Corupție, bogăție şi frumusețe: Istoria gondolei venețiene – Laura Morelli

Vizionați întreaga lecție: http://ed.ted.com/lessons/corruption-wealth-and-beauty-the-history-of-the-venetian-gondola-laura-morelli

Cu greu ne putem imagina Veneția fără curioasele gondole în formă de banană, ce alunecă de-alungul canalelor. Cum au devenit aceste bărci modul de transport preferat al Veneției? Laura Morelli ne oferă câteva detalii despre istoria gondolei, explicând de ce aceste bărci au fost necesare, procesul sârguincios prin care au fost create şi de ce încetul cu încetul au început să dispară de pe canalele odată dens populate.
Lecție creată de Laura Morelli, animație creată de Andrew Foerster.

Când spun, „Veneția”, vă imaginați cumva
alunecând în josul Marelui Canal,

în timp ce un gondolier
vă cântă o serenadă?

Gondola e simbolul Veneției, Italia,

dar de unde provine aspectul unic
al acestei bărci negre în formă de banană?

Originile gondolei venețiene
se pierd în istorie,

dar de prin 1500, vreo 10.000 de gondole

transportau demnitari, bunuri și negustori
pe canalele orașului.

Veneția era plină de tot felul de bărci
fabricate manual,

de la utilitare
până la șlepul aurit al Dogelui.

Ca în sistemul actual de taximetrie,
gondolele erau închiriate barcagiilor,

care treceau prin toate
stațiile de feribot ale orașului.

Pasagerii plăteau traversarea
dintr-o parte în cealaltă a canalului,

sau spre alte zone ale orașului.

Dar gondolierii şi-au făcut
curând o reputație proastă.

Documentele istorice atestă
infracțiuni comise de barcagii:

limbaj vulgar, jocuri de noroc
extorcarea pasagerilor,

iar în unele cazuri,
chiar acte de violență.

Pentru scăderea riscului
transportului pe canale,

venețienii care-şi permiteau
își cumpărau propriile gondole,

cum celebritățile de azi
au mașină cu șofer.

Acești venețieni prosperi,
angajau doi gondolieri

să-i plimbe prin oraș
și să le întrețină bărcile.

Gondolele simbolizau rangul
ca mașinile scumpe, azi,

cu accesorii personalizate:
decorațiuni sculptate și aurite

și țesături de sezon
ca mătasea sau catifeaua.

Majoritatea gondolelor de azi sunt negre,
deoarece în 1562, autoritățile au decretat

că toate gondolele, cu excepția
celor ceremoniale, să fie negre

pentru a evita înfățișări
ruşinos de extravagante.

Se pare că autoritățile venețiene
nu aprobau „transportul personalizat”.

Totuși, venețieni înstăriți
preferau să achite amenzile

ca să-și păstreze gondolele personalizate
– un preţ mic pentru aparenţă.

Aspectul distinctiv al gondolelor
s-a dezvoltat de-a lungul multor secole.

Fiecare gondolă era construită
pe șantier naval familial, numit „squero”.

Fii au învățat de la tații și bunicii lor
cum să selecționeze și să potrivească

bucățile delemn de fag, cireș, ulm,
brad, molift, lămâi, mahon, stejar și nuc.

Meşterii începeau cu un șablon de lemn
creat în ateliere cu generații înainte.

Formei de bază îi ataşau pupa și prora
apoi scândurile longitudinale și coastele

care formau scheletul unei bărci,

proiectate să se strecoare
pe canale înguste și puțin adânci.

O gondolă nu are linii sau muchii drepte.

Forma sa a fost creată cu foc și apă,
printr-un procedeu impresionant,

constând în îndoirea scândurilor
cu torțe din trestie.

Din 500 de ore, cât dura construcţia,
majoritatea aparţineau etapelor finale:

finisarea suprafețelor și aplicarea
straturilor de lac rezistent la apă.

Lacul era o rețetă de familie, bine păzită
ca cea de risotto sau sos de casă.

Chiar şi după finisarea lemnului
gondola nu era terminată.

Artizani specializaţi furnizau
fabricanților de gondole

compartimente pentru pasageri
elaborat învelite,

tapițerii și ornamente
din oțel și alamă.

Fabricanții de vâsle erau parteneri
importanți ai constructorilor de gondole.

Vâslele venețiene – fórcola –
inițial o simplă furcă de lemn,

au evoluat într-o unealtă de precizie,
permițând manevrarea în multe poziţii.

La sfârșitul secolului al XIX-lea,

meşteşugarii au început să facă
partea stângă a gondolei mai mare

pentru a contrabalansa
forța unui singur gondolier.

Această modificare permitea vâslașilor
să cârmească doar din partea dreaptă,

fără să ridice vâsla din apă.

Deși aceste ajustări au îmbunătățit
transportul cu gondola,

n-au fost îndeajuns
ca să ţină pasul cu bărcile cu motor.

Azi mai există doar 400 de gondole
pe canalele venețiene,

iar în fiecare an, sunt tot mai puține
gondole autentice fabricate manual.

Totuşi semnele de stradă încă au
denumirile în dialectul venețian

ale locațiilor vechilor șantiere navale,
fabricanți de vâsle și stații de feribot,

păstrând astfel amintirea
meseriei de dulgher,

care odată a dat viață uneia
dintre cele mai senine republici.