Marte ar putea ascunde secretul originii vieții

Deși ne place să ne imaginăm omuleți verzi, este mult mai probabil ca viața pe alte planete să fie microbiană. Planetologul Nathalie Cabrol ne introduce în procesul de căutare a microbilor pe Marte, o vânătoare ce ne poartă, contraintuitiv, către lacurile izolate ale Munților Anzi. Acest mediu extrem – cu atmosferă rarefiată și teren pârjolit – aproximează suprafața pe care o avea Marte acum 3,5 miliarde de ani. Felul în care se adaptează și supraviețuiesc microbii aici ne-ar putea indica unde să căutăm pe Marte și ne-ar putea ajuta să înțelegem de ce unele căi microbiene duc la civilizații, iar altele se opresc brusc.

Știți, câteodată lucrurile
cele mai importante sunt cele mai mici.

Voi încerca să vă conving,
în cele 15 minute pe care le am,

că microbii ne pot oferi multe răspunsuri

la întrebări cum ar fi: „Suntem singuri?”

Apoi ne pot spune mai multe,

nu numai despre viața din sistemul
nostru solar, ci poate și din afara lui.

De aceea îi caut în cele mai imposibile
locuri de pe Pământ,

în medii extreme în care condițiile

îi împing la limita supraviețuirii.

Chiar și pe mine,
când mă apropii prea mult de ei.

Iată cum stau lucrurile.

Noi suntem singura civilizație avansată
din Sistemul Solar.

Dar asta nu înseamnă că nu există
viață microbiană în apropiere.

De fapt, planetele și sateliții
pe care îi vedeți aici

ar putea găzdui viața – toate! –
și știm acest lucru.

E o posibilitate foarte mare.

Iar dacă descoperim viață
pe acele planete și sateliți,

am putea răspunde unor întrebări ca:

suntem singuri în Sistemul Solar?

De unde provenim?

Avem rude în vecinătate?

Există viață în afara
Sistemului Solar?

Putem pune toate aceste întrebări
pentru că s-a produs o revoluție

în a înțelege ce înseamnă
o planetă habitabilă.

Astăzi, o planetă habitabilă
e o planetă care are

o zonă unde apa poate fi stabilă.

Însă mie îmi pare o definiție
pe orizontală a habitabilității,

pentru că implică distanța până la o stea,

dar există o altă
dimensiune a habitabilității,

o dimensiune verticală.

Gândiți-vă la această dimensiune astfel:

condiții sub suprafața unei planete,
foarte departe de un soare,

dar unde totuși există
apă, energie, nutrienți,

care uneori înseamnă hrană,

și protecție.

Dacă luăm Pământul,

foarte departe de lumina soarelui,
în adâncurile oceanului,

viața prosperă

și folosește doar chimie
pentru procesele vieții.

Dacă gândești astfel, în acel moment
toate barierele se dărâmă.

Practic, nu mai există restricții.

Și dacă v-ați uitat
la știri în ultima vreme,

ați văzut că am descoperit
oceane subterane

pe Europa, pe Ganymede,
pe Enceladus, pe Titan,

iar mai nou un gheizer
și izvoare termale pe Enceladus.

Sistemul nostru solar se transformă
într-o uriașă stațiune balneară!

Cine a mers la stațiune știe cât de mult
le place microbilor acolo, nu?

(Râsete)

Și acum gândiți-vă și la Marte.

Viața nu e posibilă
pe suprafața lui Marte astăzi.

Dar poate că se ascunde în adâncime.

Am progresat în a înțelege
ce înseamnă habitabil,

dar am progresat și în a înțelege

care sunt semnele vieții pe Pământ.

Avem ceea ce se cheamă molecule organice,

care sunt baza vieții,

avem fosile,

avem minerale, biominerale,

care apar în urma reacției
dintre bacterii și roci,

și firește avem gaze în atmosferă.

Priviți aceste mici alge verzi
în partea dreaptă a ecranului,

ele sunt descendenții direcți
ale celor care pompau oxigen

acum un miliard de ani
în atmosfera terestră.

Făcând asta, au otrăvit 90%
din formele de viață de pe Pământ,

dar ele sunt motivul pentru care
putem respira acest aer astăzi.

Dar oricât s-a îmbogățit înțelegerea
noastră asupra acestor lucruri,

există o întrebare
căreia încă nu-i putem răspunde

și aceasta e: de unde provenim?

Ba, mai rău,

nu vom putea descoperi o dovadă fizică

despre originea noastră
pe această planetă,

și asta pentru că orice e mai vechi
de 4 miliarde de ani a dispărut.

Istoria a dispărut,

a fost ștearsă de tectonica plăcilor
și eroziune.

E ceea ce eu numesc
„orizontul biologic al Pământului”.

Dincolo de acest orizont
nu știm de unde provenim.

Deci e totul pierdut?
Poate că nu.

Am putea descoperi
dovezile originii noastre

în cel mai improbabil loc,
iar acest loc e Marte.

Cum e posibil?

În mod evident
la începutul Sistemului Solar

Marte si Pământul au fost bombardate
de asteroizi și comete gigantice

și produsele impacturilor
s-au răspândit peste tot.

Pământul și Marte au aruncat roci
unul către celălalt mult timp.

Bucăți de rocă au aterizat pe Pământ,
fragmente din Pământ au ajuns pe Marte.

Atunci aceste două planete ar fi putut fi
însămânțate cu același material.

Deci, da, poate că străbunicul stă
acolo la suprafață și ne așteaptă.

Asta înseamnă și că
am putea merge pe Marte

să descoperim urmele originii noastre.

Secretul acesta ar putea fi pe Marte.

De aceea Marte e atât de
special pentru noi.

Însă pentru asta trebuia ca
Marte să fi fost habitabil

când condițiile au fost prielnice.

Așadar, a fost Marte habitabil?

Avem numeroase misiuni
care ne spun exact acest lucru astăzi.

La momentul când a apărut viața pe Pământ,

Marte avea un ocean,
avea vulcani, avea lacuri,

și avea delte, ca în această
frumoasă imagine.

Imaginea a fost transmisă de robotul
Curiosity acum câteva săptămâni.

Ne arată rămășițele unei delte
și această imagine ne spune ceva:

apa exista din abundență și a continuat
să izvorască foarte multă vreme.

Asta e bine pentru viață.

Chimia vieții durează mult
până se produce.

Deci e foarte bine,

dar înseamnă oare că dacă mergem
pe Marte va fi ușor să găsim viață?

Nu neapărat.

Iată ce s-a întâmplat.

Pe când viața se extindea rapid
la suprafața Pământului,

totul a luat-o razna pe Marte,
literalmente.

Atmosfera a fost smulsă
de vânturile solare,

Marte și-a pierdut magnetosfera,

apoi razele cosmice și UV
i-au bombardat suprafața,

iar apa s-a dus în spațiu și în adâncime.

Dacă vrem să putem înțelege,

dacă vrem să descoperim
acele urme ale vieții

de la suprafața lui Marte, dacă există,

trebuie să înțelegem impactul
fiecăruia dintre aceste evenimente

asupra conservării urmelor de viață.

Numai atunci vom putea ști
unde se ascund aceste semne,

și numai atunci vom putea să trimitem
robotul spațial unde trebuie

să putem lua o probă de rocă
ce ne-ar putea spune ceva

foarte important despre cine suntem.

Sau, dacă nu, poate ne va spune
că undeva, în mod independent,

viața a apărut pe altă planetă.

Asta e ușor.

Trebuie numai să mergem
cu 3,5 miliarde de ani în urmă

în trecutul unei planete.

Ne trebuie doar o mașină a timpului.

Simplu, nu-i așa?

Ei bine, chiar este.

Priviți în jur – asta-i planeta Pământ.

Asta e mașina timpului.

Geologii o folosesc pentru a se întoarce
în trecutul planetei noastre.

Eu o folosesc într-un mod puțin diferit.

Folosesc planeta Pământ
ca să merg în habitate extreme

în care condițiile au fost
asemănătoare celor de pe Marte

când s-a schimbat clima.

Acolo încerc să înțeleg ce s-a întâmplat.

Care sunt urmele vieții?
Ce a mai rămas? Cum le vom găsi?

Vă voi lua cu mine pentru un minut

într-o călătorie cu această
mașină a timpului.

Ceea ce vedeți aici
e la 4500 metri în Anzi,

de fapt suntem la mai puțin
de un miliard de ani

după ce s-au format Pământul și Marte.

Pământul și Marte arătau
probabil exact așa:

vulcani peste tot,
lacuri care se evaporă peste tot,

minerale, izvoare termale.

Vedeți movilele
de pe marginea acelor lacuri?

Ele sunt construite de către
descendenții primelor organisme

care au produs prima fosilă
de pe Pământ.

Dar dacă vrem să înțelegem ce se întâmplă,
trebuie să mergem puțin mai departe.

Și încă ceva despre acele locuri,

exact ca pe Marte
cu 3,5 miliarde de ani în urmă,

clima se schimbă foarte repede,
iar apa și gheața dispar.

Trebuie să ajungem la vremea
când pe Marte s-a schimbat totul.

Pentru asta trebuie să urcăm.

De ce?

Pentru că pe măsură ce urci,

atmosfera se subțiază,
devine mai instabilă,

temperatura scade
și sunt mult mai multe radiații UV.

Pe scurt, ajungem la acele condiții
de pe Marte când s-a schimbat totul.

Nu v-am promis o călătorie
comodă cu mașina timpului.

Nu veți sta jos în mașina timpului.

Trebuie să urcați 500 kg de echipament

pe vârful acestui vulcan
de 20 000 de picioare din Anzi.

Asta înseamnă vreo 6000 de metri.

Va trebui să dormiți
pe pante înclinate la 42 de grade

și să sperați că nu va fi
niciun cutremur în noaptea aceea.

Dar când ajungem în vârf,
descoperim lacul pentru care am venit.

La această altitudine, lacul
trece prin exact aceleași condiții

ca cele de pe Marte acum
3,5 miliarde de ani.

Acum trebuie
să ne schimbăm călătoria,

să intrăm înăuntrul lacului.

Pentru asta, trebuie să ne scoatem
echipamentul de urcat pe munte,

să ne punem costumele
și să trecem la treabă.

Însă când intrăm în lac,
chiar în momentul în care intrăm în lac,

facem un pas înapoi 3,5 miliarde de ani
în trecutul altei planete.

Apoi vom găsi răspunsurile
pe care le căutam.

Viața există pretutindeni,
absolut pretutindeni.

Tot ce vedeți în această imagine
e un organism viu.

Poate scafandrul nu, însă orice altceva.

Însă această imagine e foarte înșelătoare.

Viața e abundentă în acele lacuri,

dar, ca în multe locuri de pe Pământ,
din cauza schimbărilor climatice,

există o mare pierdere în biodiversitate.

În probele pe care le-am luat cu noi,

36% din bacteriile din aceste lacuri
erau trei specii,

și aceste trei specii sunt cele care
au supraviețuit până acum.

Aici este un alt lac, chiar lângă primul.

Culoarea roșie pe care o vedeți aici
nu se datorează mineralelor.

Se datorează de fapt
prezenței unei alge mici.

În această zonă
radiația UV e foarte dăunătoare.

Oriunde pe Pământ,
11 este considerat extrem

În timpul furtunilor UV
aici indexul UV ajunge la 43.

FPS 30 nu e de niciun folos
în aceste condiții.

Iar apa e atât de transparentă
în aceste lacuri

încât algele nu prea au unde se ascunde.

Astfel se protejează singure împotriva
soarelui, ceea ce le dă culoarea roșie.

Se pot adapta însă numai până la o limită.

Când dispare toată apa de la suprafață,

microbii mai au o singură soluție:
să meargă în adâncime.

Acești microbi,
rocile pe care le vedeți aici,

ei bine, ei de fapt trăiesc
înăuntrul rocilor

și folosesc protecția
dată de transluciditatea rocilor

pentru a primi partea bună a radiației UV

și a opri partea care
le-ar putea distruge ADN-ul.

De aceea ne luăm robotul

și-l antrenăm pentru a căuta
forme de viață pe Marte în aceste zone,

pentru că dacă a existat viață pe Marte
acum 3,5 miliarde de ani,

trebuie să fi folosit aceeași strategie
pentru a se autoproteja.

Este evident

că mersul în medii extreme
ne ajută foarte mult

în explorarea lui Marte
și pregătirea misiunilor spațiale.

Deocamdată ne-a ajutat
să înțelegem geologia de pe Marte.

Ne-a ajutat să înțelegem cum era
clima pe Marte și cum a evoluat,

dar și potențialul său ca habitat.

Cel mai recent robot trimis pe Marte
a descoperit urme de elemente organice.

Da, există elemente organice
pe suprafața lui Marte.

A descoperit de asemenea
și urme de metan.

Încă nu știm dacă acest metan

se datorează geologiei sau biologiei.

Dar, indiferent, ceea ce știm e că
datorită acestei descoperiri

ipoteza că încă există viață
pe Marte în zilele noastre

rămâne viabilă.

Până acum cred că v-am convins
că Marte e foarte special pentru noi,

dar am greși crezând că Marte
e singura planetă din Sistemul Solar

de interes pentru a căuta
forme microscopice de viață.

Iar motivul este că Marte și Pământul

ar putea avea o origine comună
a pomului vieții.

Dar a căuta dincolo de Marte
nu e atât de ușor.

Mecanica celestă nu îngăduie cu ușurință
un transfer de materie între planete

și astfel dacă am descoperi
viață pe alte planete

ar fi diferită de noi.

Ar fi un alt fel de viață.

Dar în final, s-ar putea să fim doar noi.

S-ar putea să fim doar noi și Marte.

Sau s-ar putea să fie
mulți pomi ai vieții în Sistemul Solar.

Încă nu știu răspunsul,
dar vă pot spune ceva:

oricare ar fi răspunsul,
oricare ar fi acel număr magic,

ne va oferi un etalon

după care vom putea
să măsurăm potențialul vieții,

abundența și diversitatea
dincolo de sistemul nostru solar.

Acest lucru poate fi realizat
de generația noastră.

Aceasta poate fi moștenirea noastră,
însă numai dacă îndrăznim să explorăm.

Acum, în final,

dacă cineva vă spune că cercetarea
unor microbi străini nu e de interes

pentru că nu poți avea
o discuție filozofică cu ei,

dați-mi voie să vă arăt
cum le puteți demonstra că greșesc.

Materialul organic ne poate informa

despre mediu, despre complexitate
și despre diversitate.

ADN-ul sau oricare purtător de informație
ne va spune ceva despre adaptare,

despre evoluție, despre supraviețuire,
despre modificările planetare

și despre transferul de informație.

Toate acestea ne spun

ce a început pe cale microbiană

și de ce ceea ce a început
pe cale microbiană

uneori duce la o civilizație

iar alteori la un capăt de drum.

Gândiți-vă la Sistemul Solar și la Pământ.

Pe Pământ sunt multe specii inteligente,

însă numai una a creat tehnologie.

Exact aici, în călătoria
sistemul nostru solar,

există un mesaj foarte puternic

care ne spune cum să căutăm forme
de viață necunoscute, mici sau mari.

Da, microbii vorbesc și noi îi ascultăm.

Ne poartă

planetă cu planetă
și satelit cu satelit

spre frații lor mai mari
care există în univers.

Ne vorbesc despre diversitate,

despre abundența vieții

și ne spun cum a continuat viața
până în ziua de azi

și s-a ajuns la civilizație,

inteligență, tehnologie
și chiar filozofie.

Mulțumesc.

(Aplauze)