De unde provine limba engleză? - Claire Bowern

Vezi lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/where-did-english-come-from-claire-bowern

Când vorbim despre „engleză”, deseori ne gândim la ea ca la o singură limbă. Dar ce legături au între ele sau cu scrierile lui Chaucer dialectele vorbite în zeci de țări din întreaga lume?
Claire Bowern urmărește limba din zilele noastre până la rădăcinile sale străvechi, arătând cum a evoluat engleza prin generații de vorbitori.

Lecție de Claire Bowern, animație de Patrick Smith.

Când vorbim despre engleză,
deseori o considerăm o singură limbă,

dar ce au în comun între ele dialectele
vorbite în zeci de țări din întreaga lume

sau cu scrierile lui Chaucer?

Și cum sunt ele înrudite
cu cuvintele ciudate din Beowulf?

Răspunsul e că la fel
ca majoritatea limbilor,

engleza a evoluat
prin generații de vorbitori,

suferind modificări majore în timp.

Prin anularea acestor modificări,

putem urmări limba din zilele noastre

înapoi până la rădăcinile ei străvechi.

Cu toate că engleza modernă
împărtășește multe cuvinte similare

cu limbi romanice derivate din latină,

precum franceza și spaniola,

cele mai multe dintre acele cuvinte
nu făceau parte din engleză inițial.

În schimb, au început să pătrundă în limbă

odată cu invazia normandă
a Angliei în 1066.

Când normanzii vorbitori de franceză
au cucerit Anglia

și au devenit clasa sa conducătoare,

ei și-au adus și limbajul cu ei,

îmbogățind limba engleză
care se vorbea anterior acolo

cu împrumuturi masive
de vocabular francez și latin.

Astăzi numim acea limbă „engleză veche”.

Acesta este limbajul din Beowulf.

Probabil nu pare foarte familiar,

dar poate fi mai ușor de recunoscut
dacă știi puțină germană.

Asta pentru că engleza veche
aparține familiei de limbi germanice,

fiind adusă pentru prima oară
în Insulele Britanice

în secolele V și VI
de către angli, saxoni și iuți.

Dialectele germanice vorbite vor fi
cunoscute sub numele de anglo-saxone.

Invadatorii vikingi
din secolele VIII și XI

au mai adăugat cuvinte împrumutate
din norvegiana veche în acest amestec.

Poate părea dificil să vezi rădăcinile
englezei moderne

sub toate aceste cuvinte împrumutate

din franceză, latină,
norvegiană veche și alte limbi.

Dar lingvistica comparată ne poate ajuta
concentrându-se pe structura gramaticală,

tipare ale schimbărilor sunetelor

și un anumit vocabular de bază.

De exemplu, după secolul VI,

cuvintele germanice care începeau cu „p”
s-au transformat în sunetul „pf”,

în timp ce omologii lor din engleza veche
au păstrat „p-ul” neschimbat.

Pe de altă parte, cuvintele suedeze
care au sunetul „sk”

au dezvoltat sunetul „sh” în engleză.

Încă mai există cuvinte
cu „sk” în limba engleză,

cum ar fi „skirt” (fustă)
și „skull” (craniu),

dar ele sunt împrumuturi directe
din norvegiana veche

care au intrat după schimbarea
grupului „sk” în „sh”.

Aceste exemple ne arată

că la fel ca diferitele limbi romanice
descendente din latină,

engleza, suedeza, germana
și multe alte limbi

au provenit din strămoșul lor comun
cunoscut sub numele de proto-germanică,

vorbită în jurul anului 500 Î.e.n.

Deoarece această limbă istorică
nu a fost scrisă niciodată,

nu putem decât să o reconstruim
prin compararea descendenților săi,

care este posibilă datorită
consecvenței schimbărilor.

Putem folosi același proces
pentru a face un pas în plus

și să urmărim originile proto-germanice
spre o limbă numită proto-indo-europeană,

vorbită în urmă cu 6000 de ani

în stepa pontică,
Ucraina și Rusia din zilele noastre.

Acesta este strămoșul reconstruit
al familiei indo-europene

care include aproape toate
limbile istorice vorbite în Europa,

precum și părți mari
din Asia de Sud și de Vest.

Și deși necesită mai multă muncă,

putem găsi aceleași asemănări sistematice
sau corespondențe

între cuvinte înrudite
din diferite ramuri indo-europene.

Comparând engleza cu latina,

observăm că engleza are „t”
unde latina are „d”

și „f” unde latina are „p”
la începutul cuvintelor.

Unele dintre rudele mai îndepărtate
ale englezei includ hindusă, persană,

și limbile celtice pe care le-a înlocuit
în ceea ce este acum Marea Britanie.

Proto-indo-europeana însăși provine
dintr-o limbă și mai străveche,

dar din păcate, evidențele
istorice și arheologice

nu ne permit să mergem mai departe.

Multe mistere rămân nedeslușite

cum ar fi dacă există o legătură
între indo-europeana

și alte familii de limbi majore,

și natura limbilor vorbite
în Europa înainte de sosirea acesteia.

Dar lucrul uimitor rămâne că aproape
3 miliarde de oameni din întreaga lume,

mulți care nu se pot înțelege între ei,

vorbesc totuși aceleași cuvinte
modelate de 6000 de ani de istorie.