Despre importanța limbilor materne în coeziunea socială| Marie Rose Moro | TEDxChampsElyseesWomen

Această prezentare a fost realizată în cadrul unui eveniment TEDx local, produs independent de conferințele TED.

Marie Rose Moro, psihiatră, psihanalistă, doctor în medicină și președinta Casei Solenn, vorbește despre importanța de a vorbi limba maternă, de a o prețui, pe baza experienței sale personale. „A vorbi mai multe limbi e o bogăție.”

Bună ziua.

A avea multe case sau multe rochii,

dacă vă plac rochiile, e un avantaj, nu?

A avea multe posibilități,
e tot un avantaj.

A vorbi multe limbi, e oare un avantaj?

Asta ne pune pe gânduri,

ne întrebăm dacă vorbitul
sau învățatul mai multor limbi

e la fel de simplu
ca învățatul unei singure limbi.

Dacă e vorba de engleză sau japoneză,
limbi valorizate,

da, e un avantaj,

cred că la momentul de față,
răspunsul e da.

În schimb, dacă vă spun că vorbesc

susu, bambara, araba și franceza,

limbile materne ale copiilor
de imigranți din Franța,

treaba se complică.

Oare limba maternă

complică învățarea limbii franceze?

Nu ar fi mai important
să vorbim bine franceza?

Oare învățarea sau ascultarea
limbii arabe acasă

ar fi un obstacol

care să vă împiedice
să învățați bine limba franceză?

Oare pentru a vorbi bine franceza,
n-ar fi mai bine să vorbim franceză acasă?

Atâtea prejudecăți și obstacole

ne arată că noi facem
o ierarhie a limbilor

și că statutul limbii materne
e desconsiderat.

Cercetările asupra bilingvismului
și a plurilingvismului

sunt numeroase și vechi de 50 de ani.

De 50 de ani
cercetătorii știu că bilingvii

și cu atât mai mult plurilingvii,
cei care vorbesc mai multe limbi,

care le-au învățat
fie concomitent, fie succesiv,

au capacități de atenție
mai bune decât ceilalți,

unilingvii, cei care vorbesc doar o limbă.

Cercetătorii au arătat
și că dacă suntem bilingvi

avem un grad mai mare de adaptabilitate

la univers, la reguli, la întrebări.

Ei au mai arătat că bilingvii
au capacități metalingvistice

mult mai pronunțate,

adică sunt capabili să facă
foarte devreme, încă de mici,

diferența între obiect și cuvânt.

De regulă, asta se învață
mult mai târziu,

în liceu și în filosofie.

În final, dacă e să rezum cercetările
internaționale asupra bilingvismului,

e foarte indicat pentru copii
să învețe mai multe limbi,

e o bucurie, un avantaj,
o cunoștință în plus.

Bun.

Și totuși,

există prejudecăți incredibile
cu privire la acest subiect.

Eu am șansa de a fi pedopsihiatru
și de a conduce Casa Solenn din Paris,

deci întâlnesc zilnic copii
și familii de migranți,

atât copii de migranți,
cât și copii din cupluri mixte,

dar și copii adoptați internațional,

deci toate situațiile în care copiii
trec de la o limbă la alta.

Ei bine, aceste familii
spun cât e de dificil

să ai de-a face cu mai multe limbi.

Prejudecățile, ideile greșite,
sfaturile de-a dreptul surprinzătoare,

cum că unui copil trebuie
să-i vorbești mai multe limbi

în mod succesiv, și nu simultan.

Adică trebuie să-i vorbească mereu
aceeași persoană limba A

și aceeași persoană limba B,

altfel va confunda și va vorbi
greșit cele două limbi.

Atâtea prejudecăți
care nu au nicio bază științifică,

dar care sunt certitudini

pe care le proiectăm asupra copiilor
care vorbesc mai multe limbi.

Eu am avut șansa de a învăța spaniola,

m-am născut în Spania

și am crescut într-un orășel din Ardennes,

așa am învățat franceza la șase ani,

până am intrat la școală

și în câteva săptămâni,
ca toți copiii la vârsta asta,

am învățat franceza.

Dar am avut șansa de a întâlni
o persoană extraordinară,

am avut o învățătoare
care înțelegea intuitiv

unicitatea și particularitatea
copiilor bilingvi,

și le valoriza.

Să vă spun o scurtă poveste.

Într-o zi, i-am zis colegei mele:

„Te rog, dă-mi bufandul.”

Inventasem un cuvânt --
nu știam să zic fular,

așa că am franțuzit
cuvântul spaniol bufanda

și l-am transformat într-un cuvânt drăguț,

iar azi vă propun să spuneți
bufand la fular.

Învățătoarea care trecea pe acolo

mi-a auzit cuvântul inventat
și i-a spus colegei mele:

„Știi, Marie-Rose e poetă.”

De ce devenisem poetă?

Pentru că inventasem un cuvânt
și asta e licență poetică.

Poeții pot inventa cuvinte.

A doua zi, în clasa întâia,
aveam toți, toată clasa,

un curs de licență poetică.

Asta înseamnă că ea nu numai
că nu a considerat că făcusem o greșeală,

ci l-a privit ca un joc creativ
între limbile mele.

Nu numai că asta nu era o greșeală,
ci era un avantaj,

deoarece permitea tuturor copiilor
să se familiarizeze cu ideea de bilingvism

și cu motivul și momentul
creării de noi cuvinte.

Această învățătoare înțelesese intuitiv

că practic copiii bilingvi
pot avea singularități,

dar ele sunt benefice tuturor.

Ea înțelesese și importanța
valorizării limbii mele materne.

Această problemă
a statutului limbii materne,

azi se știe cât de importantă
e limba maternă,

deoarece ne permite
să fim persoane care vorbesc cu plăcere.

Desigur că eu vă vorbesc
azi cu atâta plăcere

deoarece am învățat să vorbesc
în limba mea maternă

și acest proces a fost valorizat
continuu, pentru cunoștințele mele.

Dacă e așa, dacă limba maternă
e atât de importantă,

dacă bilingvismul
e o bogăție pentru copii,

de ce e atât de greu?

De ce, de exemplu în Franța,

doar 10% din copiii migranților
sunt bilingvi?

Doar 10%. E foarte puțin!

În Anglia, Suedia,
în țările din nordul Franței,

60% din copiii migranților
sunt bilingvi,

chiar și vorbitorii nativi de engleză,
o limbă importantă și hegemonică,

fiindcă engleza te ajută
să traversezi lumea.

60% din copiii de migranți
în Anglia sunt bilingvi.

Trebuie observat și că în această țară

nu asistăm la ce se poate vedea
uneori în țara noastră:

adolescenți din familii de migranți

care la un meci de fotbal
fluieră împotriva Franței

și au un sentiment de infidelitate.

Ei vor fluiera împotriva Franței,
ceea ce nu se pomenește în alte țări.

De ce?

Pentru că acest fel de a valoriza
diferențele de apartenență ale copiilor,

limbile diferite ale copiilor,

asta ajută la formarea ideii de noi,
la includerea în grup.

Dar în Franța noi nu transmitem

și nu favorizăm transmiterea limbilor.

De ce? Deoarece ne e teamă
de comunitarianism.

E un cuvânt considerat negativ,
noțiunea de comunitate.

Totuși, ceea ce face comunitarianismul,
ce favorizează comunitarianismul,

este refuzul, frica,
lipsa de fraternitate,

lipsa de solidaritate.

Nu e recunoașterea,
nu e includerea în grup.

Această problemă e foarte importantă.

La școală,

toate studiile internaționale
și studiile franceze

arată că copiii de migranți
care reușesc cel mai bine la școală

fie sunt bilingvi,

fie au o reprezentare pozitivă
a limbii lor materne.

Sunt mândri de ea,

consideră că e bine
să vorbească această limbă acasă

și s-o poată împărtăși altora.

Așadar, de aici deducem
niște lucruri practice:

dacă unui copil îi vine greu
să vorbească franceza

când începe școala,

în loc să i se spună mamei
„Doamnă, vorbiți-i franceză acasă”,

trebuie să i se spună
„Vorbiți-i limba voastră maternă,

arătați-i cărți, spuneți-i povești

ca să găsească siguranță în acea limbă

și să nu-i mai fie frică de franceză.”

Mai târziu, în clasele primare,

când se învață cititul
și scrisul în franceză,

există multe tehnici -

le știm, dar le folosim prea puțin -

care permit crearea de legături
între limbi.

De exemplu, a lucra pe povești
în cele două limbi,

sau a face legături între limbi,

sau a folosi copiii ca experți

sau chiar a lăsa părinții
și limbile lor să pătrundă în școală.

Dar de regulă noi nu cunoaștem
limbile materne ale copiilor.

Limba maternă permite adolescenților

să aleagă ce vor să facă.

De exemplu, poezie persană,

caligrafie arabă sau flamenco spaniol.

Eu aleg.

Dacă nu pot alege
deoarece nu am o limbă maternă,

mă simt victimizată.

Dacă nu mă simt mândră de lumea mea,
de universul meu, de părinții mei,

voi fi la cheremul lucrurilor

mult mai simple și mai violente,

ca de exemplu fanatismul
religioas transnațional,

sau grupurile care vor să îmi dea iluzia
că sunt bună,

că sunt de folos

și că le semăn.

Aici există un pericol, o tentație gravă
și oarecum tragică

și e important să le dăm
acestor adolescenți

alte posibilități decât aceste tentații
violente și mortale.

Astfel, dacă rezumăm problema
limbilor materne,

a recunoaște limbile materne ale copiilor,

a le iubi, a le valoriza,
e bine pentru copii,

îi ajută să fie performanți,
să fie fericiți

și să fie împăcați cu istoria lor.

Și totodată e bine pentru noi,

deoarece creează o legătură socială
unde e loc pentru toată lumea,

unde nimeni nu e lăsat în urmă

și toate istoriile sunt împletite,
transformate pentru a forma un grup.

Cum spunea Mona Ozouf,

marea istorică în casa
căreia se vorbea bretona:

„A recunoaște limbile materne,
a recunoște diversitatea,

înseamnă oarecum

a da fiecăruia posibilitatea
de a spune noi.”

Asta doresc pentru ei,
asta doresc pentru noi.

Vă mulțumesc din suflet în franceză,

o franceză care conține toate limbile.

(Aplauze)