De ce sunt leneși atât de lenți? - Kenny Coogan

Vezi întreaga lecție: http://ed.ted.com/lessons/why-are-sloths-so-slow-kenny-coogan

Leneșii își petrec o mare parte a vieții mâncând, odihnindu-se sau dormind; de fapt, ei coboară din copac doar o dată pe săptămână pentru a-și face nevoile fiziologice. De ce sunt aceste animale atât de lente? Kenny Coogan descrie adaptările fizice și comportamentale ce permit leneșului să fie atât de lent.

Lecție de Kenny Coogan, animație de Anton Bogaty.

În 1796, Thomas Jefferson a primit o cutie
cu oase pe care nu le-a putut identifica.

O gheară lungă și ascuțită
îi amintea de un leu,

însă osul piciorului din față părea
să aparțină unui animal mai mare,

cam de trei metri lungime.

Crezând că e o specie necunoscută
de leu uriaș din America de Nord,

Jefferson le-a spus exploratorilor
Lewis și Clark

să fie atenți la acest prădător misterios.

Dar oasele din cutia lui Jefferson
nu erau ale unui leu.

Acestea aparțineau unei specii
dispărute de leneș gigant.

Leneșul terestru preistoric a apărut
acum 35 de milioane de ani în urmă.

Zeci de specii au trăit în nordul,
centrul și sudul Americii,

alături de alte creaturi antice,
ca mamutul

și tatu gigant.

Anumiți leneși tereștri, ca megalonychid,
erau de mărimea unei pisici,

însă mulți dintre ei erau enormi.

Leneșul lui Jefferson, Megalonyx,
cântărea aproximativ o tonă

și acesta era mic,
în comparație cu megatherium,

care putea ajunge la șase tone,
la fel de mult ca un elefant.

Aceștia cutreierau pădurile și savanele
și cu ajutorul labelor lor puternice

și a ghearelor ascuțite

smulgeau plante din rădăcini
și se cățărau în copaci,

mâncând iarbă, frunze și
avocado preistoric.

De fapt, noi nu am avea acum avocado
dacă nu ar fi existat leneșii giganți.

Animalele mai mici nu puteau înghiți
sâmburele mare de avocado,

dar leneșii puteau

și astfel au făcut ca avocado
să se răspândească peste tot.

Leneșii tereștri s-au înmulțit
timp de milioane de ani,

dar acum aproximativ 10.000 de ani,
ei au început să dispară

împreună cu alte mamifere gigante
din emisfera vestică.

Cercetătorii consideră că leneșii tereștri
au fost omorâți

de o eră glaciară,

sau de competiția cu alte specii,
poate cu oamenii,

ce au ajuns în regiune odată
cu extincția leneșilor.

Unii leneșii mai mici au supraviețuit
și s-au mutat către vârful copacilor

Astăzi mai sunt șase specii ce trăiesc
în pădurile tropicale

ale Americii Centrale și de Sud.

Cățăratul în copac e o metodă bună
de evitare a prădătorilor,

și sunt o mulțime de frunze de mâncat.

Dar această dietă are niște dezavantaje.

Animalele extrag energie din mâncare
și o folosesc pentru a se mișca,

pentru a-și menține temperatura corpului,

pentru funcționarea organelor,

și toate celelalte activități
necesare supraviețuirii.

Dar frunzele nu conțin multă energie

și energia pe care o au e greu de extras.

Majoritatea erbivorelor își suplimentează
dieta cu surse bogate în energie,

precum fructe și semințe.

Dar leneșii,
în special cei cu trei degete,

se bazează aproape exclusiv pe frunze.

Aceștia au dezvoltat strategii pentru
a face față acestei diete restrictive.

În primul rând, extrag cât de multă
energie e posibil din hrană.

Leneșii au un stomac multi cameral
ce ocupă o treime din corp,

și în funcție de specie,

petrec între cinci și șapte zile,
chiar săptămâni pentru a digera o masă.

Cealaltă fațetă a problemei e să folosești
cât de puțină energie e posibil.

O metodă prin care leneșii fac asta
e prin a nu se mișca prea mult.

Petrec majoritatea timpului hrănindu-se,
odihnindu-se sau dormind.

Coboară din copaci
doar o dată pe săptămână

pentru a-și satisface nevoile fiziologice.

Când leneșii se mișcă,
nu o fac foarte repede.

Un leneș are nevoie de cinci minute
pentru a traversa o stradă obișnuită.

Această metodă calmă de a trăi înseamnă
că nu au nevoie de foarte mulți mușchi.

De fapt, au cu 30% mai puțină

masă musculară decât alte animale
de mărimea lor.

Leneșii folosesc mai puțină energie
pentru a-și menține temperatura corpului

deoarece temperatura corporală
poate varia cu cinci grade Celsius,

mai puțin decât în cazul
reptilelor cu sânge rece,

dar mai mult decât majoritatea
mamiferelor.

Aceste adaptări fizice
și comportamentale minimizează

consumul de energie al leneșilor,

sau ritmul metabolic.

Leneșii cu trei degete au cel mai scăzut
metabolism dintre mamifere.

Ursul panda gigant
e următorul după leneși,

iar leneșul cu două degete
e pe locul trei.

Mișcările lente le-au permis leneșilor
să crească în coroanele copacilor.

Dar a transformat și leneșii într-un
habitat grozav pentru alte organisme,

inclusiv pentru alge, ce oferă un camuflaj
suplimentar sau chiar o gustare.

Leneșii nu mai sunt giganți,

dar asta nu îi face mai puțin deosebiți.