Să învăţăm ca să stăpânim cunoştinţele, nu pentru note

Aţi alege să construiţi o casă pe o fundaţie neterminată? Desigur că nu. Atunci de ce fugărim elevii prin educaţie înainte să prindă noţiunile de bază? Da, e complicat, dar pedagogul Sal Khan împărtăşeşte planul său să transforme elevii chinuiţi în savanţi, ajutându-i să înveţe bine materia în ritmul lor.

Azi vreau să vorbesc
despre cele două idei care,

conform observaţiilor mele
la Khan Academy,

sunt nucleul, cele mai importante
puncte de sprijin ale învăţării.

Acestea sunt ideea perfecţiunii

şi ideea mentalităţii.

Am văzut asta în primele zile
în care lucram cu verii mei.

La început, mulţi
aveau probleme cu matematica,

pentru că acumulaseră
multe goluri în învăţare.

Din cauza asta, au ajuns la ora de algebră

fiind puţin nesiguri
pe cunoştinţele de bază

şi din această cauză au crezut
că nu au gena matematicii.

Sau au ajuns la analiză matematică

şi erau puţin nesiguri pe algebră.

Am văzut asta la începuturi

când încărcam unele
dintre filmele acelea pe Youtube

şi am realizat că le priveau
şi oameni care nu erau verii mei.

(Râsete)

La început, acele comentarii
erau simple mulţumiri.

M-am gândit că e ceva.

Nu ştiu cât timp petreceţi pe YouTube.

Majoritatea comentariilor
nu sunt „Mulţumesc”.

(Râsete)

Sunt puţin mai agitate de atât.

Apoi comentariile
au devenit puţin mai intense,

elev după elev spunând
că au crescut urând matematica.

Devenise dificil când au ajuns
la subiecte mai avansate.

Când au ajuns la algebră,

aveau atât de multe lacune
încât nu o puteau aborda.

Credeau că nu sunt făcuţi
pentru matematică.

Dar când au mai crescut,

au trecut au luat iniţiativa
şi au decis să se implice.

Au găsit resurse precum
Khan Academy

şi au putut să acopere golurile
şi să stăpânească acele concepte,

iar asta i-a întărit,
le-a arătat că se poate;

că erau capabili să înveţe matematică.

Asta e calea excelenţei
în multe domenii.

Aşa se învaţă artele marţiale.

În artele marţiale, faci exerciţiile
pentru centura albă atât cât e necesar

şi doar când le stăpâneşti bine

treci la centura galbenă.

Aşa înveţi să cânţi la un instrument:

exersezi piese simple iar şi iar

şi doar când le stăpâneşti bine,
treci la cele mai complexe.

Ce vreau să subliniez,

modelul academic tradiţional
nu e structurat aşa,

vorbesc despre tipul de sistem
în care majoritatea am crescut.

În modelul academic tradiţional,

grupăm elevii, de obicei după vârstă,

iar la liceu,

după vârstă şi abilităţi observate

şi îi mânăm pe toţi în acelaşi ritm.

Ce se întâmplă de obicei?

Să spunem că suntem
la ora de algebră,

la lecţia despre exponenţi.

Profesorul va preda exponenţii,

apoi mergem acasă şi facem tema.

Dimineaţa următoare verificăm tema,

apoi altă lecţie, temă, lecţie, temă.

Şi tot aşa vreo două sau trei săptămâni,

iar apoi dăm un test.

La test, poate fac 75%,

tu faci, să zicem, 90%,

tu faci 95%.

Deşi testul identifică
lacune în cunoştinţele noastre...

Eu n-am ştiut 25% din materie.

Chiar şi la elevii de 10,
care sunt cele 5% pe care nu le ştiu?

Chiar dacă am identifica lacunele,

întreaga clasă va trece
la următoarea lecţie,

probabil un subiect mai avansat
ce se va baza pe acele goluri.

Ar putea fi logaritmi sau puteri negative.

Procesul continuă şi îţi dai seama imediat

cât e de ciudat.

Nu am ştiut 25% din lucrurile de bază

şi acum sunt împins
spre lucruri mai avansate.

Asta va continua luni, ani,
până când, la un moment dat,

aş putea fi la ora de algebră
sau de trigonometrie

şi mă împotmolesc.

Nu din cauză că algebra
e în mod fundamental dificilă

sau pentru că elevul nu e strălucit.

E din cauză că eu văd o ecuaţie
şi ei lucrează cu exponenţi

şi cele 30% pe care nu le ştiu
ies la iveală.

Atunci încep să mă decuplez.

Ca să realizaţi absurdul situaţiei,

imaginaţi-vă că am face
şi alte lucruri în acest fel.

De exemplu construcţiile.

(Râsete)

Aducem constructorii şi le spunem:

„Avem termen două sămtămâni
să construim fundaţia.

Fă cât poţi.”

(Râsete)

Aşa că ei fac ce pot.

Poate plouă.

Poate unele materiale nu sunt livrate.

După două săptămâni,
dirigintele de şantier verifică

şi zice: „Bine, betonul e încă ud acolo,

partea aia nu-i chiar la cotă...

Aş zice că e gata cam 80%.”

(Râsete)

Zici: „Grozav! Nota 7.
Hai să construim parterul.”

(Râsete)

La fel.

Avem două săptămâni,
faceţi ce puteţi, dirigintele vine, 75%.

Grozav, nota 6.

Etajul unu, etajul doi

şi brusc, lucrând la etajul trei,
întreaga structură se surpă.

Dacă ai o reacţie similară
celei pe care o ai în cazul educaţiei,

pe care mulţi o au în cazul educaţiei,
poţi spune că n-a fost bun constructorul,

sau că ar trebui inspecţii
mai bune sau mai dese,

dar problema era, de fapt, la proces.

Stabilim artificial
termene pentru activităţi,

asigurând un rezultat variabil,

ne-am obosit să facem inspecţiile
şi să identificăm problemele,

dar apoi am construit peste ele.

Ideea învăţării temeinice
e să faci exact opusul.

În loc să stabileşti termene artificial,

stabilind când şi cât lucrezi la ceva,

asigurând acel rezultat variabil,

note de 10, 9, 8, 7, 6...

fă lucrurile invers.

Ce e variabil e când şi cât timp

are un student ca să înveţe un lucru,

şi să fie stabilit că trebuie
să stăpânească perfect acel subiect.

E important să realizăm

că asta nu-i va face pe elevi
să-şi înveţe mai bine exponenţii,

dar va consolida mentalitatea potrivită.

Îi face să realizeze
că dacă nu ştii 20% din ceva,

nu înseamnă că
ai un 7 gravat în ADN.

Înseamnă că trebuie
doar să continui să munceşti.

Trebuie să fii tare;
trebuie să perseverezi;

trebuie să iei iniţiativa pregătirii.

Mulţi sceptici ar putea spune:
totul e grozav,

filosofic, toată ideea asta
a învăţării bazate pe excelenţă

şi legătura cu mentalitatea,

elevi având iniţiativa
pregătirii personale,

e foarte frumos, dar pare
greu de transpus în practică.

Ca să o faci, fiecare elev
ar trebui să meargă pe drumul său.

Ar trebui personalizată,

ar trebui îndrumători personali
şi planificări pentru fiecare elev.

Astea nu sunt idei noi.

Au fost experimente
în Winnetka, Illinois, acum 100 de ani

şi învăţământul bazat pe excelenţă
a dat rezultate grozave,

dar au spus că nu le pot extinde
din cauza problemelor logistice.

Trebuia ca profesorii să dea
fişe diferite fiecărui student,

să facă evaluări la cerere.

Dar acum pot fi puse în practică.

Avem uneltele necesare.

Explicaţii pentru elevi
la timpul şi în ritmul lor?

Există tutoriale pentru asta.

Au nevoie de exerciţiu, de feedback?

Sunt disponibile exerciţii
graduale pentru elevi.

Când se întâmplă asta,
apar tot felul de beneficii.

Întâi, elevii pot stăpâni conceptele,

dar îşi şi construiesc
mentalitatea de creştere,

prind curaj, perseverenţă,

iau iniţiativa pregătirii personale.

Pot începe să apară
tot felul de lucruri bune

într-o astfel de clasă.

În loc să fie atenţi la predare,

studenţii pot interacţiona,
pot aprofunda materia

Pot intra în simulări,
dialoguri socratice.

Ca să înţelegeţi despre ce vorbesc

şi tragedia potenţialului pierdut,

vă propun un mic experiment de gândire.

Dacă am merge în Europa de Vest
de acum 400 de ani,

care şi atunci era una din părţile
cele mai alfabetizate ale lumii,

aţi vedea că 15 % din populaţie
ştia să citească.

Cred că dacă ai fi întrebat
pe cineva care ştia să citească,

de exemplu un cleric,

„Ce procent din populaţie
crezi că ar fi capabilă să citească?”

Ar spune: „Ei bine,
cu un sistem educaţional grozav,

poate 20 sau 30%.”

Dar în zilele noastre,

ştim că acea previziune
ar fi fost foarte pesimistă,

că aproape toată populaţia
e capabilă să citească.

Dar dacă v-aş întreba ceva similar:

„Ce procent din populaţie
credeţi că e capabil

să stăpânească analiza matematică,

sau să înţeleagă chimia organică,

sau să poată contribui
la cercetările împotriva cancerului?”

Mulţi dintre voi ar spune,
„Cu un sistem educaţional grozav,

poate 20, 30%.”

Dar dacă această estimare

e bazată doar pe experienţa voastră
în cadrul existent acum,

pe experienţa personală
sau a celor ca voi,

care aţi fost împinşi
în acest ritm prestabilit prin clase,

adunând toate acele lacune?

Chiar şi când reuşeaţi 95%,

care erau cei 5% lipsă?

Şi se tot adună,
ajungi la noţiuni avansate,

te împotmoleşti brusc şi spui:

„Nu sunt făcut pentru
cercetări oncologice;

nu am talent de fizician;
nu am talent de matematician.”

Cred că asta e situaţia

dar dacă vi s-ar fi permis
să învăţaţi într-un cadru de excelenţă,

dacă vi se permitea
să aveţi iniţiativa pregătirii voastre

şi când greşiţi,

să acceptaţi, să vedeţi greşeala
ca pe o ocazie de învăţare,

acel număr, acel procent
care ar putea excela în analiză matematică

sau să înţeleagă chimia organică,

e mult mai aproape de 100%.

Nu e vorba despre un moft.

Cred că e un imperativ social.

Ieşim din era industrială

şi intrăm în revoluţia informaţiei.

E clar că se întâmplă nişte lucruri.

În era industrială,
societatea era o piramidă.

La baza piramidei
era nevoie de forţă de muncă.

La mijlocul piramidei
era procesarea informaţiei,

clasa birocratică

şi în vârful piramidei
aveam deţinătorii de capital

şi antreprenorii

şi clasa creativă.

Dar ştim ce se întâmplă deja,

pe măsură ce intrăm în era informaţiei.

Automatizarea va lua locul
bazei piramidei.

Chiar şi mijlocul, procesarea informaţiei,

la asta sunt bune computerele.

Ca societate, avem o întrebare:

Toată această nouă productivitate
se datorează tehnologiei,

dar cine participă la ea?

Doar vârful piramidei?

Atunci ce vor face toţi ceilalţi?

Cum se vor descurca?

Sau facem ceva
mult mai dezirabil?

Încercăm să inversăm piramida,

să avem o clasă creativă mare,

în care aproape oricine
să poată participa ca antreprenor,

artist, sau cercetător?

Eu nu cred că e utopic.

Cred că totul se bazează pe ideea că dacă
lăsăm oamenii să-şi înţeleagă potenţialul

prin stăpânirea conceptelor,

prin posibilitatea preluării
iniţiativei propriei instruiri,

ei pot ajunge aici.

Când te gândeşti la asta
ca un simplu cetăţean al lumii,

e chiar entuziasmant.

Gândiţi-vă la cât am avea de câştigat,

la ritmul în care civilizaţia ar progresa.

Asta mă face să fiu destul de optimist.

Cred că va fi extraordinar
să trăieşti acele timpuri.

Mulţumesc.

(Aplauze)