Mesajele care salvează vieţi

Când Nancy Lublin a început să trimită mesaje adolescenţilor să o ajute cu organizaţia ei de schimbare socială, a aflat un lucru şocant: copiii au început să trimită mesaje înapoi vorbind despre propriile lor probleme, de la intimidare până la depresie şi abuz. Aşadar, a stabilit o linie de asistenţă bazată pe mesaje şi rezultatele ar putea fi mai importante decât s-a aşteptat.

Pentru cei mai mulţi dintre voi,
acesta e un dispozitiv

pentru a cumpăra, vinde, juca jocuri,

viziona videoclipuri.

Eu cred că ar putea
fi o ancoră de salvare.

De fapt, cred că ar putea
salva mai multe vieţi

decât penicilina.

Scrisul mesajelor:

știu că mulţi dintre voi vă gândiţi
la cele cu conţinut sexual,

vă gândiţi la pozele obscene
pe care le vedeţi,

sper că nu sunt trimise de copiii
voştri către alte persoane,

sau să încercaţi să traduceţi prescurtări

cum ar fi LOL, LMAO, HMU.

Pot să vă ajut cu astea mai târziu.

Dar părinţii din sală

ştiu că scrisul mesajelor e de fapt

cel mai bun mod
de a comunica cu copiii voştri.

Ar putea fi singurul mod
în care puteţi comunica cu copiii voştri.

(Râsete)

Un adolescent obişnuit trimite
3,339 mesaje pe lună,

numai dacă e fată,
atunci va fi aproape de 4,000.

Şi secretul e că îl deschide pe fiecare.

Mesajele au o rată de deschidere de 100%.

Acum părinţii sunt foarte alarmaţi.

E o rată a deschiderii de 100%,
chiar dacă nu îţi răspunde

când o întrebi când vine
acasă pentru cină.

Vă asigur că a citit acel mesaj.

Şi acesta nu e un fenomen suburban
al adolescenţilor cu iPhone.

Scrisul mesajelor e de fapt peste medie
pentru minorităţi şi tineri de la oraş.

Ştiu asta pentru că la DoSomething.org,

care e cea mai mare organizaţie

pentru adolescenţi
şi schimbare socială din America,

acum şase luni am schimbat direcţia

şi am început să ne concentrăm pe mesaje.

Acum trimitem mesaje la aproximativ
200,000 de copii pe săptămână

despre campaniile noastre
de a face şcolile lor mai ecologice

sau să lucreze cu cei fără adăpost,
şi altele.

Estimăm că e de 11 ori
mai eficient decât emailul.

Am găsit şi o consecinţă neintenţionată.

Primim înapoi mesaje precum acesta:

„Nu vreau să mă duc la şcoală astăzi.

Băieţii mă fac poponar.”

„Mă tăiam, părinţii mei au aflat,

aşa că m-am oprit.

Dar am început iar acum o oră.”

Sau, „Mă va viola în continuare.

Mi-a spus să nu zic la nimeni.

E tatăl meu. E cineva acolo?”

Ultimul e un mesaj real
pe care l-am primit.

Şi da, suntem acolo.

Nu voi uita ziua
când am primit acel mesaj.

În acea zi am hotărât

să facem o linie de asistenţă cu mesaje.

Pentru că nu asta facem.

Noi facem schimbare socială.

Copiii ne trimit aceste mesaje

pentru că trimiterea de mesaje
e ceva atât de familiar şi comod pentru ei

şi nu au la cine să apeleze,

astfel încât le trimit către noi.

Gândiţi-vă, o linie de asistenţă
prin mesaje e ceva eficient.

E rapid, e destul de privat.

Nimeni nu te aud,
doar scrii mesaje în linişte.

E în timp real.

Putem să ajutăm milioane
de adolescenţi cu consiliere şi trimiteri.

Asta e grozav.

Dar ce face acest lucru
extraordinar sunt informaţiile.

Pentru că nu sunt mulţumită
doar să ajut acea fată

cu consiliere şi trimiteri.

Vreau să previn aceste tâmpenii.

Aşadar gândiţi-vă la un polițist.

E ceva în New York.

Poliţia a făcut-o.
Obişnuia să fie făcută la întâmplare.

Şi au început să facă hărţi
cu comportament criminal.

Au început să urmărească

furturi mărunte, chemarea poliţiei, chestii din astea --

o hartă a viitorului de fapt.

Şi au găsit lucruri cum ar fi,

atunci când vezi metamfetamină pe stradă,

dacă adaugi prezenţa poliţiei,

poţi să reduci producerea inevitabilă

de atacuri, jafuri care ar avea loc.

De fapt, în anul după ce

poliţia din New York a pus CompStat în funcţiune,

rata crimelor a scăzut cu 60 la sută.

Aşadar gândiţi-vă la informaţiile dintr-o linie de asistenţă bazată pe mesaje.

Nu există statistici despre intimidare sau abuz la o întâlnire

despre boli de alimentaţie, tăiere sau viol --

nici o statistică.

Poate sunt câteva studii longitudinale,

care costă mult şi durează la fel de mult.

Sau poate sunt nişte dovezi anecdotice.

Imaginaţi-vă cum e să aveţi informaţii în timp real

asupra fiecăreia dintre aceste probleme.

Ai putea să informezi legislaţia.

Ai putea să informezi politicile şcolilor.

Ai putea să spui unui director,

"Ai o problema în fiecare Joi la ora trei.

Ce se întâmplă în şcoala ta?"

Poţi să vezi impactul imediat al legislaţiei

sau a unui discurs plin de ură pe care îl ţine cineva la o adunare de la şcoală

şi să vezi ce rezultă.

Asta este, pentru mine

puterea mesajelor şi a informaţiilor.

Pentru că atunci când oamenii vorbesc cum informaţiile

au făcut posibil ca Facebook-ul

să-mi saboteze prietenul din clasa a treia,

sau Target să îmi spună când a venit vremea să cumpăr mai multe scutece,

sau când un tip vrea să facă o echipă mai bună de baseball,

sunt chiar entuziasmată de puterea informaţiilor şi de puterea mesajelor

în a ajuta acel copil să se ducă la şcoală,

să ajute acea fată să nu se mai taie în baie

şi, să o ajute categoric pe acea fată care este violată de tatăl ei.

Mulţumesc.

(Aplauze)