Juan Enriquez: Vor fi copiii noștri o specie diferită?

De-a lungul evoluției umane, multiple versiuni de humanoizi au coexistat. Oare suntem în fața unui salt evolutiv iminent? La TedxSummit, Juan Enriquez trece ca gândul prin timp și spațiu pentru a ne aduce în momentul prezent -- și demonstrează cum tehnologia dezvăluie dovezi care sugerează că o evoluție accelerată are loc în prezent.

Ca toate poveștile frumoase

asta începe cu mult, mult timp în urmă

când nu exista absolut nimic.

Iată o imagine completă a Universului

de acum 14 miliarde de ani.

Toată energia e concentrată într-un singur punct de energie.

Din nu știm ce motiv, explodează,

și încep să apară aceste formațiuni.

Au trecut 14 miliarde de ani de atunci.

Și aceste formațiuni se amplifică, se înmulțesc, se extind

în aceste galaxii gigant,

ajungând la trilioane.

Și în aceste galaxii

apar acești nori uriași de praf.

Vă rog fiți atenți

la aceste mici vârfuri

din centrul imaginii.

Dacă focalizați,

arată așa.

Ce vedeți sunt coloane de praf

unde există atât de mult praf --

apropo, scara imaginii e de 1 trilion de mile pe verticală --

și există atât de mult praf,

încât se concentrează și fuzionează

și declanșează o reacție termo-nucleară.

Ceea ce vedeți

e nașterea stelelor.

Astea sunt stele care se nasc în cosmos.

Când destule stele sunt formate,

ele creează o galaxie.

Aceasta întâmplător e una deosebit de importantă,

pentru că voi sunteți aici.

(Râsete)

Pe măsură ce te apropii,

găsești o stea relativ obișnuită,

nu deosebit de interesantă.

Apropo, acum sunteți la 2/3 din poveste.

Această stea nici nu apare

decât după 2/3 din parcursul poveștii.

Și ce se întâmplă apoi

este că rămâne destul praf

care nu se aprinde într-o stea,

ci devine planetă.

Asta a fost cu peste 4 miliarde de ani în urmă.

Și curând după aceea,

există suficientă materie rămasă

ca să formeaze o supă primordială,

și asta va da naștere la viață.

Iar viața începe să se dezvolte, să se diversifice,

până când ajunge kaput.

(Râsete)

Ei bine, ce e ciudat

e că viața nu dispare doar o dată, de două ori,

ci de 5 ori.

Aproape toată viața de pe Pământ

e distrusă de vreo 5 ori.

Și gândiți-vă că

apare tot mai multă complexitate,

tot mai multe lucruri

cu care să alcătuiești noi lucruri.

Dar noi nu apărem decât după

99.96% din timpul scurs în această istorie,

ca să ne punem pe noi și pe strămoșii noștri în perspectivă.

În acest context există 2 teorii despre acest caz

care explică de ce suntem aici.

Prima teorie

este ca așa a fost scris.

Conform acestei teorii

noi suntem scopul și sensul

creației.

Și motivul pentru trilioanele de galaxii,

și miliardele de trilioane de planete,

este de a crea ceva ce arată așa

și ceva ce arată așa.

Și acesta e scopul Universului;

ca apoi să stagneze,

nu se mai înbunătăţeşte.

(Râsete)

Singura întrebare pe care ar trebui să ți-o pui:

Oare nu e gândul ăsta ușor arogant?

Iar dacă este --

în special considerând că am fost foarte aproape de extincție.

Au supraviețuit doar vreo 2.000 de indivizi din specia noastră.

Încă câteva săptămâni fără ploaie,

și n-am fi văzut nimic din astea.

(Râsete)

(Aplauze)

Deci poate trebuie să te gândești la o altă teorie

dacă prima nu-i destul de bună.

A 2-a teorie: Am putea face un salt evolutiv?

(Râsete)

Ei bine, de ce am pune o întrebare ca asta?

Pentru că au existat cel puțin 29 de retușuri până acum

a humanoizilor.

Deci se pare că am evoluat.

Am tot fost retușați de multe ori.

Și în continuare tot gasim retușuri.

Pe ăsta l-am găsit anul trecut.

Altul a fost gasit luna trecută.

Și gândindu-vă la asta,

ați putea pune întrebarea:

De ce există doar o singură specie umană?

N-ar fi foarte ciudat

dacă te-ai duce în Africa, Asia și Antarctica

și ai gasi exact aceeași pasăre --

mai ales că am coexistat în același timp

cu cel puțin 8 alte versiuni de humanoizi

concomitent pe această planetă?

Deci starea firească

e să nu avem doar Homo Sapiens;

starea firească

ar fi să existe diferite versiuni de humanoizi prin preajmă.

Iar dacă asta e starea normală,

ai putea să te întrebi,

bine, dar dacă vrem să creăm ceva diferit,

cât de semnificativă trebuie să fie o mutație?

Svante Paabo are răspunsul.

Diferența dintre oameni și neandertali

e de 0.004% din codul genetic.

Atâta este diferența

de la o specie la alta.

Asta explică majoritatea controverselor politice contemporane.

(Râsete)

Dar gândindu-vă la asta,

interesant este

cât de mici sunt aceste mutații și unde se petrec.

Diferența Homo Sapiens/Neandertal

e spermă și testicule,

miros și piele.

Acestea sunt genele specifice

care diferă de la unii la alții.

Deci schimbări foarte mici pot avea impact mare.

Reflectând la asta,

apar mutații și în prezent.

Acum 10.000 de ani lângă Marea Neagră

am avut o mutație într-o genă

care a condus la ochi albaștri.

Diversificarea continuă tot timpul.

Și pe măsură ce continuă,

ceva ce se va întâmpla acest an

vom descoperi primele 10.000 de genomuri umane

pentru că a devenit suficient de ieftin să faci o secvențare.

Iar când le adunăm,

vom găsi probabil diferențe.

Și apropo, asta nu e o dezbatere pentru care suntem pregătiți,

pentru că am folosit greșit știința în direcția asta.

În anii 1920, credeam că există diferențe mari între oameni.

Concluzia se baza parțial pe lucrarea lui Francis Galton.

Era vărul lui Darwin.

Dar Institutul Carnegie din SUA,

Stanford, Asociația Neurologică Americană

au dus ideea foarte departe.

A fost preluată și a fost folosită greșit.

De fapt, a condus la tratamente

absolut cumplite ale ființelor umane.

Din 1940, spunem că nu există diferențe,

suntem identici.

Vom ști la sfârșitul anului dacă e adevărat.

Realizând asta,

vom începe să întrebăm:

de exemplu: Tu ai gena ACE?

De ce ar avea importanță?

Pentru că nimeni nu a urcat pe un vârf de 8.000 m fără oxigen

dacă nu are gena ACE.

Iar dacă dorești să devii mai specific,

cum stai cu genotipul 577R?

Ei bine, se pare că fiecare atlet olimpic la forță testat vreodată

poartă cel puțin una din aceste variante.

Dacă asta e adevărat

conduce la întrebări foarte complicate

pentru Olimpiada de la Londra.

Trei opțiuni:

Dorești să fie Olimpiada o expoziție

pentru mutanții care se antrenează din greu?

(Râsete)

Opțiunea 2:

De ce nu-l tratăm ca în golf sau sportul nautic?

Pentru că tu ai, iar tu nu ai mutația,

ție îți dau o zecime de secundă avans la start.

Versiunea 3:

Pentru că e o genă care apare natural,

tu o ai, iar tu n-ai ales părinții potriviți,

primești dreptul să rectifici.

Trei opțiuni diferite.

Dacă asta e diferența

între medalia olimpică și madalia sub-olimpică.

Pe măsură ce descoperim aceste lucruri

ne palce să ne schimbăm

cum arătăm, cum acționăm,

ce performanțe pot face trupurile noastre.

Am avut 10.2 milioane operații estetice în SUA,

iar cu tehnologiile care apar online în prezent,

actualele corecturi, ajustări,

măriri, îmbunătățiri

vor părea joacă de copii.

Ați văzut deja lucrarea lui Tony Atala la TED,

dar această abilitate de a umple

cartușe de cerneală cu celule

ne permite să creăm piele, organe

și o serie de alte părți ale corpului.

Pe măsură ce aceste tehnologii avansează

vezi tot timpul aceste progrese --

anul 2000, secvenţarea genomului uman --

pare că nimic important nu se mai petrece,

până când se întâmplă.

Poate chiar suntem într-una din acele săptâmâni.

Gândiți-vă,

doi cercetători lucrând la secvenţarea genomului uman în 2000

în Proiectul Public Genomul Uman în 2000,

apoi nu mai auzi prea multe,

până când auzi de un experiment de anul trecut în China,

în care se iau celule epiteliale de la un șoarece,

se pun 4 substanțe chimice peste,

se transformă aceste celule înapoi în celule stem,

se lasă celulele stem să crească

și se creează o copie completă a șoarecelui.

Asta este un lucru mare.

Pentru că în esență

înseamnă că poți lua o celulă,

o celulă stem cu potențial multiplu,

care-i ca un schior în vârful muntelui,

care se transformă în 2 celule stem,

4, 8, 16,

si apoi devin așa înghesuite

după 16 diviziuni

că acele celule trebuie să se diferențieze.

Aşa că unele coboară pe un versant al muntelui,

altele pe un alt versant.

Pe măsură ce avansează

unele devin celule osoase,

astea iau un alt drum și devin trombocite,

astea devin celule macrophage,

iar astea limfocite.

Dar e greu după ce ai schiat la vale

să urci sus înapoi.

Doar dacă, bineînțeles, ai un ski-lift.

Cele 4 substanțe chimice

iau orice celulă

și o urcă sus pe munte

așa că poate deveni orice parte de corp.

Gândiți-vă că

asta înseamnă că este posibil

să reconstruieşti în întregime

o copie completă a unui organism

plecând de la oricare din celulele sale.

Asta chiar e un lucru mare

pentru că acum poți lua nu doar celule de cobai

ci poți lua o celulă de piele umană

și o poți transforma în celule stem umane.

Au reușit în octombrie

să ia celule de piele, să le transforme în celule stem

și au început să le transforme în celule de ficat.

Deci în teorie,

poți crește orice organ din oricare din celulele tale.

Iată un al 2-lea experiment:

Dacă ai putea fotocopia corpul tău,

poate vrei să copiezi și mintea.

Un lucru pe care l-ați văzut la TED

acum un an și jumătate

a fost acest tip.

A făcut o frumoasă prezentare tehnică.

E profesor la MIT.

În esență el a spus

că poți lua retrovirusuri,

care pătrund în celulele creierului șoarecilor.

Le poți eticheta cu proteine

care strălucesc dacă le luminezi.

Astfel poți face harta exactă a căii

când cobaiul vede, simte, atinge,

își amintește, iubește.

Apoi poți lua un cablu de fibră optică

și poți reface circuitele.

Apropo, pe măsură ce faci asta,

o poți reprezenta în 2 culori

ceea ce înseamnă că poți descărca această informație

sub formă de cod binar într-un computer.

Deci care-i concluzia?

Ei bine, nu e complet de neconceput

că într-o zi vei putea să-ți descarci propria memorie,

poate într-un trup nou.

Și poate că vei putea încărca și memoria altor oameni.

Iar asta ar putea avea una-două

mici implicații etice, politice și morale.

(Râsete)

Doar un gând.

Iată genul de întrebări

care devin întrebări interesante

pentru filozofi, oameni din guvern,

economiști, cercetători.

Aceste tehnologii înaintează foarte rapid.

În timp ce vă gândiți,

dați-mi voie să închei cu un exemplu al creierului.

Primul loc în care v-ați aștepta

să vedeți presiune evolutivă enormă azi,

atât din cauza input-urilor

care devine masiv,

cât și datorită plasticității organului,

este creierul.

Avem vreo dovadă că se întâmplă asta?

Ei bine, uitați-vă la incidența autismului la o mie de indivizi.

Iată cum arată în 2000.

Iată cum arată în 2002,

2006, 2008.

Iată creșterea în mai puțin de o decadă.

Și încă nu știm de ce se întâmplă.

Ce știm este că există potenţialul ca

creierul să reacţioneze

într-un mod hiper-activ, hiper-plastic,

și creează indivizi care sunt așa.

Iar asta e doar una din bolile mintale în populație.

De asemenea avem persoane extraordinar de inteligente,

oameni care pot reține tot ce văd în timpul vieții,

oameni care au sinestezie,

alții care au schizofrenie.

Tot felul de ciudățenii se petrec

și tot nu înțelegem

cum și de ce se întâmplă.

Dar o întrebare pe care trebuie să ți-o pui:

Asistăm la o evoluție rapidă a creierului

și a felului cum procesăm datele?

Pentru că dacă te gândești cât de multe date ne intră în creier,

încercăm să acumulăm într-o zi atâta informație

cât acumulau înaintașii noștri într-o viață.

Dacă ne gândim,

există 4 teorii asupra motivului pentru care se întâmplă aceste lucruri

plus multe altele.

Nu am un răspuns bun.

Trebuie să se facă mai multă cercetare.

O opțiune e fetișul fast-food.

Încep să apară dovezi

că obezitatea și dieta

au de-a face

cu modificarea de gene,

care au sau nu au impact

asupra felului cum funcționează creierul bebelușului.

A doua opțiune e tocilarul sexy.

Aceste ciudățenii apar extrem de rar.

(Râsete)

(Aplauze)

Dar începe să se întâmple

pentru că acești tocilari se adună,

fiind super-calificați pentru programare computere,

profesie foarte bine plătită,

precum și alte joburi orientate pe detaliu,

încât se concentrează geografic

și găsesc parteneri cu minți similare.

Deci asta e ipoteza de împerechere asortată

a acestor gene care se susțin una pe alta

în aceste structuri.

Al 3-lea: Există prea multă informație?

Încercăm să procesăm atât de multă informație

că unii devin sinestetici

și au conducte uriașe care își amintesc totul.

Alții devin super sensibili la cantitatea de informații.

Alții reacționează cu diverse boli psihice

sau reacții la această informație.

Sau poate sunt substanțele chimice.

Dar când vezi o creștere

de un asemenea ordin de mărime într-o boală mintală,

fie nu o măsori cum trebuie

fie ceva se întâmplă foarte rapid,

și ar putea fi evoluție în timp real.

Iată concluzia.

Ce cred eu că se întâmplă

e că trecem printr-o tranziție ca specie.

și nu am gândit asta când eu și Steve Gullans am început să scriem.

Cred că evoluăm în Homo evolutis

care, de bine de rău,

nu e doar un hominid conștient de mediul său,

dar e un hominid care începe direct și deliberat

să controleze evoluția propriei specii,

a bacteriilor, a plantelor, a animalelor.

Și cred că schimbarea e de un asemenea ordin de mărime,

că nepoții voștri și strănepoții voștri

vor fi o specie foarte diferită de voi.

Vă mulțumesc mult.

(Aplauze)