Luați înapoi orașul cu vopsea - Edi Rama la TEDxThessaloniki.

Fă un oraș frumos, combate corupția. Edi Rama a luat calea, înșelător de simplă, de primar al Tiranei, Albania, prin care a insuflat mândria cetățenească în oameni, transformând spațiile publice prin culoare. Cu proiecte ce pun cetățeanul pe primul loc, Rama a redus criminalitatea, demonstrând cetățenilor că pot avea încredere în liderii lor.

În viața anterioară, am fost artist.

Încă mai pictez. Îmi place arta.

Iubesc acea bucurie
pe care culoarea o poate da

vieților și comunităților noastre,

și încerc să aduc ceva din acel artist

în politica mea,

și văd ca parte integranta

a misiunii mele de azi,
motivul pentru care sunt aici,

nu doar faptul de a face
campanie partidului meu,

ci și politica și rolului
pe care-l poate juca politica

în a ne face viața mai bună.

Timp de 11 ani am fost
primarul Tiranei, capitala noastră.

Am avut multe probleme.

Arta a fost parte a răspunsului,

iar numele meu, chiar la debut,

s-a asociat cu două lucruri:

demolarea construcțiilor ilegale

pentru a recăpăta spațiul public,

și folosirea culorilor
pentru a readuce speranța

care s-a pierdut, în orașul nostru.

Folosirea culorii n-a fost doar un demers artistic.

Mai degrabă a fost o manifestare politică

în contextul în care bugetul orăşenesc
de care dispuneam,

după ce am fost ales,
era de zero virgulă ceva.

Când am vopsit prima clădire

aruncând un portocaliu luminos
peste un gri sobru

al unei fațade,

s-a întâmplat ceva de neînchipuit.

S-a făcut un dop de circulație

și s-au adunat mulți oameni,

de parcă s-ar fi întâmplat un accident spectaculos

sau ar fi apărut brusc
o vedetă pop din străinătate.

Responsabilul francez de la U.E.
care se ocupa cu finanțarea,

s-a grăbit să blocheze vopsirea clădirilor.

Urla zicând că va bloca finanțarea.

„Dar de ce?”
l-am întrebat eu.

„Culorile alese nu corespund

standardelor europene”
a răspuns el.

„Păi”, i-am zis,

„nici împrejurimile nu corespund
standardelor europene,

chiar dacă noi nu vrem asta,

dar ne vom alege singuri culorile

pentru că asta e exact ceea ce vrem.

Si dacă nu ne veți lăsa
să ne continuăm treaba,

voi face o conferință de presă aici,

chiar acum,
chiar pe această șosea,

și le voi spune oamenilor
că mă tratați

exact ca și cenzura
din epoca realismului socialist.”

S-a tulburat un pic,

și a cerut să facem un compromis.

Dar eu i-am spus
"Nu, mulțumesc,

compromisul la culori e gri

și avem destul gri pentru tot restul vieții".

(Aplauze)

Deci e timpul să facem o schimbare.

Reabilitarea spațiilor publice

a readus sentimentul apartenenței

la un oraș pe care oamenii l-au pierdut.

Mândria cetățenilor
pentru propriul lor mediu de trai,

sentimente care au fost îngropate adânc,

de ani de zile,
în furia construcțiilor ilegale,

construcții barbarice
care au răsărit în spațiul public.

Și peste tot au apărut culorile,

dispoziția pentru schimbare a început
să transforme spiritul oamenilor.

Mare zarvă s-a iscat:
„Ce-i asta? Ce se-ntâmplă?

Ce ne fac culorile astea?”

Am făcut un sondaj de opinie,

cel mai fascinant sondaj
pe care l-am văzut vreodată.

I-am întrebat pe oameni:
„Doriți această acțiune,

să aveți clădirile vopsite așa?”

Iar a doua întrebare era:

„Doriți să ne oprim
sau doriți să continuăm?”

La prima întrebare,

63 la sută din cetățeni au răspuns
„Da, ne place”.

37% au zis „Nu, nu ne place”.

Dar la a doua întrebare,
jumătate din cei care au zis că nu le-au plăcut,

vroiau să continuăm.
(Râsete)

Am observat unele schimbări.

Oamenii au început să arunce
mai puține gunoaie pe stradă, de exemplu,

să-și plătească taxele,

începeau să simtă ceva demult uitat,

iar frumusețea acționa ca un paznic

acolo unde poliția municipală
sau statul însuși nu se implicau.

Îmi aduc aminte, într-o zi
mă plimbam pe o stradă

care fusese recent renovată,

pe care se plantau copacii,

când i-am văzut pe proprietarul
unui magazin și soția

punând o fațadă de sticlă la prăvălia lor.

Au aruncat vechile obloane

la locul de colectare a deșeurilor.

I-am întrebat:
„De ce ați aruncat obloanele?”

Răspunsul: „Pentru că strada
acum e mai sigură.”

„Mai sigură? De ce?
Sunt mai mulți polițiști?”

„Da de unde!
Care polițiști?

Poți vedea și tu.
Sunt culori,

becuri pe stradă,
trotuar nou, fără gropi,

copaci. E frumos, e sigur.”

Într-adevăr, frumusețea
dădea oamenilor

sentimentul că sunt protejați.

Iar acest sentiment nu era gratuit.

Criminalitatea a scăzut.

Libertatea câștigată în 1990

a adus orașul în stare de anarhie,

barbarismul anilor '90

a dus la pierderea speranței în acest oraș.

Culorile de pe pereți
nu țineau de foame pentru copii,

nici nu îngrijau bolnavii
și nici nu educau ignoranții,

dar dădeau speranță și lumină,

și-i ajutau pe oameni să vadă

că există și un alt mod de-a face lucrurile,

un spirit diferit, un sentiment de viață diferit,

și că, dacă aducem această energie și speranță

în politicile noastre, putem construi o viață mai bună

pentru fiecare dintre noi și întreaga țară.

Am ridicat 123,000 de tone de beton

doar de pe malurile apei.

Am demolat peste 5.000 de clădiri ilegale

peste tot în oraș,

cea mai mare dintre ele având opt etaje.

Am plantat 55.000 de arbori și arbuști.

Am înființat taxa verde,

pe care toată lumea a acceptat-o,

și oamenii de afaceri au plătit-o regulat.

Prin concurs deschis,

am reușit să angajăm în administrație

mulți tineri,

astfel constituind

o instituție publică depolitizată,

în care bărbații și femeile
sunt reprezentați în egală măsură.

Organizațiile internaționale

au investit mult în Albania
în acești 20 de ani,

dar nu s-a cheltuit totul adecvat.

Când le-am spus directorilor Băncii Mondiale

că vreau să finanțeze
un proiect de construcție

a unei săli de recepție model pentru cetățeni,

în scopul exact de a lupta împotriva
corupției zilnice endemice,

nu m-au înțeles.

Dar oamenii stăteau la cozi mari,

în soare și ploaie,

pentru o autorizație
sau doar un simplu răspuns

de la două geamuri minuscule
de la două ghișee metalice.

Plăteau pentru a nu sta la coadă,

la o coadă mare.

Răspunsul la cereri venea

de la o voce din această gaură întunecată

și, pe de altă parte,

o mână misterioasă le lua documentele

și căuta, pentru mită, în documentele vechi.

Puteam schimba pe funcționarii invizibili
de la ghișee,

în fiecare săptămână, dar nu puteam schimba
această practică de corupție.

„Am convingerea”, i-am spus

unui reprezentant german al Băncii Mondiale,

„că ar fi imposibil de mituit

dacă ar lucra în Germania,

în administrația germană,

după cum sunt convins
și de faptul că dacă pui

funcționari germani în aceste găuri,

vor fi la fel de ușor de mituit.”

(Aplauze)

Nu-i vorba de gene.

Nu-i vorba de-o conștiință înaltă

pe care unii o au, alții nu.

E vorba de sistem, de organizare.

De-asemenea, despre mediu și respect.

Am desființat ghișeele.

Am construit o minunată sală de recepție nouă

care i-a făcut pe oameni, cetățenii Tiranei,

să creadă că sunt în străinătate
atunci când intrau

pentru a-și depune cererile.

Am înființat un sistem de control online

și astfel totul se face mai repede.

Am pus cetățeanul pe primul loc,
nu funcționarii.

Corupția în administrația de stat

a unor țări ca Albania –

nu pot să zic eu dacă e valabil și pentru Grecia –

se poate combate doar prin modernizare.

Reinventarea guvernului
prin reinventarea politicii însăşi

e calea adecvată,
nu reinventarea oamenilor

pe baza unei formule standard

pe care lumea dezvoltată
adesea încearcă în zadar

să o impună unor oameni ca noi.

(Aplauze)

Am ajuns în acest punct

pentru că politicienii în general,

dar în special cei din țările noastre,
s-o spunem pe față,

cred că oamenii sunt proști.

O iau de bună că, fie ce-o fi,

oamenii trebuie să-i urmeze,

în timp ce politica, din ce în ce mai mult,
nu reușește

să ofere răspunsuri problemelor publice

sau exigențelor oamenilor de rând.

Politica a ajuns să semene

cu un joc cinic jucat de politicieni,

publicul fiind lăsat de-o parte

ca și cum ar fi spectatori într-un stadion

în care pasiunea pentru politică

face loc gradual orbirii și disperării.

Văzuți din acele peluze, toți politicienii de azi

par la fel,

iar politica a ajuns să semene

cu un sport ce inspiră
mai mult agresivitate și pesimism

decât coeziune socială

și dorință pentru acțiune civică.

Barack Obama a câștigat

– (Aplauze) –

pentru că a mobilizat oamenii ca nimeni altul

prin folosirea rețelelor de socializare.

Nu-l cunoștea pe fiecare în parte,

dar, cu admirabilă dibăcie,

a reușit să-i transforme pe oameni în suporteri,

dându-i fiecăruia posibilitatea

să dețină argumentele și instrumentele necesare

pentru a-i face campanie în nume propriu.

Sunt pe Tweeter. Îmi place.

Pentru că-mi pot transmite mesajul,

dar îi lasă și pe alții să-mi transmită mesajele.

Asta e politica, nu de sus în jos,

ci de jos în sus, și de pe margine,

iar faptul de a permite
ca vocea fiecăruia să fie auzită

e exact de ce avem nevoie.

Politica nu înseamnă doar lideri.

Nu înseamnă doar politicieni și legi.

Înseamnă cum gândesc oamenii,

cum văd lumea din jurul lor,

cum își petrec timpul,
cum își folosesc energia.

Când auziți că toți politicienii sunt la fel,

întrebați-vă dacă Obama a fost la fel ca Bush,

dacă François Hollande e la fel ca Sarkozy.

Nu sunt la fel. Sunt oameni cu vederi diferite

și viziuni despre lume diferite.

Când se spune că nu se poate schimba nimic,

opriți-vă și gândiți-vă cum a fost lumea

acum 10, 20, 50, 100 de ani.

Lumea noastră e definită de ritmul schimbării.

Cu toții putem schimba lumea.

Am dat un exemplu foarte particular

a cum un lucru, folosirea culorii,

poate produce schimbarea.

Vreau să fac mai multe schimbări

ca Prim Ministru al țării mele,

dar fiecare din voi în parte poate face
ca schimbarea să se producă,

dacă vrea.

Președintele Roosevelt a spus:

„Crede că poți și vei fi deja la jumătatea drumului.”

Efharisto și kalinihta.

(Aplauze)