Vindecarea diabetului de tip 2 începe cu ignorarea sfatului medicului. | Sarah Hallberg | TEDxPurdueU

Acest discurs a fost ținut la un eveniment TEDx, după modelul conferințelor TED, dar organizat independent de către o comunitate locală. Aflați mai multe la http://ted.com/tedx

Poate cineva să se vindece de diabetul de tip 2? Dr. Sarah Hallberg aduce dovezi convingătoare că da, e posibil, și că soluția e mai simplă decât credeți.

Am cea mai bună profesie din lume.

Sunt medic.

Nu! Nu de asta.

Ci pentru că tratez obezitatea.

Am onoarea să lucrez cu un grup de oameni

dintr-o categorie prejudiciată:
sunt grași.

Toţi au suferit mult
până să ajungă la mine:

rușine, vină, învinovățire
și discriminare pe față.

Mulți cred, inclusiv cei din sănătate,

că ei înșiși sunt de vină
pentru situația în care se află,

că dacă s-ar putea controla,
n-ar fi supraponderali,

și mai cred că ei
nu-s motivați să se schimbe.

Permiteți-mi să vă spun că nu-i așa.

Vina, dacă e s-o atribuim,
a fost sfatul medicului.

E timpul să schimbăm asta.

Obezitatea e o boală,
nu e o slăbiciune de caracter.

E o boală hormonală
care implică mulți hormoni.

Unul dintre cei principali
se numește insulină.

Majoritatea obezilor
au rezistență la insulină.

Ce înseamnă asta mai exact,
că ești insulino-rezistent?

Rezistența la insulină e o stare
pre- precursoare a diabetului de tip 2.

Treaba insulinei e să transporte glucoza
– adică zahărul din sânge –

în celule, unde se poate folosi.

Pe scurt, cineva insulino-rezistent

are probleme cu transportarea zaharurilor
acolo unde trebuie să ajungă,

adică în celule.

Zaharurile nu pot rămâne
în sânge după ce mâncăm

că am avea o criză diabetică
după fiecare masă!

Cineva rezistent la insulină
produce mai multă insulină în acest caz.

Nivelul insulinei crește și crește,

și o vreme, poate chiar ani,
va continua să crească,

iar nivelul glicemiei poate rămâne normal.

Totuși, nu poate crește la nesfârșit,

și până și nivele crescute de insulină

nu vor mai fi suficiente
ca să mențină glicemia în limite normale.

Așa că ea începe să crească.

Asta înseamnă diabet.

Nu vă va surprinde să aflați

că majoritatea pacienților mei
sunt insulino-rezistenți sau au diabet.

Dacă vă spuneți că ați scăpat,

poate vreți să vă gândiți mai bine

pentru că acum aproape 50% din americanii
adulți au diabet sau pre-diabet,

adică aproape 120 de milioane dintre noi.

Asta înseamnă aproape toată lumea
care are probleme cu insulina.

Pentru că vă spuneam,

oamenii au nivele ridicate de insulină
datorită rezistenței la insulină

timp de ani și ani de zile
chiar zeci de ani,

până să fie diagnosticați
cu stare prediabetică.

În plus, s-a dovedit că 16–25% din adulții
cu greutate normală

sunt și insulino-rezistenți.

Dacă faceți socoteala,
asta include o mare parte dintre noi.

Problema cu rezistența la insulină este:

dacă crește
riscăm să facem diabet de tip 2.

Dar, de asemenea, insulina
ne dă senzația de foame.

iar mîncarea consumată e foarte probabil
să se depună ca grăsime.

Insulina e hormonul
depunerii de grăsime.

Începeți să vă dați seama
cum asta va deveni o problemă

pentru boli ca obezitatea
și boli metabolice precum diabetul.

Dar ce-ar fi să vedem
de unde pornește totul,

de pe vremea când nu aveam
atâta glucoză în sânge

de care să se ocupe insulina?

Ia să vedem cum stă treaba.

Tot ce mâncați e fie carbohidrat,
proteină sau lipidă,

cu efecte net diferite asupra glucozei,
deci pentru nivelul insulinei,

cum obsevați din grafic.

Când mâncăm carbohidrați,

nivelul insulinei și al glucozei
crește brusc.

Cu proteinele e mai bine.

Dar ia priviți ce se întâmplă
când mâncăm grăsimi:

mai nimic, e o linie plată.

Asta se va dovedi a fi foarte important.

Vreau să transpun graficul
într-o situație reală.

Vreau să vă amintiți
când ați mâncat ultima dată

versiunea americană
de mâncare chinezească.

Știm cu toții că există consecințe
legate de asta, nu-i așa?

Prima e că vei mânca prea mult.

Pentru că semnalul de stop nu e declanșat
decât când pleznești de plin.

A doua consecință e:
într-o oră mori de foame.

De ce?

Pentru că orezul din mâncare face
să crească brusc glucoza și insulina,

iar asta generează foame,
depunerea grăsimilor și pofte.

Dacă ești dintre cei insulino-rezistenți

și nivelul tău de insulină
e oricum ridicat

ți-e foame mereu.

Și avem acest scenariu:

mănânci carbohidrați,
îți crește glicemia și nivelul insulinei

ți-e foame și depuneri de grăsime.

Ce recomandăm acestor oameni să mănânce?

Pentru că pare important și chiar este.

Să ne gândim la diabetul de tip 2,

pentru că recomandările generale
pentru pacienții cu diabet de tip 2

sunt să consume 40–65 de grame
de carbohidrați la fiecare masă

și încă câteva grame ca gustare.

Credeți-mă: sunt mulți carbohidrați aici.

Vă amintiți ce se petrece
cu glucoza și cu insulina

– glicemia și insulina –
când mâncăm carbohidrați?

Da, le recomandăm să mănânce
exact ce le cauzează probleme.

Nebunie, nu?

Da, chiar este.

Pentru că diabetul e o stare toxică
generată de carbohidrați.

Glucoza din sânge nu pătrunde în celule,
iar asta e o problemă pe termen scurt.

Dar consecințele pe termen lung
sunt și mai mari.

Rezistența la insulină e de fapt o stare
de intoleranță la carbohidrați.

Atunci de ce oare le recomandăm oamenilor
să mănânce carbohidrați?

Ghidul american
al asociației diabetologilor (ADA)

menționează expres
că nu există suficiente dovezi

pentru limita recomandată de carbohidrați.

Dar ghidul mai spune și direct
ce noi toți știm:

că aportul de carbohidrați
e singurul factor de creștere a glicemiei

care generează nevoia de medicație.

Ghidul continuă cu:

dacă iei anumite medicamente antidiabetice

de fapt trebuie să mănânci carbohidrați
altminteri glicemia îți scade prea mult.

Hai să vedem cercul vicios
conținut în sfatul acesta.

Sfatul e: mănâncă carbohidrați
ca să-ți iei medicamentele

apoi mai mănâncă niște carbohidrați
ca să eviți efectele adverse...

...și tot așa.

Mai rău e că nicăieri în indicațiile ADA

nu există scopul
de a vindeca diabetul de tip 2.

Avem nevoie de o schimbare,

pentru că diabetul de tip 2
se poate vindeca

în multe cazuri,
dacă nu cumva în majoritatea,

mai ales dacă începi devreme.

Nu doar că trebuie să le spunem oamenilor,

dar trebuie să le dăm sfaturi practice,
ca să reușească.

Să ne gândim la carbohidrați.

În primul rând, o surpriză:
nu ne sunt necesari.

Realmente!

Necesarul minim zilnic
de carbohidrați e zero.

Avem aminoacizii esențiali,
– care sunt proteine –

acizi grași esențiali,

dar, nu, nici un carbohidrat esențial.

Un nutrient e esențial dacă:

avem nevoie de el ca să funcționăm
și nu-l putem sintetiza din altceva.

Noi producem glucoză,
foarte multă, tot timpul,

se numește gluconeogeneză.

Deci, nu ne sunt necesari

iar abuzul ne îmbolnăvește foarte tare,

și totuși le recomandăm pacienților
să consume

aproape, dacă nu mai mult,

de jumătate din totalul energetic
necesar zilnic.

Nu are sens!

Să vorbim despre ce are sens.

Reducerea carbohidraților. Mult de tot.

Da, în clinica mea învățăm pacienții
că carbohidrații

trebuie să reprezinte o fracțiune minoră,
nu majoră, din consumul lor.

Cum facem asta practic?

Când pacienții scad
aportul de carbohidrați

le scade glicemia și nu mai au nevoie
de la fel de multă insulină,

așa că nivelul insulinei scade rapid.

E foarte important, pentru că
un studiu al datelor furnizate

de Programul Național de Analiză
a Sănătății și Nutriției

– cunoscut ca NHANES –

arată că singurul și cel mai mare
factor de risc pentru bolile coronariene

e rezistența la insulină.

E răspunzătoare de nu mai puțin decât
42% din infarctele cardiace.

Dieta cu conținut scăzut de carbohidrați
e atât de eficientă

încât putem scoate sute de u.i.
de insulină din tratamentul bolnavilor

în câteva zile sau săptămâni.

Cazul meu preferat e unul recent:

o tânără, care avea totuși
diabet tip 2 de aproape 20 de ani,

a ajuns la mine când un alt medic
i-a spus că așa e ea, bolnavă,

și că se va obișnui cu asta.

Diabetul ei era mult peste limite.

Și asta în ciuda numeroaselor medicamente,

inclusiv aproape 300 u.i. de insulină

injectată zilnic, continuu,
cu ajutorul unei pompe.

Cu toate astea,
glicemia ei nu potea fi controlată.

Am pus-o pe regim redus în carbohidrați,
și hai s-o vedem după patru luni:

pierduse în greutate, dar mai mult,
nu mai era bolnavă.

Nivelul glicemiei era normal tot timpul

Și asta – e important –
fără nici un medicament antidiabetic.

Adio 300 u.i. de insulină,

adio pompă,

adio înțepături în deget
de câteva ori pe zi,

adio toate astea,
gata cu diabetul.

O mare satisfacție a muncii mele
e să-i pot spune unui asemenea pacient

că nu mai are diabet

și că-l putem scoate festiv împreună
de pe lista problemelor lui.

Deci, sunt ei vindecați?
E un miracol?

Să lăsăm grandomania pentru Doctor Oz.

Vindecarea ar implica
să nu mai facă niciodată.

Dar dacă reîncep să mănânce carbohidrați
în exces, va reveni.

Deci, nu, nu e vindecare,
dar nu mai au diabet.

E rezolvată problema și așa rămâne
cât timp se feresc de cauza ei.

Cum vine asta?
În ce constă dieta lor?

Să vă explic mai întâi în ce nu constă.

Carbohidrați reduși nu înseamnă
zero carbohidrați

și nu înseamnă multe proteine.

Astea-s principalele critici,
frustrante pentru că nu-s adevărate.

Acum, dacă scoți carbohidrați,
cu ce-i înlocuiești?

Există doar trei categorii de alimente:
dacă una scade, alta trebuie să crească.

Pacienții mei mănâncă grăsimi,
multe grăsimi.

Parcă aud: „Ceee?! Ce se întâmplă
dacă mănânci grăsimi?”

Vă spun eu: veți fi fericiți!

Pentru că au un gust excelent
și sunt foarte sățioase!

(Aplauze)

(Râsete)

Dar rețineți: grăsimea e singura clasă
de macronutrienți

care menține nivelul glucozei (glicemia)
și nivelul insulinei scăzute,

iar asta e foarte important.

Iată care sunt regulile mele simple
pentru nutriție.

Aceste reguli își vor dovedi importanța
dacă sunteți între milioanele de americani

care au probleme cu nivelul insulinei.

Regula 1: dacă pe produs scrie „light”
sau „fără grăsimi”, lasă-l pe raft,

pentru că au scos grăsimile
și au băgat carbohidrați și chimicale.

Regula 2: mâncați mâncare.

E regula cea mai importantă
în reducerea carbohidraților.

Mâncarea adevărată nu e la cutie

și nu trebuie să vă spună cineva
că e naturală, ajunge să vă uitați la ea.

3: nu mâncați nimic din ce nu vă place.

4: mâncați când vă e foame,

nu mâncați când nu vă e foame,
indiferent de cât e ceasul.

Iar regula 5 e un mod simplu
de a reține ce să evităm:

fără GCZ:
nu grâne, nu cartofi, nu zahăr.

Ultima e importantă, nu?
Fără grâne?

Da, fără grâne.

Dar avem nevoie de ele.

Nu, n-avem, sunt carbohidrați.

Dar cerealele integrale
sunt sănătoase!

Mai întâi că foarte puține cereale
sunt integrale, orice ar scrie pe cutie.

Majoritatea care pretind că-s integrale

sunt intens procesate
și aportul de fibre e distrus.

Sau conțin și făină extrem de rafinată.

De obicei pe ambele.

Dacă ești printre cei
doar sensibili la insulină,

poți mânca fibre adevărate,
grâne integrale.

Dar dacă ești în categoria imensă
a celor cu probleme cu insulina

doar vei înrăutăți lucrurile.

Ce se întâmplă cu un insulino-sensibil?

Poate să mănânce așa?

Da! Eu sunt un exemplu viu.

Acum un an m-am hotărât
să reduc carbohidrații

la nivelul pe care-l recomand
pacienților mei diabetici.

Nu era obligatoriu pentru mine,
așa cum era pentru ei,

eu nu sunt insulino-rezistentă,
deci oare o să am probleme?

Nu! Tocmai!

Doar dacă ai un sindrom extrem de rar,

reducerea carbohidraților îți face bine
chiar dacă nu e necesară.

Vreau să vă arăt câteva fotografii
cu mâncarea mea „radicală”.

Iată un mic dejun obișnuit la mine acasă.

Vi se pare că mi-am încălcat regulile?

Nu, fiindcă asta e o gogoașă
făcută din făină de cocos.

Coc tot timpul ceva,

doar că nu folosesc făină din grâne,
ci din cocos, alune, nuci, in.

Ies lucruri delicioase.

Asta e o cină obișnuită
cu amidon specific.

Adică soté de ciuperci.

Eu și pacienții mei mâncăm
mâncăruri delicioase care ne plac.

Ce spun studiile despre asta?

Sunt doar povești din clinica mea?

Nu!

Sunt zeci de studii controlate
despre efectul scăderii carbohidraților

asupra diabetului, riscului de boli
cardiovasculare, obezității.

Sunt studii serioase. Funcționează!

Sunt numeroase studii care arată

că o dietă redusă în carbohidrați
scade markerii de inflamație,

ceea ce e important pentru boli
precum cancerul.

Tocmai am încheiat un studiu
în clinica noastră.

Am luat 50 de pacienți diabetici de tip 2

și i-am pus pe regim
cu puțini carbohidrați și multe grăsimi

și i-am comparat cu 50 de pacienți
tratați după regulile ADA.

După șase luni,

existau avantaje metabolice semnificative
la cei din grupul cu carbohidrați reduși

dar – să recunoaștem că e important –
costul tratamentului era mult diminuat.

Analiza noastră a dovedit că pacienții
ar economisi peste 2000 dolari pe an

doar pentru că nu mai iau
medicamentele pentru diabet.

Gândiți-vă ce mult contează asta
când ne confruntăm o epidemie de diabet

pe care cheltuim 250 de miliarde anual
în țara asta.

Vreau să să arăt un grafic

care demonstrează
de unde provin economiile acestea.

Iată diferența de insulină
între cele două grupuri după șase luni.

Observăm că grupul cu carbohidrați reduși
și-a redus necesarul de insulină

cu aproape 500 u.i. / zi,

pe când grupului cu medicația ADA

i-a crescut necesarul de insulină
cu 350 de u.i. / zi.

Două aspecte importante:

1: insulina e scumpă.

2: nu toți pacienții din studiu
erau deja pe insulină,

ceea ce face ca rezultatele
să fie și mai grăitoare.

Vreau să spun
că acest grafic reprezintă de fapt

două modalități diferite
de tratare a acestei afecțiuni.

Primul, grupul nostru,
cu scopul de a vindeca boala,

adică să aibă nevoie
de mai puține medicamente.

Iar al doilea grup, care respectă clar
recomandările ADA,

care afirmă că diabetul
e o boală progresivă,

care duce în timp
la creșterea dozelor de medicamente.

Progresivă, dacă nu înlăturăm cauza.

Deci, care e problema?

De ce nu se generalizează
reducerea carbohidraților?

Din două motive.

1: statu-quoul.
E greu de învins.

Sunt multe interese la mijloc.

Reducerea grăsimilor
a fost calea urmată acum zeci de ani.

Dar un studiu a demonstrat recent

că nu s-a făcut nici o cercetare
riguroasă care să dovedească

necesitatea eliminării grăsimilor
din dieta americanilor.

Așa s-a ajuns
la adăugarea carbohidraților.

În esență a fost un experiment în masă,
efectuat pe milioane de oameni,

care a eșuat lamentabil.

Al doilea motiv sunt banii.

Nu vă lăsați înșelați,
se fac mulți bani dacă rămâneți bolnavi.

Observăm la aceste grafice
ale îndrumarului ADA

că sunt pline de conflicte de interese.

Soluția clinicii mele pentru epidemia
de diabet e extrem de clară:

nu mai folosiți medicamente
ca să tratați alimentația.

Pentru o boală ale cărei cauze primare
sunt carbohidrații

eliminați carbohidrații sau reduceți-i,

ca să ne amintim ceea ce știam odată.

Știam odată

– se știe de mii de ani –

și avem nevoie în zilele noastre,
să ne reamintim conceptul.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)