Yang Lan: Generaţia care reconstruieşte China

Yang Lan, jurnalist şi antreprenor, care a fost numită "Oprah a Chinei", oferă o perspectivă asupra viitoarei generaţii de tineri cetăţeni chinezi: urbani, conectaţi (prin intermediul microblogurilor) şi alerţi la injustiţii.

Noaptea dinaintea plecării spre Scoţia

am fost invitată să prezint finala

emisiunii "Chinezii au talent", în Shanghai,

cu un public de 80.000 de persoane pe stadion.

Ghiciţi cine era invitat să cânte?

Susan Boyle.

Şi i-am spus: "Mâine mă duc în Scoţia."

A cântat minunat

şi a reuşit chiar şi să spună câteva cuvinte în chineză.

送你葱

Nu ceva de genul "Salut!" sau "Mulţumesc!",

lucruri din acestea obişnuite.

Înseamnă "ceapă verde gratis".

De ce spune asta?

Pentru că era un vers

de-al variantei noastre chinezeşti a lui Susan Boyle,

o femeie de vreo 50 de ani,

vânzătoare de legume din Shanghai,

căreia îi place să cânte operă vestică,

dar nu înţelegea

deloc engleza, franceza sau italiana,

aşa că a reuşit să adauge la versuri

nume de legume în chineză.

(Râsete)

Ultima frază din "Nessun Dorma"

pe care a cântat-o pe stadion

a fost "ceapă verde gratis".

Şi, când Susan Boyle spunea asta,

80.000 de spectatori cântau live împreună.

A fost haios.

Cred că atât Susan Boyle,

cât şi această vânzătoare de legume din Shanghai

făceau parte din alteritate.

De la ele se aşteptau cel mai puţin să aibă succes

în industria numită divertisment,

totuşi curajul şi talentul lor le-au adus împreună.

Şi o emisiune şi o platformă

le-au oferit scena

pentru a-şi realiza visurile.

Ei bine, nu-i chiar aşa dificil să fii diferit.

Cu toţii suntem diferiţi

din diverse perspective.

Dar eu cred că e bine să fii diferit,

deoarece prezinţi un punct de vedere diferit.

Poţi avea şansa de a face diferenţa.

Generaţia mea a avut marele noroc

să fie martoră şi să participe

la transformarea istorică a Chinei,

care a făcut atât de multe schimbări

în ultimii 20-30 de ani.

Îmi amintesc că, în anul 1990,

când absolveam facultatea,

aplicasem pentru un post în departamentul vânzări

la primul hotel de cinci stele din Beijing,

Great Wall Sheraton... încă mai funcţionează.

După ce am fost intervievată

de un manager japonez timp de jumătate de oră,

a spus în final:

"Aşadar, domnişoară Yang,

vrei să-mi adresezi vreo întrebare?"

Mi-am adunat curajul şi ţinuta şi am spus:

"Da, aţi putea să îmi spuneţi

ce vindeţi de fapt?"

Habar nu aveam cu ce se ocupă departamentul de vânzări

al unui hotel de cinci stele.

Aceea era prima mea zi când călcam

într-un hotel de cinci stele.

Cam în aceeaşi perioadă

dădeam o probă,

prima preselecţie deschisă

organizată de televiziunea naţională a Chinei,

cu alte o mie de studente.

Producătorul ne-a spus

că erau în căutarea unei drăguţe, inocente

şi frumoase feţe proaspete.

Aşa că, atunci când mi-a venit rândul, m-am ridicat şi am spus:

"De ce femeile cunoscute de la televizor

trebuie să fie întotdeauna frumoase, drăguţe, inocente

şi, ştiţi voi, supuse?

De ce nu pot avea propriile idei

şi propria lor voce?"

Credeam că i-am ofensat.

Dar, de fapt, au fost chiar impresionaţi de vorbele mele.

Şi am trecut şi în a doua rundă a competiţiei,

apoi în a treia, în a patra.

După şapte runde de competiţie,

am fost singura care a rămas.

Aşa că am ajuns la emisiunea televiziunii naţionale la ore de maximă audienţă.

Şi, dacă vă vine să credeţi,

era prima emisiune la televiziunea chineză

care le permitea prezentatorilor

să spună ce le trecea prin cap

fără să citească un script aprobat anterior.

(Aplauze)

Audienţa mea săptămânală în acea perioadă

era între 200 şi 300 de milioane de persoane.

Ei bine, după câţiva ani,

am decis să merg la Universitatea Columbia din SUA,

să urmez studiile postuniversitare,

apoi mi-am înfiinţat propria companie media,

lucru de neconceput

în timpul anilor când mi-am început cariera.

Facem multe lucruri.

Am intervievat peste 1.000 de oameni în trecut.

Uneori mă abordează tinerii

spunându-mi: "Lan, mi-ai schimbat viaţa."

şi sunt mândră de asta.

Dar suntem şi foarte norocoşi

să fim martori la transformarea întregii ţări.

Am fost la candidatura Beijingului pentru Jocurile Olimpice.

Am reprezentat Shanghai Expo.

Am văzut cum China se deschide lumii

şi invers.

Dar uneori stau şi mă gândesc:

ce pune la cale generaţia tinerilor de azi?

În ce fel sunt aceştia diferiţi

şi ce diferenţe vor produce

pentru a contura viitorul Chinei

sau, în sens larg, al lumii?

Aşadar, azi vreau să vorbesc despre tineri

prin platformele de social media.

În primul rând, cine sunt aceştia? Cum arată?

Aceasta e o fată pe nume Guo Meimei...

20 de ani, frumoasă.

Îşi etala poşetele scumpe,

hainele şi maşina

pe microblogul ei,

care este versiunea chinezească pentru Twitter.

Şi susţine că este managerul general al Crucii Roşii

la Camera de Comerţ.

Nu şi-a dat seama

că a atins o coardă sensibilă

şi a stârnit probleme naţionale

aproape nelinişti,

cu privire la credibilitatea Crucii Roşii.

Controversa era atât de încinsă,

încât Crucea Roşie a trebuit să organizeze o conferinţă de presă

pentru a o clarifica,

iar ancheta încă mai continuă.

Până acum, până în ziua de azi,

ştim că ea a inventat acel titlu,

probabil pentru că este mândră să fie asociată cu caritatea.

Toate acele obiecte scumpe

i-au fost oferite în dar

de către iubitul ei,

care a fost un membru al administraţiei

într-o subdivizie a Crucii Roşii la Camera de Comerţ.

Este foarte complicat de explicat.

Dar, oricum, publicul nu crede.

Încă mai clocoteşte.

Ne demonstrează neîncrederea generală

în guvern sau în instituţiile susţinute de guvern,

cărora în trecut le lipsea transparenţa.

Şi ne-a arătat şi

puterea şi impactul exercitat de social media

ca microblog.

Microblogul a înflorit în anul 2010,

când numărul vizitatorilor s-a dublat

şi timpul petrecut s-a triplat.

Sina.com, un portal de ştiri important

are doar el peste 140 de milioane de microbloggeri.

Pe Tencent sunt 200 de milioane.

Cel mai popular blogger...

nu sunt eu...

este o vedetă de cinema

şi are mai mult de 9,5 milioane de followeri sau fani.

Aproximativ 80% din acei microbloggeri sunt tineri

de sub 30 de ani.

Şi deoarece, după cum ştiţi,

media tradiţională este controlată puternic de guvern,

media socială oferă o deschidere

pentru a se mai descărca puţin.

Dar, deoarece nu ai prea multe alte deschideri,

căldura ce iese pe această vană

este cumva foarte puternică, activă

şi chiar violentă.

Aşadar, prin intermediul microblogging-ului.

putem să-i înţelegem mai bine pe tinerii Chinei.

În ce sens sunt diferiţi?

În primul rând, majoritatea s-au născut

în anii '80 şi '90,

sub politica unui singur copil.

Şi, din cauza avortului selectiv,

a familiilor care au preferat băieţii în locul fetelor,

acum am ajuns

cu 30 de milioane de tineri mai mulţi decât tinere.

Acest lucru ar putea crea

un posibil pericol asupra societăţii,

dar cine ştie,

trăim într-o lumea globalizată,

aşa că îşi pot căuta iubite din alte ţări.

Majoritatea au o educaţie destul de bună.

Rata analfabetismului în China la această generaţie

este sub 1%.

În oraşe, 80% dintre copii merg la facultate.

Dar sunt în faţa unei Chine îmbătrânite,

cu o populaţie de peste 65 de ani

care creşte cu 7 şi ceva la sută în acest an,

pe punctul de a ajunge la 15%

până în anul 2030.

Şi ştiţi că avem tradiţia

ca generaţiile mai tinere să-i întreţină financiar pe cei bătrâni

şi să aibă grijă de ei când se îmbolnăvesc.

Asta înseamnă că cuplurile tinere

vor trebui să întreţină patru părinţi

care au o speranţă de viaţă de 73 de ani.

Aşadar, să îşi câştige existenţa nu este aşa de uşor

pentru tineri.

Absolvenţii de facultate nu sunt puţini.

În zonele urbane,

absolvenţii de facultate găsesc salarii de început

de aproximativ 400 de dolari pe lună,

în timp ce chiria medie

este de peste 500 de dolari.

Şi ce fac? Trebuie să împartă spaţiul...

să se îngrămădească în spaţii foarte limitate,

pentru a economisi bani.

Şi îşi spun "triburi de furnici".

Şi, pentru cei pregătiţi să se căsătorească

şi să îşi cumpere propriul apartament,

şi-au dat seama că trebuie să muncească

timp de 30-40 de ani

pentru a-şi permite primul apartament.

Acest coeficient în America

i-ar lua unui cuplu cinci ani să-l câştige,

dar în China sunt 30-40 de ani

cu preţurile imobiliare în creştere vertiginoasă.

Din cei 200 de milioane de muncitori migratori,

60% sunt tineri.

Se găsesc la mijloc,

între zonele urbane şi cele rurale.

Majoritatea nu vor să se întoarcă la ţară,

dar nu au nici sentimentul de apartenenţă.

Muncesc ore în şir

cu salarii mai mici, cu mai puţine beneficii sociale.

Şi sunt mai vulnerabili

la pierderea locurilor de muncă,

sub influenţa inflaţiei,

împrumuturilor constrângătoare de la bănci,

aprecierii renminbi-ului

sau scăderii cererii

din partea Europei sau Americii

pentru produsele pe care le produc.

Însă anul trecut

un incident groaznic

într-un complex de fabricare a echipamentelor optice din sudul Chinei:

13 muncitori tineri

în jur de 20 de ani

s-au sinucis,

unul după altul, de parcă erau loviţi de o boală contagioasă.

Dar au murit din motive personale diferite.

Dar acest incident

a stârnit un protest imens în rândurile populaţiei

în legătură cu izolarea,

atât fizică, cât şi mintală,

a acestor muncitori migratori.

Cei care se întorc totuşi la ţară

sunt foarte bineveniţi la nivel local,

datorită cunoştinţelor, competenţelor şi a relaţiilor

pe care le-au acumulat în oraşe,

cu ajutorul internetului,

pot crea mai multe locuri de muncă,

să dezvolte agricultura locală şi să creeze noi afaceri

pe pieţele mai puţin dezvoltate.

În ultimii ani, zonele de coastă

s-au confruntat cu forţă de muncă scăzută.

Aceste diagrame arată

un mediu social mai general.

Primul reprezintă coeficientul Engels,

care explică cum costurile nevoilor zilnice

au scăzut în procente

de-a lungul ultimelor decenii,

în ceea ce priveşte veniturile familiei,

la aproximativ 37 şi ceva la sută.

Însă, în ultimii doi ani,

creşte din nou la 39%,

indicând un preţ crescut al vieţii.

Coeficientul Gini

a trecut deja de linia periculoasă de 0,4.

Acum este 0,5,

chiar mai grav decât în America,

arătându-ne inechitatea veniturilor.

Aşa veţi observa întreaga societate

devenind frustrată

din cauza pierderii parţiale a mobilităţii.

De asemenea, amărăciunea şi chiar resentimentul

faţă de cei bogaţi şi puternici

sunt chiar extinse.

Aşadar, orice acuzaţii de corupţie

sau înţelegeri ilicite între autorităţi sau afaceri

vor ridica proteste sociale

sau chiar nelinişti.

Aşadar, dintre cele mai fierbinţi subiecte pe microblog

putem observa de ce le pasă cel mai mult tinerilor.

Injustiţia socială şi responsabilitatea guvernului

sunt primele lucruri cerute de ei.

În ultimii zece ani şi ceva,

o urbanizare şi o dezvoltare masivă

ne-au făcut să fim martorii multor raportări

în legătură cu demolări forţate

ale proprietăţilor private.

Asta a stârnit supărări şi frustrări enorme

în rândurile tinerei noastre generaţii.

Uneori sunt omorâţi oameni

şi uneori oamenii îşi dau foc în semn de protest.

Şi când sunt raportate astfel de incidente

tot mai frecvent pe internet,

oamenii cer ca guvernul să acţioneze pentru a opri asta.

Vestea bună e că, mai devreme anul acesta,

consiliul de stat a adoptat o nouă reglementare

referitoare la revendicarea şi demolarea caselor

şi a adoptat dreptul

de a ordona demolarea forţată de la organele locale

la curţile de judecătorie.

În acelaşi fel, multe alte probleme ce ţin de siguranţa publică

sunt subiecte fierbinţi pe internet.

Am aflat de aer poluat,

apă poluată, mâncare otrăvită.

Şi, ia ghiciţi, avem şi carne falsificată de vită.

Au tot felul de ingrediente

pe care le pui pe carnea de pui sau de peşte

şi arată ca şi carnea de vită.

În ultima vreme,

lumea e îngrijorată în legătură cu uleiul de prăjit,

pentru că mii de oameni au fost descoperiţi

rafinând uleiul de prăjit

din resturile restaurantelor.

Toate aceste lucruri

au iscat proteste imense pe internet.

Şi, din fericire,

am văzut că guvernul

răspunde mai prompt şi mai frecvent

la îngrijorările populaţiei.

În timp ce tinerii par să fie foarte siguri

pe participarea lor

în luarea deciziilor politice pentru public,

dar uneori sunt puţin pierduţi

când vine vorba de ce îşi doresc în viaţa personală.

China va întrece în curând SUA

devenind principala piaţă

pentru bunuri de lux --

aici nu sunt incluse cheltuielile chinezilor

în Europa sau în altă parte.

Dar să ştiţi că jumătate din acei consumatori

câştigă salarii de sub 2.000 de dolari.

Nu sunt deloc bogaţi.

Cumpără toate acele poşete şi haine

ca semn al identităţii şi al statutului social.

Aceasta este o fată care spune explicit

la o emisiune TV despre relaţii

că preferă să plângă într-un BMW,

decât să râdă pe o bicicletă.

Dar, desigur, avem şi tineri

care încă mai preferă să zâmbească,

fie într-un BMW, sau pe bicicletă.

În fotografia următoare, vedeţi un fenomen foarte popular

numit nuntă "goală" sau căsătorie "goală".

Nu înseamnă că nu vor purta nimic la nuntă,

ci arată că aceste cupluri de tineri sunt gata să se căsătorească

fără casă, fără maşină, fără inel de diamant

şi fără petrecere de nuntă,

pentru a-şi arăta dăruirea pentru dragostea adevărată.

De asemenea, oamenii fac bine prin intermediul social media.

Şi prima fotografie ne arată

cum un camion cu 500 de câini fără adăpost şi răpiţi, în cuşti,

ca să fie procesaţi pentru mâncare

a fost observat şi oprit pe autostradă

în timp ce toată ţara îi urmărea

prin microblog.

Oamenii donau bani, mâncare pentru câini

şi se ofereau să muncească voluntar pentru a opri acel camion.

Şi, după ore de negocieri,

au fost salvaţi 500 de câini.

Aici oamenii ajută şi la găsirea copiilor pierduţi.

Un tată a postat fotografia fiului său pe internet.

După mii de redistribuiri la rând,

copilul a fost găsit

şi am fost martori la reunirea familiei

prin microbloguri.

Aşadar, "fericire" este cel mai popular cuvânt

pe care l-am auzit în ultimii doi ani.

Fericirea nu are legătură doar

cu experienţele şi valorile personale,

ci şi cu mediul înconjurător.

Oamenii se gândesc la următoarele întrebări:

Vom sacrifica şi mai mult mediul înconjurător

pentru a ridica nivelul PIB-ului?

Cum vom putea realiza reforma socială şi politică

pentru a menţine ritmul creşterii economice,

pentru a menţine dezvoltarea durabilă şi stabilitatea?

Şi, de asemenea, cât este de capabil sistemul

de autocorecţie

pentru a menţine majoritatea populaţiei mulţumită,

cu tot felul de divergenţe ce se petrec în acelaşi timp?

Cred că acestea sunt întrebările la care vor răspunde oamenii.

Şi generaţia noastră mai tânără

va transforma această ţară

şi, în acelaşi timp, se vor transforma pe ei înşişi.

Mulţumesc foarte mult!

(Aplauze)