Ce știm (și ce nu știm) despre Ebola - Alex Gendler

Vezi întreaga lecție: http://ed.ted.com/lessons/what-we-know-and-don-t-know-about-ebola-alex-gendler

Extrem de virulentul virus Ebola a văzut puține epidemii majore de la descoperirea acestuia în 1976 -- cea mai gravă epidemie având loc în 2014. Cum se răspândește, și ce anume face el organismului? Alex Gendler detaliază ce este Ebola și de ce este atât de dificil de studiat.

Lecție de Alex Gendler, animația de Andrew Foerster.

În vara anului 1976

o epidemie misterioasă a lovit brusc
două orașe din Africa Centrală,

omorând majoritatea victimelor.

Cercetătorii medicali suspectau
ucigașul virus Marburg ca fiind vinovatul.

Dar imaginile microscopului
arătau un patogen nou,

care avea să fie numit
după râul Ebola din apropiere.

Asemănător febrei galbene sau dengue,

boala cauzată de virusul Ebola
e un tip grav de febră hemoragică.

Debutează atacând
celulele sistemului imunitar

și neutralizându-i răspunsurile,
permițând virusului să prolifereze.

Începând din a 2-a până în a 20-a zi
de la contactare, simptomele inițiale:

febră mare și dureri generale şi de gât,
sunt asemănătoare unei răceli tipice,

dar evoluează rapid spre vomă,
erupții și diaree.

Răspândindu-se, virusul invadează
nodulii limfatici și organe vitale:

rinichii și ficatul,
care-şi pierd funcţiile.

Dar nu virusul propriu-zis e cel
care omoară victimele cu Ebola,

ci numărul crescând de celule moarte
supraîncarcă sistemul imunitar,

fenomen denumit furtună de citokine:

o explozie de răspunsuri imune
care distrug vasele sanguine,

producând hemoragii interne și externe.

Pierderea excesivă de lichid
și complicațiile rezultate

pot fi fatale în 6 până la 16 zile
de la apariția primelor simptome,

dar cu îngrijire adecvată
și terapie de rehidratare,

rata de mortalitate a pacienților
poate fi redusă semnificativ.

Din fericire, deși Ebola
e foarte virulentă,

o serie de factori
îi limitează contagiozitatea.

Faţă de virușii care se propagă
pe calea aerului

Ebola există doar în fluidele corporale:
salivă, sânge, mucus, vomă sau fecale.

Boala se transmite
de la o persoană infectată la alta

pe o cale de acces
cum sunt ochii, gura sau nasul.

Deoarece severitatea bolii crește
direct proporțional cu încărcătura virală,

o persoană infectată nu transmite boala
până nu prezintă simptome.

Deși Ebola supraviețuieşte
mai multe ore pe suprafețe,

iar transmiterea prin strănut
sau tuse e posibilă doar teoretic,

mai toate contaminările au avut loc
prin contact direct cu cei grav bolnavi

cei mai expuşi sunt personalului medical,
prietenii sau rudele victimelor.

În ciuda efectelor înspăimântătoare,

Ebola e mai puțin fatală
decât alte infecții comune ca:

rujeola, malaria, sau chiar gripa.

O epidemie odată stinsă,
virusul nu mai există la oameni

pană la apariția unui nou focar.

Dar deşi un lucru bun,
asta face Ebola greu de studiat.

Cercetătorii consideră liliecii de fructe
ca vectori naturali al virusului,

dar modul de transmitere la om
rămâne încă necunoscut.

În multe din țările în care
au apărut focare de Ebola

au o infrastructură
și condiții igienice deficitare,

care permit bolii să se răspândească.

Sărăcia acestor regiuni
şi numărul relativ scăzut de cazuri

nu stimulează companiile de medicamente
să investească în cercetare.

Deși există medicamente experimentale
promițătoare,

și guvernele alocă fonduri
pentru dezvoltarea unui vaccin,

în 2014 singurele metode răspândite
și eficiente de stingere a focarelor Ebola

rămân izolarea, igiena și informarea.