Fața ascunsă a economiei globale: banii trimiși acasă

În 2013, emigranții internaționali au trimis acasă 413 miliarde de dolari familiilor și prietenilor - de trei ori mai mult decât ajutorul extern global (în valoare de aproximativ 135 miliarde de dolari americani). Această procedură, cunoscută și ca 'remitere de bani', are un efect semnificativ asupra vieților celor care beneficiază de ea și joacă un rol major în economiile multor țări. Economistul Dilip Ratha descrie perspectiva promițătoare a acestor 'dolari împăturiți cu dragoste' și analizează modul în care aceștia sunt blocați de obstacole administrative.

Trăiesc în Washington D.C.,

dar am crescut în Sindhekela,
un sătuc din regiunea Orissa, în India.

Tata era funcționar la stat.

Mama nu știa să scrie sau să citească,

dar îmi spunea:
„Un rege e venerat numai la el în țară.

Un poet e respectat pretutindeni.”

Așa că vroiam să fiu poet
când o să cresc mare.

Dar aproape că nu m-am dus la facultate

până când o mătușă nu mi-a oferit
ajutor financiar.

Am mers să studiez în Sambalpur,

cel mai mare oraș din regiune,

unde, student fiind,
am văzut pentru prima dată un televizor.

Aveam planuri să merg în Statele Unite

pentru studiile superioare.

Când s-a ivit posibilitatea,

am trecut 2 oceane, cu bani de avion

împrumutați și doar o hârtie
de 20 de dolari în buzunar.

În State,
am lucrat într-un centru de cercetare

cu jumătate de normă,
în timp ce faceam un master în economie.

Iar cu puținul câștigat,

îmi plăteam cheltuielile
și trimiteam bani acasă

fratelui și tatălui meu.

Povestea mea nu e unică.

Sunt milioane de oameni
care imigrează în fiecare an.

Cu ajutorul familiilor, trec oceane,

trec deșerturi, trec râuri,
trec munți.

Își riscă viețile pentru a realiza un vis,

iar acel vis e de a avea

un job decent undeva,
ca să poată trimite bani acasă

și să își ajute familia,

care i-a ajutat pe ei înainte.

Există 232 de milioane
de imigranți internaționali în lume.

Aceștia sunt oameni care trăiesc

în altă țară decât țara nașterii.

Dacă ar exista o țară făcută
doar din imigranți internationați,

ar fi mai mare, ca populație,
decât Brazilia.

Ar fi mai mare ca dimensiune
decât economia Franței,

180 de milioane dintre ei,
venind din țări sărace,

trimit bani acasă regulat.

Asta se cheamă remitere de bani.

Iată un lucru
care s-ar putea sa vă surprindă:

413 miliarde de dolari...
413 miliarde de dolari

a fost valoarea totală
a remiterilor de bani trimise anul trecut

de către imigranți,
statelor în curs de dezvoltare.

Acești imigranți

bani trimiși
țărilor în curs de dezvoltare

413 miliarde de dolari.

E un număr remarcabil
pentru că e de trei ori

cât ajutorul total de dezvoltare.

Și totuși, voi, eu,

colegii mei din Washington,

cu toții dezbatem la nesfârșit

și discutăm despre ajutorul de dezvoltare,

considerând în acest timp valoarea
remiterilor de bani mărunțis.

Adevărat, oamenii trimit în medie
200 de dolari pe lună,

Dar lună după lună,

de milioane de oameni,

aceste sume de bani se transformă
în oceane de monedă străină.

India, anul trecut, a primit
72 de miliarde de dolari,

mai mult decât exporturile sale de IT.

În Egipt, remiterea de bani

e de trei ori cât veniturile
provenite din Canalul Suez.

În Tajikistan, însumează 42% din PIB.

Iar în țări mai sărace, mai mici,
mai fragile,

afectate de conflicte, remiterea de bani
constituie salvarea,

cum ar fi Somalia sau Haiti.

Nu e de mirare că aceste sume

au impact imens asupra economiilor
și asupra persoanelor sărace.

Remiterea de bani, spre deosebire
de banii din investiții private

nu sunt retrași la primul semn
de instabilitate din țară.

Ei de fapt acționează ca o asigurare.

Când familia are probleme,

se confruntă cu greutăți și vremuri grele,

remiterea de bani crește,
este ca o asigurare.

Imigranții trimit mai mulți bani atunci.

Spre deosebire de ajutoarele
de dezvoltare,

care trebuie să treacă
prin agencii oficiale, pe la guvern,

aceștia ajung direct la săraci,
ajung la familie,

deseori împreună cu sfaturi.

Așa că, în Nepal, rata de sărăcie

era de 42% in 1995,

rata oamenilor săraci din populație.

Până în 2005, după o decadă,

într-o perioadă de criză politică,
criză economică,

rata de sărăcie a scăzut la 31%.

Acea scădere a sărăciei, majoritatea ei,

aproape jumătate din ea, se crede că vine
din remiterea de bani din India,

altă țară săracă.

În El Salvador,
rata de renunțare la studii

este mai joasă pentru copiii

din familiile ce primesc bani astfel.

În Mexic și Sri Lanka,

greutatea la naștere a copiilor
este mai mare

în familiile
care primesc bani din remitere.

Banii din remiteri sunt dolari
împăturiți cu dragoste.

Imigranții trimit bani acasă
pentru mâncare,

pentru cumpărarea celor necesare,
pentru a face case,

pentru educație,

pentru îngrijirea medicală a bătrânilor,
pentru afaceri,

pentru prieteni și familie.

Imigranții trimi și mai multți bani acasă

în cazuri speciale.
precum operații sau nunți.

Ei mai trimit bani,
probabil mult prea des,

pentru înmormântări neașteptate
la care nu se pot duce.

Cu toate că acești bani fac bine,

există bariere în calea
remiterii de bani, în fața acestor

400 de miliarde de dolari
din remiterea de bani.

Cea mai mare dintre ele este

prețul exorbitant pentru a trimite
bani acasă.

Companiile de transfer de bani

stabilesc comisioane
pentru a-i stoarce pe săraci de bani.

Ei spun „Până la 500 de dolari trimiși

te va costa suma fixă de 30 de dolari.”

Dacă ești sărac și ai
numai 200 de dolari de trimis

trebuie să plătești comision 30 de dolari.

Costul mediu global pentru
a trimite bani este 8 %.

Adică, trimiți 100 de dolari,

iar familia primește doar 92 de dolari.

Pentru a trimite bani în Africa,
costul e și mai mare: 12 %.

Ca să trimiți bani în interiorul Africii
costul e și mai mare: peste 20%.

De exemplu, dacă trimiți bani
din Benin în Nigeria.

Și mai este cazul Venezuelei, unde,

din cauza controalelor de schimb valutar,
trimiți 100 de dolari

și ești norocos dacă familia
primește până și 10 dolari.

Bineînțeles, nimeni nu trimite bani acolo
în mod oficial.

Totul merge în valize.

Unde costurile sunt ridicate,
banii vin pe sub mână.

Și mai rău,

multe țări în curs de dezvoltare

interzic complet trimiterea de bani
în afara țării.

Multe țări bogate

interzic complet trimiterea de bani
către anumite țări.

Așadar, nu există opțiuni,

sau opțiuni mai bune, mai ieftine,
pentru a trimite bani?

Ba da.

M-Pesa din Kenya
permite oamenilor să trimită

și să primească bani la un comision fix

de numai 60 de cenți per tranzacție.

U.S. Fed a inițiat un program în Mexic

permițând afacerilor
să trimită bani în Mexic

contra unui comsion fix de
67 cenți pe tranzacție.

Și totuși, opțiunile astea
mai rapide, mai bune și mai ieftine

nu pot fi aplicate internațional

din cauza fricii de spălare de bani,

cu toate că nu există multe informații

care să susțină existența
unei legături seminificative,

între spălarea de bani
și aceste tranzacții de remitere de bani.

Multe bănci internaționale sunt prudente
în privința conturilor bancare

pentru afaceri de servicii monetare,

în special pentru cele deservind Somalia.

Somalia, o țară unde venitul per capita

este doar 250 de dolari... pe an.

Remiterile lunare către Somalia
sunt, în medie,

mai mari decât această sumă.

Remiterile de bani sunt precum
oxigenul Somaliei.

Și totuși, acesta este un exemplu

când mâna dreaptă oferă mult ajutor,

iar mâna stângă oprește sursa de oxigen

a acelei economii, prin regulamente.

Apoi mai sunt și oamenii săraci,
din sate, cum sunt eu.

În sate, singurul loc de unde poți
ridica bani

este de la oficiul poștal.

Majoritatea guvernelor din lume

au permis oficiilor poștale să încheie

parteneriate excusive
cu companii de transfer de bani.

Așa că, dacă trebuie să trimit bani

tatălui meu, la țată, trebuie să îi trimit

prin acea companie de transfer de bani,

deși costul e ridicat.

Nu pot alege o opțiune mai ieftină.

Asta trebuie să înceteze.

Deci, ce fac organizațiile internaționale
și anteprenorii sociali să

ca reducă costul
trimiterii de bani acasă?

În primul rând, să relaxeze regulile
pentru remiterile sub 1000 de dolari.

Guvernele ar trebui să recunoască

că remiterile mici nu înseamnă
spălare de bani.

În al doilea rând, guvernele ar trebui
să desființeze parteneriatele exclusive

dintre oficiile poștale și companiile
de transfer de bani.

De fapt, dintre oficiile poștale
și orice sistem bancar național

cu o rețea extinsă
care deservește pe cei săraci.

De fapt, ar trebui
să promoveze competiția

și să creeze parteneriate astfel încât

vom coborî costurile precum

au făcut-o
în industria telecomunicațiilor.

Ați văzut ce s-a întâmplat acolo.

În al treilea rând,
organizațiile filantropice non-profit mari

ar trebui să creeze o platformă pentru
remiterile de bani cu regim non-profit.

Ar trebui să creeze o platformă non-profit

pentru remiteri care să deservească

companiile de transfer de bani
pentru a trimite bani ieftin,

respectând în același timp

toate regulamentele complexe
la nivel global.

Comunitatea de dezvoltare ar trebui
să aibă ca obiectiv

reducerea costurilor remiterilor
la 1% față de actualul 8%.

Dacă recducem costurile la 1%,

am economisi 30 miliarde de dolari
pe an.

Treizeci de miliarde de dolari
e mai mult decât întregul

buget de ajutor bilateral alocat Africii
pe an.

Este mai mult sau aproape egal

cu bugetul de ajutor total
al guvernului Statelor Unite,

cel mai mare donator de pe planetă.

De fapt, economiile ar fi mai mari

de 30 de miliarde de dolari
deoarece remiterile

sunt folosite și pentru ajutoare,
schimburi și investiții.

O altă piedică din calea ajungerii
remiterilor de bani la familii

este costul imens și exorbitant
și ilegal al recrutării,

constând în taxe plătite de emigranți,
de muncitorii emigranți

către intermediarii
care le-au găsit slujba.

Am fost în Dubai acum câțiva ani.

Am vizitat o tabără de muncitori.

Era 8 seara, întuneric, cald, umezeală.

Muncitorii veneau înapoi
după o zi epuizantă de muncă,

și am intrat în vorbă

cu un muncitor în constucții din Bagladesh.

Era preocupat că trimite bani acasă,

că a trimis bani acasă,
deja de câteva luni

iar banii merg în primul rând

la agentul de recrutare,
la agentul de muncă

care i-a găsit slujba.

Și, în mintea mea, îmi imaginam
nevasta așteptând

remiterile de bani lunare.

Acestea ajung. Ea ia banii
și îi dă agentului de recrutare,

de față cu copiii.

Asta trebuie să înceteze.

Și nu sunt doar muncitorii în construcții
din Bangladesh,

sunt toți muncitorii.

Miliarde de muncitori emigranți
au această problemă.

Un muncitor în construcții din Bangladesh,

plătește în medie 4.000 de dolari
taxe de recrutare

pe un servici care îi aduce doar
2000 de dolari de an.

Înseamnă că pentru doi sau trei ani

din viața sa, el trimite bani

pentru plata taxelor de recrutare.

Familia nu vede niciun ban din asta.

Nu e numai în Dubai,

e latura ascunsă a fiecărui oraș mare
din lume.

Nu sunt doar muncitorii cunstructori
din Bangladesh,

sunt muncitorii din toată lumea.

Nu sunt doar bărbați.

Femeile sunt în mod special vulnerabile
recrutărilor abuzive.

Unul dintre lucrurile cele mai noi
și extraordinare

ce au loc în domeniul remiterilor de bani

este cum să mobilizezi, prin inovație,

banii strânși și banii oferiți
de diaspora.

Emigranții trimit bani acasă

dar și strâng o mare parte de bani
unde trăiesc.

Anual, banii strânși de emigranți

sunt estimați la 500 miliarde de dolari.

O mare parte sunt ținuți

în conturi bancare care nu dau
nicio dobândă.

Dacă o țară ar oferi 3%

sau 4% dobândă și ar spune

că banii vor fi folosiți în construirea
de școli,

drumuri, aeroporturi, sisteme de trenuri

în țara de origine,

mulți emigrați ar fi interesați
să dea banii

pentru că nu doar profitul financiar
le oferă posibilitatea

de a rămâne legați de dezvoltarea
țării lor.

Căile de remiteri de bani
pot fi folosite

pentru a vinde aceste legături
emigranților

pentru că atunci când vin
lunar, pentru a trimite bani,

atunci poți sa le vinzi.

Puteți face la fel pentru a mobiliza

oferirea de bani din diaspora.

Mi-ar plăcea să investesc

într-un sistem de trenuri ultra-rapide
în India

și mi-ar plăcea să contribui la eforturile

de luptă împotriva malariei
în satul meu.

Remiterile de bani sunt un mod grozav

de a împărți prosperitate
între diferite locuri,

într-un mod ce vizează pe cei

care au nevoie de ele cel mai mult.

Remiterile dau putere oamenilor.

Trebuie să facem tot ce ne stă în putere
pentru a face remiterile

și recrutarea
mai sigură și mai ieftină.

Și poate fi realizat.

Cât despre mine, eu sunt plecat din India

de 2 decenii deja.

Soția mea este din Venezuela.

Copiii mei sunt americani.

Din ce în ce mai mult,
mă simt ca un cetățean al lumii.

Și totuși, devin nostalgic
pentru țara mea de naștere.

Vreau sa fiu în India și în Statele Unite
în același timp.

Părinții mei nu mai sunt acolo.

Frații și surorile mele s-au mutat.

Nu este neapărat nevoie
să trimit bani acasă.

Și totuși, din când în când,

trimit bani acasă, la prieteni,
la rude, pentru sat,

ca să fiu acolo,
ca să rămân în contact,

e parte din indentitatea mea.

Și încă încerc să fiu un poet

pentru emigranții care muncesc din greu

și pentru lupta lor de a scăpa
din cercul de sărăcie.

Mulțumesc.

(Aplauze)