Ce este expresionismul abstract? - Sarah Rosenthal

Vezi lecția integrală: http://ed.ted.com/lessons/could-just-anyone-make-a-jackson-pollock-painting-sarah-rosenthal

Dacă vizitezi un muzeu cu o colecție de artă modernă și contemporană, e posibil să vezi lucrări care uneori provoacă răspunsul: „Pisica mea ar putea face asta, cum se face că e artă?” Dar e adevărat? Poate oricine crea una dintre lucrările prin picurare ale lui Pollock? Sarah Rosenthal pătrunde în mișcarea expresionismului abstract, sperând să răspundă la această întrebare.

Lecție de Sarah Rosenthal, animație de Tomás Pichardo-Espaillat.

Dacă vizitezi un muzeu cu o colecție
de artă modernă și contemporană,

e probabil să vezi lucrări
care uneori provoacă răspunsul:

„Pisica mea ar putea face asta,
cum se face că asta e artă”?

O mișcare numită expresionism abstract,
cunoscută și ca Școala din New York,

stârnește des această reacție.

Expresionismul abstract a început în 1943

și s-a dezvoltat după finalul
celui de-al Doilea Război Mondial.

E caracterizat de picturi uriașe,
în principal abstracte,

compoziții împrăștiate,
fără puncte focale clare

și zone întregi de vopsea întinse,
întruchipând și provocând emoții.

Grupul artiștilor ce sunt considerați
expresioniști abstracți îi include pe:

Bernett Newman, cu lucrările sale
cu dungi verticale solitare,

Willem Kooning, faimos
pentru femeile sale travestite,

Helen Frankenthaler
care a creat pete-înmuiate,

și alții.

Dar poate cel mai faimos,
influent și profund

a fost Jackson Pollock.

Majoritatea picturilor sale
sunt recunoscute imediat.

Ele conțin întortocheri
de linii de vopsea,

buclându-se în toate direcțiile pânzei.

Cu siguranță aceste haosuri sunt
mari și impresionante,

dar ce e atât de grozav la ele?

Nu e doar vopsea aruncată la întâmplare?

Nu poate oricine face asta?

Ei bine, răspunsul e atât da, cât și nu.

Deși Pollock a implementat o tehnică
pe care teoretic oricine o poate reda,

indiferent de pregătirea artistică,

numai el putea crea aceste picturi.

Acest paradox se leagă
de începutul său în pictură,

de desenele automate suprarealiste
ale lui André Masson și ale altora.

Se presupune că acești suprarealiști
desenau direct din inconștient,

pentru a dezvălui adevăruri
ascunse în mințile acestora.

Ocazional, în loc de a-și imagina ceva
și apoi picta,

își lăsau mâinile să se miște automat

și apoi separau formele familiare
ce apăreau printre măzgăleli.

După ce Pollock s-a distanțat
de reprezentare,

a creat picturi prin picurare
sau gestualism, urmând o premisă similară,

deși a dezvoltat o tehnică proprie

și nu a căutat vreodată imagini
sau mesaje ascunse în lucrările sale.

Întâi, a luat pânza de pe șevalet
și a întins-o pe podea,

un act subversiv în sine.

Apoi, într-un dans controlat,
a călcat peste tot în jurul pânzei,

stropind-o cu vopsea industrială,
de pe palete de amestecat și alte unelte,

schimbând viteza și direcția,

pentru a controla modul în care
vopseaua face contact cu suprafața.

Aceste mișcări,
precum mâzgălelile suprarealiste,

s-au născut aparent
în subconștientul lui Pollock.

Dar spre deosebire de suprarealiști,

ale căror picturi reprezentau
conținutul ascuns al minții,

Pollock a realizat, aparent,
manifestări fizice ale psihicului său.

Picturile sale sunt în sine,
semnătura minții sale.

Teoretic, oricine poate realiza o pictură
reprezentând ce e în mintea sa.

Așadar, de ce e Pollock atât de special?

Ei bine, e important să ne amintim
că deși oricine ar fi putut picta ca el,

acesta și restul Școlii din New York
au fost cei care chiar au făcut-o.

Au dărâmat convențiile picturii
ce au rezistat timp de secole,

forțând lumea artei să le regândească.

Dar un ultim motiv pentru care
lucrările lui Pollock au rămas marcante

vine din obiectele specifice create,
ce ilustrează contradicții fascinante.

De exemplu, în timp ce procesul său

avea ca rezultat
suprafețe pictate complet plane,

pânza de linii pictate poate crea iluzia
unor adâncimi stratificate infinite,

la examinarea de aproape.

Și haosul acestei încurcături
pare să sfideze orice control,

dar e, de fapt, rezultatul deliberat,

deși nu plănuit în prealabil,
al procesului.

Aceste caracteristici l-au transformat
pe Pollock într-o celebritate

și în cadrul istoriei artei,

l-au ridicat la statutul mitizat

al artistului-geniu ca erou.

Așadar, în loc să pregătească terenul
pentru toate mințile creative,

lucrările sale au consolidat din păcate
un aspect elitist îndelungat al artei.

Elitistă,

inovativă,

oricum dorești s-o numești,

istoria expresionismului abstract

e una pe care nimeni, oricât de talentat,
nu și-o poate însuși.