule
nu ne-ar putea ajuta.

Problema e că regenerarea celulară,
însăși esența vieții,

scade pe măsură ce îmbătrânim.

ADN-ul celulelor noastre
e acoperit cu cromozomi,

fiecare având două regiuni protectoare
la extremități numite telomeri.

Acestea se scurtează
ori de câte ori celula se multiplică.

Atunci când telomerii devin prea scurți,

celulele nu se mai multiplică și mor,

încetinind abilitatea corpului
de a se reface.

Odată cu vârsta,
celulele îmbătrânesc și ele treptat,

un proces ce stopează ciclul celulei
în perioade riscante,

ca atunci când se înmulțesc
celulele canceroase.

Însă răspunsul se accentuează
pe măsură ce îmbătrânim,

oprind creșterea celulară
și întrerupând abilitatea de a se înmulți.

Îmbătrânirea implică și celulele stem
prezente în multe țesuturi

ce au proprietatea de a se divide
nelimitat pentru a înlocui alte celule.

Pe măsură ce îmbătrânim,
numărul celulelor stem scade

și tind să-și piardă
din potențialul regenerativ,

afectând reînnoirea țesutului
și menținerea funcțiilor organelor.

Alte schimbări afectează abilitatea
celulelor de a funcționa corect.

Odată ce îmbătrânesc, ele nu mai pot
controla eficient proteinele,

cauzând acumularea de nutrienți
deteriorați și potențial toxici,

ce pot declanșa o activitate metabolică
excesivă ce le poate fi fatală.

Comunicarea intercelulară
încetinește și ea,

slăbind abilitatea funcțională a corpului.

Sunt multe lucruri despre îmbătrânire
pe care încă nu le înțelegem.

Însă, poate fi viața îndelungată
asigurată prin dietă,

activitate fizică, medicamente
sau prin altceva?

Vor putea tehnologiile viitoare,
precum nanoboţii ce repară celulele

sau terapia genetică,

să ne extindă viața în mod artificial?

Și ne dorim să trăim mai mult
decât acum?

Având ca țel vârsta de 122 de ani,

nu se știe unde ne-ar putea
conduce curiozitatea.