De ce ne sărutăm sub vâsc? - Carlos Reif

Vezi lecţia la: http://ed.ted.com/lessons/why-do-we-kiss-under-mistletoe-carlos-reif

La vederea vâscului s-ar putea să-ţi vină să o iei la goană sau dacă ai pus ochii pe cineva, să aştepţi momentul potrivit sub fructele sale albe ca zăpada. Dar cum a luat naştere această tradiţie a sărutatului sub vâsc? Carlos Reif explică cum în acest obicei se împletesc mitologia şi biologia acestei plante interesante.

Lecţie de Carlos Reif, animată de CUB Animation.

Când vezi vâscul
s-ar putea să vrei să o iei la fugă,

sau dacă ai pus ochii pe cineva,

să aştepţi momentul potrivit
sub fructele sale albe ca zăpada.

Dar cum a luat naştere
tradiţia de Crăciun

a sărutatului sub vâsc?

Acest obicei se împleteşte
cu mitologia şi biologia

acestei ciudate plante.

Există peste 1000 de specii de vâsc,

care cresc peste tot în lume.

De fapt, anticii erau
atât de fascinaţi

de modul neobişnuit de creştere al plantei

încât au introdus-o
în legende şi mituri.

În Roma antică,

Pliniu cel Bătrân a descris
cum preoţii druizi din Anglia antică

credeau că vâscul este o plantă
trimisă din cer de către zei.

Astfel explicau aşezarea ei ciudată
pe ramurile cele mai înalte

ale anumitor copaci.

De asemenea, credeau
că are puteri vindecătoare

şi conferă fertilitate.

În Scandinavia, legenda
vorbește despre calităţile lui mistice

în povestea zeului Baldr
şi a mamei sale Frigg,

zeiţa dragostei, căsătoriei
şi fertilităţii.

Frigg îşi iubea întra-atât fiul,
încât a cerut plantelor, animalelor

şi obiectelor să jure
că nu îl vor răni niciodată.

În graba ei însă,
a omis vâscul.

Loki, zeul cel răutăcios
a realizat această scăpare

şi i-a străpuns inima lui Baldr
cu o săgeată

făcută dintr-o ramură de vâsc.

Frigg a vărsat lacrimi de tristeţe

care s-au transformat
în fructele albe ale vâscului,

şi, insuflându-le milă celorlalţi zei,
aceştia au decis să-l reînvie pe Baldr.

Auzind această veste,
Frigg a fost copleşită de bucurie

şi a transformat vâscul
dintr-un simbol al morţii

într-unul al dragostei şi păcii.

Ea a înfiinţat o zi
de armistiţiu pentru toate luptele,

şi toţi cei care trec pe sub ramurile sale
să se îmbraţişeze

ca să răspândească
mai multă dragoste în lume.

În secolul al XVII-lea,

coloniştii britanici care au ajuns
în Lumea Nouă

au găsit o specie de vâsc,

diferită, dar totuşi
foarte asemănătoare.

Au relatat aceste poveşti
despre magie, fertilitate și dragoste,

răspândind tradiţia şi în America.

Până în secolul al XVIII-lea,

britanicii au transformat-o
într-o tradiţie de Crăciun,

dar acest obicei nu a izvorât
doar din imaginaţia umană.

Totul a fost inspirat de biologia
intrigantă a plantei.

Vedem vâscul ca pe o decoraţie festivă,

dar ataşată pe copaci
este o plantă parţial parazită.

Vâscul se bazează pe nişte
rădăcini modificate numite haustorii

care pătrund în scoarţa copacului

şi absorb apa şi mineralele

pe care copacul le transportă
ascendent prin tulpină.

Ca să colonizeze copacii
din apropiere,

vâscul se bazează pe păsări
şi alte creaturi

ca să-i împrăştie seminţele.

Păsările care mănâncă fructele
albe şi lipicioase

scapă de seminţele lipicioase
ştergându-le de scoarţa copacilor.

Sau cu puţin noroc,
le excretă pe copac

unde germinează şi încep să crească.

Datorită rezistenţei şi frunzişului
care rămâne verde

chiar dacă copacii
îşi pierd coroana,

putem înţelege de ce vâscul
i-a fascinat pe strămoşii superstiţioşi.

Au asociat-o cu fertilitatea
şi i-au conferit calităţi magice.

Vâscul inspiră uluire şi în prezent,

prin diversitatea vieţii
pe care o susţine.

Mai mult decât un parazit,
este cunoscut ca o specie cheie.

Este hrană pentru multe animale,

inclusiv cerbi,

elani,

veveriţe,

veveriţe cu fălci

porci spinoşi,

prigori,

mierle albastre,

turturelele,

şi fluturii Delias.

Unele specii de vâsc
devin boscheţi deşi,

care oferă păsărilor
un loc bun pentru cuibărit.

În ciuda relaţiei lor parazitare
cu arborii,

vâscul ajută alte plante.

De exemplu, ienupărul
înmugureşte lângă vâsc

şi beneficiază de păsările
care-i mănâncă fructele.

Prin avantajele pe care le aduce,
vâscul influenţează diversitatea

şi permite ecosistemelor
să înflorească.

S-ar putea spune că viaţa
acestei plante imită legenda.

În sălbăticie,
vâscul uneşte vieţuitoarele,

iar în tradiţii
îndeplineşte acelaşi lucru.