Cum vor arăta oamenii peste 100 de ani?

Putem modifica bacterii, plante și animale, însă futuristul Juan Enriquez pune următoarea întrebare: „Este etic să modificăm corpul uman?” Într-un discurs vizionar, pornind de la protezele medievale până la bioingineria de astăzi și știința ADN-ului artificial, Enriquez dezbate problemele etice asociate cu dezvoltarea umană și își imaginează metode prin care va trebui să ne transformăm propriile corpuri dacă sperăm să explorăm și să locuim în alte locuri decât pe Pământ.

Iată o întrebare importantă.

[Este etic să îmbunătățești corpul uman?]

Pentru că începem să avem
toate uneltele necesare să ne îmbunătățim.

Putem modifica bacterii și plante

și putem modifica animale,

iar acum ajungem la un punct în care
chiar trebuie să ne întrebăm

dacă este etic și dacă vrem
să modificăm ființele umane?

În timp ce vă gândiți la asta,

să vă vorbesc, în acest context,
despre proteze,

proteze din trecut, prezent și viitor.

Așadar, asta e mâna de fier

care a fost a unui conte german.

I-a plăcut să se lupte și
și-a pierdut brațul într-o bătălie.

Nu a fost o problemă, și-a făcut o armură,

a îmbrăcat-o,

a fost proteza perfectă.

De aici vine conceptul
de a conduce cu mână de fier.

Bineînțeles, aceste proteze
au devenit tot mai utile,

tot mai moderne.

Se pot ține cu ele ouă fierte moi.

Se pot controla în fel și chip
și, gândindu-vă la asta,

există oameni minunați precum Hugh Herr

care au creat proteze
absolut extraordinare.

Așa că minunata Aimee Mullins
poate să iasă gândindu-se

„Cât de înaltă să fiu astă-seară?”

Sau altcineva se va întreba
pe care stâncă să mă cațăr?

Sau vrea cineva să alerge un maraton,
sau altcineva să danseze la un bal?

Pe măsură ce adaptăm aceste lucruri,

partea interesantă despre proteze
este că ele se integrează în corp.

Așa că aceste proteze externe
devin genunchi artificiali,

șolduri artificiale.

Și ele evoluează

din ceva doar bun în ceva esențial.

Când vine vorba despre
un stimulator cardiac ca proteză,

nu se spune ceva de genul
„Îmi lipsește un picior”,

ci „Dacă nu am asta, pot să mor.”

Și astfel, proteza face simbioză
cu corpul uman.

Patru din cei mai deștepți oameni
pe care îi știu:

Ed Boyden, Hugh Herr,
Joe Jacobson, Bob Lander

lucrează la un Centru de Bionică Extremă.

Interesant de văzut aici este

că aceste proteze sunt integrate în os.

Sunt integrate în piele.

Sunt integrate în mușchi.

Încă un lucru la care s-a gândit Ed

este cum să conecteze direct creierul,

folosind lumina sau prin alte mecanisme,

cu chestii de genul protezelor.

Dacă puteți face asta,

atunci puteți începe să schimbați
aspecte fundamentale ale omenirii.

Viteza de reacție depinde
de diametrul nervului.

Bineînțeles, dacă aveți
nervi externi sau protetici,

să zicem cu lumină sau metal lichid,

atunci puteți mări acel diametru

și îl puteți mări teoretic
până în punctul în care,

atunci când vedeți scânteia de lumină,
vă puteți da din calea glonțului.

Aceasta e amplitudinea schimbărilor
de care vă vorbesc.

Este al patrulea nivel al protezelor.

Acestea sunt aparate auditive Phonak

și motivul pentru care
sunt așa de interesante

este că ele depășesc pragul la care
protezele sunt destinate

pentru persoane cu „dizabilități”

și devin obiecte pe care
o persoană „normală”

ar dori să le aibă,

pentru că aceste proteze,
și asta e foarte interesant,

te fac să auzi mai bine,

dar îți poți concentra auzul

ca să auzi o conversație de mai departe.

Apare un super-auz.

Se poate auzi la 360°.
Se poate auzi zgomotul alb.

Poți înregistra și, apropo,
au și un telefon încorporat.

Funcționează ca aparat auditiv,
dar și ca telefon.

O astfel de proteză ar putea fi dorită.

Toate aceste mii de bucățele se conectează

și este timpul să ne întrebăm:

cum vrem să modificăm ființele umane
în următoarele secole?

Pentru asta ne întoarcem
la un mare filozof

care a fost un om foarte deștept,
chiar dacă era fan Yankee.

(Râsete)

Yogi Berra spunea că, bineînțeles,
e dificil să anticipezi lucrurile,

în special cele din viitor.

(Râsete)

Așa că în loc să începem
cu anticiparea viitorului,

să vorbim despre ce se întâmplă
în prezent cu oameni ca Tony Atala,

care reproiectează vreo 30 de organe.

Poate că proteza finală
nu e dintr-un material extern, titan.

Poate că proteza finală
folosește codul genetic propriu,

remodelând părți ale corpului,

deoarece ar fi mult mai eficientă
decât oricare alta.

Apropo de asta, luați în considerare
munca lui Craig Venter și Ham Smith.

Un lucru de care încercăm să ne dăm seama

este cum să reprogramăm celulele.

Reprogramând o celulă,

se pot schimba
toate celulele din acele organe.

Și dacă se pot schimba
toate celulele din organe,

poate acele organe vor fi
mai rezistente la radiații.

Poate vor consuma mai mult oxigen.

Poate vor filtra mai eficient
substanțele nedorite din corp.

În ultimele câteva săptămâni,
George Church a fost mult la știri

pentru că a vorbit despre
luarea unei celule programabile

și inserarea unui întreg genom uman

în acea celulă.

Odată ce poți introduce
un întreg genom uman într-o celulă,

începi să te întrebi

ai vrea să îmbunătățești
vreo parte din acel genom?

Ai vrea să îmbunătățești corpul uman?

Cum ai vrea să îmbunătățești corpul uman?

Când este etic
să îmbunătățești corpul uman

și când nu este etic
să îmbunătățești corpul uman?

Deodată, ne-am pomenit

cu această tablă de șah multidimensională

unde putem schimba
genetica umană folosind virusuri

pentru a combate boli precum SIDA.

Sau putem schimba codul genetic
prin terapie genică

pentru eliminarea unor boli ereditare,

sau putem schimba mediul

și să schimbăm expresia
acelor gene în epigenom

și să le transmitem
următoarelor generații.

Și deodată, nu mai e doar o bucățică,

ci sunt toate aceste bucățele
făcute grămadă

din care poți lua mici fragmente

până ce toate fragmentele
sunt puse cap la cap

și te conduc către ceva foarte diferit.

Mulți oameni sunt
foarte speriați de lucrul ăsta.

Într-adevăr sună înspăimântător
și există niște riscuri.

Așa că de ce ai vrea să faci așa ceva?

De ce am vrea în principiu
să modificăm fundamental corpul uman?

O parte din răspuns

e dată de Lord Rees,

astronom roial al Marii Britanii.

Una din afirmațiile lui preferate
este că Universul este 100% răuvoitor.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că alegând
orice corp la întâmplare

și plasându-l oriunde în Univers

sau în spațiu, mori.

Lasă-l pe Soare și mori.

Lasă-l pe suprafața Mercurului și mori.

Pune-l lângă o supernovă și mori.

Dar, din fericire,
nu e adevărat decât 80%.

Un mare fizician a spus odată

că există mici vârtejuri
ale biologiei în amonte

care creează ordine
în acest torent rapid al entropiei.

Deci în timp ce
Universul disipează energie,

există aceste vârtejuri în amonte
care creează o ordine biologică.

Problema cu aceste vârtejuri este

că au tendința să dispară.

Se mută, se deplasează în râuri.

Din cauza asta, când un vârtej se mută,

când Pământul devine un bulgăre de zăpadă,
când Pământul devine foarte fierbinte,

când Pământul e lovit de un asteroid,
când erupe un super-vulcan,

când sunt erupții solare,

evenimente ce pot duce la extincție

precum următoarele alegeri...

(Râsete)

... atunci, deodată,
există extincții periodice.

Și apropo, asta s-a întâmplat
de cinci ori pe Pământ

așa că este foarte probabil

ca specia umană să dispară
într-o zi de pe Pământ.

Nu săptămâna viitoare,

nu luna viitoare,

poate în noiembrie
sau poate peste 10.000 de ani.

În timp ce vă gândiți
la consecințele acestui fapt,

de credeți că extincțiile
sunt comune, naturale

și normale, și se petrec periodic,

este o imperiozitate morală
diversificarea speciei noastre.

Și este o imperiozitate morală

pentru că o să fie foarte dificil
să trăim pe Marte

dacă nu modificăm corpul uman
în mod fundamental.

Nu-i așa?

Pornim de la o singură celulă

care este de la mama și tata,

până la un număr
de 10 trilioane de celule.

Nu știm dacă, la o gravitație
schimbată substanțial,

se va întâmpla același lucru.

Dar știm că dacă ne expunem
corpurile așa cum sunt acum

la foarte multă radiație, vom muri.

Gândindu-ne la asta,
chiar trebuie să reproiectăm lucrurile

chiar și pentru Marte.

Uitați de lunile lui Neptun sau Jupiter.

Parafrazându-l pe Nikolai Kardashev,

să ne gândim la viață
într-o serie de etape.

Tipul 1 de civilizație

e o civilizație care începe
să-și modifice înfățișarea.

Facem asta de mii de ani.

Facem abdominoplastii și altele de genul.

Ne modificăm aspectul și mi s-a spus

că nu toate aceste modificări
se fac din motive medicale.

(Râsete)

Pare ciudat.

Tipul 2 de civilizație este unul diferit.

În tipul 2 de civilizație au loc
modificări fundamentale ale corpului.

Cu hormoni de creștere,
persoana se înalță;

sau cu substanța X, persoana se îngrașă;
sau își încetinește metabolismul;

sau face o serie de lucruri,

oricum îi modifici funcțiile
în mod fundamental.

Pentru a deveni o civilizație intra-solară

trebuie să creăm o civilizație de tipul 3

care arată foarte diferit
față de ce avem aici.

Poate ne vom împreuna cu
Deinococcus radiodurans

astfel încât celulele să se îmbine din nou
după o expunere mare la radiații.

Poate vom respira oxigen din sânge,
în loc de plămâni.

Dar e vorba de reproiectări radicale

și unul din cele mai interesante
lucruri din ultimul deceniu

e că am descoperit o mulțime de planete.

Unele din ele pot fi
asemănătoare Pământului.

Problema este că dacă vom vrea vreodată
să ajungem pe aceste planete,

cu cele mai rapide mijloace,

Juno și Voyager și celelalte,

se ajunge în zeci de mii de ani de aici
până la cel mai apropiat sistem solar.

Așa că dacă vrei să explorezi alte plaje

sau dacă vrei să vezi un apus cu doi sori,

atunci e vorba de ceva cu totul diferit,

pentru că trebuie să modifici
scala timpului și corpul uman

astfel încât acesta să fie
de nerecunoscut.

Și aceasta e civilizația de tipul 4.

Nici nu ne putem imagina
cum ar putea arăta asta,

dar începem să avem o idee vagă

a instrumentelor ce ne-ar putea
duce atât de departe.

Să vă dau două exemple.

Acesta e extraordinarul Floyd Romesberg

și unul dintre lucrurile
pe care Floyd le-a făcut

este că a jonglat
cu ceea ce constituie baza vieții.

Toată viața de pe planetă este formată
din combinațiile de ATCG ale ADN-ului.

Toate bacteriile, plantele, animalele,
toți oamenii, toate vacile

și tot ce mai există.

Floyd a schimbat două constituente,
formând ATXY.

Înseamnă că există un sistem paralel,
în care putem să creăm viață,

să facem copii,
să ne reproducem, să evoluăm,

care nu are legătură
cu majoritatea lucrurilor de pe Pământ

sau, de fapt, cu nimic de pe Pământ.

Poate vor exista plante
imune la toate bacteriile.

Poate vor exista plante
imune la toate virusurile.

Dar de ce e asta așa de interesant?

Pentru că asta înseamnă
că nu suntem unica soluție.

Asta înseamnă că putem crea
variante alternative ale noastre

ce pot fi adaptate
la o planetă foarte diferită,

ce pot crea viață, se pot înmulți.

Al doilea experiment,

sau cealaltă implicație
a acestui experiment,

e că voi toți, toată viața e structurată
pe baza a 20 de aminoacizi.

Dacă înlocuiești doar doi componenți,

dacă nu spui ATXY, ci spui ATCG + XY,

atunci nu mai avem
20 de pietre de temelie, ci 172.

Și deodată ai 172 de aminoacizi

pentru a crea diverse forme de viață.

Al doilea experiment la care să vă gândiți
este unul foarte ciudat

care a avut loc în China.

Tipul ăsta a transplantat
sute de capete de șoareci.

Da?

De ce e acesta un experiment interesant?

Gândiți-vă la primele
transplanturi de inimă.

Un lucru pe care obișnuiau să-l facă

era să aducă soția sau fiica donatorului,

iar receptorul să răspundă doctorilor la

„Recunoști această persoană?
O iubești?

Simți ceva pentru ea?”

Astăzi râdem de asta.

Râdem pentru că știm că inima e un mușchi,

dar au fost sute sau zeci de mii de ani de

„I-am oferit inima.
Mi-a furat inima. Mi-a frânt inima.”

Am crezut că era vorba de sentimente

și că poate sentimentele
erau transplantate cu inima, dar nu.

Dar cum e cu creierul?

Acest experiment are
două posibile rezultate.

Dacă poți obține un șoarece funcțional,

atunci poți vedea

dacă noul creier e o tabula rasa.

Acest lucru chiar are implicații.

A doua opțiune:

noul șoarece o recunoaște pe Minnie.

Noul șoarece își amintește
de ce îi e frică,

cum să străbată labirintul
și dacă asta se adeverește,

atunci poți transplanta
memoria și conștiința.

Întrebarea cu adevărat interesantă este:

Dacă poți transplanta asta,
singurul mecanism de intrare-ieșire

este cel de aici în jos?

Sau poți transplanta
acea conștiință în ceva anume

care ar fi foarte diferit,
care ar rezista în spațiu,

care ar rezista zeci de mii de ani,

care ar fi un corp complet reproiectat

care ar găzdui acea conștiință
pentru o foarte lungă perioadă de timp?

Să revenim la prima întrebare:

De ce ai vrea vreodată să faci așa ceva?

Vă spun eu de ce.

Pentru că este selfie-ul final.

(Râsete)

Asta e făcută de la șase miliarde
de mile depărtare,

iar acela e Pământul.

Acolo suntem noi toți.

Și dacă acel lucru mărunt dispare,
toată omenirea dispare.

Motivul pentru care vei vrea
să modifici corpul uman

este pentru că eventual
vei vrea o poză la care să spui

„Aici suntem noi.
Și aici suntem noi.

Aici suntem noi.”

Pentru că așa va supraviețui omenirea
unei extincții pe termen lung.

Și acesta e motivul pentru care se pare

că nu e etic să nu
îmbunătățim corpul uman,

chiar dacă poate fi înfricoșător,
chiar dacă poate fi dificil.

E ceea ce ne va îngădui
să explorăm, să trăim

și să ajungem în locuri
la care nici nu putem visa azi,

dar la care pot ajunge într-o zi
stră-stră-stră-strănepoții noștri.

Vă mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)