O tehnologie uitată a Erei Spaţiale ar putea schimba modul în care ne cultivăm hrana

Ne îndreptăm către o populaţie globală de 10 miliarde de oameni, dar ce vom mânca? Lisa Dyson a redescoperit o idee dezvoltată de NASA în anii 1960 pentru călătoriile de sondare profundă a spaţiului şi aceasta ar putea fi cheia spre reinventarea modului în care ne cultivăm hrana.

Imaginaţi-vă că sunteţi parte
a unui echipaj de astronauţi

care călătoresc spre Marte
sau altă planetă îndepărtată.

Călătoria ar putea dura un an

sau chiar mai mult.

Spaţiul disponibil pe navă
şi resursele

ar fi limitate.

Deci voi şi echipajul ar trebui
să găsiţi o variantă să produceţi hrană

cu resurse iniţiale minime.

Ce-ar fi dacă aţi putea aduce cu voi
doar câteva pachete cu seminţe

şi aţi putea creşte recolta
în doar câteva ore?

Şi ce ar fi dacă aceste recolte
ar face mai apoi mai multe seminţe,

făcând posibilă hrănirea
întregului echipaj

cu doar acele câteva pachete
cu seminţe, pe toată durata călătoriei?

Ei bine, oamenii de ştiinţă de la NASA
au descoperit deja cum să facă asta.

Ideea cu care au venit
era chiar interesantă.

Necesita microorganisme,

care sunt organisme unicelulare.

Şi au mai folosit hidrogen din apă.

Tipurile de microbi pe care le-au folosit
se numesc hidrogenotrofe,

şi cu aceste hidrogenotrofe
poţi crea un ciclu de carbon pur

care va susţine viaţa la bordul
navei spaţiale.

Astronauţii vor expira
dioxid de carbon,

acel dioxid de carbon va fi apoi
captat de microbi

şi convertit într-o recoltă
nutritivă, bogată în carbon.

Astronauţii vor mânca apoi
această recoltă bogată în carbon

şi vor expira carbonul sub forma
dioxidului de carbon

care va fi mai apoi captat de microbi,

pentru a crea
o recoltă hrănitoare,

care mai apoi va fi expirată
sub forma dioxidului de carbon

de către astronauţi.

În acest mod, se creează
o buclă închisă de carbon.

De ce este asta important?

Ca oameni, avem nevoie
de carbon să supravieţuim,

şi luăm carbonul din hrană.

Într-o călătorie spaţială lungă,

pur şi simplu nu ai avea de unde
să preiei carbon pe drum,

aşa că trebuie să descoperi
cum să-l reciclezi la bordul navei.

Este o soluţie ingenioasă, nu?

Dar adevărul e că cercetarea
nu a ajuns încă nicăieri.

Nu am mers încă pe Marte.
Nu am mers încă pe o altă planetă.

Şi asta a fost o variantă dezvoltată
în anii '60 şi '70.

Drept urmare, un coleg al meu
Dr. John Reed şi cu mine,

eram interesaţi, de fapt,
de reciclarea carbonului aici, pe Pământ.

Voiam să găsim soluţii tehnice

pentru schimbarea climatică.

Şi am descoperit această cercetare

citind niște lucrări publicate
în anii '60 -- 1967 şi mai târziu --

articole despre această cercetare.

Şi am considerat că este
o idee foarte bună.

Şi ne-am spus, ei bine,
Pământul e ca o navă spaţială.

Avem spaţiu limitat
şi resurse limitate,

şi pe Pământ, chiar trebuie
să descoperim

cum să reciclăm mai bine carbonul.

Aşa că ne-a venit ideea,

putem lua câteva dintre aceste idei
de tip NASA şi să le aplicăm

problemei noastre cu carbonul,
aici pe Pământ?

Putem cultiva aceşti
microbi cum spune NASA

pentru a realiza produse valoroase
aici pe Pământ?

Am înfiinţat o companie
să facem asta

și în acea companie, am descoperit
că aceste hidrogenotrofe --

pe care le vom numi de fapt reciclatorii
de carbon supraîncărcaţi ai naturii --

am descoperit că sunt
o puternică clasă de microbi

care au fost în general trecuţi cu vederea
şi studiaţi prea puțin

şi că puteau genera produse
foarte valoroase.

Am început să cultivăm aceste produse,
aceşti microbi, la noi în laborator.

Am descoperit că putem crea
amino-acizi esenţiali

din dioxid de carbon,
folosind aceşti microbi.

Şi chiar am gătit o masă
bogată în proteine,

care are un profil bazat pe amino-acizi
similar cu ce aţi putea găsi

în unele proteine animale.

Am continuat să le cultivăm

şi am descoperit că putem crea ulei.

Uleiurile sunt folosite pentru
a fabrica multe produse.

Am creat un ulei care era similar
cu un ulei de citrice,

care poate fi folosit pentru a da savoare
sau pentru parfumuri,

dar poate fi folosit şi ca
soluție de curăţat biodegradabilă

sau chiar drept carburant.

Şi am mai creat un ulei care e similar
uleiului de palmier.

Uleiul de palmier e folosit
la fabricarea

unei game largi de produse
şi bunuri industriale.

Am început să lucrăm cu fabricanți
pentru a creşte această tehnologie,

şi în prezent lucrăm cu ei

pentru a aduce câteva
dintre aceste produse, pe piaţă.

Credem că acest tip de tehnologie
poate într-adevăr să ne ajute

să reciclăm profitabil dioxidul de carbon
în produse valoroase --

ceva ce e benefic planetei,

dar şi afacerilor, totodată.

La asta lucrăm astăzi.

Dar mâine, acest tip de tehnologie şi
utilizarea acestor tipuri de microbi

ne-ar putea efectiv ajuta
să facem ceva chiar mai măreţ

dacă ducem lucrurile
la nivelul următor.

Credem că acest tip de tehnologie

ne poate ajuta să rezolvăm
o problemă din agricultură

şi ne permite să creăm
un tip de agricultură care e sustenabil,

care ne va permite să răspundem
corespunzător cererilor de mâine.

Şi de ce ne-ar trebui
o agricultură sustenabilă?

Ei bine, s-a estimat

că populaţia va ajunge
la 10 miliarde până în 2050,

şi estimăm că vom avea nevoie
să creştem producţia de hrană cu 70%.

În plus, vom avea nevoie de mai multe
resurse şi materii prime

pentru a fabrica bunuri de consum
şi bunuri industriale.

Deci cum vom satisface această cerere?

Ei bine, agricultura modernă chiar
nu poate răspunde sustenabil cererii.

Şi asta din mai multe motive.

Unul este că agricultura modernă
este unul dintre cei mai mari emiţători

de gaze cu efect de seră.

De fapt, emite mai multe
gaze cu efect de seră

decât maşinile, camioanele, avioanele

sau trenurile noastre, toate împreună.

Un alt motiv este că agricultura modernă
ocupă, pur şi simplu, foarte mult spaţiu.

Am eliberat 50,24 mil. kilometri pătraţi
pentru recolte şi animale de fermă.

Cum arată asta?

Ei bine, este în mare suprafaţa
Americii de Sud şi a Africii împreună.

Să vă dau un exemplu specific.

În Indonezia, o suprafaţă de
pădure tropicală virgină a fost defrişată,

totalizând aproximativ
suprafaţa Irlandei,

între 2000 şi 2012.

Gândiţi-vă doar la toate speciile,
la diversitatea

ce a fost distrusă în proces,

fie că a fost vorba de plante,
insecte sau animale.

Şi un rezervor natural de carbon
a fost şi el distrus.

Să vă arăt la ce mă refer.

Defrişarea s-a petrecut în principal
pentru a face loc plantaţiilor de palmier.

Cum am menţionat anterior,

uleiul de palmier e folosit
la fabricarea multor produse.

De fapt, s-a estimat că peste 50%
din produsele de consum

sunt fabricate utilizând
ulei de palmier.

Şi asta include produse ca
îngheţata, prăjiturile ...

Include uleiurile pentru gătit.

Mai include şi detergenţii,
loţiunile, săpunurile.

Şi voi şi eu probabil avem
numeroase lucruri

în bucătăriile şi băile noastre,

care au fost fabricate folosind
uleiul de palmier.

Şi eu şi voi suntem beneficiari direcţi
ai pădurii tropicale defrişate.

Agricultura modernă are
câteva probleme,

şi avem nevoie de soluţii,
dacă vrem să progresăm sustenabil.

Cred că microbii
pot fi parte a răspunsului --

mai precis, aceşti reciclatori
de carbon supraîncărcaţi.

Aceşti reciclatori de carbon
supraîncărcaţi,

precum plantele, servesc drept
reciclatori naturali

în ecosistemele în care prosperă.

Şi prosperă în locuri exotice
de pe Pământ,

precum aerisirile hidrotermale
şi izvoarele termale.

În aceste ecosisteme, ei preiau carbonul
şi îl reciclează

în nutrienţii necesari
pentru acele ecosisteme.

Şi sunt bogaţi în nutrienţi,

cum ar fi uleiurile şi proteinele,
mineralele şi carbohidraţii.

Şi de fapt, microbii sunt deja
parte integrantă a vieţii noastre zilnice.

Dacă vă place un pahar de pinot noir
într-o seară de vineri,

după o săptămână de lucru
lungă și grea,

atunci te bucuri de
un produs al microbilor.

Dacă îţi place o bere de la
mica fabrică de bere locală --

un produs al microbilor.

Sau pâine, sau brânză, sau iaurt.

Acestea sunt toate
produse ale microbilor.

Frumuseţea şi puterea asociate acestor
reciclatori de carbon supraîncărcaţi

rezidă însă în faptul că ei pot
să producă asta în câteva ore

versus câteva luni.

Asta înseamnă că putem creşte recolte

mult mai rapid decât
le creştem astăzi.

Cresc în întuneric,

deci pot creşte în orice anotimp,

şi în orice alta zonă geografică
şi în orice locaţie.

Pot creşte în recipiente ce necesită
un spaţiu minim.

Şi putem ajunge la un tip de
agricultură verticală.

În locul tradiţionalei noastre
agriculturi orizontale,

care necesită atât de mult pământ,

putem creşte la scară vertical,

şi drept rezultat, putem produce
mult mai mult produs per arie.

Implementând acest tip de abordare
şi utilizând aceşti reciclatori de carbon,

nu ar trebui să mai tăiem
din pădurea tropicală

pentru a face hrana şi bunurile
pe care le consumăm.

Pentru că, la o scară largă,

poţi efectiv obţine de 10.000 de ori
mai mult per arie de pământ,

decât puteam -- de exemplu,
dacă am folosi boabe de soia --

dacă am planta boabe de soia
pe aceeaşi arie de pământ

pe durata unui an.

De zece mii de ori mai mult
în decursul unui an.

Deci la asta mă refer când spun
un nou tip de agricultură.

Şi la asta mă refer când vorbesc
despre dezvoltarea unui sistem

care ne permite o scalare sustenabilă
pentru a satisface cererile a 10 miliarde.

Şi care ar fi produsele acestui
nou tip de agricultură?

Ei bine, deja am obţinut
o masă bogată în proteine,

deci vă puteţi imagina ceva similar
unei mese din boabe de soia,

sau chiar mălai
sau făină din grâu.

Am obţinut deja uleiuri,

deci vă puteţi imagina ceva similar
uleiului de cocos,

sau uleiului de măsline,
sau uleiului din boabe de soia.

Deci acest tip de recoltă chiar poate
să producă nutrienţii

care ne-ar da paste şi pâine,

prăjituri, itemi nutriţionali
de multe tipuri.

Mai mult, de vreme ce uleiul este folosit
pentru a fabrica multe alte bunuri,

produse industriale şi
produse de consum,

vă puteţi imagina că am putea fabrica
detergenţi, săpunuri, loţiuni etc.,

folosind aceste tipuri de recolte.

Nu doar că rămânem fără spaţiu,

dar dacă vom continua să funcţionăm
conform acestui status quo

cu agricultura modernă,

riscăm să-i lipsim pe urmaşii noştri
de o planetă frumoasă.

Dar nu e necesar ca lucrurile
să se petreacă aşa.

Ne putem imagina
un viitor al abundenţei.

Haideţi să creăm sisteme care vor face
ca Pământul, nava noastră spaţială,

nu doar să nu fie distrusă,

dar să dezvoltăm sisteme
şi moduri de viaţă

care vor fi benefice vieţilor noastre

şi ale celor 10 miliarde care se vor afla
pe această planetă până în 2050.

Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)