Gravitația și corpul uman - Jay Buckey

Vizionați lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/gravity-and-the-human-body-jay-buckey

Corpurile noastre funcționează în mod necesar în prezența gravitației; modul în care sângele e pompat, simțul echilibrului și creșterea oaselor se datorează unei vieți într-o lume în care gravitația e o realitate de care nu poți scăpa. Înarmat cu experimentele lui David Hubel și ale lui Torten Wiesel, cercetători în domeniul neuroștiinței, astronautul Jay Buckey prezintă un experiment de gândire. Cum ar funcționa corpurile noastre fără forța de gravitație?

Lecție de Jay Buckey, animație de TED-Ed.

Câteva dintre aspectele care sunt importante

dacă vrei să ca oamenii să trăiască în spațiu

pentru perioade lungi de timp.

Un aspect ar fi că oamenii vor pierde

din masa musculară și osoasă.

Știm asta.

Dacă trebuie să vă puneți piciorul în ghips,

și după câteva săptămâni luați ghipsul jos,

veți vedea că mușchii s-au micșorat.

Și dacă ați măsura duritatea oaselor,

ați observa că și aceasta a scăzut puțin.

Așadar, e foarte interesant că propriul nostru corp are abilitatea

de a se adapta la greutățile la care e supus,

astfel încât oasele și mușchii nu sunt statici,

ci se schimbă în permanență.

Deși ne gândim la os ca fiind un lucru solid

care nu se schimbă prea mult,

acesta se schimbă.

Și se pare că în imponderabilitate,

se pierde masă osoasă.

Și la fel și mușchii

care lucrează împotriva gravitației,

numiți mușchi posturali,

vor începe să se micșoreze și să piardă din putere.

Sunt alte lucruri în sistemul cardiovascular,

inima și vasele de sânge.

Dacă te gândești la asta,

a sta în picioare în gravitației

presupune că trebuie să lucrezi împotriva gravitației

pentru ca sângele să continue să ajungă la cap.

Dacă sângele nu ar mai fi pompat spre creier,

ai leșina de fiecare dată când te-ai ridica în picioare,

deoarece, atunci când stai întins,

nu trebuie să te împingi împotriva gravitației.

Dar când te ridici,

trebuie să lucrezi împotriva acesteia

pentru ca sângele să continue să fie pompat spre cap.

Iar inima și vasele tale de sânge

au un sistem bine lucrat

de a face ca asta să se întâmple de fiecare dată.

Dar și acest sistem se poate modifica în imponderabilitate.

Altceva care se schimbă

e sistemul legat de echilibru.

Din nou, a-ți menține echilibrul

e ceva ce faci împotriva gravitației, nu-i așa?

Dacă nu ar exista gravitația,

nu ar trebui să-ți faci griji că o să cazi.

Dar evident, trebuie să ai grijă să nu cazi.

Avem un simț al echilibrului foarte dezvoltat

pentru a ne ține în poziție verticală

și a ne împiedica să cădem.

Și când vezi ce fac skaterii,

îți dai seama ce sistem superb e acesta.

Dar în imponderabilitate

sistemul de echilibru se schimbă.

Nu observi asta

când ești în imponderabilitate,

dar când te întorci,

îți dai seama de acest lucru,

că echilibrul ți s-a schimbat

și ai probleme

în a-ți menține echilibrul.

Și ce ne arată acest lucru e că în spațiu,

creierul încearcă să-ți permită

să funcționezi în imponderabilitate.

Astfel, te readaptează să fii imponderabil,

ceea ce nu observi până ce nu te întorci

și nu afli că ești din nou pe Pământ

cu un sistem de echilibru ce a fost adaptat la spațiu.

Știți, viața s-a dezvoltat aici pe Pământ

în prezența gravitației,

așadar viața a evoluat sub influența gravitației,

iar noi creștem în prezența ei,

așa că învățăm să mergem,

să prindem o minge,

să patinăm pe gheață

sau orice altceva,

toate în prezența gravitației.

Și dacă am crește fără gravitație?

Cum rămâne cu sistemele care depind de gravitație,

cum ar fi mușchii

sau sistemul de echilibru,

inima sau vasele de sânge?

S-ar dezvolta acestea normal

sau ar fi, într-un fel, diferite?

Un motiv ca să crezi

că totul ar merge pe un făgaș diferit

e pornind de la un experiment

realizat cu ceva timp în urmă

de doi cercetători în domeniul neuroștiinței,

pe nume Hubel și Wiesel.

Aceștia aveau o pisicuță,

și i-au pus un plasture pe unul dintre ochi.

Pisicuța a ajuns pisică,

iar ei au îndepărtat plasturele.

Întrebarea e:

poate pisica să vadă cu acel ochi?

Nu e nimic în neregulă cu acel ochi, nu-i așa?

Dar nu a văzut nimic,

nu pătrundea nicio lumină.

Explicația e că pisica nu poate vedea cu acel ochi

deoarece creierul

alege un alt traseu de dezvoltare,

iar conexiunile care s-ar dezvolta în mod normal

la acel ochi nu se dezvoltă.

Iar acest lucru nu e reversibil,

e o modificare permanentă.

Așadar, creierul acelei pisici

e diferit fundamental de creierul unei pisici

care a crescut văzând cu acel ochi.

Acea pisică a crescut, în esență, cu un creier diferit.

Te întrebi, prin urmare:

Ei bine, cum rămâne cu gravitația?

Dacă nu am avea forțele

pe care gravitația le produce?

S-ar mai dezvolta organul echilibrului

în același fel,

sau ar fi diferit?

Dacă cineva ar crește în spațiu,

s-ar putea întoarce pe Pământ și să funcționeze,

sau ar fi o persoană cu totul diferită?