Este gramatica importantă? - Andreea S. Calude

Vizionați lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/does-grammar-matter-andreea-s-calude

Atunci când vorbim, poate fi dificil uneori să ne amintim toate regulile gramaticale după care ne ghidăm când scriem. Când e corect să spunem „câinele și cu mine” și când ar trebui să fie „câinele și eu”? Contează măcar? Andreea S. Claude analizează controversa veche de secole dintre prescriptiviștii și descriptiviștii
lingviști - care au două perspective foarte diferite asupra acestei probleme.

Lecție de Andreea S. Calude, animație de Mike Schell.

Spui o poveste uimitoare unui prieten,

și tocmai ajungi la partea cea mai bună,
când deodată te întrerupe:

„Extraterestrul și eu”,
nu „Pe mine și extraterestrul”.

Majoritatea am fi, probabil, deranjați,

însă, dincolo de întreruperea
nepoliticoasă,

are dreptate prietenul tău?

Să fi fost propoziția ta incorectă
din punct de vedere gramatical?

Și dacă totuși a înțeles-o,
de ce mai contează?

Din punct de vedere al lingvisticii,

gramatica e un set de tipare
despre cum se combină cuvintele

ca să formeze propoziții sau fraze,

oral sau în scris.

Diferite limbi au diferite tipare.

În engleză, subiectul e primul,

urmat de predicat,

apoi de complement,

în timp ce în japoneză
și-n multe alte limbi,

topica e: subiect, complement, predicat.

Unii specialiști au încercat să identifice
tipare comune tuturor limbilor,

însă cu excepția unor trăsături de bază,

ca prezența substantivelor
sau verbelor,

puține din aceste universalii lingvistice
au fost găsite.

În timp ce orice limbă are nevoie
de tipare pentru a funcționa,

studiul acestor tipare implică
o dezbatere nesfârșită între două poziții

cunoscute ca prescriptivism
și descriptivism.

Extrem de simplificat,

prescriptiviștii cred că o limbă
trebuie să aibă reguli coerente,

iar descriptiviștii văd variația
și adaptarea ca o parte

naturală și necesară a limbii.

Mult timp în istorie,
mare parte a limbii a fost vorbită,

dar oamenii devenind mai interconectați,
și scrisul a câștigat importanță,

iar limba scrisă a fost standardizată
pentru a permite o comunicare mai largă

și a se asigura că oameni din locuri
diferite se pot înțelege.

În multe limbi, această formă standard
este considerată singura potrivită,

în ciuda faptului că e derivată
doar din una din varietățile vorbite,

de obicei cea a oamenilor la putere.

Puriștii limbii au muncit pentru a pune
bazele acestui standard și a-l disemina,

detaliind un set de reguli ce reflectă
gramatica timpurilor lor.

Reguli pentru gramatica scrisă
au fost aplicate și limbii vorbite.

Tiparele vorbirii deviate de la reguli
scrise au fost considerate corupții

sau semne
ale unui statut social inferior,

și mulți oameni care au crescut
cu acest mod de a vorbi

au fost nevoiți
să adopte forma standardizată.

Totuși, recent,

lingviștii au înțeles că vorbirea
e un fenomen separat de scriere,

cu propriile reguli și tipare.

Mulți învățăm să vorbim la o vârstă
atât de fragedă încât nu ne mai amintim.

Ne formăm repertoriul vorbit
prin obiceiuri inconștiente,

și nu reguli memorate.

Deoarece vorbirea folosește modul
și intonația pentru sens,

structura ei e adesea mai flexibilă,

adaptându-se nevoilor vorbitorilor
și ascultătorilor.

Asta ar putea însemna evitarea frazelor
complexe dificil de analizat în timp real,

făcând modificări pentru a a evita
o pronunție improprie

sau eliminarea unor sunete
pentru a face vorbirea mai rapidă.

Abordarea lingvistică care încearcă
să înțeleagă și cartografieze diferențele

fără a le dicta pe cele corecte,
e cunoscută ca descriptivism.

În loc să decidă
cum ar trebui folosit limbajul,

descrie cum îl folosesc oamenii

și urmărește inovațiile pe care le aduc
în cadrul procesului.

Însă, în timp ce continuă polemica

dintre prescriptivism și descriptivism,

cele două nu se exclud reciproc.

Prescriptivismul e util
pentru a informa oamenii

cu privire la cele mai comune tipare
dintr-o anumită perioadă.

Este important,
nu doar pentru contexte formale,

ci și pentru a facilita comunicarea
dintre cei ce nu sunt vorbitori nativi

din medii diferite.

Pe de altă parte, descriptivismul

ne arată cum funcționează mintea

și modurile instinctive în care ne formăm
perspectiva asupra lumii.

În cele din urmă, gramatica e cunoscută
ca un set de obiceiuri lingvistice

care sunt negociate
și reinventate constant

de către toți utilizatorii limbii.

La fel ca limbajul,

e o „țesătură” minunată și complexă

făcută din contribuțiile
vorbitorilor și ascultătorilor,

scriitorilor și cititorilor,

prescriptiviștilor și descriptiviștilor,

de pretutindeni.