Când mor, reciclați-mă.

Ce ar fi dacă, atunci când murim, în loc să ne îmbălsămăm, îngropăm sau incinerăm corpul, acesta ar putea contribui la creșterea unei noi vieți? Alăturați-vă Katrinei Spade în timp ce vorbește despre „reciclare” -- un sistem care se folosește de procesul de descompunere naturală pentru a transforma răposații noștri într-un pământ dătător de viață, care onorează în același timp planeta și pe cei care au părăsit-o.

Numele meu e Katrina Spade
și am crescut într-o familie de medici

în care era destul de normal să vorbim
despre moarte la cină.

Dar eu nu am dat la medicină,
spre deosebire de majoritatea familiei.

Eu am dat la arhitectură
ca să învăț să fac proiecte.

Și în anii de studenție
am început să mă întreb

ce se va întâmpla cu corpul meu
după moartea mea.

Ce ar face apropiații
și dragii mei cu mine?

Dacă existența
și conștiența morții voastre

nu vă demoralizează,

o va face actuala situație
a practicii funerare.

În prezent circa 50% dintre americani
aleg înmormântarea tradițională.

Aceasta începe cu îmbălsămarea:

personalul de la pompe funebre
drenează fluidele corporale

și le înlocuiesc cu o soluție
menită să păstreze cadavrul

și să îi confere un aspect natural.

Apoi, după cum știți,
morții se pun într-un coșciug

și se îngroapă într-un mormânt de ciment,

într-un cimitir.

Per total, îngropăm în cimitirele din SUA

destul metal cât să ajungă
pentru un pod de seama lui Golden Gate,

destul lemn cât să ajungă
pentru construirea a 1.800 de case

și atâta soluție de îmbălsămare
pe bază de formaldehidă

cât să umple opt piscine olimpice.

De asemenea, cimitirele din toată lumea
încep să atingă limitele de capacitate.

Se pare că nu e o afacere

să-i vinzi cuiva locul de veci.

(Râsete)

A cui a fost ideea asta?

În unele locuri nu poți cumpăra mormântul
indiferent de câți bani ai avea.

Prin urmare, rata incinerărilor
a crescut repede.

Dacă în 1950 ai fi propus
să fie incinerată bunica ta după moarte,

ai fi fost dat afară în șuturi
de la patul de moarte al familiei.

Dar azi, circa jumătate
dintre americani aleg incinerarea,

citând printre motive simplicitatea,

rentabilitatea

și protejarea mediului înconjurător.

Credeam că incinerarea
e o soluție sustenabilă,

dar gândiți-vă la asta doar o secundă.

Incinerarea distruge potențialul
pe care îl avem

de oferit Pământului după ce murim.

Se utilizează un proces energetic intensiv
pentru a transforma trupurile în cenușă,

ceea ce poluează aerul
și contribuie la schimbările climatice.

Per total, incinerările în SUA

emit uimitoarea cantitate
de 272 de milioane Kg de CO2

în atmosferă în fiecare an.

Ceea ce e cu adevărat îngrozitor e

că până și ultimul lucru pe care îl facem
mulți dintre noi pe această planetă

e s-o otrăvim.

Parcă am creat, acceptat
și negat calea spre un status quo

ce ne distanțează atât de mult de natură

cât este omenește posibil.

Practicile funerare moderne
sunt făcute pentru a preveni

procesele naturale care au loc
în corp după moarte.

Cu alte cuvinte, ele trebuie
să ne împiedice să ne descompunem.

Dar adevărul e

că natura e foarte pricepută la moarte.

Asta am văzut-o cu toții.

Când în natură moare ceva compus
din materiale organice,

microbii și bacterii îl descompun,
obținând-se un pământ fertil

și completând ciclul vieții.

În natură moartea creează viață.

În anii petrecuți la arhitectură
m-am gândit la toate acestea

și am început să elaborez un plan
pentru reconstruirea pompelor funebre.

Aș putea eu să creez un sistem

care să fie benefic planetei

și care să folosească natura ca reper
în locul a ceva înfricoșător?

Ceva care să fie blând cu ea?

Acea planetă susține
și întreține trupurile noastre

toată viața noastră, la urma urmei.

Și în timp ce mă frământam cu asta

pe planșetă,

a sunat telefonul.

A fost prietena mea Kate.

Mi-a spus: „Hei,
ai auzit vreodată de fermierii

care compostează vaci întregi?”

La care eu: „Mmmm.”

(Râsete)

Se pare că fermierii
din instituțiile agricole

practică de zeci de ani ceva ce se numește
„compostare” a animalelor moarte.

Compostarea animalelor moarte e
atunci când iei un animal plin de nitrogen

și îl acoperi cu materiale
ce favorează compostarea.

E un proces aerob, adică necesită oxigen,

precum și de umiditate.

În cel mai simplu caz, se acoperă o vacă
cu câțiva metri de rumeguș,

care e bogat în carbon,

și se lasă afară pentru ca natura,
briza, să poată oferi oxigen

și ploaia umiditate.

În aproximativ nouă luni

tot ceea ce rămâne e un compost nutritiv.

Toată carnea a fost descompusă complet

și același lucru s-a întâmplat cu oasele.

Știu.

(Râsete)

Așadar, e clar că eu mi-aș permite
să mă numesc tocilară la descompunere,

dar sunt foarte departe de a fi
un om de știință în domeniu

și dovada e faptul

că deseori am denumit
procesul de compostare „magie”.

(Râsete)

Tot ceea ce trebuie să facem
noi oamenii, în fond,

e să creăm condițiile necesare
pentru ca natura să își facă treaba.

E opusul săpunului antibacterian.

În loc să combatem microbii și bacterii,

noi îi primim cu brațele deschise.

Aceste ființe micuțe și uimitoare

descompun moleculele
în molecule mai mici și atomi

care vor fi încorporate
în alte molecule noi.

Cu alte cuvinte, acea vacă e transformată.

Nu mai este o vacă.

A fost reintrodusă în ciclul naturii.

Vedeți? Magie.

Puteți să vă imaginați, probabil,
beculețul care s-a aprins

în capul meu în urma acelui apel.

Am început să elaborez un sistem

bazat pe principiile compostării

care să pornească de la tranformarea
în pământ a oamenilor.

După cinci ani,

proiectul s-a dezvoltat într-adevăr
cum nu mi-aș fi imaginat vreodată.

Am creat un model urban extensibil,
reproductibil și nonprofit

bazat pe știința compostării șeptelului

care transformă oamenii în pământ.

Ne-am asociat și am colaborat
cu experți în științele solului,

ale descompunerii,
de la pompele funebre alternative,

drept și arhitectură.

Am strâns fonduri
de la fundații și persoane fizice

ca să proiectăm un prototip
în acest sistem

și zeci de mii de oameni din toată lumea
ne-au comunicat

că ar vrea ca această opțiune
să fie disponibilă.

Bine.

În următorii câțiva ani,

obiectivul nostru e să construim
primul centru de compostare umană complet

chiar în orașul Seattle.

(Aplauze)

Imaginați-vă

un parc public,

o parte cimitir,

o parte memorial dedicat celor dragi,

un loc unde putem
să reluăm legătura cu ciclul naturii

și să tratăm trupurile
cu blândețe și respect.

Infrastructura e simplă.

În interiorul unui nucleu vertical

cadavrele și rumegușul îndură
o descompunere naturală accelerată,

compostarea mai precis,

și sunt transformate în pământ.

Atunci când cineva moare, trupul său
se duce la centru de compostare umană.

După învelirea mortului
cu un simplu giulgiu,

prietenii și familia
îl duc deasupra nucleului

care conține sistemul
de descompunere naturală.

În timpul înmormântării,

ei îl așază cu grijă
în interiorul nucleului

și îl acoperă cu rumeguș.

Acest lucru permite transformarea
cu blândețe a omului în pământ.

Pe parcursul următoarelor săptămâni,
corpul se descompune în mod natural.

Microbii și bacteriile
descompun carbonul, proteinele,

pentru a crea substanțe noi,

un pământ bogat.

Apoi acest pământ poate fi folosit
pentru a crește o viață nouă.

În cele din urmă,
ați putea deveni un lămâi.

(Aplauze)

Da, vă mulțumesc.

(Aplauze)

Cine se gândește
la o plăcintă de lămâie acum?

(Râsete)

O bombonică de lămâie?

Ceva mai tare?

Pe lângă găzduirea nucleului,

aceste clădiri vor putea sprijini
pe cei ce suferă

cu spații pentru slujbe
și pentru planificarea sfârșitului vieții.

Potențialul reciclării e uriaș.

Bisericile și depozitele industriale
se pot transforma în locuri

în care se produce pământ
și se onorează viața.

Vrem să readucem aspectele rituale

care s-au pierdut în ultima sută de ani

din cauza creșterii ratei de incinerare

și a diminuării afilierilor religioase.

Centrul nostru din Seattle va fi un model
pentru alte astfel de locuri

din toată lumea.

Am vorbit cu oameni din comunități
precum Africa de Sud, Australia,

Regatul Unit, Canada
și chiar de mai departe.

Noi creăm set de unelte pentru proiectare

care va ajuta pe alții să proiecteze
și să construiască centre,

care va conține specificații tehnice

și cele mai bune practici
de reglementare.

Vrem să ajutăm persoanele fizice,
organizațiile

și, în viitor, municipalitățile

să proiecteze și să construiască centre
în propriile orașe.

Ideea e că fiecare dintre aceste locuri
trebuie să arate și să pară total diferite

dar să aibă același sistem în interior.

Ele sunt menite pentru a fi proiectate
chiar în cartierul în care vor avea sediul

și pentru comunitatea care le va folosi.

A doua idee e să fie pus la dispoziție
personal auxiliar

care să ajute familiile cu îngrijirea
și pregătirea trupurilor celor dragi.

Interzicem practicile
care zăpăcesc și epuizează

și creăm un sistem care e frumos, însemnat

și transparent.

Credem că accesul
la înmormântările ecologice

e un drept al omului.

Bine, știți vechea zicală care spune

că dacă nu poți să compostezi o vacă
poți composta un om?

(Râsete)

Se pare că e adevărată.

Începând din anul 2014
am operat un proiect pilot

pe dealurile Carolinei de Nord,

împreună cu departamentul
de antropologie criminalistică

de la Western Caroline University.

Șase cadavre primite de la donatori
au fost acoperite cu rumeguș,

oxigen de la brize,

microbi și bacterii
care își făceau treaba.

Acest program pilot ne-a permis
să demonstrăm că e posibil

să valorificăm incredibila putere
ce provine din descompunerea naturală,

să transformăm corpul uman în pământ.

Și mai colaborăm și cu alte universități.

Savanții care se ocupă de sol
la Washington State University,

studenții mai de grabă,

lucrează la compostarea dinților cu plombe

pentru a afla ce se întâmplă
cu mercurul din ele.

Urmează să începem experimentele

pentru a determina ce se întâmplă
cu medicamentele de la chemioterapie

în timpul compostării

și dacă va fi nevoie
de remedieri ulterioare.

Apropo,

compostarea generează
o cantitate uriașă de căldură,

mai ales această formă de compostare.

O săptămână după ce am început
să compostăm al cincilea corp donat,

temperatura în interiorul
grămezii de rumeguș

a ajuns la 70 de grade Celsius.

Imaginați-vă exploatarea acelei călduri
pentru a crea energie

sau pentru a asigura celor ce jelesc
un mediu comfortabil când e frig.

Revoluția pompelor funebre a început.

Trăim în vremuri pline de oportunități.

Mulțumesc.

(Aplauze)