Va rămâne vreodată oceanul fără pește? - Ayana Elizabeth Johnson și Jennifer Jacquet

Vizionați lecția completă: https://ed.ted.com/lessons/will-the-ocean-ever-run-out-of-fish-ayana-elizabeth-johnson-and-jennifer-jacquet

Când cei mai mulți oameni se gândesc la pescuit, ne imaginăm că ne relaxăm într-o barcă și încet scoatem la suprafață captura zilei. Dar pescuitul industrial modern - de genul celui care ne aprovizionează rafturile magazinelor - aduce mai mult a război. Ayana Elizabeth Johnson și Jennifer Jacquet ne explică pescuitul în exces și efectele acestuia asupra ecosistemelor, siguranței alimentare, slujbelor, economiilor și culturilor de coastă.

Lecție de Ayana Elizabeth Johnson și Jennifer Jacquet, animație de Anton Bogaty.

Peștii au dat de necaz.

Populația de cod de pe coasta de est
a Canadei, s-a prăbușit în anii 1990,

pescuitul recreativ și comercial intensiv

a decimat populațiile de pești
grouper Goliath din sudul Floridei,

iar majoritatea populațiilor de ton
au scăzut cu mai mult de 50%,

tonul roșu din sudul Atlanticului
fiind aproape de dispariție.

Acestea sunt doar câteva
dintre multele exemple.

Pescuitul în exces are loc pretutindeni.

Cum s-a întâmplat asta?

Când unii se gândesc la pescuit,

se imaginează relaxându-se într-o barcă
și scoțând cu răbdare captura zilei.

Dar pescuitul industrial modern,
genul care ne umple rafturile din magazin,

pare mai mult un război.

De fapt, tehnologiile pe care le folosesc
au fost create pentru război.

Radarul,

sonarul,

elicopterele

și avioanele de interceptare

sunt folosite pentru a ghida navele
industriale către bancurile de pești.

Șiruri lungi cu sute de cârlige
și năvoade imense

adună cantități uriașe de pește,
împreună cu alte specii,

precum păsări marine,
broaște țestoase și delfini.

Peștii sunt încărcați în bărci gigantice,

dotate cu facilități de congelare
și procesare rapidă la bord.

Toate aceste tehnologii ne-au permis
să prindem pește la o adâncime mai mare

și mai departe în larg decât până atunci.

Iar pe măsură ce distanța și adâncimea
de pescuit au crescut,

a crescut și varietatea de specii
pe care le vizăm.

De exemplu, codul patagonian nici nu sună
nici nu arată foarte apetisant.

Pescarii l-au ignorat
până spre sfârșitul anilor '70,

când a fost „rebrenduit” și vândut în SUA
unor bucătari-șef ca biban de mare,

în ciuda faptului că era o specie de cod.

Curând a apărut
în piețele din toată lumea,

iar acum este o delicatesă.

Din păcate, acești pești de adâncime
nu se reproduc

mai repede de vârsta de cel puțin 10 ani,

făcându-i extrem de vulnerabil
la pescuitul în exces

când puietul e prins
înainte să aibă șansa să depună icre.

Și preferințele și prețul consumatorului
pot avea efecte dăunătoare.

De exemplu, supa de înotătoare de rechin
e considerată o așa delicatesă

în China și Vietnam

încât înotătoarea a devenit
cea mai profitabilă parte din rechin.

Asta face ca mulți pescari să-și umple
bărcile cu înotătoare,

lăsând în urmă milioane de rechini morți.

Problemele nu se limitează
la cod și rechini.

Aproape 31% din populația globală de pește
este pescuită în exces,

iar 58% sunt pescuiți la nivelul maxim
de sustenabilitate.

Peștii sălbatici nu se pot reproduce
pe cât de repede sunt consumați

de 7 miliarde de oameni.

Pescuitul afectează
și ecosisteme mai mari.

Creveții sălbatici sunt prinși cu năvoade
de mărimea unui teren de fotbal,

trase de-a lungul fundului oceanului,

perturbând sau distrugând
habitatele de acolo.

Captura e adesea doar 5% creveți.

Restul este captură accidentală, animale
nedorite aruncate moarte înapoi în apă.

Iar cultura de creveți nu stă
mult mai bine.

Buldozerele excavează manglierii
ca să facă loc fermelor de creveți,

privând comunitățile de pe coastă
de protecția împotriva furtunilor,

filtrarea naturală a apei,

iar peștii de habitat de creștere
a puietului.

Cum ar fi dacă le-am da o pauză peștilor
și i-am lăsa să-și revină?

Protecția poate lua multe forme.

În apele naționale,
guvernele pot impune limite

privind modul cum, când, unde
și cât de mult se pescuiește,

cu restricții pentru anumite vase
și echipamente.

Practici dăunătoare, precum pescuitul
cu traul, pot fi interzise complet,

iar noi putem stabili rezerve marine
unde e interzis pescuitul

pentru a ajuta ecosistemele să se refacă.

Mai există un rol privind conștientizarea
de către consumator și boicoturile

pentru a reduce risipa,

ca în cazul aripioarei de rechin,

și adoptarea unor practici mai sustenabile
în industria pescuitului.

Intervențiile din trecut au ajutat
populații epuizate de pește să-și revină.

Sunt multe soluții.

Cea mai bună abordare pentru fiecare
pescărie trebuie să aibă la bază știința,

respectul pentru comunitățile locale
ce se bazează pe ocean

și pentru pești și animale sălbatice.

Iar apoi trebuie impuse reguli.

Este adesea nevoie
și de colaborare internațională,

deoarece peștilor nu le pasă
de granițele noastre.

Trebuie să punem capăt
pescuitului în exces.

Ecosistemele,

siguranța alimentară,

slujbele,

economiile

și culturile de coastă depind de asta.