Rodney Brooks: De ce ne vom baza pe roboți

Panicarzii pleacă de la ideea că roboții vor înlocui oamenii la muncă. De fapt, roboții pot deveni colaboratorii noștri esențiali, eliberându-ne de muncile anoste și mecanice. Rodney Brooks arată cât de valoroși vor fi când numărul adulților apți de muncă va scădea, iar al pensionarilor va crește. Ni-l prezintă pe Baxter, robotul cu ochi mișcători și cu brațe sensibile la atingere, care ar putea să muncească alături de o populație tot mai bătrână și să ajute și la treburile casnice.

Arthur C. Clarke,

un renumit scriitor de science-fiction din anii ʼ50,

a spus: „Supraestimăm tehnologia pe termen scurt

și o subestimăm pe termen lung”.

Supraestimând tehnologia pe termen scurt,

ne temem că vom pierde locuri de muncă

prin folosirea inteligenței artificiale și a roboților.

Eu mă tem însă că nu vom putea dezvolta
tehnologia necesară pe termen lung.

Demografia ne va lăsa cu
o mulțime de posturi vacante,

iar societatea noastră va trebui să se bazeze
pe umerii de oțel ai roboților în viitor.

Așadar mă tem că nu vom avea destui roboți.

Teama de a pierde locuri de muncă
în favoarea tehnologiei e veche.

Prin 1957 era un film cu
Spencer Tracy și Katharine Hepburn.

Știți cum s-a terminat.

Spencer Tracy a adus un computer,
un mainframe din 1957,

pentru a-i ajuta pe bibliotecari.

Bibliotecarii din firmă primeau
întrebări de la directori, de exemplu:

„Cum se numesc renii lui Moș Crăciun?”,

și căutau răspunsul.

Computerul mainframe urma să-i ajute în munca asta.

Sigur, un computer mainframe din 1957
nu prea era de mare ajutor.

Bibliotecarii se temeau
că meseria lor avea să dispară.

Dar de fapt nu asta s-a întâmplat.

Numărul locurilor de muncă pentru bibliotecari
a crescut multă vreme după 1957.

Abia după apariția internetului,

după apariția motoarelor de căutare,

a scăzut nevoia de bibliotecari.

Cred că în 1957 lumea
a subestimat total câtă tehnologie

urma să avem cu toții astăzi, în mână și în buzunar.

Putem întreba „Cum se numesc renii lui
Moș Crăciun?” și ni se răspunde imediat

sau orice vrem să întrebăm.

Iar salariile bibliotecarilor au crescut mai repede

decât salariile pentru alte meserii
din Statele Unite în aceeași perioadă,

deoarece bibliotecarii erau partenerii computerelor.

Computerele au devenit unelte, iar ei aveau
mai multe unelte pe care le puteau folosi,

devenind mai eficienți.

Același lucru s-a întâmplat și în birouri.

Înainte oamenii foloseau foi de calcul.

Foile de calcul erau foi de hârtie,

calculate de mână.

Apoi s-a întâmplat un lucru interesant.

După revoluția computerelor din 1980,

programele de foi de calcul
au fost ajustate pentru funcționari,

nu pentru a-i înlocui,

ci le-a respectat funcționarilor
capacitatea de a fi programatori.

Funcționarii au devenit programatori de foi de calcul.

Li s-au sporit capacitățile.

Nu mai aveau de făcut calcule anoste,

ci puteau face mult mai mult.

Astăzi începem să vedem roboți în viața noastră.

Aici în stânga e PackBot de la iRobot.

Când militarii aveau de a face
cu bombe artizanale în Irak și Afganistan,

în loc să-și pună costum de protecție
și să le împungă cu bățul,

așa cum făceau până în 2002,

acum trimit robotul.

Robotul preia așadar munca periculoasă.

În dreapta sunt niște roboți TUG
de la Aethon din Pittsburgh,

folosiți în sute de spitale din SUA.

Ei duc cearșafurile murdare la spălătorie,

duc vasele murdare la bucătărie

și aduc medicamentele de la farmacie.

Asistentele și ajutoarele lor sunt eliberate

de munca anostă de a căra lucruri încoace și încolo

și au mai mult timp pentru pacienți.

De fapt roboții au devenit omniprezenți
în viața noastră în multe feluri.

În schimb oamenii se tem puțin de roboții din fabrici,

pentru că e periculos să stai în preajma lor.

Ca să-i programezi trebuie să înțelegi
vectorii hexadimensionali și cuaternionii.

Oamenii obișnuiți nu pot interacționa cu ei.

Cred că e o tehnologie aflată pe o direcție greșită,

deoarece a exclus muncitorul din tehnologie.

Cred că e important să căutăm tehnologii

cu care pot interacționa muncitorii obișnuiți.

Vreau să vă povestesc astăzi despre Baxter,
despre care am mai vorbit.

Baxter e dintr-o primă serie de roboți

cu care oamenii obișnuiți
pot interacționa în mediul industrial.

Iată-l pe Baxter.

El e Chris Harbert de la Rethink Robotics.

Aici avem o bandă rulantă.

Și dacă iluminarea nu e prea...

Da, iată, a luat obiectul de pe banda rulantă.

Îl va aduce aici și îl va pune jos.

Apoi se va întoarce să ia încă un obiect.

Partea interesantă e că Baxter are
elemente de simț al realității.

Dar ce-i cu ochii?

Ochii se văd pe ecran.

Ochii arată unde urmează să se miște robotul.

O persoană care interacționează cu el

înțelege încotro se îndreaptă
și nu o surprind mișcările lui.

Acum Chris i-a luat obiectul din mână,

iar Baxter n-a mai încercat să așeze obiectul.

A înțeles că trebui să se ducă să ia altul.

Are un simț minim al realității, se duce și ia obiecte.

Se poate interacționa în siguranță cu Baxter.

Cu un robot industrial actual nu merge să faci asta,

dar cu Baxter nu te doare.

El simte forța, înțelege că Chris e acolo

și nu-l împinge, nu-l lovește.

Cel mai interesant lucru la Baxter
cred că e interfața cu utilizatorul.

Chris îi va apuca acum celălalt braț.

Atunci robotul intră într-un mod cu forță nulă
și compensare a gravitației,

iar pe ecran apare o diagramă.

Vedeți niște iconițe în stânga ecranului
privitoare la brațul lui drept.

Chris îi va pune un obiect în mână și-l va aduce aici,

va apăsa pe un buton și îi va da drumul.

Și robotul înțelege: „A, deci vrea să pun lucruri jos.”

Apare o iconiță acolo.

Chris vine aici și-i strânge degetele,

iar robotul înțelege: „A, vrei să apuc un obiect.”

Atunci apare iconița verde acolo.

Apoi Chris va trasa o zonă
din care trebuie robotul să ia obiectul.

Îl mișcă prin zonă, iar robotul înțelege
că aceea a fost o căutare într-o zonă.

Nu a fost nevoie de o selecție într-un meniu.

Acum Chris va antrena robotul
la aspectul vizual al obiectului,

în timp ce noi vorbim mai departe.

În continuare

vreau să vă spun cum e în fabrici.

Zilnic livrăm roboți ca aceștia

fabricilor din țară.

Ea e Mildred.

Mildred lucrează într-o fabrică în Connecticut.

Lucrează pe linia de producție de peste 20 de ani.

La o oră după ce a văzut primul ei robot industrial,

deja îl programase să facă
diverse operații în fabrică.

Și-a dat seama că-i plac mult roboții.

Robotul face operații simple și repetitive
pe care înainte trebuia să le facă ea.

Acum i le dă robotului să le facă.

Când ne-am dus prima dată
să vorbim cu oamenii în fabrici

despre cum să facem ca roboții
să interacționeze mai bine cu ei,

una din întrebările pe care le puneam era:

„Vreți ca și copiii voștri
să muncească într-o fabrică?”

Răspunsul era mereu:
„Nu, vreau ca ei să aibă un serviciu mai bun.”

Prin urmare, Mildred e o muncitoare tipică

pentru fabricile de azi din Statele Unite.

Sunt mai bătrâni și îmbătrânesc tot mai mult.

Puțini sunt tinerii care vin să lucreze în fabrică.

Pe măsură ce operațiile lor devin mai grele

trebuie să le dăm unelte cu care se poată colabora

ca ei să poată contribui la rezolvare

încât să continue să muncească,
iar Statele Unite să producă în continuare.

Viziunea noastră e că Mildred,
care e muncitor de linie,

devine Mildred, instructorul de roboți.

Ea evoluează,

cum au evoluat funcționarii din anii 1980.

Nu le dăm unelte care necesită
ani și ani de studiu pentru a le putea folosi,

ci unelte cu care pot învăța
să lucreze în doar câteva minute.

Există două mari forțe
atât voliționale cât și inevitabile:

schimbarea climei și demografia.

Demografia va schimba mult lumea.

Aceasta e proporția populației adulte
cu vârste încadrabile în muncă.

A scăzut puțin în ultimii 40 de ani.

Dar în următorii 40 de ani
se va schimba dramatic, chiar și în China.

Procentul adulților cu vârste
încadrabile scade considerabil.

Privind invers, procentajul celor peste vârsta
de pensionare crește foarte repede,

pe măsură ce generația exploziei de natalitate
se apropie de vârsta de pensionare.

Asta înseamnă că mai multe persoane
cu mai puține asigurări sociale

vor concura pentru servicii.

Mai mult, pe măsură ce îmbătrânim
devenim mai fragili

și nu mai putem face tot ce puteam înainte.

Dacă ne uităm la statistici cu vârsta îngrijitorilor

vedem că îngrijitorii sunt tot mai bătrâni.

Asta se întâmplă statistic sub ochii noștri.

Pe măsură ce crește numărul de oameni
peste vârsta de pensionare,

vor fi tot mai puțini oameni care să aibă grijă de ei.

Cred că vom avea nevoie de roboți care să ne ajute.

Nu mă refer la roboți ca însoțitori,

ci roboți care să facă lucruri
pe care în mod normal le facem singuri,

dar care devin tot mai grele cu vârsta:

căratul cumpărăturilor din mașină,
pe scări, până în bucătărie,

sau chiar, când suntem foarte bătrâni,

condusul mașinii ca să vizităm prieteni.

Consider că robotica le dă oamenilor șansa
de a rămâne demni pe măsură ce îmbătrânesc,

oferindu-le control asupra soluției robotice.

Nu sunt nevoiți să depindă de ajutorul
unor oameni tot mai puțini.

Așadar, cred că vom petrece mai mult timp

cu roboți ca Baxter,

vom lucra cu ei în viața de zi cu zi. Și vom...

Da, Baxter, e bine.

Și vom ajunge în următorii 40 de ani
să ne bizuim cu toții pe roboți

în viața de zi cu zi.

Vă mulțumesc mult.

(Aplauze)