Tot ce trebuie să știi înainte să citești „Frankenstein” - Iseult Gillespie

Vezi lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/everything-you-need-to-know-to-read-mary-shelley-s-frankenstein-iseult-gillespie

În 1815, Lordul Byron a lansat o provocare invitaților săi versați în literatură, veniți la casa lui de pe lacul Geneva: cine poate să scrie cea mai înfricoșătoare poveste de groază? Această întrebare i-a dat o idee tinerei de 18 ani, Mary Shelley, care în decursul următoarelor luni a plăsmuit povestea lui „Frankenstein”. Iseult Gillespie te învață tot ce trebuie să știi ca să citești romanul clasic al lui Mary Shelley.

Lecție de Iseult Gillespie, animație de Silvia Prietov.

În 1815, erupția Muntelui Tambora
a cufundat părți ale lumii în întuneric,

marcând o perioadă sumbră ce a ajuns
să fie cunoscută ca „Anul fără vară”.

Atunci când Mary și Percy Shelley au ajuns
la casa Lordului Byron de pe Lacul Geneva,

și-au petrecut mare parte
din vacanță înăuntru.

Pentru amuzament, Byron și-a provocat
prietenii versați în literatură:

Cine poate să scrie cea mai
înfricoșătoare poveste de groază?

Acest lucru i-a dat o idee
tinerei de 18 ani, Mary.

În următoarele luni, ea va plăsmui
povestea lui Frankenstein.

Deși înfățișările populare sugerează
o figură verde care geme,

acela nu este monstrul lui Mary Shelley.

De fapt, în carte, Frankenstein se referă
la creatorul monstrului fără nume,

Dr. Victor Frankenstein.

Lupta dintre creator și creatură
este atât de tensionată

încât cele două s-au contopit
în imaginația noastră colectivă.

Înainte să citești
sau să recitești textul original,

mai sunt câteva lucruri bine
de știut despre Frankenstein

și despre cum a ajuns să capete
înțelesuri multiple.

Cartea urmărește încercarea zadarnică
a doctorului de a dărui și susține viață.

El își construiește monstrul
bucată cu bucată din materie moartă

și prin electricitate îl transformă
în ființă conștientă.

Însă, după terminarea experimentului,
este îngrozit de rezultat și fuge.

Dar timpul și spațiul nu sunt suficiente
să-l alunge pe monstrul abandonat

și povestea se transformă într-o urmărire
înspăimântătoare între cei doi.

Shelley și-a subintitulat
povestea de groază

„Prometeul Modern”,

făcând referire la mitul grecesc
al titanului Prometeu

care a furat focul de la zei
și l-a dat omenirii.

Astfel a oferit oamenilor
cunoaștere și putere,

dar pentru perturbarea status quo-ului,

Prometeu a fost înlănțuit de o stâncă
și devorat de vulturi pe vecie.

Prometeu s-a bucurat de o reapariție
în literatura din Perioada Romantică

din secolul al XVIII-lea.

Mary era o romantică proeminentă

și împărtășea aprecierea mișcării
pentru natură, emoție și puritatea artei.

La doi ani după ce Mary
a lansat „Frankenstein”,

Percy a reimaginat tragedia
lui Prometeu în drama sa în versuri,

„Prometeu descătușat”.

Romanticii foloseau
aceste referiri la mitologie

pentru a sugera puritatea lumii antice
în contrast cu modernitatea.

În general, ei priveau
știința cu suspiciune,

și „Frankenstein” este una din primele
povești ce avertizează

împotriva inteligenței artificiale.

Pentru Shelley, teroarea
nu era supranaturală,

ci născută într-un laborator.

În plus, textul este presărat
cu elemente gotice.

Genul gotic e caracterizat de neliniște,

decoruri stranii,

grotesc,

și teama de a fi dat uitării,

elemente ce pot fi observate
în „Frankenstein”.

Dar această orori își aveau originea
și în trauma personală.

Textul e plin de referiri
la viața lui Shelley.

Născută în 1797, Mary a fost fiica
lui William Godwin și Mary Wollstonecraft.

Amândoi erau figuri intelectuale radicale,

și cartea mamei sale,
„O revendicare a drepturilor femeii”,

este un text feminist esențial.

Aceasta a murit în urma complicațiilor
provocate de nașterea lui Mary.

Mary era bântuită de moartea mamei sale

și mai târziu a avut la rândul ei parte
de probleme legate de naștere.

A rămas însărcinată în urma fugii sale
cu Percy la vârsta de 16 ani,

dar bebelușul a murit
la scurt timp după naștere.

Din patru sarcini, doar unul
din copiii lor a supraviețuit.

Unii critici au corelat această tragedie
cu temele explorate în „Frankenstein”.

Shelley descrie nașterea ca fiind
atât creativă, cât și distructivă

și monstrul devine o oglindire desfigurată
a ciclului natural al vieții.

Astfel, monstrul întruchipează coruperea
naturii de către doctorul Frankenstein

în căutarea gloriei.

Acesta este defectul său fatal,
sau „hamartia”.

Complexul lui Dumnezeu
este evident în citatul:

„Viața și moartea mi se par hotare ideale
pe care le voi trece primul

ca să revărs un torent de lumină
asupra lumii noastre întunecate."

Deși realizează ceva incredibil,

se joacă cu focul
riscându-și propria etică.

Această decizie are un ecou
de-a lungul romanului,

plin de referiri către foc și imagistică
punând în contrast lumina și întunericul.

Aceste momente nu sugerează
doar scânteia focului lui Prometeu,

dar și puterea ideilor radicale
de a revela părți sumbre ale vieții.