Surprinzătoarea criză a forţei de muncă în 2030 şi cum să începem să o rezolvăm

Sună contraintuitiv, dar până în 2030, multe dintre cele mai mari economii ale lumii vor avea mai multe locuri de muncă decât muncitori. În această discuţie plină de date şi destul de fascinantă, expertul în resurse umane Rainer Strack sugerează că ţările ar trebui să privească dincolo de graniţe pentru căutători de job-uri doritori de mobilitate. Dar pentru asta, trebuie să înceapă prin schimbarea atitudinii în afacerile lor.

2014 este un an foarte special
pentru mine:

20 de ani ca şi consultant,

20 de ani de căsătorie,

şi împlinesc 50 de ani într-o lună.

Asta înseamnă că m-am născut
în 1964 într-un orăşel din Germania.

Era o zi mohorâtă de noiembrie,

şi eu depăşisem termenul.

Garda secţiei de maternitate
era foarte stresată

deoarece s-au născut mulţi copii
în acea zi mohorâtă de noiembrie.

De fapt,

1964 a fost anul cu cea mai mare rată
de natalitate din Germania:

mai mult de 1.3 milioane.

Anul trecut, abia am ajuns la 600.000,

jumătate din numărul din 1964.

Vedeți aici piramida vârstelor
din Germania,

şi acolo, punctul acela mic
şi negru de sus sunt eu.

(Râsete) (Aplauze)

În roşu este populaţia activă,

oameni între 15 şi 65 de ani,

iar eu sunt interesat de fapt
doar de zona aceea roşie.

Acum, să facem o simulare simplă

a modului în care structura de vârstă
se va dezvolta în anii următori.

După cum vedeți,

vârful se mută către dreapta,

iar eu, ca şi mulţi alţi baby boom-eri,
voi ieşi la pensie în 2030.

Apropo, nu am nevoie
de nicio previziune

a ratelor de natalitate
ca să prezic zona roşie.

Zona roşie,
deci populaţia activă în 2030,

este deja stabilită astăzi,

cu excepţia ratelor de migrare
mult mai mari.

Iar dacă compari zona roşie din 2030
cu cea din 2014,

este mult, mult mai mică.

Înainte să vă arăt restul lumii,

ce înseamnă acest lucru pentru Germania?

Ce ştim din această imagine
este că forţa de muncă,

oamenii care pot munci,

va scădea semnificativ în Germania.

Ce se va întâmpla cu forţa de muncă?

Aici devine complicat.

După cum probabil ştiţi, răspunsul favorit
al consultanţilor la orice întrebare este

„Depinde."

Deci aş spune că depinde.

Nu am vrut să previzionăm viitorul.

Foarte speculativ.

Am făcut altceva.

Am verificat PIB-ul
şi creşterea productivităţii în Germania

în ultimii 20 de ani,

şi am calculat scenariul următor:

dacă Germania vrea să menţină PIB-ul
şi creşterea productivităţii,

am putea calcula direct

de câţi oameni ar avea nevoie
pentru a susţine această creştere.

Şi asta e linia verde: forţa de muncă.

Deci Germania va intra foarte curând
într-un deficit major de talent.

Opt milioane de oameni lipsesc,

reprezentând mai mult de 20%
din forţa de muncă actuală,

deci numere mari, foarte mari.

Am calculat mai multe scenarii,

iar imaginea arată mereu aşa.

Ca să acoperim golul,

Germania trebuie
să crească semnificativ imigrarea,

să aibă mai multe femei în forţa de muncă,

să crească vârsta de pensionare —

apropo, tocmai s-a micşorat anul acesta —

şi toate măsurile astea
trebuie luate simultan.

Dacă Germania eşuează aici, va stagna.

Nu vom mai creşte. De ce?

Pentru că muncitorii
care pot genera creştere nu sunt acolo.

Iar companiile vor căuta talente
în altă parte.

Dar unde?

Am simulat forţa de muncă
şi oferta

pentru cele mai mari 15 economii
ale lumii,

care reprezintă mai mult de 70%
din PIB-ul lumii,

iar imaginea globală arată aşa
până în 2020.

Albastrul indică un surplus
al forţei de muncă,

roşu indică un deficit,

iar ţările care sunt la limită
sunt marcate cu gri.

Deci până în 2020, încă vom vedea surplus
al forţei de muncă în unele ţări,

cum sunt Italia, Franţa, SUA,

dar imaginea
se va schimba dramatic până în 2030.

Până în 2030, vom vedea
o criză globală a forţei de muncă

în majoritatea celor mai mari economii,

incluzând trei dintre
cele patru ţări BRIC.

China, cu fosta politică a copilului unic
va fi afectată.

dar şi Brazilia şi Rusia.

Acum, adevărul este că,
în realitate,

situaţia va fi şi mai complicată.

Ce vedeți aici sunt cifrele medii.

Noi am mers dincolo de medii

şi le-am separat
în diferite nivele de competenţă,

şi am descoperit

deficite şi mai mari
de persoane înalt calificate

şi un surplus parţial
al muncitorilor slab calificaţi.

Pe lângă un deficit global
de forţă de muncă,

vom vedea o neconcordanţă
a competenţelor în viitor,

şi asta înseamnă o provocare imensă

pentru educaţie, calificare,

perfecţionare pentru guverne şi companii.

Apoi ne-am îndreptat atenţia către roboţi,
automatizare, tehnologie.

Va reuși tehnologia să schimbe imaginea,
va creşte productivitatea?

Răspunsul scurt ar fi

că cifrele noastre includ deja
o creştere semnificativă a productivităţii

determinată de tehnologie.

Răspunsul lung ar suna cam aşa.

Să luăm din nou cazul Germaniei.

Germanii au o anumită reputaţie în lume

când vine vorba de productivitate.

În anii '90, am muncit în biroul nostru
din Boston timp de doi ani,

şi când am plecat,
un partener senior mi-a spus,

„Trimite-mi mai mulţi germani,
muncesc ca maşinile."

(Râsete)

Asta era în 1998.

Şaisprezece ani mai târziu,
probabil ar spune opusul.

„Trimite-mi mai multe maşini.
Muncesc ca germanii."

(Râsete) (Aplauze)

Tehnologia va înlocui
multe locuri de muncă obişnuite.

Nu numai în industria de producţie,

şi lucrătorii din birouri sunt în pericol

şi ar putea fi înlocuiţi de roboţi,

inteligenţă artificială, big data
sau automatizare.

Întrebarea cheie nu e dacă tehnologia
înlocuieşte unele locuri de muncă,

ci când, cât de repede şi în ce măsură?

În alte cuvinte,

ne va ajuta tehnologia să rezolvăm
această criză globală a forţei de muncă?

Da şi nu.

Aceasta e o versiune mai sofisticată
a răspunsului „depinde."

(Râsete)

Să luăm industria de automobile
ca exemplu,

unde lucrează deja mai mult
de 40% din roboţii industriali

iar automatizarea a început deja.

În 1980, mai puţin de 10%
din costul de producţie al unei maşini

era datorat componentelor electronice.

Astăzi, acest număr e mai mare de 30%

şi va creşte la mai mult de 50%
până în 2030.

Aceste noi părţi electronice şi aplicaţii

necesită competenţe noi
şi au creat multe locuri noi de muncă,

precum inginerul de sisteme cognitive

care optimizează interacţiunea
dintre şofer şi sistemul electronic.

În 1980, nimeni nu s-ar fi gândit
că acest job ar exista vreodată.

De fapt,

numărul global de oameni
implicaţi în producţia unei maşini

s-a schimbat doar puţin
în ultimele decenii,

în ciuda roboţilor şi a automatizării.

Deci ce înseamnă asta?

Da, tehnologia va înlocui
multe locuri de muncă,

dar vom vedea la orizont
şi noi joburi şi competenţe,

iar asta înseamnă că tehnologia
va înrăutăţi neconcordanţa competenţelor.

Acest mod de analiză

dezvăluie provocarea decisivă
pentru guverne şi companii.

Oamenii cu înalte competenţe,

talentele, vor fi un factor important
în deceniul următor.

Dacă ei sunt resursa insuficientă,
trebuie să îi înţelegem mai bine.

Sunt dispuşi să lucreze peste hotare?

Ce preferă la un job?

Ca să aflăm, am condus anul acesta
un studiu global

printre mai mult de 200.000
de căutători de joburi din 189 de ţări.

Imigrarea este sigur o măsură cheie
ca să acoperim golul,

cel puţin pe termen scurt.

Deci i-am întrebat despre mobilitate.

Mai mult de 60% dintre cei
200.000 de căutători de joburi

sunt dispuşi să lucreze în alte ţări.

Pentru mine, este un număr
surprinzător de mare.

Dacă ne uităm la angajaţii
între 21 şi 30 de ani,

numărul este şi mai mare.

Dacă împărţim numărul pe ţări,

da, lumea este mobilă, dar numai parţial.

Ţările cel mai puţin mobile
sunt Rusia, Germania şi SUA.

Unde ar vrea aceşti oameni să se mute?

Numărul şapte este Australia,
unde 28% s-ar muta.

Apoi Franţa, Elveţia, Germania,
Canada, UK,

iar SUA este în topul alegerilor
din toată lumea.

Ce joburi preferă
aceşti 200.000 de oameni?

Ce caută?

Dintr-o listă cu 26 de criterii,
salariul este doar numărul opt.

Primele patru motive
sunt toate legate de cultură.

Numărul patru,

să ai o relaţie foarte bună cu şeful;

trei, să te bucuri
de un bun echilibru muncă-viaţă,

doi, să ai o relaţie minunată cu colegii;

şi prioritatea numărul unu în lume

este să fii apreciat pentru munca ta.

Deci, primesc o apreciere?

Nu doar o dată cu plata bonusului anual,

ci în fiecare zi.

Iar acum, criza globală a forţei de muncă
devine foarte personală.

Oamenii aşteaptă recunoaştere.

Nu cu toţii căutăm recunoştinţă
la locul de muncă?

Acum voi sintetiza.

Ne vom confrunta cu o criză globală
a forţei de muncă

constând într-un deficit global
al forţei de muncă

plus o neconcordanţă uriaşă
a competenţelor,

plus o mare provocare culturală.

Această criză globală a forţei de muncă
se apropie foarte repede.

Acum suntem chiar la răscruce.

Deci ce putem face noi,
ce pot face guvernele şi companiile?

Fiecare companie,

dar şi fiecare ţară,

are nevoie de o strategie umană,

pe care să o pună în aplicare imediat.

O astfel de strategie umană
vizează patru etape.

Numărul unu, un plan

de previzionare a ofertei şi cererii
diferitelor joburi şi competenţe.

Planificarea forţei de muncă va fi
mai importantă decât planificarea financiară.

Doi, un plan pentru
atragerea oamenilor grozavi:

generaţia Y, femei dar şi pensionari.

Trei, un plan pentru
educarea şi perfecţionarea lor.

Ne confruntăm cu o provocare imensă
a perfecţionării.

Şi patru,

cum să reţii cei mai buni oameni,

cu alte cuvinte,

cum să creezi un mediu
de apreciere şi relaţionare.

Totuşi, factorul fundamental
stă în schimbarea atitudinilor noastre.

Angajaţii sunt resurse, bunuri de preţ,

nu costuri, nu efective,

nu maşini,

nici măcar germanii.

Mulţumesc.

(Aplauze)