De ce vârsta de 30 de ani nu e noua vârstă de 20 de ani

Psihologul Meg Jay are un mesaj îndrăzneț pentru tinerii de 20 și ceva de ani: contrar credinței populare, decada anilor 20 nu e de neglijat. Într-o discuție stimulantă, Jay spune că dacă mariajul, cariera și copiii apar mai târziu în viață, nu înseamnă că nu trebuie să planifici din timp. Ea le oferă 3 sfaturi celor de 20 de ani despre cum să capete control asupra vieții de adult în timpul decadei definitorii din viața lor.

Pe la 20 și ceva de ani

am avut primul meu client, ca psihoterapeut.

Eu eram studentă la doctorat în
psihologie clinică la Berkeley.

Ea era o femeie de 26 de ani pe nume Alex.

Alex a venit la prima ei ședință

îmbrăcată cu blugi și o bluză largă,

s-a aruncat pe canapeaua din biroul meu,

și-a dat jos balerinii

și mi-a spus că a venit să vorbească despre probleme cu băieții.

Am fost foarte ușurată auzind asta.

Primul client al colegei mele de clasă
a fost un incendiator.

(Râsete)

Iar eu aveam o fată de 20 și ceva de ani care vroia să vorbească despre băieți.

Am crezut că mă pot descurca.

Dar nu m-am descurcat.

Alex spunea povești amuzante,

iar pentru mine era simplu doar să dau din cap

în timp ce discuția înainta.

”Vârsta de 30 e noua vârstă de 20”, spunea Alex,

și-avea dreptate, în ceea ce mă privea.

Cariera a venit mai târziu, căsătoria
s-a întâmplat mai târziu,

copiii au venit mai târziu, până și moartea
a venit mai târziu.

Eu și Alex, la douăzeci și ceva de ani, aveam mult timp la dispoziție.

După un timp, supervizorul meu m-a presat

s-o fac pe Alex să vorbească
despre viața ei amoroasă.

Eu am refuzat.

Am spus, ”Sigur, se vede cu cineva,

se culcă cu un prostănac,

doar n-o să se mărite cu el.”

Iar supervizorul mi-a spus:

”Nu încă, dar s-ar putea căsători cu următorul.

Și-apoi, timpul potrivit să vorbești despre căsătoria ei

este înainte să se întâmple.”

Acela a fost un moment „Aha!”,
cum îl numesc psihologii.

Atunci am realizat că vârsta de 30
nu este noua vârstă de 20.

Da, oamenii își fac o familie mai târziu decât înainte,

dar varsta de 20 și ceva de ani nu devenea mai ușoară.

La douăzeci și ceva de ani, Alex trecea printr-o perioadă sensibilă a dezvoltării ei,

iar discuțiile cu mine n-o ajutau.

Atunci am realizat că acea dulce neglijare

era adevărata problemă, cu consecințe reale

nu doar pentru Alex și relația ei,

ci și pentru carierele, familiile și viitorul

tinerilor de 20 de ani de pretutindeni.

Există 50 de milioane de tineri de 20 și ceva de ani

în Statele Unite acum.

Reprezintă cam 15% din populație,

sau 100%, dacă considerăm

că nimeni nu devine adult

până nu trece de vârsta de 20 de ani mai întâi.

Ridicați mâna dacă aveți 20 și ceva de ani.

Aș vrea să vă văd aici.

Sunteți super!

Dacă lucrați cu cei de douăzeci și ceva de ani,
dacă iubiți pe unul,

dacă nu dormiți din cauza lor, aș vrea să văd -

Ok. Grozav, cei de douăzeci și ceva de ani
chiar sunt importanți.

M-am specializat în tinerii de douăzeci și ceva de ani

pentru că fiecare din cei 50 de milioane

merită să știe ceea ce psihologii,

sociologii, neurologii și specialiștii în fertilitate

știu deja:

a profita de vârsta de 20 de ani e unul din cele mai simple lucruri pe care le poți face.

Totodată, e un lucru care îți poate transforma viața,

pe care-l faci pentru carieră, dragoste, fericire,

poate chiar pentru lumea-ntreagă.

Asta nu e părerea mea. Sunt fapte concrete.

Știm că 80% din momentele definitorii pentru viață

se întâmplă până la 35 de ani.

Asta înseamnă că 8 din 10 deciziii,

experiențe și momente ”Aha!”

care-ți definesc viața

se vor fi întâmplat până la 35 de ani.

Cei care aveți peste 40 de ani, nu vă panicați.

O să fiți bine.

Știm că primii 10 ani dintr-o carieră

au un impact foarte mare

asupra veniturilor pe care le vei avea.

Știm că mai mult de jumătate din americani

sunt căsătoriți, trăiesc împreună sau se întâlnesc

cu viitorul partener până la 30 de ani.

Știm că creierul are al doilea

și ultimul puseu de creștere pe la 20 de ani

și se pregătește pentru viața de adult,

ceea ce înseamnă că dacă vrei
să schimbi ceva în viața ta,

acum e momentul s-o faci.

Știm că personalitatea se schimbă mai mult pe la 20 de ani

decât în oricare altă perioadă a vieții

și că fertilitatea unei femei
e la cote maxime la 28 de ani

și că lucrurile se complică după 35 de ani.

Deci la 20 de ani e timpul să te educi

cu privire la corpul tău și la opțiunile pe care le ai.

Când ne gândim la dezvoltarea unui copil,

știm cu toții că primii cinci ani sunt o perioadă critică

pentru formarea limbajului și atașamentului în creier.

E o perioadă în care viața de zi cu zi

are un impact nemăsurat asupra
a ceea ce vei deveni.

Auzim însă mai puțin că există

dezvoltarea ca adult, iar vârsta de 20 de ani

e perioada critică a dezvoltării ca adult.

Dar cei de douăzeci de ani nu aud despre asta.

În ziare se vorbește despre schimbarea
calendarului de maturitate.

Cercetătorii numesc vârsta de 20 de ani o adolescență prelungită.

Jurnaliștii găsesc porecle stupide pentru
cei de 20 de ani,

precum ”twixters” sau ”copii adulți”.

E adevărat.

Ca popor, am trivializat

anii definitorii ai maturității.

Leonard Bernstein a spus că dacă vrei
să faci lucruri mărețe,

ai nevoie de un plan și de timp nu chiar suficient.

Adevărat, nu-i așa?

Ce credeți că se întâmplă

când îl mângâi pe cap pe cel de douăzeci și ceva
de ani și-i spui:

„Ai încă 10 ani la dispoziție ca să-ți începi viața”?

Nu se-ntâmplă nimic.

I-ai luat ambiția și determinarea acelei persoane

și nu se întâmplă absolut nimic.

Așa că, în fiecare zi, o persoană interesantă și deșteaptă, de douăzeci și ceva de ani,

ca voi, ca fiicele sau fii voștri,

vine în biroul meu și-mi spune:

„Știu că prietenul meu nu e bun pentru mine,

dar relația asta nu contează. Doar îmi omor timpul.”

Sau zic: „Toată lumea spune că dacă încep

o carieră până la 30 de ani, e bine.”

Dar pe urmă încep să aud așa ceva:

„Mă apropii de 30 și n-am ce să arăt.

Resume-ul meu arăta mai bine la o zi după ce am absolvit facultatea.”

Apoi aud asta:

„Să ieși cu cineva la douăzeci de ani
e ca jocul cu scaunele.

Toți aleargă de colo-colo și se distrează,

dar pe la 30 de ani, muzica se oprește

și fiecare caută să se așeze.

N-am vrut să fiu singura în picioare,

și uneori cred că m-am căsătorit cu soțul meu

pentru că era cel mai aproape de mine la 30 de ani.”

Unde sunteți, cei de 20 și ceva de ani?

Nu faceți asta!

A fost ca un bobârnac, dar să fie clar,

mizele sunt foarte mari.

Dacă lași multe de făcut la 30 de ani,

vei avea o presiune enormă

să începi rapid o carieră, să alegi un oraș,
un partener

și să faci doi-trei copii
într-un timp mult mai scurt.

Multe din acestea sunt incompatibile unele cu altele.

După cum încep să arate studiile,

sunt mai dificile și mai stresante

toate deodată la 30 de ani.

Criza vârstei mijlocii a mileniului

nu e să-ți cumperi o mașină sport roșie.

E ca să-ți dai seama că nu poți avea
cariera pe care o vrei.

E ca să realizezi că nu poți avea copilul
pe care ți-l dorești,

sau că nu-i poți oferi copilului tău un frate sau soră.

Prea mulți de 30 și 40 de ani

se uită la ei înșiși și la mine, pe scenă,

și se gândesc la vârsta de 20 de ani:

„Ce-am făcut? Ce-a fost în mintea mea?”

Eu vreau să schimb

ce fac și cum gândesc cei de douăzeci de ani.

Iată o poveste despre cum ar merge asta.

E o poveste despre o femeie pe nume Emma.

La 25 de ani, Emma a venit la mine

pentru că avea, cum spunea ea, o criză de identitate.

Spunea că i-ar plăcea
să lucreze în domeniul artei

sau al showbizului, dar că nu se hotărâse încă,

așa că a petrecut ultimii ani servind la mese.

Fiindcă era mai ieftin, locuia cu prietenul ei,

care-și arăta mai des furia decât ambiția.

La 20 de ani a avut viață grea,

dar anii următori au fost și mai grei.

Plângea deseori în timpul ședințelor,

dar își revenea când spunea:

„Familia ți-e dată, dar prietenii poți să ți-i alegi.”

Într-o zi, Emma vine,

își pune capul în poală

și plânge în hohote aproape o oră.

Tocmai își cumpărase o agendă nouă

și-și petrecuse dimineața adăugând
numeroasele ei contacte,

dar s-a trezit uitându-se fix la spațiul alb

după cuvintele:

„În caz de urgență, vă rog sunați...”

Privea cu disperare când s-a uitat la mine și a spus:

„Cine va fi alături de mine dacă
am un accident de mașină?

Cine va avea grijă de mine dacă am cancer?”

În acel moment, mi-a trebuit o putere enormă

ca să nu spun „Eu”.

Emma nu avea nevoie de un terapeut

căruia îi păsa cu adevărat.

Emma avea nevoie de o viață mai bună și eu știam că asta era șansa ei.

Aflasem prea multe de când lucram cu Alex

ca să mă uit cum anii definitorii ai Emmei

treceau în defilare.

Așa că în următoarele săptămâni și luni,

i-am spus Emmei

trei lucruri pe care orice băiat sau fată
de douăzeci de ani

e bine să le audă.

Întâi, i-am spus Emmei să uite de criza de identitate

și să-și investească un capital de identitate.

Adică să facă ceva

care oferă valoare propriei persoane.

Să facă o investiție

în persoana care ar vrea să devină.

Nu știam ce va deveni Emma,

cum nimeni nu știe ce va aduce munca, dar știu asta:

Capitalul de identitate naște capital de identitate.

Acum e momentul pentru slujba care
cere să călătorești prin țară,

pentru stagiul la o firmă sau
businessul pe care vrei să-l încerci.

Nu scot din discuție explorarea specifică vârstei,

ci pe cea care n-ar trebui să conteze,

care, apropo, nu este explorare.

Este procrastinare.

I-am spus Emmei să exploreze munca
și s-o facă să conteze.

În al doilea rând, i-am spus Emmei că tribul urban este supraevaluat.

Prietenii sunt buni
să te ducă la aeroport,

dar cei de douăzeci de ani care se asociază

doar cu alții care gândesc la fel se limitează:
nu mai cunosc oameni noi,

lucruri noi, își limitează gândirea, vorbirea,

locurile de muncă.

Acel capital, acea persoană cu care ai putea ieși

vine aproape întotdeauna din afara
cercului de apropiați.

Lucrurile noi vin de la relații îndepărtate,

de la prietenii prietenilor prietenilor noștri.

Jumătate din cei de douăzeci de ani sunt șomeri sau subcalificați.

Dar jumătate nu sunt, iar relațiile îndepărtate

te ajută să faci parte din acest grup.

Jumătate din joburile noi nu sunt postate,

așa că luând legătura cu șeful vecinului tău

poți căpăta acel job nepublicat.

Nu e trișare. E vorba de știința propagării informației.

Nu în ultimul rând, Emma credea

că familia ți-e dată, dar că prietenii ți-i poți alege.

Era adevărat pentru ea ca și copil,

dar la douăzeci de ani, Emma și-ar fi ales
ea însăși familia,

după ce își va fi găsit un partener,

formându-și propria familie.

I-am spus Emmei că momentul potrivit pentru a-și alege o familie este acum.

S-ar putea să credeți că e mai bine

să-ți întemeiezi o familie pe la 30 de ani,

nu la 20, nici măcar la 25,

și sunt de acord.

Dar să-l înhați pe cel
cu care locuiești, oricine-ar fi el,

când toți postează pe Facebook că se căsătoresc,

nu înseamnă progres.

Cel mai bun moment să lucrezi la căsnicia ta

este înainte să o ai,

ceea ce înseamnă să iei dragostea la fel de serios

ca munca.

Să-ți alegi familia înseamnă să alegi conștient

pe cine vrei și ce vrei,

și nu să faci relația să meargă sau să-ți omori timpul

cu cine se nimerește să te aleagă pe tine.

Ce s-a întâmplat cu Emma?

Ne-am uitat în acea agendă

și a găsit un văr al unui fost coleg de cameră

care lucra la un muzeu în alt stat.

Acea relație îndepărtată a ajutat-o
să se angajeze acolo.

Oferta respectivă i-a dat un motiv

să-l părăsească pe iubitul ei de atunci.

Acum, cinci ani mai târziu, este planificator de evenimente speciale pentru muzee.

E căsătorită cu un bărbat pe care l-a ales cu grijă.

Îi place noua ei carieră, își iubește noua familie

și mi-a trimis o felicitare în care scria:

„Spațiul de la contactele de urgență

nu pare suficient de mare acum.”

Povestea Emmei face să pară totul simplu,

dar de-asta îmi place să lucrez
cu cei de douăzeci de ani.

E foarte ușor să-i ajuți.

Sunt precum avioanele care decolează din LA,

îndreptându-se spre vest.

Chiar după decolare, o mică schimbare de traseu

îi poate face să aterizeze în Alaska sau în Fiji.

La fel, la 21, 25 sau chiar la 29 de ani,

o conversație bună, o pauză la timpul potrivit,

o discuție TED poate avea un efect foarte mare

asupra anilor următori și chiar asupra
generațiilor viitoare.

Deci iată o idee bună de împărtășit

oricărui tânăr de douăzeci de ani pe care-l cunoașteți.

E simplu, la fel ca ceea ce am învățat
să-i spun lui Alex.

Am privilegiul de a le spune

celor de douăzeci și ceva de ani ca Emma, în fiecare zi:

30 nu e noua vârstă de 20, așa că preia controlul asupra vieții de adult,

investește în capitalul de identitate, folosește
legăturile îndepărtate,

alege-ți familia.

Nu fi definit de ceea ce n-ai știut

sau n-ai făcut.

Tu îți decizi viața chiar acum.

Mulțumesc.

(Aplauze)