Ce știu triburile din Amazon și tu nu știi

„Cea mai măreață și mai în pericol specie din pădurea tropicală amazoniană nu este jaguarul sau vulturul harpie", spune Mark Plotkin, „ci triburile izolate și necontactate". Într-un discurs energic și sobru, etnobotanistul ne aduce în lumea triburilor indigene care trăiesc in această pădure și a incredibilelor plante medicinale pe care șamanii lor le folosesc pentru vindecări. El schițează provocările și pericolele care îi amenință pe ei și înțelepciunea lor și ne îndeamnă să protejăm această sursă de cunoștințe de neînlocuit.

Sunt etnobotanist,

un om de știință care lucrează
în pădurea tropicală,

documentând cum folosesc oamenii
plantele locale.

Mă ocup de mult timp cu asta.

Și vreau să vă spun

că acești oameni cunosc pădurile
și aceste comori medicinale

mai bine decât le știm
sau le vom ști noi vreodată.

În plus, aceste comunități,
aceste culturi indigene,

dispar mult mai rapid decât pădurile.

Cea mai mare și mai în pericol specie

din pădurea amazoniană

nu este jaguarul,

nu este acvila harpia,

ci triburile izolate,
care nu au fost contactate.

Acum patru ani m-am accidentat la picior
în timpul unei excursii pe munte

și am mers la doctor.

Mi-a dat tratament cu pansamente calde,
reci, aspirină,

analgezice opiode, anti-inflamatorii,

injecții cu cortizon.

Nu a mers.

Câteva luni mai târziu,

eram în zona nord-estică a Amazonului.

Am mers într-un sat

iar șamanul mi-a spus:
„Șchiopătezi".

Și n-am să uit cît voi trăi,

m-a privit în ochi și mi-a spus:

„Scoate-ți pantoful
și dă-mi pumnalul tău".

(Râsete)

A mers către un palmier
și a taiat o ferigă de pe el,

a aruncat-o în foc,
mi-a pus-o pe picior,

a aruncat-o într-o oală de apă,

și m-a pus să beau ceaiul.

Durerea a dispărut timp de șapte luni.

Când a revenit,
m-am dus din nou la șaman.

Mi-a dat același tratament,

și sunt vindecat de trei ani.

De cine ați prefera să fiți tratat?

(Aplauze)

Acum, să fim ințeleși,
medicina occidentală

e cel mai eficient sistem de vindecare,

dar are și multe goluri.

Unde e vindecarea cancerului de sân?

Unde e vindecarea schizofreniei?

Unde e vindecarea
refluxului gastro-esofagian?

Unde e vindecarea insomniei?

Adevărul este ca acești oameni

pot uneori vindeca afecțiuni
pe care noi nu putem.

Aici vedeți un vraci
din nord-estul Amazonului

tratând leișmanioza,

o boală parazitară urâtă

ce afecteză 12 milioane de oameni
din întreaga lume.

Tratamentul occidental constă
în injecții cu antimoniu.

Sunt dureroase, scumpe,

și probabil nu sunt bune pentru inimă,

fiind pe bază de metal greu.

Acest om o vindecă folosind
trei plante din pădurea amazoniană.

Asta e broasca magică.

Colegul meu, regretatul si marele
Loren McIntyre,

care a descoperit lacul sursă
al Amazonului,

laguna McIntyre din Anzii peruvieni,

s-a pierdut la granița Peru-Brazilia
în urmă cu 30 de ani.

A fost salvat de un grup
de indieni izolați numiți Matsés.

I-au făcut semn să-i urmeze în pădure,
ceea ce a și făcut.

Acolo, ei au scos niște coșuri
din frunze de palmier.

Au scos broaște maimuță verzi,

niște animale mari, cam așa...

și au început să le lingă.

Se pare că au un puternic
efect halucinogen.

McIntyre a scris despre asta și a fost citit
de editorul revistei High Times.

Vedeți, etnobotaniștii au prieteni
în tot felul de cercuri ciudate.

Tipul ăsta a hotărât să meargă
în Amazon să încerce lucruri noi,

de exemplu să lingă o broască,
și a facut-o și a scris:

„Tensiunea arterială mi-a explodat,

am pierdut controlul funcțiilor corporale,

am leșinat,

m-am trezit într-un hamac
șase ore mai târziu,

și m-am simțit ca D-zeu două zile."

(Râsete)

Un chimist italian a citit asta și a spus:

„Nu mă interesează aspectele teologice
ale broaștei maimuță verzi.

Dar care e treaba
cu afectarea tensiunii arteriale?"

Acest chimist italian care lucrează

la un nou tratament
împotriva hipertensiunii arteriale

bazat pe peptide
din pielea broaștei maimuță verzi ,

iar alți cercetători

caută un tratament pentru stafilococul auriu
rezistent la medicamente.

Ce ironic ar fi dacă acești indieni izolați
și broasca lor magică

ar fi răspunsurile lor.

Iată un șaman ayahuasca

în nord-estul Amazonului,
în timpul unei ceremonii yage.

L-am dus la Los Angeles să cunoască
reprezentantul unei fundații

pentru a-l sprijini cu bani
în protejarea culturii lor.

Acesta s-a uitat la vraci și a spus:

„N-ai urmat facultatea de medicină,
așa-i?"

Șamanul a spus: „Nu."

„Atunci ce poți ști despre vindecări?"

Șamanul l-a privit și a spus:

„Știți ce? Dacă ai o infecție,
mergi la doctor."

„Dar multe afecțiuni sunt boli
ale inimii, minții și spiritului."

„Doctorii din vest nu se pot atinge
de astea. Eu le vindec."

(Aplauze)

Dar a învăța despre noi medicamente
din natură nu e chiar ușor.

Asta e o viperă din Brazilia

al cărei venin a fost studiat
la Universitea din Sao Paolo.

Ulterior din el au fost fabricați
inhibitorii ACE.

Aceștia reprezintă un tratament
de primă linie pentru hipertensiune.

Hipertensiunea e cauza a peste 10%

din morțile de pe planetă în fiecare zi.

Industria bazată pe veninul
acestui șarpe brazilian

valorează 4 miliarde dolari,

iar brazilienii nu au primit niciun ban.

Nu e un mod acceptabil
de a face afaceri.

Pădurea tropicală a fost numită

cea mai impresionantă expresie
a vieții pe Terra.

Există o vorbă în Suriname,
care îmi place mult:

„Pădurile tropicale dețin răspunsuri
la întrebări pe care nu le-am pus încă."

Dar, după cum știți, pădurea tropicală
e pe cale de dipariție.

Aici în Brazilia, în Amazon, în lume.

Am făcut poza asta dintr-un mic avion

ce zbura peste granița estică
a rezervației indigene Xingu

din statul Mato Grosso,
la nord-vest de aici.

În jumătatea superioară a fotografiei
vedeți unde locuiesc indienii.

Linia de pe mijloc
e granița estică a rezervației.

Jumătatea superioară — indieni,
jumătatea inferioară — albi.

Jumătatea superioară — medicamente minune,

jumătatea inferioara — doar vaci slabe.

Jumătatea superioară — carbon captat
de pădure, unde își are locul,

jumătatea inferioară — carbon în atmosferă

unde determină schimbarea climatului.

În fapt, cauza numărul doi

a eliberării carbonului în atmosferă

este distrugerea pădurii.

Dar când vorbim despre distrugere

este important să ne amintim

că Amazonul este
cel mai măreț peisaj dintre toate.

E un loc plin de frumusețe și minune.

Cel mai mare animal consumator de furnici

trăiește în pădurea tropicală

cu o greutate de 41 kg.

Păianjenul goliat care mănâncă păsări

e cel mai mare păianjen din lume.

De asemenea se găsește în Amazon.

Deschiderea aripilor vulturului harpie
este de peste 2 m.

Și caimanul negru —

acești monștri pot cântări
peste jumătate de tonă.

Sunt cunoscuți ca mâncători de oameni.

Anaconda, cel mai mare șarpe,

capybara, cel mai mare rozător.

Un specimen din Brazilia
a cântărit 91 kg.

Haideți să vedem unde trăiesc
aceste creaturi,

în nord-estul Amazonului,

casă a tribului Akuriyo.

Oamenii izolați
au un rol mistic și iconic

în imaginația noastră.

Acești oameni cunosc natura cel mai bine.

Acești oameni trăiesc într-adevăr

în totală armonie cu natura.

După standardele noastre,
acești oameni ar fi considerați primitivi.

„Nu știu cum să facă focul,

mai exact, nu știau
când au fost contactați prima dată."

Însă ei cunosc pădurea
mult mai bine decât noi.

Cei din tribul Akuriyos
au 35 de cuvinte pentru miere,

și ceilalți indieni îi respectă

pentru că sunt veritabili maeștri
ai ținutului de smarald.

Aceasta e fața prietenului meu, Pohnay.

Pe când eu eram adolescent

ascultând muzica Rolling Stones
în orașul meu de baștină, New Orleans,

Pohnay era un nomad al pădurii,

hoinărind prin jungla
nord-est amazoniană

într-un grup mic, căutând vânat,

căutând plante medicinale,

căutându-și o soție

în alte mici grupuri nomadice.

Dar acești oameni știu lucruri
pe care noi nu le știm,

și au multe să ne învețe.

Totuși, dacă mergeți în marea parte
a pădurii amazoniene,

nu există băștinași.

Veți găsi in schimb

sculpturi de piatră
pe care băștinașii necontactați

le foloseau pentru a-și ascuți
marginile topoarelor de piatră.

Din aceste culturi care pe vremuri dansau,

făceau dragoste, cântau zeilor,

venerau pădurea,

a mai rămas doar o imprimare în piatră,
după cum vedeți aici.

Să ne mutăm în vestul Amazonului,

care este epicentrul triburilor izolate.

Fiecare din aceste puncte reprezintă
un trib mic, necontactat,

și marea descoperire de azi este că
bănuim că sunt 14-15 grupuri izolate

ce trăiesc în Amazonul columbian.

De ce sunt acești oameni izolați?

Ei știu că noi existăm,
că există o lume în afară.

Asta este o formă de împotrivire.

Ei au ales să se izoleze,

și cred că e dreptul lor să rămână așa.

De ce se ascund aceste triburi?

Iată de ce.

Sigur, parte din treaba aceasta
a fost începută în 1492.

Dar la începutul secolului trecut

era vorba despre comerțul cu cauciuc.

Cererea pentru cauciuc natural
ce venea din Amazon

a inițiat echivalentul botanic
al goanei după aur.

Cauciuc pentru roțile bicicletelor,

cuciuc pentru roțile automobilelor,

cauciuc pentru zepeline.

Era o cursă infernală pentru acel cauciuc,

iar omul din stânga, Julio Arana,

este unul din mafioții poveștii.

Oamenii lui, compania lui,

și alte companii ca a lui

au omorât, masacrat,
torturat, măcelărit indieni

precum Witotos,
cei din partea dreaptă a imaginii.

Chiar și azi,
când oamenii ies din pădure,

povestea nu are de obicei
un final fericit.

Aceștia sunt din tribul Nukak.
Au fost contactați în anii '80.

Într-un an,
toți cei peste 40 de ani au murit.

Și rețineți că acestea
sunt societăți preliterate.

Bătrânii sunt bibliotecile.

De fiecare dată când moare un șaman,

e ca și cum a ars o bibliotecă.

Au fost alungați de pe pământurile lor.

Traficanții de droguri au acaparat
pământurile tribului Nukak,

care acum trăiește din cerșit

în parcurile publice din Columbia de est.

De la pământurile Nukak,
vreau să vă duc acum în sud-vest,

spre cel mai spectaculos peisaj din lume:

Parcul Național Chiribiquete.

Era înconjurat de trei triburi izolate

și grație guvernului columbian
și colegilor columbieni,

acum a fost extins.

E mai mare decât statul Maryland.

E o comoară de diversitate botanică.

A fost explorat botanic
pentru prima dată în 1943

de către mentorul meu, Richard Schultes,

pe care-l vedeți aici la muntele Bell,

muntele sacru al tribului Karijona.

Să vă arăt cum apare azi.

Zburând peste Chiribiquete,

trebuie să înțelegeți că acești munți
ai lumii pierdute sunt încă pierduți.

Niciun om de știință nu a ajuns pe vârf.

În fapt, nimeni nu a ajuns
pe vârful muntelui Bell

de la Schultes în 1943.

Și încheiem aici cu muntele Bell

în partea stânga a fotografiei.

Să vă arăt cum se prezintă azi.

Nu numai că este o comoară
de diversitate botanică,

nu numai că este casa
a trei triburi izolate,

dar este cea mai mare comoară

de artă pre-columbiană din lume :

peste 200.000 de picturi.

Omul de știință danez
Thomas van der Hammen

a numit acest loc Capela Sixtină
a pădurii tropicale amazoniene.

Dar să ne mutăm din Chiribiquete
spre sud-est,

în Amazonul columbian.

Rețineți că Amazonul columbian
e mai mare decât New England.

Amazonul e o pădure imensă,

din care Brazilia deține o mare parte,
însă nu tot.

Mergem spre două parcuri naționale,
Cahuinari și Puré,

din Amazonul columbian —

aceea e granița cu Columbia în dreapta —

locul câtorva grupuri de oameni

izolați și necontactați.

Cunoscătorii se pot uita

la acoperișurile acestor case lungi,
numite maloca,

și vor remarca diversitatea culturală.

Acestea sunt, de fapt, triburi diferite.

Pe cât de izolate sunt aceste regiuni,

lăsați-mă să vă arăt cum se apropie
lumea exterioară.

Aici vedem cum au crescut
comerțul și transportul în Putumayo.

Odată cu atenuarea
războiului civil în Columbia,

lumea externă începe să apară.

La nord avem
exploatarea ilegală a aurului,

ca și la est, în Brazilia.

A crescut vânatul si pescuitul
din rațiuni comerciale.

Asistăm la tăierea ilegală
a copacilor la sud,

iar traficanții de droguri încearcă

să intre în Brazilia prin parc.

Acesta e motivul
pentru care nu te puneai rău

cu indienii izolați în trecut.

Și dacă vi se pare
că această poză nu e clară,

e pentru că a fost făcută la repezeală.

(Râsete)

Arată ca...
(Aplauze)

Arată ca un hangar
din Amazonul brazilian.

Asta e o expoziție de artă
din Havana, Cuba.

Un grup numit Los Carpinteros.

E percepția lor pentru care nu trebuie
ă te pui rău cu indienii izolați.

Dar lumea se schimbă.

Aceștia sunt tribul Mashci-Piro
de la granița Brazilia-Peru

care au ieșit din junglă

pentru că au fost fugăriți afară

de traficanții de droguri
și de tăietorii de lemne.

Iar în Peru se întâmplă
un lucru foarte dubios.

Se numește safari uman.

Vă duc la grupuri izolate
ca să faceți fotografii cu ei.

Bineînțeles că atunci
când le dai haine și ustensile

le dai și boli.

Noi numim acest fenomen:
„safari inuman".

Aceștia sunt indieni la granița cu Peru

deasupra cărora au survolat
avioane sponsorizate de misionari.

Voiau să ajungă acolo
și să-i convertească la creștinism.

Știm cum se încheie astfel de povești.

Ce-i de făcut?

Să introducem tehnologie
în triburile contactate,

nu în cele necontactate,

într-un mod respectuos
pentru culturile lor.

Aceasta e căsătoria perfectă
între înțelepciunea șamanică antică

și tehnologia secolului 21.

Am făcut asta cu peste 30 de triburi,

am mapat, manageriat și crescut protecția

a peste 70 de milioane de acri
de pădure tropicală ancestrală.

(Aplauze)

Aceasta permite indienilor să preia controlul

destinului lor ecologic și cultural.

De asemenea au ridicat case de gardă

pentru a ține străinii afară.

Aceștia sunt indieni învățați
să devină pădurari indigeni,

să patruleze granițele

și să țină lumea exterioară la distanță.

Asta-i o fotografie a unui contact.

Aceștia sunt indienii din tribul Chitonahua

la granița Brazilia-Peru.

Au ieșit din junglă

cerând ajutor.

Au fost împușcați,

iar casele lor lungi, malocas,
au fost arse.

Unii au fost masacrați.

Folosirea armelor semiautomate
pentru a măcelări oamenii necontactați

e cel mai josnic și dezgustător
abuz împotriva drepturilor omului

de pe planeta noastră la momentul actual,
și trebuie să fie oprită.

(Aplauze)

Permiteți-mi să concluzionez
prin a spune că

această muncă poate aduce
satisfacții spirituale,

dar este dificilă și periculoasă.

Doi colegi de-ai mei au murit recent

prăbușiți cu un mic avion.

Serveau pădurea

pentru a proteja
aceste triburi necontactate.

Deci, în concluzie, întrebarea este

ce ne rezervă viitorul.

Aceștia sunt oameni
din tribul Uray din Brazilia.

Ce le rezervă viitorul,

și ce ne rezervă nouă viitorul?

Hai să ne gândim altfel.

Hai să facem lumea mai bună.

Dacă se va schimba climatul,

să facem ca schimbarea să fie în bine,
nu în rău.

Hai să trăim pe o planetă

plină de vegetație luxuriantă,

în care triburile izolate

pot rămâne izolate,

își pot păstra misterul

și acele cunoștințe pe care le dețin,

dacă așa își doresc.

Hai să trăim într-o lume

în care șamanii trăiesc în aceste păduri

și se vindecă pe ei înșiși,
dar și pe noi,

cu plantele lor mistice

și broaștele lor sacre.

Mulțumesc încă o dată.

(Aplauze)