În ce moment eşti mort? - Randall Hayes

Vezi lecţia întreagă: http://ed.ted.com/lessons/at-what-moment-are-you-dead-randall-hayes
Din cele mai vechi timpuri oamenii au fost fascinaţi de moarte şi înviere. Dar oare e posibilă învierea? Şi care e diferenţa dintre o fiinţă vie şi un cadavru? Randall Hayes se afundă în teoriile ştiinţifice care caută răspuns la aceste întrebări străvechi.

Din cele mai vechi timpuri

oamenii au fost fascinaţi
de moarte şi înviere.

Fiecare religie are câte o interpretare,

şi de la cele mai vechi mituri

până la ultimele filme cinematografice,
morţii învie.

Dar oare e posibilă învierea?

Care e diferenţa dintre o fiinţă vie
şi un corp neînsufleţit?

Ca să înţelegem ce e moartea
trebuie să înţelegem ce e viaţa.

O teorie veche e idea vitalismului,

care susţinea că fiinţele vii sunt unice

pentru că sunt pline cu o substanţă
specială sau energie,

care e esenţa vieţii.

Fie că se numeşte qi

sânge vital,

sau umoare,

credinţa într-o astfel de substanţă
era răspândită în toată lumea,

şi persistă încă în poveşti
despre creaturi

care-i pot seca pe unii de viaţă,

sau despre surse magice
care pot reface rezervele.

Vitalismul a început să se estompeze
în Occident

după revoluţia ştiinţifică
din secolul XVII.

René Descartes a avansat idea

corpului uman asemănător
oricărei maşinării,

adusă la viaţă de un suflet creat divin,
localizat în glanda pineală din creier.

În 1907, Dr. Duncan McDougall
pretindea că sufletul are masă

şi cântărea pacienţii imediat înainte
şi după moarte ca s-o dovedească.

Deşi experimentele sale au fost
discreditate, asemănător vitalismului,

urme ale teoriei sale
încă apar în cultura populară.

Ce învăţăm din aceste teorii discreditate?

Acum ştim că viaţa nu e dată

de-o substanţă magică
sau de-o scânteie,

ci de înseşi procesele biologice.

Ca să le înţelegem

ne vom focaliza la nivelul
celulelor care ne compun.

În interiorul fiecăreia

au loc constant reacţii chimice,

întreţinute de glucoza şi oxigenul
pe care organismul le converteşte

în molecule transportoare de energie,
cunoscute ca ATP.

Celulele folosesc această energie la orice:

de la reparare la creştere

la reproducţie.

Nu numai că se consumă multă energie
pentru fabricarea moleculelor necesare,

dar e nevoie de şi mai multă
pentru transportul lor unde e necesar.

Conform principiului universal
al entropiei

moleculele difuzează aleatoriu,

de la concentraţii mari spre mai mici,

şi chiar se desfac în molecule
mai mici şi atomi.

Aşa că celulele trebuie
să ţină în frâu entropia

folosind energie să-şi menţină moleculele

în formaţiuni complicate

necesare desfăşurării
funcţiilor biologice.

Ruperea acestor legături,
când întreaga celulă se desface entropic

are ca rezultat moartea.

De aceea organismele nu pot fi
pur şi simplu înviate

odată ce au murit.

Putem pompa aer în plămânii cuiva,

însă fără rezultat

dacă celelalte procese
ale ciclului respirator

nu mai funcţionează.

Similar, şocul electric
dat de defibrilator

nu resuscitează o inimă inertă,

dar resincronizează celulele musculare
dintr-o inimă care bate anormal

ca să-şi recapete ritmul.

Asta poate preveni moartea cuiva,
dar nu va învia un mort,

sau un monstru cusut din părţi de cadavre.

S-ar părea că toate miracolele
noastre medicale

pot întârzia sau împiedica moartea,
dar nu să inverseze procesul.

Nu-i aşa de simplu precum pare

pentru că dezvoltarea
tehnologiei şi a medicinii

au dus la diagnosticarea comei,

descriind stări potenţial reversibile,

care înainte erau considerate decese.

În viitor, punctul fără întoarcere
ar putea fi împins şi mai departe.

Se ştie că unele animale
îşi cresc durata vieţii

sau supravieţuiesc în condiţii extreme

încetinindu-şi procesele biologice

până în punctul în care
ele sunt virtual oprite.

Cercetări în crionică speră
să obţină acelaşi rezultat

îngheţând muribunzi pentru
o viitoare resuscitare

când tehnologia va fi capabilă să-i ajute.

Dacă celulele sunt îngheţate
mişcarea moleculară e foarte redusă,

iar difuzia practic încetează.

Chiar dacă procesele celulare
ale cuiva au încetat,

teoretic, procesul ar putea fi reversibil
cu ajutorul unui roi de nanoboţi,

care să mişte toate moleculele
la loc, în poziţia corectă,

şi injectând ATP simultan
în toate celulele,

atunci organismul se presupune
că ar continua de unde a rămas.

Aşa că dacă ne gândim la viaţă
nu ca la o scânteie magică,

ci ca la o stare deosebit de complexă,
cu o organizare care se autoperpetuează,

moartea e doar
o stare de entropie crescută

care distruge acest echilibru fragil.

Punctul în care cineva e complet mort

se pare că nu e o constantă clară,

rezumându-se la problema:
câtă entropie

suntem momentan capabili să inversăm.