Pam Warhurst: Cum ne putem hrăni din peisaje

Ce-ar trebui să facă o comunitate cu terenurile nefolosite? Să planteze hrană, bineînțeles. Cu energie și umor, Pam Warhurst istorisește la TEDSalon povestea ei și a echipei de voluntari mereu crescânde care au transformat parcelele de teren nefolosit în grădini comunale de vegetale și au schimbat povestea hranei în comunitatea lor.

Dorinţa de a trăi altfel poate porni

din cele mai neobişnuite locuri.

Sunt din Todmorden,

un orășel comercial din nordul Angliei,

15 mii de locuitori, între Leeds şi Manchester.

Un orăşel destul de normal.

Arăta aşa,

iar acum arată aşa,

cu fructe, legume şi plante aromatice peste tot.

Îi spunem „Grădinărit de Propagandă”. (Râsete)

Parcarea de mașini din colţul gării,

în faţa Centrului de Sănătate, grădinile oamenilor,

și chiar în faţa postului de poliţie. (Râsete)

Avem faleze comestibile de-a lungul canalului

și avem cimitire roditoare.

Pământul e extrem de bun. (Râsete)

Am inventat și o nouă formă de turism,

Se numeşte „Turism de Legume” și credeţi sau nu,

oamenii vin din toată lumea să se uite la răsadurile noastre,

chiar şi atunci când nu creşte prea mult acolo. (Râsete)

Dar se porneşte o discuţie.

Şi ştiţi, nu facem asta din plictiseală. (Râsete)

O facem pentru că vrem să pornim o revoluţie.

Am încercat să răspundem la simpla întrebare:

„Putem găsi un limbaj unificator dincolo

de vârstă, venit şi cultură care-i va ajuta pe oameni

să găsească un nou mod de viaţă?

Să vadă spaţiul din jur diferit?

Să gândească altfel la resursele pe care le folosesc?

Să interacţioneze diferit?

Putem găsi acest limbaj?

Şi apoi, putem repeta aceste acţiuni?

Iar răspunsul părea să fie „da!”

Limbajul părea să fie „mâncarea”.

Acum 3 ani şi jumătate câţiva dintre noi

ne-am așezat la masa din bucătărie

şi am pus totul la cale. (Râsete)

(Aplauze)

Am venit cu un plan simplu și l-am prezentat adunării publice.

N-am consultat experți, n-am scris un referat.

Suntem sătui de așa ceva. (Râsete)

Am spus la acea adunare publică în Todmorden:

„Uite, hai să ne imaginăm că orăşelul nostru

e axat în jurul a trei platouri.

Un platou al comunității, al vieţii cotidiene.

Un platou de învăţare, ce-i învăţăm pe copii la şcoală,

ce fel de aptitudini noi împărtăşim,

și afacerile, ce facem cu banii din buzunar

ce fel de afaceri alegem să sprijinim.

Acum, să ne imaginăm aceste platouri amestecate

cu acţiuni comunitare axate pe hrană.

Dacă începem să învârtim unul din platouri,

e minunat, ar începe să dea încredere oamenilor.

Dacă apoi învârtim platoul comunitar al învăţării,

împreună cu cel al afacerii,

avem un adevărat show, avem un teatru de acţiune.

Începem să ne bazăm pe puterile noastre.

Începem să reinventăm comunitatea noastră

și facem toate astea fără vreun document de strategie.

(Aplauze)

Şi mai e un aspect.

N-am cerut permisiunea nimănui să facem asta,

doar am făcut-o. (Râsete)

Şi cu siguranţă nu aşteptăm să primim un cec

în cutia poştală pentru a porni.

Cel mai important, nu suntem descurajați

de argumentul sofisticat care spune:

„Acțiunile mărunte sunt fără sens în faţa problemelor viitoare”,

pentru că am văzut puterea micilor acţiuni

şi e minunată.

Deci, înapoi la adunarea publică.

Am expus propunerea în adunare în două secunde,

apoi sala a explodat.

În viaţa mea n-am văzut aşa ceva.

Şi a fost la fel în fiecare loc, în fiecare oraş

în care ne-am spus povestea.

Oamenii sunt gata şi răspundă la povestea mâncării.

Doresc acţiuni pozitive în care să participe.

În mintea lor ei ştiu că e timpul

să-și asume responsabilităţi personale,

să fie mai buni unul cu altul

şi să investească în mediul înconjurător.

De la acea adunare de acum 3 ani şi jumătate,

a fost ca un vârtej.

Am început cu un simplu schimb de seminţe.

Apoi am luat un teren, o fâșie

pe marginea şoselei principale care era de fapt toaleta câinilor,

şi am transformat-o într-o încântătoare grădină de plante aromatice.

Am luat colțul parcării din gară pe care l-aţi văzut

şi am făcut straturi de legume

de unde toţi puteau culege.

Am mers la dctori. Chiar se construise

un centru medical de 6 milioane de lire la Todmorden

şi, din motive pe care nu le înţeleg,

erau înconjurați cu spini. (Râsete)

Deci, am mers la doctori şi le-am spus:
„V-ar deranja dacă i-am scoate?”

Au spus: „OK, cu condiţia să obţineţi autorizaţie,

s-o scrieți în latină și s-o faceți în triplicat”.

Așa am făcut și acum sunt pomi fructiferi,

arbuşti, plante aromatice şi legume

în jurul centrului chirurgical.

Sunt multe alte exemple cum ar fi porumbul

din faţa postului de poliţie,

centrul pentru vârstnici unde am plantat legume

pe care le pot cultiva şi culege.

Dar nu-i vorba doar de a cultiva,

pentru că suntem toţi parte în acest puzzle.

Îi folosim pe cei cu simț artistic din comunitate

și facem aranjamente fabuloase în răsaduri

să explice oamenilor ce creşte acolo.

Sunt mulți care nu recunosc o legumă

dacă nu e ambalată în plastic

etichetată cu instrucţiuni pe ea. (Râsete)

Așa că unii oameni au scris:

„Dacă arată aşa, nu culegeți,

dar dacă arată aşa, serviţi-vă!”

Astfel împărtăşim şi suntem amabili.

Iar cei ce nu vor să facă niciuna nici alta,

poate vor să gătească.

Le culegem în sezon și le ducem

la restaurante sau la biserică

sau oriunde sunt oameni.

Mergem la oameni şi le spunem:

„Suntem toţi parte din acest puzzle local,

sunem toţi parte din soluţie.”

Şi apoi, ştiind că avem „turişti vegetali",

pe care-i iubim la nebunie, sunt fantastici,

ne-am întrebat cum să le oferim o experiență și mai plăcută.

Așa că am inventat, fără să întrebăm, bineînțeles,

„Incredibilul traseu verde comestibil".

E o alee de grădini de expoziție,

faleze comestibile, cu albine și povești despre polenizare,

E un traseu pe care l-am conceput

care trece prin tot orașul,

pe lângă cafenele, magazine, prin piață,

nu numai dus-întors până la supermarket.

Sperăm că schimbându-le plimbarea prin oraș

le schimăm și comportamentul.

Apoi există al doilea platou, cel al educației.

În parteneriat cu un liceu am creat o societate.

Am proiectat o unitate acvaponică

pe un teren neutilizat

din spatele liceului,

iar acum vom creşte peşti și vom cultiva legume

într-o livadă cu albine.

Copiii ne ajută să construim și sunt în comisie.

Deoarece comunitatea

a dorit să susțină liceul,

acum la liceu se predă agricultură.

Mulțumită acestui fapt ne-am întrebat,

pentru tinerii care n-au avut o calificare niciodată,

dar cărora le place mult grădinăritul,

cum le putem oferi o experiență mai semnificativă.

Aşa că am obţinut un teren

donat de centrul local de grădinărit.

Era foarte mlăștinos, dar incredibil,

doar prin muncă voluntară l-am transformat

într-un centru de formare al grădinarilor de piaţă.

Include solarii și răsaduri înălțate

și tot felul de moduri de-a lucra cu pământul și de a-ți spune,

poate e o îndeletnicire de viitor pentru mine.

Făcând asta, niște academicieni au spus,

„Ştiţi, am putea ajuta oferind

un curs de horticultură comercială.

Oricum nu există vreunul disponibil."

Va fi lansat anul acesta.

E un experiment în întregime voluntar.

Mai există și un al treilea platou.

Când te plimbi printr-un peisaj comestibil,

înveți noi aptitudini

și devii interesat în culturile de sezon,

poate vrei să cheltui din banii tăi

ca să ajuți producătorii locali,

nu doar legume, ci și carne, brânză, bere

sau orice altceva.

Dar suntem doar un grup comunitar de voluntari.

Ce putem face?

Am făcut câteva lucruri simple.

Am adunat fonduri, am inițiat niște tăblițe

cu titlul „Comestibil Incredibil",

le-am distribuit în piață fiecărui producător local,

iar ei au scris pe ele ce vindeau în acea săptămână.

Foarte popular. Oamenii se îngrămădeau în jurul lor.

Vânzările au crescut.

Apoi, am stat de vorbă cu fermierii

și le-am spus că vorbim foarte serios,

dar nu ne-au prea crezut.

OK, ce mai puteam face? Știu.

Dacă facem o campanie pentru un produs

şi dovedim că există loialitate locală pentru acel produs,

poate-şi schimbă părerea şi-şi dau seama că vorbim serios.

Am lansat campania, m-a amuzat denumirea,

„Fiecare ou contează”. (Râsete)

Am pus producătorii pe Harta de Ouă,

o hartă stilizată a Todmorden-ului.

Toți care-şi vindeau ouăle în exces la poarta casei,

perfect legal, vecinilor, au fost puși pe hartă.

Am început cu 4,

acum avem 64 pe hartă.

Rezultatul a fost că lumea mergea în prăvălii

și cerea ouă locale de Todmorden.

Astfel, unii fermieri și-au mărit numărul de păsări crescute în libertate

și au continuat cu păsările pentru carne.

Deși au fost paşi foarte mici,

încrederea economică locală crescândă

a început să se vadă în mai multe feluri.

Acum avem fermieri care produc brânză,

cresc mai multe păsări și rase rare de porci.

Fac pateuri și plăcinte

şi lucruri pe care nu le făceau înainte.

Avem tot mai multe tarabe cu alimente produse local

şi, într-un sondaj făcut de studenţii locali,

49% din comercianţii de produse alimentare spun că

veniturile le-au crescut datorită a ceea ce facem noi.

Şi suntem doar voluntari şi e doar un experiment.

(Râsete)

Nimic din asta nu e ştiinţă avansată,

ingenios sau original.

Dar e o acţiune colectivă şi incluzivă.

Nu-i o mişcare de la care

oamenii se pot eschiva.

E o mişcare pentru toată lumea.

Avem un motto: Dacă mănânci, participi. (Râsete)

(Aplauze)

Indiferent de vârstă, venit, cultură.

A fost un adevărat vârtej.

Dar înapoi la prima întrebare:

Este replicabil? Da! În mod cert.

În peste 30 de oraşe din Anglia,

„Comestibil Incredibil" prinde rădăcini.

În diverse moduri, după voia lor,

încearcă să-şi schimbe viaţa.

Avem comunităţi în toată lumea, America, Japonia.

Incredibil, nu-i așa?

America, Japonia, Noua Zeelandă.

După cutremurul din Noua Zeelandă, oamenii ne-au vizitat

ca să incorporeze spiritul public creat

în jurul cultivării locale în inima orașului Christchurch.

Nimic din toate astea nu costă mult,

nu necesită birocrație,

dar cere o altă perspectivă.

Te pregătești să ajustezi bugetul și programul de lucru

cu scopul de a crea cadrul încurajator

prin care comunitățile pot înflori.

Avem câteva idei în răsaduri.

Autoritățile noastre locale au decis să facă orice loc

comestibil și pentru asta

au decis să facă două lucruri.

Întâi, au creat un registru al parcelelor disponibile,

le-au listat în banca de comestibile astfel încât

comunitățile să le poată folosi oriunde locuiesc

și le-au legalizat cu un permis.

Iar apoi au promis ca fiecare angajat din administrație

să ajute comunitățile să crească

și să-i ajute să mențină spațiile.

Deodată am văzut acțiune pe teren

din partea guvernului local. Vedem în linia principală.

Răspundem creativ la ceea ce ne-a cerut Rio.

Multe puteți face.

Să listez doar câteva.

Unu, vă rog nu plantaţi spini în locuri publice. E risipă de spațiu.

Doi, vă rog creați peisaje comestibile

astfel încât copiii noştri să se plimbe

pe lângă mâncarea lor zi de zi,

pe străzi, în parcuri, peste tot.

Sugerați proiectanţilor locali să pună punctele alimentare

în centrul oraşelor, să nu le surghiunească

la periferii unde nimeni nu le vede.

Încurajaţi toate şcolile să ia asta în serios.

Nu e un exerciţiu second-hand.

Dacă vrem să inspirăm fermierii de mâine,

vă rog, lăsați-ne să spunem fiecărei școli:

„Creați un obiectiv din importanța mediului,

a hranei locale și a culturii solului.

Inoculați asta în inima comunității din școală

și veți forma o generație diferită.

Sunt multe lucruri pe care le puteți face,

dar asta e simplu.

Printr-un proces organic, printr-o recunoaștere

sporită a puterii acțiunilor mici,

începem să credem în noi înșine, din nou

și în capacitatea noastră, a fiecăruia,

de-a construi un viitor diferit, mai bun,

iar, după părerea mea, asta-i incredibil.

Mulţumesc!

(Aplauze)

Mulţumesc mult!