Chiar vrem egalitate în lume? Ați fi surprinși!

Veștile despre creșterea inegalității sociale ne incomodează pe toți. Dar de ce e așa? Dan Ariely dezvăluie cercetări noi și surprinzătoare despre cum considerăm noi că ar fi corect să se distribuie averea în societate... apoi prezintă situația, conform statisticilor reale.

Ar fi frumos să fim obiectivi în viață,
în multe feluri.

Problema e că avem ochelari
cu lentile colorate

când privim diverse situații.

De exemplu, gândiți-vă
la ceva simplu ca berea.

Dacă v-aș da să gustați câteva beri

și v-aș ruga să le evaluați
intensitatea și gustul,

diferite beri ar ocupa diferite spații.

Dar dacă am încerca să fim obiectivi?

În cazul berii ar fi foarte simplu.

Dacă am face o degustare pe neve?

Dacă am face același lucru,
ați gusta aceeași bere,

pe nevăzute lucrurile ar părea altfel.

Majoritatea berilor vor merge
în același loc.

Nu le veți putea distinge,

cu excepția Guinness bineînțeles.

(Râsete)

Putem gândi la fel despre fiziologie.

Ce se întâmplă când oamenii
așteaptă ceva de la fiziologia lor?

De exemplu, am vândut
oamenilor analgezice.

Unora le-am spus
că medicamentele sunt scumpe.

Altora le-am spus că sunt ieftine.

Medicamentele scumpe au lucrat mai bine.

Au calmat mai bine durerea oamenilor

deoarece așteptările
chiar ne schimbă fiziologia.

Și desigur toți știm că în sport,

dacă ești fanul unei anumite echipe,

nu te poți abține să urmărești meciul

din perspectiva echipei tale.

Toate astea sunt cazuri în care
noțiunile și așteptările preconcepute

ne colorează lumea.

Dar ce s-ar întâmpla
în cazuri mai serioase?

Cum ar fi în cazul justiției sociale?

Am vrut să vedem care e versiunea
degustării pe neve

în cazul inegalității.

Așa am început să observăm inegalitatea

și am făcut chestionare pe scară largă

în SUA și alte țări.

Am pus două întrebări:

Știu oamenii ce fel de nivel
de inegalitate avem?

Apoi, ce nivel de inegalitate
vrem să avem?

Să ne gândim la prima întrebare.

Imaginați-vă că iau toți oamenii din SUA

și îi ordonez de la cel mai sărac
în dreapta

la cel mai bogat în stânga,

apoi îi împart în cinci categorii:

cei mai săraci 20%, următorii 20%,

următorii, următorii, cei mai bogați 20%.

Apoi vă rog să-mi spuneți ce avere
credeți că deține fiecare categorie.

Mai simplu, imaginați-vă
că vă rog să-mi spuneți

ce avere credeți că dețin

cele două categorii de la bază,

cei 40% de la bază?

Gândiți-vă câteva secunde,
alegeți un număr.

De obicei nu ne gândim.

Gândiți-vă puțin,
să aveți un număr în minte.

Îl aveți?

Ok, iată ce ne spun mulți americani.

Ei cred că cei 20% de la bază

dețin aprox. 2,9% din avere,

următorul grup are 6,4%,

deci împreună puțin peste 9%.

Ei spun că următorul grup are 12%,

20%, și oamenii cred

că cei mai bogați 20% au 58% din avere.

Vedeți cum e în comparație
cu ce ați gândit voi.

Dar cum e realitatea?

Realitatea e puțin diferită.

Cei 20% de la bază au 0,1% din avere.

Următorii 20% au 0,2% din avere.

Împreună fac 0,3%.

Următorul grup are 3,9%,

11,3%,

și cel mai bogat grup
are 84-85% din avere.

Deci ce avem de fapt și ce credem că avem

diferă foarte mult.

Dar ce vrem?

Cum ne dăm seama?

Pentru a afla ce vrem de fapt,

ne-am gândit la filosoful John Rawls.

Dacă vă amintiți, John Rawls

avea o definiție a unei societăți drepte.

Zicea că o societate dreaptă

e aceea în care,
dacă ai ști totul despre ea,

ai fi dispus să intrii în ea
într-un loc oarecare.

E o definiție frumoasă,

deoarece dacă ești înstărit,
ai vrea ca bogații

să dețină mai mult,
iar săracii mai puțin.

Dacă ești sărac, ai vrea egalitate.

Dar dacă ai merge în acea societate

în orice situație, fără să știi,

trebuie să consideri toate aspectele.

E ca degustarea pe neve, când nu știi

care va fi rezultatul când iei o decizie

și Rawls numește asta „vălul ignoranței”.

Așa că am luat un alt grup,
un grup mare de americani,

și i-am întrebat sub vălul ignoranței.

Care sunt caracteristicile unei țări
care te-ar determina să te muți acolo,

știind că ai putea ajunge întâmplător
în orice loc?

Iată rezultatul.

Ce au vrut oamenii să dea primului grup,

cei 20% de la bază?

Au vrut să le dea 10% din avere.

Următorului grup 14% din avere,

21%, 22% și 32%.

Nimeni din eșantion
nu a dorit egalitate completă.

Nimeni nu a crezut că socialismul
e o idee fantastică.

Dar ce înseamnă asta?

Înseamnă că avem
un decalaj de cunoaștere

între ce avem și ce credem că avem,

dar avem un decalaj cel puțin
la fel de adânc între ce considerăm corect

și ce credem că avem în realitate.

Putem pune aceste întrebări
nu numai despre avere,

ci și despre alte lucruri.

De exemplu, am întrebat oameni
din diferite părți ale lumii

despre problema asta,

liberali și conservatori,

și practic ne-au dat același răspuns.

Am întrebat bogați și săraci,
au dat același răspuns,

bărbați și femei,

ascultători NPR și cititori Forbes.

Am întrebat oameni în Anglia,
Australia, SUA...

răspunsuri foarte asemănătoare.

Am întrebat chiar și departamentele
unei universități.

Am verificat aproape toate
departamentele de la Harvard

și chiar de la Harvard Business School,

unde unii doreau ca bogații să aibă
mai mult și săracii mai puțin,

asemănarea a fost izbitoare.

Știu că unii dintre voi au mers
la Harvard Business School.

Am pus întrebarea asta și despre altceva.

Am întrebat despre proporția
dintre salariul unui director

și cel al muncitorilor necalificați.
Asta cred ei că e proporția.

Apoi am întrebat care cred
că ar trebui să fie proporția.

Apoi am întrebat care e realitatea.

Realitatea? Am putea spune
că nu e chiar așa rea, nu?

Roșu și galben nu sunt
chiar atât de diferite.

Dar asta deoarece nu le-am desenat
la aceeași scală.

E greu de văzut,
acolo e galben și albastru.

Dar cum e cu alte consecințe ale averii?

Averea nu înseamnă doar bogăție.

Am întrebat despre sănătate,

despre disponibilitatea medicamentelor
pe bază de rețetă,

speranța de viață,

speranța de viață a copiilor.

Cum vrem să fie ele distribuite?

Dar educația pentru tineri?

Și pentru vârstnici?

Din toate astea am aflat că oamenilor
nu le place inegalitatea averii,

dar există alte lucruri în care
inegalitatea, rezultatul averii,

le pare mai cumplită:

de exemplu, inegalitatea
în sănătate sau educație.

Am aflat și că oamenii sunt deschiși

schimbării inegalității
când vine vorba de oameni

care au mai puțină autonomie,

practic, copii și bebeluși,

deoarece nu îi considerăm
responsabili pentru situația lor.

Deci ce lecții învățăm din asta?

Avem două decalaje:

unul de cunoaștere
și unul de dezirabilitate.

Decalajul de cunoaștere e despre
cum educăm oamenii:

cum facem oamenii să gândească
diferit despre inegalitate

și consecințele inegalității
sub forma sănătății, educației,

geloziei, ratei de criminalitate etc.?

Apoi avem decalajul de dezirabilitate.

Cum îi facem pe oameni să gândească
diferit despre ce vor cu adevărat?

Vedeți, definiția lui Rawls,
perspectiva lui asupra lumii,

abordarea degustării pe neve,

scoate din joc
motivația noastră egoistă.

Cum implementăm asta la nivel mai înalt,
la scară mai largă?

În final avem și un decalaj de acțiune.

Cum abordăm practic lucrurile acestea?

Cred că o parte din răspuns
e să ne gândim la oameni

ca la copii și bebeluși
care nu au autonomie,

deoarece oamenii par
mai dispuși să facă asta.

În concluzie, aș zice că data viitoare
când beți o bere sau vin

gândiți-vă în primul rând la ce e real
în experiența voastră

și care e efectul placebo
cauzat de așteptări?

Apoi gândiți-vă ce înseamnă asta
pentru alte decizii din viața voastră

și, în final, pentru probleme politice
care ne afectează pe toți.

Mulțumesc mult.

(Aplauze)