Salubritatea e un drept uman de bază

Avertisment: această conferinţă ar putea conţine mai multe informații decât ați vrea să ştiți despre modul în care lumea face treaba mare. Însă, ca activist în domeniul salubrității (şi membru TED), Francis de los Reyes întreabă: oare nu merităm cu toții un loc sigur în care să ne facem nevoile ?

Sunt profesor de inginerie

şi de 14 ani
predau despre rahat.

(Râsete)

Nu fiindcă sunt un profesor slab,
ci fiindcă studiez şi predau

despre reziduurile umane,
despre modul în care sunt transportate

prin stațiile de epurare
a apelor reziduale

şi despre modul în care construim
şi proiectăm stațiile,

pentru a proteja apele de suprafaţă
ca râurile.

Mi-am întemeiat cariera ştiinţifică

pe folosirea tehnicilor moleculare
de ultimă generaţie,

a metodelor pe bază de ADN şi ARN
de analizare a populaţiilor microbiene

din reactoarele biologice
şi de optimizare a acestor sisteme.

De-a lungul anilor, am dezvoltat
o obsesie bolnăvicioasă pentru toalete

şi se știe că mă furișez în acestea
cu mobilul dotat cu aparat foto.

Pe parcurs, am învățat că nu e vorba
doar de partea tehnică,

ci există şi un lucru numit
„cultura rahatului”.

De exemplu, câţi dintre voi vă spălaţi
şi câţi vă ştergeţi ?

(Râsete)

Bănuiesc că ştiţi ce vreau să spun.

Dacă vă spălaţi, folosiţi apă
pentru spălarea regiunii anale.

Acesta e termenul tehnic.

Dacă vă ştergeţi, folosiţi hârtie igienică

sau, în unele regiuni ale lumii
unde nu e disponibilă,

ziar, cârpe sau pănuşi.

Acestea nu sunt fleacuri,
ci e important să înţelegem

şi să rezolvăm problema salubrității.
E o problemă gravă.

Sunt 2,5 miliarde de oameni în lume
fără acces la condiții sanitare adecvate.

N-au toalete moderne.

Sunt 1,1 miliarde de oameni
ce folosesc ca toaletă străzile,

malurile râurilor sau cerul liber.

Termenul tehnic e „defecare în aer liber”,

dar înseamnă, pur şi simplu,
să-ți faci nevoile afară.

Dacă trăiești înconjurat
de materii fecale, te vei îmbolnăvi.

Vor ajunge în apa potabilă, în mâncare,
în mediul imediat.

Naţiunile Unite estimează că, anual,
1,5 milioane de copii mor

din cauza condițiilor sanitare inadacvate.

Un deces ce poate fi prevenit
la fiecare 20 de secunde,

171 la fiecare oră, 4100 în fiecare zi.

Pentru a preveni defecarea în aer liber,

municipiile și orașele
construiesc infrastructură,

precum latrinele,
în zonele suburbane şi rurale.

De exemplu, în KwaZulu-Natal,
o provincie din Africa de Sud,

au construit zeci de mii de latrine.

Dar apare o problemă
când numărul se ridică la zeci de mii:

ce se întâmplă când latrinele se umplu ?
Iată ce se întâmplă.

Oamenii își fac nevoile
în jurul toaletei.

În şcoli, copiii își fac nevoile pe podea,
apoi lasă urme în exteriorul clădirii

și încep să-și fac nevoile
în jurul acesteia,

iar latrinele trebuie curăţate
şi golite manual.

Cine le golește ? Niște muncitori
trebuie să coboare uneori în latrine

şi să îndepărteze manual conţinutul.
E o muncă murdară şi periculoasă.

După cum vedeţi, n-au echipament
sau îmbrăcăminte de protecţie.

E un muncitor acolo jos. Sper că-l vedeți.
Are o mască pe faţă, dar nu și tricou.

În ţări ca India, castele inferioare
sunt condamnate să golească latrinele,

şi condamnarea de către societate
nu se oprește aici.

Vă întrebați cum putem rezolva problema
şi de ce nu construim

toalete moderne cu jet de apă
pentru acești oameni ?

Răspunsul e: nu se poate.
În unele zone nu e destulă apă și energie.

Va costa zeci de miliarde de dolari
să proiectăm sistemele de canalizare,

să construim instalaţiile,
să operăm şi să întreținem sistemele.

Dacă nu sunt construite corect,
murdăria din toaletele moderne

va ajunge direct în râuri,
ca în multe oraşe în curs de dezvoltare.

Aceasta să fie soluția ?
Fiindcă, în esență, foloseşti apă curată

pentru a curăţa toaleta,
aceasta ajunge într-o stație de epurare,

ce se golește apoi într-un râu,
care e o sursă de apă potabilă.

Trebuie să regândim
sistemul de salubritate

şi să reinventăm
infrastructura de salubritate.

Pentru a face asta,
trebuie să folosim gândirea sistemică.

Trebuie să analizăm
întreaga reţea de salubritate.

Începem cu interfaţa cu omul
şi apoi trebuie să ne gândim

la felul în care fecalele
sunt colectate şi depozitate,

transportate, tratate şi refolosite...
Nu doar eliminate, ci și refolosite.

Să începem cu interfaţa cu omul.

Nu contează dacă te speli sau te ştergi,
dacă stai aşezat sau ghemuit,

interfaţa cu omul ar trebui să fie curată
şi uşor de folosit,

fiindcă să-ți faci nevoile
ar trebui să fie agreabil.

(Râsete)

Iar când lărgim posibilităţile
de înţelegere a reţelei de salubritate,

tehnologia de colectare şi refolosire
n-ar trebui să conteze.

Apoi putem aplica soluţii
acceptabile local și adaptate la context.

Astfel putem accepta dispozitive
ca toaleta cu sistem de separare a urinei,

prevăzută cu două orificii,
unul în faţă, altul în spate.

Cel din faţă colectează urina,
cel din spate, materiile fecale.

Astfel se separă urina,
ce conține 80% din cantitatea de azot

şi 50% din cantitatea de fosfor,
ea putând fi apoi tratată

şi precipitată sub formă de struvită,
un îngrășământ valoros.

Materiile fecale pot fi dezinfectate
şi convertite în produse finale valoroase.

Sau, conform cercetărilor noastre,
poți refolosi apa prin tratarea

în sisteme de epurare in situ:
jardiniere sau zone umede construite.

Putem beneficia de aceste posibilităţi,
dacă renunțăm la vechea paradigmă

a toaletelor cu jet de apă
şi a stațiilor de tratare.

Poate vă întrebați cine va plăti.

Guvernele ar trebui să finanţeze
infrastructura de salubritate.

ONG-urile şi organizaţiile de caritate
fac tot posibilul, dar nu va fi destul.

Guvernele ar trebui să finanţeze
sistemul de salubritate,

așa cum finanţează șoselele,
şcolile, spitalele

și alte elemente de infrastructură,
ca podurile,

fiindcă ştim,
conform studiului realizat de OMS,

că, pentru fiecare dolar investit
în infrastructura de salubritate,

primim înapoi între 3 și 34 de dolari.

Să revenim la problema golirii latrinelor.

La Universitatea de Stat
din Carolina de Nord

le-am cerut studenţilor să vină
cu o soluţie simplă, și iată ideea lor:

un simplu burghiu spiralat modificat,

ce scoate reziduurile din latrină
și le depune într-o cuvă de colectare.

Acum muncitorii nu mai trebuie
să coboare în latrină.

L-am testat în Africa de Sud
şi funcţionează.

Trebuie să fie mai solid şi-l vom testa
la anul în Malawi şi Africa de Sud.

Vrem să devină un serviciu profesional
de golire a latrinelor,

pentru a crea o mică afacere,
profituri şi locuri de muncă.

Sperăm că, pe măsură ce regândim
sistemul de salubritate,

vom mări durata de viață a latrinelor,

nemaitrebuind să apelăm
la soluţii rapide și absurde.

Accesul la condiții sanitare adecvate
e un drept de bază al omului.

Trebuie să oprim exploatarea
castelor inferioare şi a oamenilor săraci,

condamnaţi să golească latrinele.

E obligația noastră morală,
socială şi ecologică.

Mulţumesc.

(Aplauze)