Rachel Botsman: Procesul pentru consum colaborativ

La TEDxSydney, Rachel Botsman spune că suntem "cablați pentru a partaja" -- și arată modul în care siteuri web ca Zipcar și Swaptree schimbă regulile comportării umane.

Azi vă voi vorbi despre

ascensiunea consumului colaborativ.

Vă voi explica ce este

și voi încerca să vă conving -- în numai 15 minute --

că nu este o idee nefondată,

sau o tendință de scurtă durată,

ci o puternică forță culturală și economică,

care reinventează, nu numai ce consumăm,

dar și modul în care consumăm.

Voi începe cu un exemplu înșelător de simplu.

Mâinile sus -- câți din voi

aveți cărți, CD-uri, DVD-uri sau videouri

stând degeaba prin casă,

pe care probabil nu le veți mai folosi,

dar nu v-ați putut convinge să le aruncați?

Nu văd toate mâinile,

dar se pare că toți aveți.

Pe rafturile noastre de acasă

avem o cutie de DVD-uri cu serialul "24 de ore" --

sezonul șase ca să fiu precis.

Cred că l-am primit cadou de Crăciun acum trei ani.

Soțul meu, Chris, și eu

iubim acest serial.

Dar s-o recunoaştem, după ce l-ai văzut odată -- poate de două ori --

nu prea mai vrei să-l vezi din nou,

fiindcă știi cum va învinge Jack Bauer teroriștii.

Așa că stă acolo pe rafturile noastre

învechit pentru noi,

dar cu valoare latentă imediată pentru altcineva.

Înainte de a continua, trebuie să fac o mărturisire.

Am trăit 10 ani în New York,

și sunt mare fan al serialului "Totul despre sex".

Mi-ar plăcea să revăd primul film din nou

ca un fel de încălzire pentru continuarea care apare săptămâna viitoare.

Deci cât de ușor pot schimba

copia noastră nedorită de "24 de ore"

pentru o copie dorită de "Totul despre sex"?

Poate ați observat că

există un nou sector în dezvoltare numit comerț prin schimb.

Cea mai simplă analogie pentru comerțul prin schimb

este ca un serviciu de întâlniri online

pentru orice formă de informație pe care o dețineți dar nu vă trebuie.

Folosește internetul

pentru a crea o piață infinită

pentru a potrivi posesiunile persoanei A

cu nevoile persoanei C,

oricare ar fi acestea.

Săptămâna trecută am mers pe unul din aceste siteuri,

inspirat numit Swaptree (Copacul schimburilor).

Și erau acolo peste 59300 de obiecte

care puteau fi schimbate imediat

pentru copia mea de "24 de ore".

Iată,

acolo în Reseda, California, era Rondoron

care vroia să schimbe copia ei

"ca nouă" de "Totul despre sex"

pentru copia mea "24 de ore".

Cu alte cuvinte ceea ce se întâmplă aici

este că Swaptree

rezolvă problema companiei mele de transport marfă,

o problemă pe care economiștii o numesc "coincidența dorințelor"

în aproximativ 60 de secunde.

Este și mai uimitor că va tipări pe loc o etichetă de transport,

fiindcă știe greutatea obiectului.

Acum, sunt nivele de minuni tehnice

în spatele unor asemenea siteuri ca Swaptree,

dar asta nu mă interesează,

și nici comerțul schimbului în sine.

Pasiunea mea, pentru care am dedicat cercetarea

mea din ultimii câțiva ani,

sunt comportările colaborative și mecanica încrederii

inerente în aceste sisteme.

Când vă gândiți la asta,

părea o idee nebună, chiar și acum câțiva ani,

să-mi schimb obiectele cu străin

al cărui nume real nu-l știu

și fără ca banii să fie implicați.

Totuși 99 la sută din schimburile de pe Swaptree

se finalizează cu succes.

Și acel 1 la sută care primește scor negativ,

este pentru motive minore,

de exemplu obiectul nu ajunge la timp.

Deci ce se întâmplă aici?

Se manifestă o dinamică extrem

de puternică, care are implicații comerciale

și culturale imense.

Anume, că tehnologia

permite

încrederea între străini.

Acum trăim într-un sat global

unde putem imita legăturile

care înainte se întâmplau față în față,

dar la o scară și în moduri

care nu au fost posibile înainte.

Deci ce se întâmplă de fapt

e că rețelele sociale și tehnologiile în timp real

ne duc înapoi în timp.

Facem schimburi în natură, negoț,

facem troc, distribuim,

dar astea sunt reinventate

într-o dinamică și forme atractive.

Ce găsesc eu fascinant

e că de fapt am cablat lumea noastră pentru distribuție,

fie că e vorba de vecinătatea, școala,

biroul nostru, sau rețeaua noastră Facebook.

Iar asta a creat o economie

a ceea ce e al meu este și al tău.

De la puternicul eBay,

bunicul piețelor de schimburi,

pînă la companiile de distribuție de mașini în cotă-parte ca GoGet,

unde plătești o taxă lunară să închiriezi mașini cu ora,

la platforme de împrumut social ca Zopa,

care va primi pe oricine în acest public

cu 100 de dolari de împrumutat,

și îl va potrivi cu un debitor de oriunde din lume,

noi distribuim și colaborăm din nou

în moduri care eu cred că

sunt mai degrabă sofisticate decât hippie.

Numesc asta consum colaborativ bazat pe un curent de opinie.

Acum, înainte de a intra în diferitele sisteme

ale consumului colaborativ,

aș vrea să încerc și să răspund la întrebarea

pe care fiecare autor o primește,

adică de unde a venit această idee.

Aș vrea eu să spun că m-am trezit într-o dimineață

și am zis: "Voi scrie despre consumul colaborativ."

Dar de fapt a fost un păienjeniș complicat

de idei aparent distincte.

În următoarele minute,

veți vedea un fel de joc de artificii conceptual

cu toate punctele care mi-au trecut prin cap.

Primul lucru pe care l-am observat:

câte concepte mari apăreau --

de la înțelepciunea maselor pînâ la grupuri deștepte --

și cât de ridicol de ușor este

să formezi un grup pentru un scop.

Și legat de mania maselor

erau exemple peste tot în lume --

de la alegerea președintelui

până la scandalosul Wikipedia, și totul între ele --

despre ce poate realiza puterea numerelor.

Acum, știți cum e când înveți un cuvânt nou

și apoi începi să-l vezi peste tot?

Asta s-a întâmplat cu mine

când am observat că ne deplasăm

de la consumatori pasivi

spre creatori,

spre colaboratori cu multe posibilități.

Se întâmplă că

Internetul elimină persoana intermediară,

așa că oricine, de la un proiectant de tricouri

până la cineva care tricotează,

poate să-și câștige existența vânzând direct.

Și forța omniprezentă

a acestei revoluții persoană la persoană

înseamnă că distribuirea se întâmplă la rate fenomenale.

Este uimitor când te gândești

că, în fiecare minut al acestui discurs,

25 de ore

de video va fi încărcat pe YouTube.

Ceea ce găsesc eu fascinant în aceste exemple

este modul în care apelează

la instinctele noastre primare.

Adică, suntem maimuțe și

ne-am născut și am fost crescuți să împărțim și să colaborăm.

Și facem asta de mii de ani,

fie când am vânat în grupuri,

sau am cultivat pământul în cooperative,

înainte să fi venit acest mare sistem numit hiperconsum,

și înainte să ne fi construit garduri

și să fi creat micile noastre moșii.

Dar lucrurile se schimbă,

și unul din motive e

generația Y sau cei născuți în era digitală.

Eu au crescut distribuind --

fișiere, jocuri video, cunoaștere,

este o a doua natură pentru ei.

Iar noi, cei din generația milenară -- eu sunt doar un milenar --

suntem ca soldații,

mutându-ne de la o cultură a eu-lui, la cultura noi-ului.

Motivul pentru care se întâmplă așa de repede

este colaborarea mobilă.

Noi trăim acum într-o epocă conectată,

unde putem localiza pe oricine, oricând, în timp real,

de la un mic dispozitiv ținut în mână.

Toate acestea mi-au trecut prin cap

pe la sfârșitul anului 2008,

când, desigur, s-a întâmplat marele crah financiar.

Thomas Friedman este unul din favoriții mei de editoriale de la New York Times,

și el a comentat amar

că 2008 a fost anul în care ne-am lovit de un perete

când atât Mama Natură, cât și piața

au zis amândouă: "Ajunge".

Știm în mod rațional

că o economie construită pe hiperconsum

este o păcăleală gen Caritas, sau "castelele din Spania".

Totuși este greu să știm ce să facem ca indivizi.

Așa că toate astea au dus la o mulțime de mesaje pe Twitter.

Ei bine, era un zgomot și o complexitate în capul meu,

până am înțeles ce se întâmpla

din cauza celor patru forțe motoare principale.

Prima, o credință renăscută în importanța comunității,

și o reală redefinire a ce înseamnă prieten și vecin.

Un torent de rețele sociale de la egal la egal

și tehnologii în timp real,

au schimbat fundamental modul în care ne comportăm.

Trei, grijile presante ale problemelor de mediu nerezolvate.

Și patru, o recesiune globală

care a șocat fundamental

comportarea consumatorilor.

Aceste patru forțe motoare

fuzionează

și creează marea schimbare --

îndepărtându-se de secolul 20,

definit prin hiperconsum,

spre secolul 21,

definit prin consum colaborativ.

În general eu cred că suntem la un punct de inflexiune

unde comportările participative --

prin siteuri ca Flickr și Twitter

care devin o a doua natură on-line --

sunt aplicate unor aspecte off-line ale vieții zilnice.

De la naveta de dimineață la modul în care moda este concepută

la modul în care cultivăm hrana,

noi consumăm și colaborăm din nou.

Coautorul meu, Roo Rogers, și eu

am adunat mii de exemple concrete

din toată lumea consumului colaborativ.

Deși sunt enorm de diferite

în maturitatea scării și a scopului

când am intrat în profunzime în ele,

am înțeles că ele de fapt pot fi organizate în trei sisteme clare.

Prima este piața redistribuirii.

Piețele de redistribuire -- exact ca Swaptree --

mută un obiect folosit, proprietatea cuiva,

dintr-un loc în care nu mai este necesar,

într-un alt loc unde este necesar altcuiva.

Ele sunt tot mai mult gândite ca al cincilea 'R' --

reducere, refolosire, reciclare, reparare

și redistribuire --

fiindcă ele extind ciclul de viață al unui produs

și astfel reduc deșeurile.

A doua este stilul de viață colaborativ.

Asta este folosirea participativă a unor resurse și

lucruri ca banii, priceperile și timpul.

Pariez că în câțiva ani,

fraze ca "lucrul în comun"

și "surfing de canapea" și "băncile de timp"

vor deveni parte a jargonului profesional zilnic.

Unul din exemplele mele favorite de stiluri de viață colaborative

se numește Landshare [Partajarea pământului].

Este o schemă folosită în U.K.

care potrivește dl. Jones,

cu niște spațiu liber în grădina lui,

cu d-na. Smith, care dorește să fie cultivatoare.

Împreună ei pot cultiva propria hrană.

Este una din acele idei așa de simple, dar strălucitoare,

te întrebi de ce nu s-a mai făcut înainte.

Al treilea sistem

este sistemul serviciilor bazate pe produse.

Aici plătești pentru beneficiul produsului --

ce face acesta pentru tine --

fără să fii nevoit să ai produsul în proprietate.

Ideea este puternică mai ales

pentru lucruri care au

mari perioade de neutilizare.

Și asta poate fi orice de la produse pentru copilași

până la modă --

Câți din voi aveți o mașină de găurit electrică?

Posedați o asemenea mașină?

Acea mașină va fi utilizată în jur de 12 până la 13 minute

pe întreaga ei durată de viață.

(Râsete)

Este cam ridicol, nu?

Fiindcă voi aveți nevoie de gaură, nu de mașina de găurit.

(Râsete)

(Aplauze)

Așa că de ce nu închiriați mașina de găurit,

sau, și mai bine, închiriați propria mașină de găurit altor oameni

și faceți niște bani din ea?

Aceste trei sisteme se întâlnesc,

permițând oamenilor să folosească colaborativ resurse

fără să-și sacrifice stilul de viață,

sau libertatea lor personală mult prețuită.

Eu nu cer oamenilor

să împartă lucrurile ca la grădiniță.

Deci vreau să vă dau un exemplu

cât de puternic poate fi consumul colaborativ

în schimbarea comportamentului.

Costul mediu al întreținerii autoturismului

este de 8000 de dolari pe an.

Totuși, acea mașină stă nefolosită

23 de ore pe zi.

Când luați în considerare aceste două fapte,

începe să aibă mai puțin sens

să avem propria mașină cu totul.

Așa, firme de folosit mașini în mod colaborativ

ca Zipcar și GoGet, intră în peisaj.

În 2009,

Zipcar a luat 250 de participanți

din 13 orașe --

și toți erau împătimiți ai mașinii personale

și începători în mașina-colaborativă --

și i-a convins să renunțe la cheile mașinii pentru o lună.

În loc de mașină proprie, ei au trebuit să meargă pe jos,

cu bicicleta, să ia trenul,

sau alte forme de transport public.

Au putut utiliza calitatea lor de membru Zipcar

când era absolut necesar.

Rezultatele acestei provocări după numai o lună

sunt uluitoare.

Este uimitor că s-au pierdut 192 de kilograme

numai datorită exercițiului suplimentar.

Dar statistica mea preferată

este că 100

din cei 250 de participanți

nu și-au mai vrut cheile înapoi.

Cu alte cuvinte, dependenții de mașină

au pierdut impulsul de a poseda.

Sistemul pentru servicii de produse este vechi de ani.

Doar gândiți-vă la biblioteci și spălătorii automate.

Dar cred că intră într-o nouă eră,

fiindcă tehnologia face colaborarea

mai simplă și mai amuzantă.

Există un citat minunat din New York Times

care spune: "Folosirea colaborativă este pentru proprietate

ceea ce iPod-ul este pentru benzile magnetice cu 8 piste,

ceea ce energia solară este pentru mina de cărbune."

Cred de asemenea că generația noastră,

relația noastră cu satisfacerea dorințelor noastre

este mult mai puțin tangibilă

decât la oricare altă generație precedentă.

Eu nu vreau DVD-ul, vreau filmul pe care îl poartă.

Eu nu vreau un robot telefonic demodat,

vreau mesajul pe care-l salvează.

Eu nu vreau un CD, eu vreau muzica pe care o redă.

Cu alte cuvinte, eu nu vreau marfă,

vreau nevoile sau experiențele pe care le satisface.

Aceasta alimentează o masivă deplasare

spre dominanța utilizării asupra posesiunii --

sau așa cum spune Kevin Kelly, editorul magazinului Wired,

"Unde accesul este mai bun decât posesiunea."

Acum că posesiunile noastre

se dematerializează în rețeaua globală,

o linie neclară apare

între ce este al meu, ce este al tău,

și ce este al nostru.

Vreau să vă dau un exemplu

care arată cât de repede se întâmplă această evoluție.

Acesta reprezintă un interval de opt ani.

Am mers de la tradiționala mașină proprietate personală

la firme de folosire colaborativă de mașini -- ca Zipcar și GoGet --

la platforme de împărțire a călătoriei,

la cea mai nou apărută, care e închirierea de mașini persoană la persoană,

unde de fapt poți face bani

prin închirierea acelei mașini care stă degeaba 23 de ore pe zi

vecinului tău.

Acum, toate aceste sisteme

necesită un grad de încredere,

și piatra de temelie pentru ca asta

să funcționeze este reputația.

În sistemul vechi de consum,

reputația noastră nu conta prea mult,

fiindcă istoria noastră financiară era mult mai importantă

decât orice fel de evaluare de la persoană la persoană.

Dar acum pe Web lăsăm o urmă.

Cu fiecare spammer pe care îl semnalăm,

cu fiecare idee pe care o publicăm, cu fiecare comentariu public,

noi de fapt semnalăm cât de bine colaborăm,

și dacă suntem sau nu de încredere.

Să ne întoarcem la primul meu exemplu,

Swaptree.

Pot vedea că Rondoron

a terminat 553 de schimburi

cu o rată de succes de sută la sută.

Cu alte cuvinte, pot avea încredere în el sau ea.

Țineți minte cuvintele mele,

este doar o chestiune de timp

înainte să fim capabili să facem o căutare gen Google

și să vedem o situație cumulativă

a capitalului nostru de reputație.

Și acest capital de reputație

va determina accesul nostru la consumul colaborativ.

Este o nouă monedă socială, ca să spun așa,

care ar putea să devină la fel de puternică ca și scorul de credit.

Acum, ca un gând de încheiere,

cred că suntem de fapt într-o perioadă

în care ne trezim

din această grozavă mahmureală

de risipă și deşertăciune,

și facem un pas

pentru a crea un sistem mai durabil

clădit ca să susțină nevoia noastră înnăscută

de comunitate și identitate individuală.

Cred că se vor referi la ea

ca o revoluție, ca să spun așa --

când societatea, pusă în fața unor mari provocări,

a făcut o deplasare seismică

de la obținerea și cheltuiala individuală

către o redescoperire a binelui colectiv.

Eu sunt într-o misiune de a face folosirea colectivă grozavă.

Eu sunt într-o misiune de a face folosirea colectivă sofisticată.

Fiindcă cred într-adevăr

că poate sfărâma modurile depășite de business,

ajutându-ne să sărim

peste formele risipitoare de hiperconsum

și să ne învețe cînd destul este într-adevăr destul.

Vă mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)