Fii pasionat. Fii curajos. Fii tot ce poți fi.

În ziua de 8 ianuarie 2011, membra Congresului American Gabby Giffords a fost împuşcată în cap în timp ce se întâlnea cu alegătorii în oraşul ei natal: Tucson, Arizona. Soţul ei, astronatul Mark Kelly, a urcat în avion imediat să-i fie alături. În această conversaţie emoţionantă cu Pat Mitchell, soţii îşi descriu viața atât înainte cât şi după accident -- şi descriu campania organizată de ei pentru deţinerea responsabilă de arme.

Pat Mitchell: Acea zi de 8 ianuarie 2011,

a început ca oricare alta.

Amândoi făceați ce vă plăcea.

Urma să vă întâlniți cu alegătorii,

lucru care vă face mare plăcere

ca reprezentantă în congres,

iar tu, Mark, te pregăteai cu entuziasm

pentru următoarea călătorie în spaţiu.

Şi brusc, tot ce planificaserăţi

sau aşteptaserăţi de la viață,

s-a schimbat irevocabil.

Mark Kelly: Da, e uimitor

cum se poate schimba totul

pentru oricare dintre noi într-o clipă.

Oamenii nu își dau seama.

Eu, sigur, nu m-am așteptat.

Gabby Giffords: Da.

MK: În acea dimineaţă de sâmbătă

am primit acel telefon groaznic

de la șeful lui Gabby.

Nu avea prea multe infomaţii.

A spus doar: „Gabby a fost împuşcată"

Peste câteva minute am sunat-o,

pentru o secundă
am crezut că mi-am imaginat

că am primit acel telefon.

Am sunat-o înapoi și atunci mi-a spus

că Gabby fusese împușcată în cap.

În acel moment

am știut că viețile noastre
vor fi foarte diferite.

PM: Când ai ajuns la spital,

care a fost prognoza
pe care ți-au dat-o medicii

despre starea lui Gabby
și la ce tip de recuperare

te-ai putea aștepta?

MK: Când e vorba de o împușcătură în cap

și de leziune traumatică cranio-cerebrală,

în mod normal,
nu prea ți se pot spune multe.

Fiecare leziune e diferită.

Nu-i predictibilă cum e atacul cerebral,

un alt tip de leziune traumatică craniană.

Nu știau cât timp va fi Gabby în comă,

nu știau ce se va schimba

și nici care va fi prognoza.

PM: Gabby, a fost recuperarea ta

un efort de a crea o nouă Gabby Giffords

sau de-a o revendica
pe Gaby Giffords cea de dinainte?

GG: Noua versiune -- mai bună,
mai puternică, mai dură.

(Aplauze)

MK: Astea fiind spuse,

când te uiți la fotografia
din spatele nostru,

să-ți revii după o asemenea leziune

și să te întorci mai puternică
decât ai fost vreodată

e cu adevărat dificil.

Nu cunosc pe nimeni

la fel de tenace ca minunata mea soție.

(Aplauze)

PM: Care au fost primele semne

că recuperarea nu numai că va fi posibilă,

dar că veți avea o viață similară

cu cea pe care o plănuiserăți?

MK: Pentru mine, primul semn a fost că

deși încă aproape inconștientă,

pe patul de la Urgențe,

Gabby a făcut ceva ce făcea

când luam cina la un restaurant,

îmi scotea inelul de pe deget

și îl întorcea de pe un deget pe celălalt.

Atunci am știut

că ea era încă acolo.

PM: Au fost și anumite cuvinte.

Nu te surprindea cu diverse cuvinte
la început?

MK: A fost greu la început.
GG: Ce? Ce? Pui. Pui. Pui.

MK: Da, cam asta era.

Prima lună, la asta s-a limitat

vocabularul lui Gabby.

Are afazie,

o dificultate în comunicare.

Se fixase pe cuvântul „pui",

care nu-i cel mai fericit, dar nici cel mai rău.

(Râsete)

De fapt, eram îngrijorați

că putea fi mult mai rău de atât.

PM: Gabby, care a fost cel mai greu lucru

pentru tine în timpul recuperării?

GG: Să vorbesc. Foarte greu, cu adevărat greu.

MK: Având afazie, Gabby știe ce vrea să spună,

doar că nu poate să exprime.

Înțelege tot,

dar comunicarea e foarte dificilă

pentru că uitându-te la poză,

partea creierului
unde se găsesc centrii de comunicare

e în partea stangă a creierului,

exact pe unde a trecut glonțul.

Deci trebuie să faci un lucru foarte periculos:

să vorbești pentru soția ta.

MK: Da, asta fac.

Printre cele mai periculoase lucruri
pe care le-am făcut vreodată.

PM: Gabby, ești optimistă

în ce privește progresul recuperării,

să mergi, să vorbești,

să-ți poți mișca brațul și piciorul?

GG: Sunt optimistă.
Va fi un efort îndelungat și dificil,

dar sunt optimistă.

PM: Asta pare să fie cea mai puternică
trăsătură a lui Gabby Giffords,

nu credeți? (Aplauze)

MK: Gabby a fost mereu optimistă.

Lucrează incredibil de mult în fiecare zi.

GG: Pe bandă, mers pe bandă.

Lecții de spaniolă, de corn francez.

MK: Doar soția mea poate fi --

dacă ați fi cunoscut-o înainte să fie rănită,

ați putea înțelege --

cineva care a fost rănit

și comunică atât de greu,

care se întâlnește cu un logoped

și care acum o lună îmi spune

„vreau să învăț spaniola din nou”.

PM: Să ne uităm mai în amănunt

la soţie, chiar înainte

să-l întâlniţi pe Gabby Giffords.

Aici este pe un scuter,

dar înţeleg că era o ipostază obişnuită

pentru Gabby Gifford
în drumul spre maturizare.

MK: Da, Gabby participa
la curse de motociclete.

Acesta e un scuter, dar avea --

bine, încă are o motocicletă BMW.

PM: O conduce?
MK: Asta-i greu,

nefiind aptă să-şi mişte braţul drept

dar cu ajutorul unui lucru
de care ştiu, Velcro,

vom reuşi s-o urcăm iar pe motocicletă,

securizându-i mâna dreaptă
pe ghidon cu velcro.

PM: Am o presimţire
că vom vedea asta curând,

Gabby.

Dar voi doi vă întâlniţi, tu deja ai hotărât

că îţi vei dedica viaţa carierei militare.

Pleci în armată

și eventual devii astronaut.

Deci vă întâlneați.

Ce te atrăgea la Gabby?

MK: Ei bine, când ne-am întâlnit,
destul de straniu,

a fost ultima dată
când am fost în Vancouver,

acum 10 ani.
Ne-am întâlnit în Vancouver,

la aeroport, în timpul unei călătorii
în care amândoi mergeam

în China

lucru pe care, sincer, din experienţă,

l-aş numi pierdere de timp și bani.

Gabby l-ar --
GG: Misiune de descoperire.

MK: Ea l-ar numi o importantă
misiune de descoperire.

Era senator pe vremea aceea.

Ne-am întâlnit aici, la aeroport,

înainte de voiajul spre China.

PM: Aţi descrie-o ca pe o iubire fulgerătoare?

GG: Nu, nu, nu.

(Râsete)

Un prieten bun.

MK: Da, am fost prieteni mult timp.

GG: Da. (Râsete)

MK: Şi apoi m-a invitat, un an mai târziu,

m-a invitat la o întâlnire.

Unde am mers, Gabby?

GG: Culoarul morţii.

MK: Da. Prima noastră întâlnire
a fost la culoarul morţii

la penitenciarul Florence în Arizona

aflat la hotarul circumscripţiei lui Gabby.

Lucrau la nişte proiecte de lege

legate de infracţiuni şi pedepse,

plus pedeapsa capitală în statul Arizona.

Neputând convinge pe nimeni
să meargă cu ea,

eu zic: „Bineințeles ca veau
să merg la culoarul morții"

Şi asta a fost prima noastră întâlnire.

De atunci am rămas împreună.
GG: Da.

PM: Poate chiar asta a contribuit la faptul

ca Gabby a decis
să se căsătoreasca cu tine

Ai fost dispus sa mergi la culoarul morții,
la urma urmei.

MK: Presupun că da.

PM: Gabby, ce te-a convins
să te măriți cu Mark?

GG: Um, am fost prieteni buni.
Cei mai buni. Cei mai buni.

MK: Întotdeauna am crezut

că am avut o relație foarte specială.

Am trecut prin atâtea perioade dificile

care ne-au întărit relația.
GG: Mai puternică.

PM: Totuși, dupa ce v-ați căsătorit,

v-ați continuat viețile foarte independent.

De fapt, nici nu stăteați împreună.

MK: Am avut un fel de căsătorie la distanță.

În cazul nostru era naveta
între Washington, DC,

Houston and Tucson.

Uneori ne sincronizam,

alteori aveam trasee opuse,

în locuri diferite

și nu prea stăteam împreună

până în acea sâmbătă dimineața.

La o oră după ce Gabby a fost împușcată,

eram în avion spre Tucson

și acesta a fost momentul

care a schimbat lucrurile.

PM: De asemenea, Gabby,
tu candidaseși pentru Congres

după ce fuseseși senatoare

și ai făcut parte din Congres șase ani.

Ce ți-a plăcut cel mai mult

făcând parte din Congres?

GG: Ritmul rapid. Ritmul rapid.

PM: Pentru că așa te implicai tu.
GG: Da, da. Ritm rapid.

PM: Nu sunt convinsă că oamenii
l-ar descrie exact la fel.

(Râsete)

MK: Da, știți, legislația trece des

într-un ritm extrem de încet,

dar soția mea și, trebuie să admit,

o mare parte a membrilor Congresului
pe care-i cunosc,

lucrează incredibil de susținut.

Gabby alerga ca o nebună,

neluându-și niciodată o zi liberă,

poate o jumătate de zi pe lună,

și oricând era trează muncea,

și era cu adevărat înfloritoare

și este și azi.
GG: Da. Da.

PM: Instalând panouri solare pe casa ei,

trebuie să recunosc...

Deci după accidentul tragic, Mark,

ai decis să demisionezi

din poziția ta ca astronaut,

chiar dacă urma să iei parte

la următoarea misiune spațială.

Toți, inclusiv Gabby,

încercau să te convingă
să te răzgândești

și ai hotărât să te întorci.

MK: Într-un fel. A doua zi
după ce Gabby a fost rănită,

Mi-am sunat șeful, astronautul șef,

Dr. Peggy Whitson, și i-am zis:

„Peggy, știu că trebuie să plec în spațiu

peste trei luni.

Gabby e în comă. Eu sunt în Tucson.

Trebuie să găsești un înlocuitor."

Deci nu am demisionat propriu-zis
din poziția de astronaut,

dar am renunțat la misiune
și au găsit un înlocuitor.

Luni mai târziu, peste vreo două luni,

am început să-mi reiau slujba,

lucru care

atunci când devii însoțitor
pentru o persoană cu handicap,

situație în care unii din audiență

au fost cu siguranță,

e un rol dificil, dar la un moment dat

trebuie să decizi când
o să-ți revendici viața,

și în acel moment
nu puteam s-o întreb pe Gabby

dacă vroia ca eu să zbor
într-o navetă spațială din nou.

Dar știam că ea --
GG: Da. Da. Da.

MK: Ea a fost cel mai mare
susținător al carierei mele,

și știam ca era decizia corectă.

PM: Și totuși încerc să-mi imaginez, Mark,

cum a fost, mergând într-o misiune,

presupusă a fi sigură,
dar nu există garanții,

și știind ca Gabby este --

MK: Nu numai că ea era încă în spital,

în ziua a treia a acelui zbor,

în timp ce literalmente

ne conectam cu stația spațială

și ai două vehicule mișcându-se
cu 17.500 de mile pe oră,

eu ghidând conectarea,
uitându-mă pe fereastră,

o mulțime de computere,

Gabby era în operație pe creier,

trecând la propriu prin operația finală

de înlocuire a unei părți a craniului

pe care o scoseseră
în ziua în care a fost rănită

cu o proteză,
o întreagă jumătate a craniului.

Dacă cineva ar veni vreodată

în casa noastră din Tucson
pentru prima dată,

Gabby în mod normal s-ar duce la frigider

și ar scoate containerul de plastic

în care păstrează craniul real. (Râsete)

GG: Craniul real.
MK: Ceea ce sperie oamenii, câteodată.

PM: Ca aperitiv sau desert, Mark?

MK: Menține conversația vie.

PM: Dar s-a discutat mult

despre ceva ce ai făcut tu, Gabby,
după zborul lui Mark.

A trebuit să-ți faci curaj din nou,

deoarece discuțiile în Congres
erau blocate iar,

și tu te-ai externat,

te-ai dus la Washington

ca să poți merge în Casa Reprezentativilor --

Abia pot vorbi despre asta
fară să mă emoționez

și ai depus un vot care ar fi putut fi

votul decisiv.

GG: Datoria publică. Datoria publică.

MK: Da, am câștigat votul acela,

Cred că la cinci luni de la accident

a luat decizia curajoasă
să meargă înapoi.

Un vot foarte controversat,

dar ea a vrut să fie acolo

să-și aibă vocea auzită încă o dată.

PM: Și după aceea, a demisionat

și a început o foarte înceată

și dificilă refacere.

Cum este viața de zi cu zi?

MK: Ei bine, iată-l pe Nelson,
câinele de asistență al lui Gabby.

GG: Nelson.

MK: Noul membru al familiei.
GG: Da, da.

MK: Și-l avem de la --

GG: Închisoare. Crimă.
MK: Avem o mulțime de cunoștințe

în închisoare, se pare. (Râsete)

Nelson venea dintr-o închisoare,

crescut de o criminală din Massachusetts.

Dar a facut o treabă extraordinară
cu acest câine.

E un câine de asistență fabulos.

PM: Deci Gabby, ce-ai învățat

din experiențele tale din ultimii ani?

MK: Da, ce-ai învățat?
GG: Mai profund. Mai profund.

PM: Relația ta e mai profundă.

Trebuie să fie.
Sunteți împreună tot timpul acum.

MK: Bănuiesc că ești recunoscătoare
de asemenea, nu?

GG: Recunoscătoare

PM: Asta e o poză a unei întâlniri
de familie și prieteni,

dar îmi plac aceste poze,

arată relația dintre Gabby și Mark acum.

Și tu, Gabby, o descrii mereu

ca mai profundă pe multe niveluri. Da?

MK: Când ceva tragic se întâmplă

într-o familie, poate să-i unească.

Aici suntem noi privind naveta spațială

zburând peste Tucson,

naveta spațială „Endeavour",

cea pe care am fost comandant
în ultimul ei zbor,

în zborul ei final tractată de un avion

de un 747 în drum spre L.A.,

NASA a fost amabilă
să o lase să zboare peste Tucson.

PM: Și bineînțeles, voi doi

treceți prin aceste încercări

ale unei recuperări lente și dificile,

și totuși, Gabby, cum îți menții

optimismul și perspectiva pozitivă?

GG: Vreau să fac lumea un loc mai bun.

(Aplauze)

PM: Și faci asta

chiar dacă recuperarea ta
trebuie să rămână

prioritară pentru amândoi.

Sunteți oameni care ați servit

țara și continuați să o faceți

cu o nouă inițiativă, un nou scop.

Și Gabby, ce ai în agendă acum?

GG: Americani pentru Soluții Responsabile.

MK: Comitetul nostru de acțiune politică,

unde încercăm să convigem
membrii ai Congresului

să abordeze mai serios violența
provocată de arme în această țară

și să încerce să voteze

legi mai rezonabile.

GG: Da. Da.

(Aplauze)

MK: Acest lucru ne-a afectat personal,

dar nu asta ne-a convins.

Au fost cei 20 de copii din clasa întâi

și preșcolari din Newtown, Connecticut,

și răspunsul pe care l-am văzut ulterior

când --

Deocamdată răspunsul la nivel național

a fost aproape inexistent.

Noi încercăm să schimbăm asta.

PM: Au fost 11 masacre

începând cu Newtown,

o școală pe săptămână
în primele două luni anul trecut.

Ce faceți voi diferit față de alte eforturi

pentru a echilibra

dreptul de a poseda arme
și responsabilitatea?

MK: Suntem posesori de arme,
sprijinim acest drept.

În același timp,
trebuie să facem tot ce putem

să nu permitem accesul la arme

infractorilor și bolnavilor mintal.

Nu-i foarte greu să faci asta.

Problema asta, ca multe altele,

a devenit foarte polarizată si politizată,

iar noi încercăm să aducem un echilibru

dezbaterii în Washington.

PM: Mulțumim amândurora pentru efort.

Și deloc surprinzător
pentru această femeie curajoasă

și cu simț al aventurii,

continui să ceri tot mai mult de la tine,

și nu există limită pentru nimic.

Trebuie să prezint acest video

a celei mai recente aventuri a voastre.

Priviți-o pe Gabby.

MK: Asta e de acum două luni.

(Video) MK: Esti OK? Te-ai descurcat excelent.
GG: Da, e nemaipomenit. Mulțumesc.

Tare. Splendid. Oh, mulțumesc.

Munți. Munți magnifici.

(Aplauze)

MK: Vreau doar să spun

că unul dintre tipii cu care Gabby
a sărit în acea zi

a făcut parte din Navy SEAL

pe care ea l-a întâlnit în Afganistan

care a fost rănit în luptă,

a avut o perioadă foarte dificilă.

Gabby l-a vizitat

când el era în Bethesda

și a parcurs o perioadă extrem de grea.

A început să-și revină.

Luni mai târziu,
Gabby a fost împușcată în cap

și atunci el a sprijinit-o

în timp ce era în spital în Houston

În consecință,
au o foarte frumoasă relație.

GG: Da.

PM: Ce moment minunat.

Deoarece aceasta e scena TED,

Gabby, știu că ai muncit foarte greu

să reflectezi la ideile pe care ai vrut să le lași

acestei audiențe.

GG: Mulțumesc.

Bună, tuturor.

Mulțumesc că ne-ați invitat astăzi aici.

A fost o sarcină lungă și grea,

dar mă ameliorez.

Muncesc greu.

multă terapie -- logopedie

terapie fizică și yoga.

Dar spiritul meu e mereu puternic.

Încă lupt să fac lumea un loc mai bun,

și tu poți la fel.

Implică-te în comunitatea ta.

Fii un lider. Fii un exemplu.

Fii pasionat. Fii curajos.

Fii cât poți de bun. Mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)

MK: Mulțumim.
GG: Mulțumim.

(Aplauze)

MK: Mulțumim tuturor.
GG: La revedere. (Aplauze)