Maurizio Seracini: Viața secretă a picturilor

Istoria artei nu e nici pe departe împietrită. Inginerul Maurizio Seracini a petrecut 30 years căutând fresca pierdută a lui Leonardo da Vinci „Bătălia din Anghiari,” și în acest proces a descoperit că multe lucrări au straturi de istorie care se ascund dedesubt. Ar trebui oare să facă parte și acestea din experiența privitorului?

In 1975, l-am cunoscut pe profesorul Carlo Pedretti, la Florența

fostul meu profesor de istoria artei, care azi e cercetător

de renume mondial al operei lui Leonardo da Vinci.

Ei bine, m-a întrebat dac-aş putea găsi o tehnologie

care să dezlege un mister vechi de cinci secole, legat de

„Bătălia din Anghiari", o capodoperă

a lui Leonardo da Vinci care s-a pierdut și care se presupune

că s-ar afla în Sala celor 500, din Palazzo Vecchio, Florenţa.

Pe la mijlocul anilor '70, nu erau prea multe oportunităţi

pentru un bio-inginer ca mine, mai ales în Italia, şi aşa

am decis, împreună cu câțiva cercetători din Statele Unite

şi din Universitatea din Florenţa, să începem să verificăm

picturile murale cu care Vasari a decorat pereții

din Sala celor 500, în căutarea unui Leonardo pierdut.

Din păcate, în acea vreme noi nu ştiam că

ar fi trebuit să căutăm altundeva,

fiindcă am fost nevoiți să mai aprofundăm și astfel cercetarea

a ajuns la un punct mort şi a fost reluată apoi în anul 2000

mulţumită interesului şi entuziasmului familiei Guinness.

Ei bine, de data aceasta, am încercat să ne dăm seama

cum arăta Sala celor 500 înainte de reamenajare,

şi aşa-numita Sala Grande, construită în 1494,

şi să găsim golurile originale pentru uși și ferestre,

iar pentru a face acest lucru, am început cu un model 3D,

iar apoi, folosind termografia, am ajuns să descoperim

locația ferestrelor ascune. Acestea sunt ferestrele originale

din Sala Grande. De asemenea, am aflat care era înălţimea

tavanului şi am reuşit să reconstituim astfel

întreaga sală în starea ei inițială

înainte să fi venit Vasari

care a reconstruit totul

inclusiv o scară de mare importanță

pentru a plasa „Bătălia din Anghiari"

fix pe o anumită zonă a unuia dintre instrumente.

Ei bine, am mai aflat că Vasari, căruia i s-a încredințat lucrarea

de reamenajare a Sălii celor 500, între 1560 şi 1574,

de către Marele duce Cosimo I al familiei Medici,

cunoaștem cel puţin două cazuri în care el a salvat capodopere

plasând ziduri de cărămidă în faţa lor

şi lăsând un mic gol pentru ventilare.

Iată una dintre lucrări, Masaccio, Biserica Santa Maria Novella din Florenţa,

aşa încât ne-am gândit că poate Vasari a făcut la fel

și cu grandioasa operă de artă a lui Leonardo,

mai ales că era un mare admirator al lui Leonardo da Vinci.

Şi aşa am construit niște antene radio foarte sofisticate

doar pentru a verifica cele două ziduri şi a căuta un gol de aer.

Am găsit multe pe zona din dreapta a peretelui estic,

un decalaj de aer, iar acolo credem noi că

se află „Bătălia din Anghiari"

sau cel puţin partea despre care ştim noi că a fost pictată

numită „Lupta pentru Drapel".

Din acel punct, din păcate,

în 2004, proiectul

s-a blocat din nou. Din mai multe motive politice.

Aşa că am decis să mă întorc la „alma mater",

Universitatea din California, San Diego,

unde am propus înființarea unui centru de cercetare

în științe inginerești dedicate patrimoniului cultural.

În 2007, am creat CISA3, un centru de cercetare

a patrimoniului cultural, specializat în artă, arhitectură

şi arheologie. Studenţii au început să vină șuvoi

şi ne-am apucat să construim tehnologii,

de care aveam nevoie pentru a avansa

și a începe cercetările pe teren.

Ne-am întors în Sala celor 500 în 2011,

de data asta cu un grup mare de studenţi,

împreună cu colegul meu, profesorul Falko Kuester,

care e acum directorul CISA3

și ne-am întors doar pentru că știam deja exact unde să căutăm

pentru a afla dacă a mai rămas ceva pe-acolo.

Eram îngrădiți, limitați mai bine zis,

din mai multe motive ce nu merită explicate,

strict la endoscopie, din multe alte opțiuni posibile.

Cu o cameră de 4 mm ataşată la endoscop,

am reușit să documentăm şi să prelevăm

câteva bucățele din ceea ce s-a dovedit a fi

ceva roșcat, ceva de culoare neagră şi câteva

fragmente bej, care mai târziu

au trecut prin niște examinări mult mai sofisticate,

XRF, difracţie cu raze X, iar rezultatele sunt foarte bune

până în prezent. Se pare că într-adevăr

am găsit niște pigmenţi şi din moment ce ştim sigur

că nici un alt artist nu a pictat pe acel perete

înainte să apară Vasari cca. 60 de ani mai târziu, ei bine,

acei pigmenţi, prin urmare, aparțin unei picturi murale

şi cel mai probabil lui Leonardo.

Ei bine, căutăm capodopera cea mai admirată,

și de cel mai înalt nivel atins vreodată de omenire.

De fapt, e de departe cea mai importantă

comandă pe care Leonardo a avut-o vreodată

şi datorită acestei capodopere, el a fost numit

artistul numărul 1 al timpurilor sale.

În ultimii 37 ani am avut privilegiul

să lucrez cu mai multe capodopere, așa cum puteți vedea în spatele meu.

Pentru ce? De exemplu pentru a evalua

starea de conservare. Priviți fața Madonei din

Madonna della Sedia, numai fixînd raze UV pe ea

vedem brusc o altă doamnă

o doamnă mai în vârstă, să zic așa.

Încă mai vedem o grămadă de vopsea, mai multe retușări

şi câteva zone recurăţate. Totul devine foarte vizibil.

Însă, de asemenea, tehnologia a ajutat la scrierea unor noi pagini

din istorie, sau cel puţin la actualizarea paginilor istoriei.

De exemplu, în „Doamna cu Unicorn"

o altă pictură de-a lui Rafael, vedeți un unicorn.

S-au spus şi scris multe despre unicorn, dar

dacă facem o radiografie a unicornului, acesta devine un căţeluş.

Şi — (Râsete) — nici o problemă, dar, din păcate,

examinarea ştiinţifică a acestei lucrări a dovedit

că Rafael nu a pictat unicornul,

nu a pictat nici căţeluşul, ci a lăsat efectiv

lucrarea neterminată, astfel încât toate acele lucrări scrise despre simbolul exotic

al unicornului — (râsete) — din păcate,

nu sunt de prea mare încredere. (Râsete)

Mai este și tema autenticității. Imaginați-vă pentru o clipă

ce ar fi dacă ştiinţa s-ar direcționa spre tema autenticității

operelor de artă. S-ar naște o revoluţie culturală

cel puţin, dar și o revoluţie a pieței,

aș spune eu. Să luăm acest exemplu:

Otto Marseus, o lucrare frumoasă, numită „Natură moartă"

aflată la Galeria Pitti, și trecută prin infraroșu

și din fericire pentru istoricii de artă, tocmai s-a confirmat

că are o semnătură de Otto Marseus.

Scrie și când a fost făcută şi în ce loc.

Acesta a fost un rezultat bun. Uneori, nu e la fel de bun.

Autenticitatea şi ştiinţa ar putea continua împreună

schimbând nu neapărat modul în care se decid atribuirile,

dar măcar stabilind o bază pentru a face atribuiri mai obiective

sau, mai degrabă, atribuiri mai puțin subiective

decât se fac astăzi.

Însă descoperirea care chiar mi-a captat imaginația

și admirația, a fost acest desen incredibil de viu

aflat sub acest strat de culoare maro,

din lucrarea „Adorarea magilor." Aici vedeţi un

scanner cu setare manuală XYZ scanner și pe care s-a montat o cameră cu infraroșii

şi tocmai se uită prin acest strat maro

al capodoperei respective, pentru a dezvălui

ce s-ar putea afla dedesubt.

Ei bine, se întâmplă să fie cea mai importantă lucrare

din Italia realizată de Leonardo da Vinci, şi

priviți aceste imagini minunate, aceste feţe pe cere încă nu le-a văzut nimeni de 5 secole.

timp de cinci secole. Priviți aceste portrete.

Sunt magnifice. Îl vedeți pe Leonardo la muncă.

Vedeţi genialitatea creației sale, direct

pe stratul de grund al tabloului, şi priviți

această descoperire neașteptată,

un elefant. (Râsete) Din cauza acestui elefant,

au ieșit la iveală peste 70 de noi lucrări care nu au fost văzute de secole.

A fost o revelație. Am ajuns să înțelegem

și să dovedim că stratul maro pe care îl vedem azi

nu a fost făcut de Leonardo da Vinci, care ne-a lăsat

doar celalalt desen pe care nu l-am vazut timp de cinci secole

și asta mulțumită exclusiv tehnologiei.

Tableta. Ei bine, ne-am gândit că dacă noi avem

această plăcere, acest privilegiu de a vedea toate astea,

de a face toate aceste descoperiri, cum rămâne cu toți ceilalți?

Și am conceput o aplicație de augmented reality

folosind o tabletă. Să vă arăt simularea

a ceea ce am putea face, oricare dintre noi,

într-un muzeu.

Să ne imaginăm că mergem într-un muzeu cu o tabletă.

Orientăm camera tabletei către pictura

de care suntem interesaţi, cam așa.

Fac un clic, ne oprim,

şi acum mă întorc spre voi -

camera foto a captat imaginea picturii respective

apoi imaginile pe care le-ați văzut acolo sunt încărcate de aplicație.

Iată.

Aşa cum am spus, putem mări imaginea în detaliu. Putem să o parcurgem.

Haideți să căutăm elefantul.

Tot ce ne trebuie e un deget. Cu o simplă mișcare

vom vedea elefantul. (Aplauze)

(Aplauze)

Și dacă vrem,

putem continua să derulăm, pentru a afla, de exemplu,

pe casa scării, cum se schimbă întreaga iconografie.

O mulțime de muncitori rconstruiesc

un nou templu, din ruinele unui templu vechi

şi există o mulţime de persoane care apar. Vedeți?

Nu e doar o curiozitate, pentru că nu se schimbă

doar iconografia aşa cum o vedem, ci și iconologia,

semnificația picturii,

şi credem că acesta este un mod cool și uşor,

la care toată lumea ar putea avea acces

devenind protagoniștii propriilor descoperiri,

și nu doar privitori pasivi, cum suntem de obicei când ne plimbăm

prin nesfârșitele încăperi ale muzeelor.

(Aplauze)

Un alt concept este graficul clinic digital,

destul de clar dacă discutăm despre pacienţi reali,

însă când vorbim despre opere de artă, din păcate,

nu a fost niciodată exploatat ca idee.

Ei bine, noi credem că acest lucru ar trebui să fie începutul,

primul pas, în a realiza conservări adevărate

permiţându-ne să explorăm şi să înţelegem

tot ceea ce este legat de starea de conservare

tehnici, materiale şi, de asemenea: când, dacă, şi de ce

ar trebui să restaurăm sau, mai degrabă, să intervenim

asupra mediului din jurul picturii.

Viziunea noastră este să redescoperim

spiritul Renaşterii, să creem o nouă disciplină

în care ingineria dedicată patrimoniului cultural e, de fapt

simbolul îmbinării artei și ştiinţei.

Avem mare nevoie de o noua rasă de ingineri

care să facă aceste lucrări și care să

redescopere pentru noi aceste valori, aceste valori culturale

de care avem mare nevoie, mai ales azi.

Şi dacă ar fi să spunem într-un singur cuvânt

cam asta e ceea ce încercăm să facem.

Încercăm să oferim un viitor trecutului nostru

pentru a avea un viitor.

Atâta timp cât trăim o viaţă de curiozitate şi pasiune,

există un pic de Leonardo în fiecare dintre noi. Vă mulţumesc. (Aplauze)

(Aplauze)