E.O. Wilson: Sfaturi pentru tinerii cercetători

"Lumea are mare nevoie de tine", aşa îşi începe renumitul biolog E.O. Wilson scrisoarea sa către un tânăr cercetător. Prefaţându-şi apariţia carţii, el dă sfaturi adunate de-a lungul întregii cariere -- amintindu-ne că întrebările şi creativitatea sunt sufletul vieţii ştiinţifice. (Filmat la TEDMED.)

Vreau să vă prezint câteva idei

dintr-o carte pe care o scriu,

intitulată: "Scrisori către un tânăr cercetător".

M-am gândit că ar fi potrivit

să v-o prezint, dat fiind faptul că am o pregătire vastă

în predarea şi îndrumarea cercetătorilor din numeroase domenii.

Poate v-ar plăcea să ştiţi despre câteva principii

pe care le-am dezvoltat în predare şi îndrumare.

Încep prin a vă ruga,

mai ales pe cei tineri,

ca pe calea aleasă,

să mergeţi cât de departe puteți.

Lumea are mare nevoie de voi.

Umanitatea este acum în plină eră tehnico-ştiinţifică.

Nu există cale de întoarcere

deşi disciplinele variază de la astrofizică

la genetică moleculară, imunologie, microbiologie,

sănătate publică, la noile discipline despre corpul uman simbiotic,

la sănătatea umană şi ştiinţele de mediu.

Cunoştiinţele în medicină şi în ştiinţă în general

se dublează la fiecare 15 - 20 de ani.

Tehnologia avansează şi ea comparabil.

Acestea două penetrează,

aşa cum majoritatea realizați,

fiecare aspect al vieţii umane.

Atât de fulgerătoare e viteza revoluţiei tehnico-ştiinţifice,

atât de uimitoare în numeroasele întorsături şi răsturnări, încât nimeni nu poate prezice finalitatea,

nici măcar peste o decadă din momentul actual.

Va veni o vreme, desigur,

când creşterea exponenţială a descoperirilor şi cunoştiinţelor,

care a început prin 1600,

va atinge un apogeu și va deveni constantă,

dar asta nu va conta pentru voi.

Revoluţia va continua

cel puţin câteva decade.

Va rearanja condiţia umană

radical diferit faţă de cum e astăzi.

Disciplinele tradiţionale vor continua să se dezvolte

şi inevitabil vor converge și vor crea discipline noi.

Cu timpul, toată ştiinţa va deveni un continuum descriptiv,

o explicație de rețele, principii şi legi.

Nu e destul să vă pregătiţi într-o singură disciplină,

ci trebuie să dobândiţi perspective şi în alte domenii,

tangente sau chiar depărtate de alegerea voastră iniţială.

Ţineţi ochii larg deschişi şi alerți în toate direcţiile.

Setea de cunoaștere o avem în gene.

Ne-a fost transmisă de strămoşii

care s-au risipit prin lume,

şi nu se va stinge niciodată.

Ca s-o înţelegem şi s-o folosim cumpătat,

ca parte a civilizaţiei încă în evoluţie

necesită o populaţie mult mai vastă de oameni pregătiţi ştiinţific asemenea vouă,

în educaţie, medicină, legislaţie, diplomaţie,

guvernare, afaceri şi mass-media zilelor noastre.

Liderii noştri politici au nevoie măcar de un modest grad

de cunoștințe ştiinţifice, care le lipseşte grav în prezent --

vă rog să nu aplaudaţi.

Va fi mai bine pentru noi toţi

dacă s-ar pregăti înainte să intre în funcţii, decât să înveţe din mers.

Pentru asta aţi face bine să acţionaţi pe lângă cariera voastră,

indiferent cât de aprofundați ați fi în laboratoare,

ca să serviţi ca profesori

pe perioada carierei voastre.

Voi continua pe scurt,

mai întâi cu un subiect atât vital cât şi

potenţial obstacol pentru o carieră ştiinţifică.

Dacă nu aveţi destule cunoştinţe matematice,

nu vă faceţi griji.

Mulţi cercetători dintre cei mai vestiţi,

activi astăzi sunt semianalfabeţi matematic.

Mă voi sluji de o metaforă:

Când matematicienii, statisticienii şi teoreticienii

servesc deseori ca arhitecţi în tărâmul ce se extinde al ştiinţei,

larga majoritate a cercetătorilor din științele aplicate,

incluzând mare parte a celor de prim rang,

sunt cei care cartografiază terenul şi scrutează frontierele,

găsind cărări şi croindu-şi căi,

ei construiesc pe parcurs.

Unii mă consideră temerar din cauza obiceiului

de a alunga teama de matematică atunci când discut

cu candidaţii oameni de știință.

În 41 de ani de predat biologia la Harvard,

am urmărit cu tristeţe cum studenţi străluciţi

au întors spatele unei posibile cariere ştiinţifice

şi chiar cursurilor facultative de ştiinţe

pentru că se temeau de eşec.

Acestă fobie de matematică privează ştiinţa şi medicina

de numărul incomensurabil de talente de care e nevoie.

Iată cum să scăpaţi de temeri, dacă le aveţi:

Înţelegeţi că matematica este o limbă

cu reguli ca oricare limbă,

sau ca limbajul general, cu gramatica ei

şi propriul sistem logic.

Orice persoană cu inteligenţă medie

care învață să scrie şi să citească matematica

la un nivel elementar, ca şi cu o limbă străină, întâmpină puține dificultăți

în înțelegerea principiilor de bază

dacă doresc să stăpânească limbajul matematic al majorităţii disciplinelor ştiinţifice.

Cu cât aştepţi mai mult să devii măcar semi-instruit

cu atât mai greu îţi va fi să stăpâneşti matematica, cum se întâmplă cu orice limbă

dar se poate face la orice vârstă.

Vorbesc ca autoritate în materie

pentru că eu sunt un caz extrem.

N-am făcut algebră până în primul an de facultate

la Universitatea Alabama.

Nu se preda până atunci.

Am dat peste analiza matematică la 32 de ani ca profesor suplinitor la Harvard,

când stăteam confortabil la ore cu studenţii

puţin mai mari decât jumătate din vârsta mea.

Câţiva erau studenţi

la un curs de-al meu în biologie evoluţionistă.

Mi-am înghițit mândria şi am învăţat analiza matematică.

Am descoperit că în ştiinţă şi în toate aplicaţiile ei,

nu e crucială abilitatea tehnică,

ci imaginaţia în toate științele aplicative.

Abilitatea de a forma concepte cu imagini de entități și procese

închipuite de intuiţie.

Am descoperit că progresul în ştiinţă apare rar

doar din abilitatea de a sta la tablă

şi a invoca imagini ale desfăşurării matematice

şi a ecuaţiilor.

E produsul imaginaţiei pusă la muncă grea,

când raţionamentul matematic poate sau nu să fie relevant.

Ideile reies când o parte a lumii reale sau imaginare

e studiată de dragul subiectului.

De primordială importanță sunt cunoştinţele solide, bine organizate

despe toate entităţile şi procesele relevante care ar putea fi implicate în domeniul

în care îţi propui să intri.

Când se descoperă ceva nou,

e logic ca următorul pas să fie

aflarea metodelor matematice şi statistice de studiu.

Dacă acest pas e prea dificil

pentru persoana sau echipa care a făcut descoperirea

un matematician poate fi adăugat

ca şi colaborator.

Gândiţi-vă la următorul principiu,

pe care modest îl numesc Principiul Wilson Nr. 1:

e mult mai uşor pentru cercetători

inclusiv în domeniul medical, să ceară colaborarea

necesară în matematică şi statistică

decât e pentru matematicieni şi statisticieni

să găsească cercetători care să se folosească de ecuaţiile lor.

E important în alegerea direcției de cercetare,

să găseşti subiectul la nivelul tău de competență care te interesează profund,

şi să te concentrezi pe el.

Reţineţi al 2-lea Principiu al lui Wilson:

Pentru fiecare om de ştiinţă, fie cercetător, tehnician,

profesor, manager sau om de afaceri,

de orice nivel de competenţă matematică,

există o disciplină în ştiinţă sau medicină

pentru care acel nivel e sufucient pentru excelenţă.

Am să vă enumăr rapid

încă câteva principii care vor fi folositoare

în organizarea educaţiei şi a carierei,

sau dacă sunteţi în învăţământ, cum să îmbunătăţiţi

predarea și îndrumarea tinerilor oameni de știință.

Când vă alegeţi un subiect pentru o cercetare originală

sau pentru dezvoltarea unui studiu de clasă mondială,

axaţi-vă pe partea slab ţintită a disciplinei alese.

Judecaţi-vă şansele după cât de puţini alţi studenţi

şi cercetători sunt disponibili.

Asta nu ca să minimalizez cerinţele de bază

ale pregătirii vaste, sau valoarea auto-pregătirii

în cercetarea desfăşurată în programe de calitate înaltă.

E important de asemenea să consultați mentori mai în vârstă

din aceste programe de succes şi să vă împrieteniţi cu colegi

de vârsta voastră pentru sprijin reciproc.

Una peste alta, căutaţi o breşă,

găsiţi un domeniu şi un subiect nepopulare încă.

Am văzut astea demonstrate în discursurile de dinainte.

E cel mai rapid mod prin care se avansează

ca număr de descoperiri per investigator per an.

Probabil aţi auzit

dictonul militar:

"Mărșăluiește spre sunetul armelor".

În ştiinţă e exact invers: "Depărtează-te de zgomotul armelor".

Principiul al 3-lea al lui Wlson:

"Mărșăluiește departe de zgomotul armelor".

Observaţi de la distanţă,

dar nu intraţi în bătălie.

Creaţi-vă propria bătălie.

Odată ce v-aţi hotărât pe o specialitate

în profesia pe care o îndrăgiţi şi v-aţi găsit oportunitatea,

potențialul de reuşită va fi mult crescut

dacă studiezi suficient încât să devii expert.

Sunt mii de subiecte profesionale presărate

în fizică şi chimie,

biologie şi medicină.

De asemenea în ştiinţele sociale,

unde e posibil ca într-un interval scurt

să devii o autoritate.

Când subiectul este necercetat,

cu dăruire şi multă muncă poţi deveni

autoritate mondială.

Lumea are nevoie de acest fel de expertiză

şi recompensează pe cei care

doresc să şi-o însuşească.

Informaţia preexistentă şi ceea ce descoperi singur

poate să pară la început săracă şi dificil de coroborat

cu alte domenii ştiinţifice.

Dacă aşa stă treaba, bine.

De ce greu când poate fi uşor?

Răspunsul constituie Principiul al 4-lea.

În încercarea de a face descoperiri ştiinţifice,

fiecare problemă e o oportunitate,

şi cu cât e mai grea problema,

cu atât mai mare va fi importanţa soluţiei găsite.

Asta mă duce la o clasificare simplă

a modului în care se fac descoperirile ştiinţifice.

Oamenii de ştiinţă, matematicieni puri între ei,

urmează una din cele două căi:

Prima, prin descoperiri timpurii,

o problema e identificată

şi o soluţie e căutată.

Problema poate fi relativ minoră, de exemplu:

de unde izbucneşte norovirusul într-o navă de croazieră?

Sau majoră: care e rolul materiei negre în expansiunea Universului?

Pe măsură ce se caută răspunsul,

alte fenomene se descoperă și alte întrebări se pun.

Prima dintre cele două strategii e ca a vânătorului,

care explorează pădurea căutând ceva anume,

şi găseşte alte lucruri în drum.

A doua strategie de cercetare

e să studiezi pe larg subiectul

căutând fenomene necunoscute sau tipare ale fenomenelor cunoscute

asemeni unui vânător, aflat în "transa naturalistului",

a cărui minte e deschisă la orice e interesant,

fiecare investigaţie meritând să fie sondată.

Se caută nu soluţia unei probleme,

ci însăşi problemele care merită să fie rezolvate.

Cele două strategii de cercetare,

cercetare inedită, pot fi definite

prin principiul final pe care vi-l ofer.

Pentru fiecare problemă dintr-o disciplină ştiinţifică dată,

există o specie, o entitate sau un fenomen

ideale pentru soluţionarea ei.

Similar, pentru fiecare specie, entitate sau fenomen

există probleme importante pentru a căror soluţionare

acele subiecte cercetate sunt perfect potrivite.

Descoperiţi-le.

Vă veţi găsi propriul mod de a descoperi,

de a învăţa, de a preda.

Decadele următoare vor fi martore la progrese dramatice

în prevenţia bolilor, sănătate şi calitate a vieţii.

Toată umanitatea depinde de cunoştinţele şi practicarea medicinei și ştiinţei care o susţine

pe care le vei stăpâni.

Ai ales o chemare care, treptat,

te va satisface, iar concluzia -- o viaţă bine trăită.

Vă mulţumesc că m-aţi primit aici, în această seară.

(Aplauze)

O, mulţumesc.

Vă mulţumesc mult.

Vă salut.