Ce se întâmplă în creierul tău când ești atent?

Atenția nu se rezumă doar la lucrurile la care suntem atenți, ci și la cele filtrate de creierul nostru. Investigând tipare cerebrale în timp ce oamenii încearcă să se concentreze, neurologul informatician Mehdi Ordikhani-Seyedlar speră să aducă creierul și calculatorul mai aproape unul de altul, creând modele care să fie folosite pentru tratarea ADHD-ului și să-i ajute pe cei care și-au pierdut abilitatea de a comunica. Aflați mai multe despre această știință captivantă în acest scurt și fascinant discurs.

Să fii foarte atent la ceva:
nu e chiar așa de ușor, nu?

Asta pentru că atenția noastră e atrasă
de așa de multe lucruri deodată

și, de fapt, e impresionant
dacă ne putem concentra pe ceva.

Mulți oameni cred că atenția se rezumă
doar la lucrurile pe care ne concentrăm,

dar le cuprinde și pe cele
pe care încercăm să le filtrăm.

Există două modalități
de a ne îndrepta atenția spre ceva.

Prima e atenția focalizată.

Prin atenția focalizată
îți îndrepți privirea spre ceva

pentru a-ți concentra atenția asupra sa.

Apoi, avem atenția defocalizată.

Prin atenția defocalizată suntem atenți,

fără însă a ne mișca ochii.

Să ne gândim la condus.

Atenția ta focalizată,
direcția ochilor tăi,

se află în față,

dar atenția ta defocalizată
e cea care analizează împrejurimile.

locurile la care nu te uiți direct.

Sunt un neurolog informatician

și lucrez cu interfețe cognitive
creier-computer,

sau aducerea laolaltă a creierului
și a calculatorului.

Ador șabloanele creierului.

Acestea sunt importante pentru noi

pentru că pe baza lor construim
modele pentru calculatoare,

și bazându-se pe aceste modele,

calculatoarele pot recunoaște
cât de bine ne funcționează creierul.

Și dacă nu funcționează bine,

aceste calculatoare pot fi folosite
ca instrumente de asistență

pentru terapii.

Dar mai înseamnă ceva,

pentru că alegând șabloanele greșite

dăm modele greșite

și deci terapii greșite.

Nu?

În cazul atenției, faptul că putem

să ne mutăm atenția
nu doar prin mișcarea ochilor,

dar și prin gândire,

face din atenția defocalizată
un model interesant pentru calculatoare.

Deci am vrut să știu
care sunt șabloanele undelor creierului

când privești focalizat sau nefocalizat.

Am făcut un experiment pentru asta.

În experimentul acesta,
există două pătrate ce pâlpâie,

unul mai puțin intens decât celălalt.

În funcție de cel la care ești atent,

anumite părți din creier vor începe
să rezoneze pe aceeași frecvență

cu cea a pâlpâielii.

Deci analizând semnalele creierului,

putem să știm exact ce privești

sau la ce ești atent.

Ca să vedem ce se întâmplă
când ai o atenție focalizată,

i-am rugat pe oameni să privească
direct la unul dintre pătrate

și să fie atenți la el.

În acest caz, nesurprinzător,
am obsevat că cele două pătrate

apăreau în semnalele lor cerebrale

care veneau din spatele creierului,

care e zona responsabilă
pentru procesarea informației vizuale.

Dar ceea ce mă interesa

era să văd ce se petrece în creier
când ai o atenție nefocalizată.

Așa că acum i-am rugat pe oameni
să privească în mijlocul ecranului

și fără să-și miște ochii,
să fie atenți la oricare dintre pătrate.

Când am făcut asta,

am observat că ambele frecvențe
ale pătratelor se regăseau în semnale,

dar, interesant,

numai unul din ele,
cel la care erau atenți oamenii,

avea semnale mai puternice,

deci era ceva în creier

care procesa această informație,

iar acel lucru din creier răspundea
practic de activarea lobului frontal.

Această zonă e responsabilă

pentru funcțiile cognitive superioare.

Zona frontală se pare
că funcționează ca un filtru

care încearcă să lase să pătrundă
doar informația cu pâlpâit corespunzător,

la care erai atent

și încearcă să inhibe informația
provenită de la cel ignorat.

Capacitatea de filtrare a creierului
este esențială pentru atenție,

de care unii oameni duc lipsă,

de exemplu cei cu ADHD.

Deci o persoană cu ADHD
nu poate inhiba acești distractori

și de aceea nu se pot concentra
un timp îndelungat pe un singur lucru.

Dar dacă această persoană

ar putea juca un anumit joc video

cu creierul său conectat la calculator

și apoi să își antreneze singur creierul

ca să inhibe elementele care distrag?

ADHD e numai un exemplu.

Putem folosi aceste interfețe
cognitive creier-computer

pentru multe alte domenii cognitive.

Au trecut doar câțiva ani

de când bunicul meu a suferit un infarct
și a rămas complet mut.

Ne înțelegea pe toți,
dar nu ne putea răspunde,

nici măcar în scris
pentru că era analfabet.

Așa că a murit în tăcere.

Îmi amintesc că mă gândeam atunci:

Cum ar fi să avem un computer
care ar putea vorbi pentru el?

Acum, după ani de lucru în acest domeniu,
îmi dau seama că ar fi posibil.

Imaginați-vă dacă am putea găsi
tiparele undelor cerebrale

când oamenii se gândesc
la imagini sau litere,

cum litera A generează
un tipar diferit de unde cerebrale

față de litera B și așa mai departe.

Ar putea un calculator cândva
să vorbească pentru cei ce nu pot?

Cum ar fi dacă un calculator

ne-ar putea ajuta să înțelegem
gândurile cuiva în comă?

Nu am ajuns încă acolo,

dar fiți foarte atenți.

În curând o vom face.

Mulțumesc.

(Aplauze)