De ce ar trebui să vă definiți temerile în locul obiectivelor

Alegerile dificile - lucrurile pe care ne temem cel mai tare să le facem, să le cerem sau să le spunem - sunt adeseori cele mai importante. Cum putem să depășim această paralizie emoțională și să acționăm? Tim Ferriss ne încurajează să ne imaginăm și să ne scriem temerile în detaliu, într-un exercițiu simplu, dar puternic pe care îl numește „stabilirea temerilor”. Aflați mai multe despre cum vă poate ajuta acest obicei să progresați în medii stresante și să separați lucrurile pe care le puteți controla de celelalte.

Această poză cu mine atât de fericit
a fost făcută în 1999.

Eram în ultimul an de colegiu,

imediat după un antrenament la dans.

Eram foarte, foarte fericit.

Și îmi amintesc exact unde eram
cu o săptămână și jumătate mai târziu.

Stăteam în spatele mașinii mele uzate,

în parcarea unui campus,

când am decis

că aveam să mă sinucid.

Am trecut foarte rapid
de la a decide la a planifica.

Și am ajuns foarte aproape
de marginea prăpastiei.

N-am ajuns niciodată mai aproape.

Și singurul motiv pentru care am luat
degetul de pe trăgaci

a fost o serie de coincidențe norocoase.

Iar după aceea,

asta m-a speriat cel mai tare:
elementul de hazard.

Așa că am început să testez foarte metodic
diferite moduri

de a-mi gestiona momentele bune
și cele rele;

o investiție bună, până la urmă.
(Râsete)

Mulți oameni normali pot avea, să zicem,
6-10 episoade depresive majore

în viață.

Eu sufăr de depresie bipolară.
E o boală de familie.

Am avut peste 50 de episoade până acum

și am învățat multe.

Am avut multe momente grele,

multe runde de luptă cu întunericul

și mi-am luat notițe.

Așa că, în loc să vin aici
și să vă dau vreo rețetă de succes

sau să-mi laud realizările,

m-am gândit să vă împărtășesc rețeta mea
de a evita auto-distrugerea

și, cu siguranță, paralizia emoțională.

Iar instrumentul care s-a dovedit a fi
cea mai sigură plasă de siguranță

pentru căderile emoționale

este același instrument

care m-a ajutat să iau
cele mai bune decizii în afaceri.

Dar asta e pe plan secund.

E vorba de...stoicism.

Sună plictisitor.

(Râsete)

Poate că vă gândiți la Spock

sau la o imagine de genul acesta:

(Râsete)

o vacă stând în ploaie.

Nu e trist. Nu e nici prea vesel.

E doar o creatură impasibilă
care primește orice-i aduce viața.

Poate că nu vă gândiți la cel mai mare
competitor, cum ar fi Bill Belichick,

antrenorul principal
de la New England Patriots,

care deține recordul NFL suprem
pentru titluri Super Bowl.

Iar stoicismul s-a răspândit ca focul
printre oficialii din NFL,

ca metodă de antrenament mintal
folosită în ultimii ani.

Poate că nu vă gândiți
la părinții fondatori ai Statelor Unite,

Thomas Jefferson, John Adams
sau George Washington,

ca să numesc doar trei adepți
ai stoicismului.

George Washington chiar a cerut
ca o piesă despre un stoic,

intitulată „Cato, Tragedie”

să fie jucată pentru trupele sale
de la Valley Forge, să-i țină motivați.

De ce s-ar concentra atât de mult
oamenii de acțiune pe o filosofie antică?

Pare un lucru foarte academic.

Vă încurajez să vă gândiți puțin altfel
la stoicism,

ca la un sistem de operare
pentru a prospera în medii stresante

sau pentru a lua decizii mai bune.

Și totul a început de aici,

aproape

de pe o verandă.

În apropiere de anul 300 d.Hr., în Atena,

un bărbat pe nume Zenon din Kition
a ținut multe discursuri

de pe o verandă pictată numită „stoa”.

Termenul s-a transformat ulterior
în „stoicism”.

Iar în lumea greco-romană,

oamenii au folosit stoicismul
ca sistem comprehensiv

pentru a face multe, multe lucruri.

Dar pentru subiectul nostru,
principalul era să înveți

să separi ceea ce poți controla
de ceea ce nu poți controla

și să exersezi concentrarea exclusivă

pe prima categorie.

Acest lucru scade
reactivitatea emoțională,

care poate fi o superputere.

Pe de altă parte, să zicem
că ești fundaș.

Ratezi o pasă și te înfurii
pe tine însuți.

Asta te poate costa un meci.

Dacă ești director și îți ieși din fire
în fața unui angajat foarte valoros

din cauza unei greșeli minore,

acest lucru te poate costa angajatul.

Dacă ești un student
care este pe o pantă descendentă,

și te simți neajutorat și disperat,

acest lucru te poate costa viața.

Deci mizele sunt foarte, foarte mari.

Sunt multe instrumente care vă pot ajuta.

Mă voi concentra acum pe unul
care mi-a schimbat complet viața în 2004.

L-am descoperit din două motive:

un prieten foarte bun, tânăr, de vârsta
mea, a murit brusc de cancer pancreatic,

după care prietena mea, cu care credeam
că aveam să mă căsătoresc, m-a părăsit.

Se săturase și nu mi-a lăsat
o scrisoare de despărțire,

dar mi-a lăsat asta:

o placă de despărțire.

(Râsete)

Vorbesc serios. Am păstrat-o.

„Programul de lucru se încheie
la ora cinci.”

Mi-a dat-o ca s-o țin pe birou,
pentru sănătatea mea,

deoarece la momentul acela lucram
la prima mea afacere adevărată.

Habar n-aveam ce făceam.
Lucram peste 14 ore pe zi,

șapte zile pe săptămână.

Foloseam stimulente ca să rezist.

Apoi luam calmante
ca să mă relaxez și să dorm.

Era un dezastru.

Mă simțeam prins în capcană.

Am cumpărat o carte despre simplitate
pentru a căuta niște răspunsuri

și am găsit un citat
care a făcut diferența în viața mea:

„Suferim adeseori mai mult
în imaginația noastră decât în realitate”,

de Seneca cel Tânăr,

un celebru scriitor stoic.

Asta m-a dus la scrisorile sale,

care m-au adus la exercițiu,

„premeditatio malorum”,

care înseamnă premeditarea relelor.

Pe scurt,

înseamnă să vizualizați în detaliu
cele mai negre scenarii de care vă temeți

și care vă împiedică să acționați,

pentru a putea face ceva
spre a depăși această paralizie.

Problema mea era mintea de maimuță -
super gălăgioasă și de neoprit.

Gânditul la probleme nu mă ajută.

Trebuie să le notez pe hârtie.

Așadar, am creat un exercițiu scris

numit „stabilirea temerilor”,
la fel ca stabilirea obiectivelor,

pentru mine însumi.

Ocupă trei pagini

și e foarte simplu.

Prima pagină e chiar aici.

„Ce se întâmplă dacă...?”

Acesta e lucrul de care vă temeți,

cel care vă produce anxietate,

pe care îl amânați.

Ar putea fi să invitați pe cineva în oraș,

să puneți capăt unei relații,

să cereți o promovare,
să vă dați demisia, să fondați o companie.

Poate fi orice.

Pentru mine, a fost să-mi iau
primul concediu după patru ani,

să-mi părăsesc firma timp de o lună
și să plec la Londra,

unde am stat acasă la un prieten pe gratis

ca să nu mai fiu o piedică
pentru succesul companiei

sau s-o închid pur și simplu.

În prima coloană, „Definire”,

scrieți cele mai rele lucruri
care s-ar putea întâmpla

dacă ați face acest pas.

Căutați între 10 și 20.

N-am să le enumăr pe toate,
dar vă dau două exemple.

Primul era că am să merg la Londra,
o să plouă, am să fiu deprimat

și toată povestea va fi o mare
pierdere de timp.

Al doilea era că am să ratez
o scrisoare de la Fisc,

am să fiu auditat

și firma mea va fi percheziționată,
închisă sau așa ceva.

Apoi mergeți la coloana „Prevenire”.

Acolo scrieți răspunsul la întrebarea:

Ce aș putea face ca să împiedic
aceste lucruri să se întâmple

sau măcar să le scad probabilitatea
de a apărea?

Așadar, pentru problema
cu depresia din Londra,

aș putea lua cu mine
o lumină albastră portabilă

și s-o folosesc 15 minute dimineața.

Știam că acest lucru previne
episoadele depresive.

Cât despre Fisc, puteam schimba adresa
din dosarul autorităților

pentru ca documentele
să ajungă la contabil,

nu la adresa mea UPS.

Simplu ca bună ziua.

Apoi mergem la „Reparare”.

Dacă aceste scenarii negative se întâmplă,

ce puteți face pentru a repara daunele
măcar puțin?

De la cine puteți cere ajutor?

În primul caz, Londra,

aș putea să sparg niște bani,
să plec în Spania, la soare

și să repar daunele dacă devin deprimat.

În cazul în care aș rata
o scrisoare de la Fisc,

aș putea să sun un prieten care e avocat

sau să întreb un profesor de drept

ce mi-ar recomanda,

cu cine să vorbesc sau cum s-au descurcat
alți oameni în trecut.

Așadar, o întrebare de reținut
când completați această pagină este:

S-a întâmplat vreodată ca o persoană

mai puțin inteligentă
sau mai puțin hotărâtă

să treacă prin asta?

Răspunsul probabil va fi „da”.

(Râsete)

A doua pagină e simplă:

Care ar fi beneficiile unei încercări
sau ale unui succes parțial?

Vedeți că punem accentul pe temeri

și privim într-un mod mai conservator
avantajele.

Deci dacă ați încerca
lucrul pe care-l doriți,

poate ați fi mai încrezători,
v-ați dezvolta abilitățile,

fie ele emoționale, financiare
sau de alt tip?

Care ar putea fi beneficiile unei reușite?

Petreceți 10-15 minute la această parte.

Pagina a treia.

Posibil cea mai importantă,
așa că n-o omiteți:

„Costul inacțiunii”.

Oamenii se pricep foarte bine
la ce ar putea merge prost

dacă încearcă ceva nou,
de exemplu, dacă cer o mărire de salariu.

Lucrul la care nu ne gândim prea des
este costul imens al situației curente,

al refuzului de a schimba ceva.

Întrebați-vă:

dacă evit această acțiune sau decizie

și pe altele ca ea

cum va arăta viața mea peste șase luni,
12 luni sau trei ani?

Mai departe de atât pare intangibil.

Intrați mult în detalii:
emoționale, financiare,

fizice, de orice fel.

Făcând acest lucru, am ajuns
la o imagine îngrozitoare.

Luam o mulțime de medicamente,

firma mea putea să explodeze oricând

dacă nu luam o pauză,

iar relațiile mele se deteriorau
sau se distrugeau.

Și mi-am dat seama că inacțiunea
nu mai era o opțiune pentru mine.

Astea sunt cele trei pagini. Asta e tot.
Asta e stabilirea temerilor.

Mi-am dat seama apoi că,
pe o scală de la 1 la 10,

unde 1 era impactul minim
și 10 era cel maxim,

dacă făceam călătoria, riscam

o durere temporară și reversibilă
între 1 și 3

pentru un impact pozitiv imens
între 8 și 10,

care putea fi semipermanent.

Așa că am plecat.

Niciunul din dezastre nu s-a adeverit.

Au fost niște probleme, sigur.

Am reușit să mă îndepărtez de firmă.

În final, mi-am extins călătoria
pentru un an și jumătate în jurul lumii,

iar acest lucru a stat la baza
primei mele cărți,

care mă aduce astăzi aici.

Toate cele mai mari succese ale mele

și cele mai importante dezastre evitate

pornesc de la stabilirea temerilor

cel puțin o dată pe trimestru.

Nu e un panaceu.

Veți vedea că unele temeri
sunt foarte bine fondate.

(Râsete)

Dar nu trebuie să trageți
concluzia asta

fără a le pune întâi la microscop.

Desigur, nu toate momentele
și alegerile dificile vor deveni ușoare,

dar multe dintre ele se vor simplifica.

Aș vrea să închei cu portretul unuia
din stoicii mei preferați din ziua de azi.

E vorba de Jerzy Gregorek.

De patru ori campion mondial la haltere,

refugiat politic,

poet publicat,

în vârstă de 62 de ani.

Poate oricând să mă bată măr,
și, probabil, pe majoritatea dintre voi.

E un tip impresionant.

Mi-am petrecut mult timp
pe „stoa” lui, pe verandă,

cerându-i sfaturi despre viață
și antrenamente.

A făcut parte din Solidaritate în Polonia,

o mișcare nonviolentă
pentru schimbare socială,

care a fost oprimată în mod violent
de guvern.

Și-a pierdut cariera de pompier.

Apoi mentorul său, un preot,
a fost răpit, torturat, ucis

și aruncat într-un râu.

A fost amenințat.

Împreună cu soția sa, a fost nevoit
să fugă dintr-o țară în alta

până când a ajuns în Statele Unite
cu aproape nimic,

dormind pe podele.

Acum locuiește în Woodside, California,
într-un loc foarte drăguț

și dintre cei peste 10.000 de oameni
pe care i-am cunoscut vreodată,

l-aș pune în Top 10

în ce privește succesul și fericirea.

Și mai e ceva, așa că fiți atenți.

I-am trimis un SMS acum câteva săptămâni,

și l-am întrebat dacă a citit vreodată
filosofie stoică.

Mi-a răspuns cu două pagini de text.

E foarte neobișnuit,
deoarece e un tip tare concis.

(Râsete)

Nu doar că era familiarizat cu stoicismul,

dar mi-a spus că, pentru toate
cele mai importante decizii,

pentru punctele cheie,

când și-a susținut principiile și etica,

a folosit stoicismul și ceva similar
cu stabilirea temerilor.

Am fost uimit.

A încheiat cu două lucruri.

Primul, că nu-și poate imagina
o viață mai frumoasă

decât cea a unui stoic.

Iar al doilea, mantra sa,
pe care o aplică la orice

și pe care și voi o puteți folosi la fel:

„Alegeri ușoare, viață grea.

Alegeri grele, viață ușoară.”

Alegerile grele,

lucrurile pe care ne temem să le facem,
să le cerem, să le spunem,

sunt adeseori cele
pe care trebuie să le facem.

Iar cele mai mari provocări
și probleme cu care ne confruntăm

nu se vor rezolva niciodată
cu conversații comode,

fie ele în mintea noastră
sau cu alți oameni.

Vă încurajez să vă întrebați:

În ce punct din viețile voastre de acum

ar putea fi definirea temerilor
mai importantă decât cea a obiectivelor?

Toate acestea, fără a uita
spusele lui Seneca:

„Suferim adeseori mai mult
în imaginația noastră decât în realitate.”

Vă mulțumesc mult.

(Aplauze)