Vocile imigranților consolidează democrația

În politică, cel ce te reprezintă contează, de aceea trebuie să alegem lideri care să reflecte diversitatea și paleta multiculturală a țării, spune Sayu Bhojwani. Prin propria sa călătorie de a deveni cetățean american, cunoscătoarea pe tema imigrării dezvăluie cum iubirea și dedicația pentru țara sa au dus la dorința de schimbare politică. „Am luptat să fiu aici”, spune ea, chemând vocile imigranților să acționeze. „E și țara noastră.”

Bună seara.

Călătoria mea spre scena asta

a început când am venit în America

la vârsta de 17 ani.

Sunt una din 84 milioane de americani

ce sunt imigranți

sau copii de imigrați.

Fiecare am avut un vis când am venit aici,

un vis ce deseori trebuie rescris

și mereu ajustat.

Am fost una din cei norocoși.

Visul meu ajustat
m-a condus unde sunt azi:

să antrenez imigranți să candideze
pentru funcții publice

și să conduc o mișcare
pentru o democrație incluzivă.

Nu vreau să credeți că a fost ușor,

că America m-a primit cu brațele deschise.

Nici acum nu o face.

Am învățaț pe parcurs câteva lecții

pe care vreau
să le împărtășesc cu voi

căci cred că împreună

putem face democrația americană

mai bună și mai puternică.

M-am născut în India,

cea mai mare democrație a lumii

și la 4 ani

familia mea s-a mutat în Belize,

poate cea mai mică democrație a lumii.

La 17 ani

m-am mutat în Statele Unite,

cea mai grozavă democrație a lumii.

Am venit pentru că vroiam
să studiez literatura engleză.

De mică mi-am băgat nasul prin cărți

și am decis să trăiesc
ca adult făcând asta.

După absolvirea facultății

și primirea diplomei,

m-am găsit zburând de la un job la altul,
din ce în ce mai departe de ideal.

Poate optimismul
pe care l-am avut pentru America

m-a făcut să-mi ia ceva timp
până să înțeleg

că lucrurile nu se vor schimba.

Ușa pe care o credeam deschisă

era de fapt doar întredeschisă --

această ușă a Americii

care se va deschide larg
dacă ai numele potrivit,

culoarea pielii potrivită

legăturile potrivite,

dar ți se poate trânti în față

dacă ești de religie greșită,

ai statutul de imigrant

sau culoarea pielii nepotrivită.

Nu puteam accepta asta.

Așa că am început o carieră
ca antreprenor social,

inițiind o organizație
pentru tinerii ca mine --

eram tânără atunci când am început --

să ne urmăm moștenirea indiană.

Lucrând, am pledat
pentru sud-asiatici și alți imigranți.

Am făcut lobby membrilor Congresului
pe probleme politice.

M-am oferit ca voluntar
în exit polling în ziua alegerilor.

Dar nu am putut vota
și nu am putut candida.

Așa că în 2000 când s-a anunțat

că taxa de aplicare
pentru cetățenie se va dubla,

și mai mult, de la 95 la 225 de dolari,

am decis că era timpul să aplic
înainte să nu îmi mai pot permite.

Am completat un formular lung,

am răspuns la întrebări privitoare
la afilierile mele prezente și trecute.

Odată trimisă cererea,

urmau să mi se ia amprentele,

aveam de studiat pentru un test,

ore nesfârșite de stat la coadă.

A fost o examinare complexă.

În luna decembrie a lui 2000

m-am alăturat altor
câteva sute de imigranți

într-o sală din Brooklin

unde am jurat loialitate

unei țări pe care de mult
o consideram acasă.

Călătoria mea de la student internațional
la cetățean american a durat 16 ani,

un timp scurt comparativ
cu poveștile altor imigranți.

La puțin timp după pasul oficial

de a deveni cetățean american,

atacurile din 11 septembrie 2001

au schimbat imaginea imigranților
pentru următoarele decenii.

Orașul meu, New York,

era instabil,
dar în proces de vindecare

și în timpul acestor lucruri

ne aflam în perioada alegerilor.

S-au întâmplat două lucruri

în timp ce ne luptam
cu pierderi și ne reveneam.

Votanții l-au ales pe Michael Bloomberg
ca primar al New York-ului.

Am ales prin referendum

Biroul Imigranților din New York.

La cinci luni după alegeri,

noul primar

m-a desemnat reprezentant
în problemele imigranților,

pentru acest nou-înființat birou.

Să mergem înapoi în acel timp.

Eram o tănără imigrantă din Belize.

Am avut diverse joburi în America

înainte să inițiez o organizație
bazată pe comunitate

în subsolul unei biserici din Queens.

Atacurile din 11 septembrie au adus
valuri de șoc în comunitatea mea.

Membrii familiei mele,
tinerii cu care am lucrat,

cu toții au fost agresați

la școală, la locul de muncă
sau în aeroport.

Și acum urma să-i reprezint

la nivel de guvern.

Niciun alt job nu mi se potrivea mai bine.

Și astfel am învățaț două lucruri.

În primul rând, oamenii de bine
ai New York-ului

ce dețineau poziții în guvern

nu aveau idee
cât de speriați sunt imigranții

de aplicarea legii.

Majoritatea nu prea putem deosebi

un șerif de un polițist local
sau de un agent FBI.

Și majoritatea,
când vedem pe cineva în uniformă

patrulând în cartierele noastre,

simțim curiozitate, dacă nu îngrijorare.

Dacă ești un părinte nedocumentat,

zi de zi când îți iei la revedere
de la copilul tău,

îl trimiți la școală și mergi la serviciu,

nu știi ce șanse sunt

să îl revezi la finalul zilei.

Poate că o razie la locul de muncă,

o întâlnire aleatoare cu poliția locală

îți poate schimba viața pentru totdeauna.

În al doilea rând, am învățaț
că atunci când oameni ca mine,

care înțeleg acea frică,

care au învățaț o limbă nouă,
au experimentat sisteme noi,

când oameni ca noi stăteam la masă,

am pledat pentru nevoile comunității
în așa fel cum nimeni n-ar fi putut.

Am înțeles acea frică.

Membrii familiei mele au experimentat-o.

Tinerii cu care am lucrat erau agresați,

nu doar de colegi,

ci chiar și de învățători.

Șotul meu, pe atunci iubitul,

s-a gândit de două ori înainte să-și ia
rucsacul în spate sau să-și lase barbă,

deoarece călătorea foarte mult.

Ce am învățaț în 2001
a fost că votul mea contează,

dar vocea și statutul meu
ajută de asemenea.

Aceeste trei lucruri --

voturile imigranților,
vocile și statutul --

cred că pot ajuta
în consolidarea democrației.

Avem puterea

de a schimba rezultatele alegerilor,

de a propune puncte noi
în discursul politic

și de a schimba guvernul învechit

care ne conduce azi.

Cum facem asta?

Să vorbim întâi despre voturi.

Nu vă va surprinde

că majoritatea votanților
din America sunt albi.

Dar vă poate surprinde să știți

că 1 din 3 votanți sunt negri,
latino sau asiatici.

Ideea este:

nu contează doar cine poate vota,
contează și cine o face.

În 2012, jumătate din votanții
latino și asiatici

nu au votat.

Aceste voturi contează nu doar
la alegerile prezidențiale.

Contează și în alegerile locale.

În 2012, Lan Diep,

fiul cel mare al unor refugiați politici
din Vietnam,

a candidat pentru o poziție
în Consiliul orașului San Jose.

A pierdut cu 13 voturi.

Anul acesta a șters praful
de pe campania electorală

și a candidat din nou,

de data asta a câștigat cu 12 voturi.

Fiecare vot contează.

Când oamenii ca Lan stau la masa politică,

ei pot face diferența.

Avem nevoie de aceste voci.

Avem nevoie de ele

parțial deoarece conducerea Americii

nu reflectă rezindenții Americii.

Sunt peste 500.000
de birouri locale în America.

Mai puțin de 2% din acestea
sunt deținute de asiatici sau latino,

cele mai mari grupuri de imigranți
din țara noastră.

În orașul Yakima, Washington,

unde 49% din populație e latino,

nu a fost niciun latino
în consiliu, până anul acesta.

Trei latino au fost aleși în Consiliul
orașului Yakima în 2016.

Unul din ei e Carmen Mendez.

E studentă.

A crescut în Colima, Mexico

și Yakima, Washington.

E o mamă singură,
un cetățean preocupat de comunitate.

Vocea ei în consiliul orașului

susține comunitatea latino

și toți locuitorii orașului.

E un model de urmat
pentru fiica ei și ceilalți latino.

Dar a treia resursă neatinsă
în democrația Americii

e statutul adus de imigranți.

Am luptat să ajungem aici.

Am venit pentru oportunități
economice și educaționale.

Am venit pentru libertate
politică și religioasă.

Am venit în căutarea iubirii.

Acea dedicație,

acel angajament față de America,

îl aducem în serviciul public.

Oameni ca Athena Salman,

ce tocmai a câștigat săptămâna trecută

primul tur al alegerilor pentru
un scaun în Arizona State House --

tatăl său a crescut în Cisiordania

și s-a mutat la Chicago

unde a întâlnit-o pe mama sa.

Mama sa are origini italiene,

mexicane și germane.

Ei s-au mutat în Arizona
și au întemeiat un cămin.

Athena, când ajunge la State House

va lupta pentru lucruri
precum finanțarea educației

ce va ajuta familiile asemănătoare cu a sa

să atingă stabilitatea financiară

pe care o căutăm cu toții.

Voturile, vocile
și pozițiile imigranților

trebuie să le includem
în democrația americană.

Nu e doar treaba mea, e și a voastră.

Nu va fi ușor.

Nu știm niciodată

când va apărea un nou factor în ecuație.

E puțin înfricoșător.

Ești speriat că s-ar putea
să-ți iau locul la masă,

și eu sunt speriată că s-ar putea
să nu prind niciodată un loc la masă.

Suntem toți speriați

că vom pierde această țară
pe care o știm și iubim.

Mi-e teamă că o să mă îndepărtezi de ea

și te temi că o sa fac la fel.

A fost un an electoral greu,

un memento că imigranți ca mine

pot fi eliminați de capriciul unui lider.

Dar am luptat să fiu în țara asta

și voi continua s-o fac zi de zi.

Optimismul meu e de neclintit

pentru că știu că există
milioane de imigranți ca mine

peste tot în jurul meu.

E și țara noastră.

Mulțumesc.

(Aplauze)