Nathan Wolfe: Ce a rămas de explorat?

Am fost pe lună, am cartografiat continentele, am fost în cel mai adânc punct din ocean -- de două ori. Ce a rămas pentru generaţiile viitoare să exploreze? Biologul şi exploratorul Nathan Wolfe oferă un răspuns: aproape totul. Şi putem începe, spune el, cu lumea invizibil de mică.

Recent am vizitat Beloit, Wisconsin.

Eram acolo să onorez un mare explorator al secolului 20,

Roy Chapman Andrews.

Pe timpul vieţii lui, la Muzeul American de Istorie Naturală,

Andrews a condus o serie de expediţii către regiuni necunoscute,

cum ar fi Deşertul Gobi.

A fost o personalitate importantă.

Mai târziu avea să inspire personajul Indiana Jones.

Când eram în Beloit, Wisconsin,

am ţinut o prelegere unui grup de elevi de gimnaziu.

Sunt aici să vă spun

că dacă este ceva mai intimidant decât să vorbesc la TED,

este să captez atenţia

unui grup de 1000 de copii de 12 ani pe durata a 45 de minute.

Nu încercaţi asta.

La sfârşitul prelegerii, au pus câteva întrebări,

dar a fost una dintre ele care mi-a rămas de atunci în minte.

Era o fetiţă care s-a ridicat

şi a întrebat:

"Unde ar trebui să ne ducem să explorăm?"

Cred că este un sentiment pe care mulţi dintre noi îl avem

că marea eră a explorării Pământului s-a terminat,

că generaţiile viitoare

trebuie să se ducă în spaţiu sau în adâncurile oceanelor

pentru a găsi ceva semnificativ să exploreze.

Dar chiar aşa este?

Nu mai este nimic semnificativ să explorăm

aici pe Pământ?

M-a făcut să mă gândesc

la unul dintre exploratorii mei preferaţi din istoria biologiei.

Este un explorator al lumii nevăzute, Martinus Beijerinck.

Beijerinck s-a hotărât să descopere cauza

bolii mozaicul tabacului.

A luat sucul plantelor de tabac infectate

şi l-a filtrat prin filtre din ce în ce mai mici.

Şi a ajuns într-un punct

în care a simţit că trebuie să fie ceva acolo

care era mai mic decât cele mai mici forme de viaţă cunoscute --

bacteria, în acel moment.

A stabilit un nume pentru acest agent misterios.

L-a numit virus --

„otravă” în latină.

Descoperirea făcută de Beijerinck

a deschis o întreagă lume pentru noi.

Acum ştim că virusurile formează majoritatea

informaţiei genetice de pe planeta noastră,

mai mult decât informaţia genetică

a tuturor formelor de viaţă combinate.

Evident, au fost aplicaţii practice incredibile

asociate cu lumea aceasta --

cum ar fi eradicarea variolei,

introducerea vaccinului împotriva cancerului cervical,

despre care ştim acum că este produs de HPM - Virusul Papiloma uman.

Şi descoperirea lui Beijerinck

nu a avut loc acum 500 de ani,

ci acum aproximativ

100 de ani.

Practic aveam automobile,

dar nu ştiam de existenţa unor forme de viaţă

care constituiau majoritatea informaţiei genetice de pe planetă.

Acum avem aceste unelte uimitoare

care ne permit să explorăm lumea nevăzută --

cum ar fi secvenţarea în profunzime,

care ne permite să facem mult mai mult decât să zgâriem suprafaţa

şi să ne uităm la genoamele individuale ale unei anumite specii,

ci putem să ne uităm la metagenoame întregi,

la comunităţile de microorganisme care există în noi sau în jurul nostru

şi să documentăm toată informaţia genetică a acestor specii.

Putem să aplicăm aceste tehnici

la lucruri din sol, piele, sau orice altceva.

În organizaţia mea, facem acest lucru în mod regulat

pentru a identifica cauzele erupţiilor

despre care nu ştim clar ce le cauzează.

Şi doar să vă ofer o idee depre cum funcţionează asta,

imaginaţi-vă că am lua mostre din nas de la fiecare dintre voi.

Acesta este un lucru pe care îl facem frecvent

pentru a căute virusuri respiratori cum ar fi gripa.

Primul lucrul pe care l-am vedea

este o cantitate enormă de informaţie genetică.

Şi dacă am începe să ne uităm la acea informaţie genetică,

am vedea un număr de suspecţi obişnuiţi --

desigur, multă informaţie genetică umană,

dar şi informaţii bacteriologice şi virale,

preponderent de la lucruri care se află în nas şi sunt complet inofensive.

Dar vom vedea ceva foarte, foarte surprinzător.

Pe măsură ce începem să ne uităm la informaţia aceasta,

vom vedea că 20% din informaţia genetică din nasul vostru

nu se potriveşte cu nimic din ce am mai văzut înainte --

nici plante, animale, fungi, virusuri sau bacterii.

Practic nu ştim deloc ce este asta.

Şi pentru grupul nostru mic de oameni care chiar studiază lucrurile astea,

câţiva dintre noi am început să numim informaţia asta

materie neagră biologică.

Ştim că este ceva ce nu am mai văzut niciodată;

este echivalentul unui continent necartografiat

chiar în informaţia noastră genetică.

Şi este în cantităţi mari.

Dacă în nasul tău se află 20% informaţie genetică

ce este materie neagră biologică,

dacă ne-am uita la intestine,

de la 40 la 50 la sută din informaţie este materie neagră biologică.

Şi chiar în sângele relativ steril,

în jur de 1-2 la sută din această informaţie este materie neagră --

nu poate fi clasificată, nu poate fi asociată cu nimic altceva ce am mai văzut.

La început am crezut că era un artefact.

Aceste unelte de secvenţare în profunzime sunt relativ noi.

Dar pe măsură ce devin din ce în ce mai precise,

am decis că această informaţie este o formă de viaţă,

sau măcar o parte din ea este o formă de viaţă.

În timp ce ipotezele ce explică existenţa materiei negre biologice

sunt doar la început,

există o posibilitate foarte, foarte entuziasmantă:

faptul că în această informaţie genetică sunt îngropate

urmele unei forme de viaţă care nu a fost identificată.

Pe măsură ce explorăm aceste serii de A-uri, T-uri, C-uri şi G-uri,

am putea descoperi o clasă de viaţă complet nouă,

precum Beijerinck, care va schimba fundamental

modul în care ne gândim la natura biologiei.

Poate asta ne va ajuta să înţelegem cauza unui cancer care ne îmbolnăveşte

sau vom identifica sursa unei erupţii pe care nu o cunoaştem

sau poate vom crea o nouă unealtă în biologia moleculară.

Sunt fericit să anunţ că,

împreună cu colegii de la Stanford, Caltech şi UCSF,

am luat iniţiativa

să explorăm materia neagră biologică pentru a găsi forme de viaţă noi.

Acum cam 100 de ani,

oamenii nu erau conştienţi de virusuri,

formele de viaţă care constituie majoritatea informaţiei genetice de pe planetă.

O sută de ani de acum, oamenii se vor mira

că nu am fost conştienţi de o nouă clasă de viaţă

care era literalmente sub nasul nostru.

Este adevărat, poate am cartografiat toate continentele de pe planetă

şi poate am descoperit toate mamiferele care sunt în natură,

dar asta nu înseamnă că nu mai este nimic de explorat pe Pământ.

Beijerinck şi oamenii ca el

ne oferă o lecţie importantă pentru următoarele generaţii --

oamenii precum acea fetiţă de la Beloit, Wisconsin.

Şi dacă punem în cuvinte acea lecţie, ar suna cam aşa:

Nu presupune că ceea ce credem că este în lume este întreaga poveste.

Du-te după materia neagră din orice domeniu pe care alegi să îl explorezi.

Sunt necunoscute peste tot în jurul nostru

care abia aşteaptă să fie descoperite.

Mulţumesc!

(Aplauze)