Cum am construit o mașină informațională a timpului

Imaginați-va dacă ați putea naviga pe Facebook... din Evul Mediu. Ei bine, nu ar fi așa departe cum sună. Într-o amuzantă și interesantă discuție, cerctetătorul și inginerul Frederic Kaplan prezintă Mașina Timpului Venețiană, un proiect ce digitează 80 de kilometri de cărți pentru a crea o simulare istorică și geografică a Veneției de-a lungul a 1000 de ani. (Filmat la TEDxCaFoscariU.)

Aceasta este o imagine a planetei Pământ.

Arată asemănător cu cele realizate de Apollo,

care sunt bine cunoscute.

Dar aceasta e diferită;

puteți da click,

și dacă dați click pe ea,

puteți da zoom în aproape orice loc de pe Pământ.

Spre exemplu, această perspectivă din aer

a campusului EPFL
(Institutul Politehnic Federal din Lausanne).

În multe cazuri puteți vedea, de asemenea,

cum arată o clădire de pe o stradă alăturată

E uimitor.

Dar lipsește ceva în acest minunat tur:

Timpul.

Nu știu sigur când a fost facută această fotografie.

Nu știu nici dacă a fost făcută

în același moment cu perspectiva panoramică.

În laboratorul meu proiectăm echipament

pentru a călători nu numai în spațiu

dar și în timp.

Ne punem întrebarea:

Oare e posibil să construim ceva

asemănător cu Google Maps despre trecut?

Pot adăuga un cursor pe Google Maps

și să schimb anul,

să văd cum a fost acum 100 de ani,

acum 1000 de ani?

Este posibil?

Pot reconstrui rețelele sociale ale trecutului?

Pot face un Facebook al Evului Mediu?

Pot construi o mașină a timpului?

Poate spunem: „Nu, nu e posibil."

Sau eventual putem reconsidera din punctul de vedere al unei informații.

Asta este ce numesc ciuperca informației.

Vertical, aveți timpul,

iar orizontal, cantitatea de informație disponibilă.

Evident în ultimii 10 ani avem multă, multă informație.

Și evident, cu cât ne înapoiem în trecut, tot mai puțină.

Dacă vrem să construim ceva ca Google Maps al trecutului,

sau Facebook al trecutului,

avem nevoie să lărgim acest spațiu,

să deschidem un dreptunghi.

Cum facem asta?

O variantă este digitizarea

pentru accesarea materialelor accesibile:

ziare, mii de cărți tiparite.

Pot să le digitizez pe toate.

Pot extrage informație din acestea.

Desigur, cu cât ne întoarcem în trecut,
cu atât mai puțină informație vom avea.

S-ar putea să nu fie îndeajuns.

Așa că pot face ce fac istoricii.

Pot extrapola.

Asta-i ce numim, în știința computerelor, simulare.

Dacă iau un jurnal de bord,

pot considera că nu e doar un jurnal de bord

al unui căpitan venețian care face o călătorie.

Îl pot considera un jurnal de bord

reprezentativ călătoriilor din acea perioadă.

Extrapolez.

Dacă am o pictură a unei fațade,

o pot considera nu doar pentru acea clădire,

probabil e similară

cu alte clădiri unde am pierdut orice informație.

Dacă vrem să construim o mașină a timpului,

avem nevoie de două lucruri.

Avem nevoie de arhive foarte mari

și de specialiști foarte buni.

Mașina Timpului din Veneția,

proiectul despre care am să vă vorbesc,

este un parteneriat între EPFL

și Universitatea din Veneția Ca'Foscari.

E ceva deosebit la Veneția,

administrația a fost

foarte, foarte birocratică.

Au înregistrat totul,

aproape ca Google astăzi.

La Arhiva de Stat,

avem 80 km de arhive,

furnizând fiecare aspect

al vieții din Veneția timp de peste
1000 de ani

Avem fiecare vas care pleacă,

fiecare vas care vine.

Avem fiecare schimbare
făcută în oraș.

Acolo este totul.

Împreună am stabilit un program de digitizare de 10 ani

cu obiectivul de a transforma

această imensă arhivă

într-un uriaș sistem informațional.

Tipul de obiectiv pe care vrem să îl atingem

este de 450 cărți digitizate pe zi.

Desigur, când digitizezi nu este deajuns

pentru că aceste documente,

multe din ele în latină, în toscană,

în dialectul venețian,

așa că trebuie să le transcriem,

să le traducem în unele cazuri,

să le indexăm,

și evident asta nu e ușor.

Mai ales că metoda tradițională de
recunoaștere a caracterelor

folosită la manuscrisele tipărite,

nu funcționează cum trebuie
la documentele scrise de mână.

Așa că soluția este să ne inspirăm

din alt domeniu: recunoașterea vorbirii.

Este un domeniu a ceva
ce pare imposibil,

care de fapt poate fi realizat,

pur și simplu prin a impune
constrângeri suplimentare.

Dacă ai un model foarte bun

al unei limbi ce este utilizată,

dacă ai un model foarte bun
al unui document,

ce bine sunt structurate.

Și acestea sunt documente administrative.

Ele sunt bine structurate
în cele mai multe cazuri.

Dacă împarți această imensă arhivă
în subseturi mai mici,

unde un subset are aceleași caracteristici,

atunci există șansă de succes.

Dacă atingem acea etapă,
atunci mai este și altceva:

putem extrage din document evenimente.

De fapt, probabil vreo 10 miliarde de evenimente

pot fi extrase din această arhivă.

Și acest gigant sistem informațional

poate fi cercetat în multe feluri.

Poți pune întrebări ca:

„Cine a locuit în acest palat în 1323?”

„Cât a costat o doradă în piața Realto

în 1434?”

„Care a fost salariul

unui sticlar în Murano

o decadă mai târziu?”

Poți pune chiar și întrebări mai complicate

pentru că vor fi codate semantic.

Și apoi poți plasa totul în spațiu,

pentru că mare parte din această informație
este spațială.

Și pecând de la asta poți

reconstrui această extraordinară călătorie

a acelui oraș ce a reușit să
aibă o dezvoltare durabilă

peste o mie de ani,

reușind să aibă tot timpul

o formă de echilibru cu propriile împrejurimi.

Poți reconstrui acea călătorie,

vizualizând-o în mai multe feluri.

Dar desigur, nu poți înțelege
Veneția doar uitându-te la oraș.

Trebuie să o pui într-un context european mai larg.

Ideea este totuși să înregistrăm toate lucrurile

care au funcționat la nivel european.

Putem reconstrui și călătoriile

imperiului maritim venețian,

cum au controlat treptat Marea Adriatică,

cum au devenit cel mai puternic imperiu medieval

al timpului său,

controlând cea mai mare parte a rutelor maritime

de la est la sud.

Dar mai poți face și alte lucruri,

pentru că în aceste rute maritime

sunt tipare precise.

Poți face un pas dincolo

și crea efectiv un sistem ce simulează,

poți crea un simulator mediteranean

capabil să reconstruiască

chiar și informațiile ce ne lipsesc,

ceea ce ne-ar permite să avem
întrebări pe care le puteți pune voi

ca și cum ați folosi un itinerariu.

„Dacă eu sunt în Corfu în iunie 1323

și vreau să merg în Constantinopol,

de unde pot lua un vas?”

Probabil putem răspunde acestei întrebări

cu precizie de o zi sau două sau trei.

„Cât va costa?”

„Care sunt șansele să întalnesc pirați?”

Desigur, voi înțelegeți,

miza științifică centrală
a unui asemenea proiect

este calificarea, cuantificarea și reprezentarea

incertitudinii și inconsecvenței
la fiecare pas al procesului.

Sunt peste tot erori,

erori în document, este
numele capitanului greșit,

o parte din vase n-au fost scoase în larg.

Acestea sunt erori în traducere, deviații de la interpretare,

și nu în ultimul rând, dacă adaugi procese algoritmice,

o să aveți erori în procesul de recunoaștere,

erori în procesul de extragere,

astfel că veți avea date nesigure.

Cum putem detecta și recunoaște aceste inconsistențe?

Cum vom explica acea formă de nesiguranță?

E dificil. Un lucru ce-l puteți face

este să documentați fiecare pas al procesului,

nu doar să codăm informația istorică,

ci ce numim informație meta-istorică,

cum este construită cunoștința istorică,

documentând fiecare pas.

Nu va garanta o concentrare

înspre o singură poveste a Veneției,

ci probabil putem practic reconstrui

o poveste total documentată a Veneției.

Poate nu e doar o singură hartă.

Poate sunt câteva hărți.

Sistemul ar trebui să permită asta

pentru că ne confruntăm
cu o formă nouă de nesiguranță,

nouă pentru acest tip de baze de date.

Cum o să comunicăm

acestă cercetare publicului?

Repet, Veneția este extraordinară pentru asta.

Cu milioane de vizitatori anual,

este practic unu din cele mai bune locuri

pentru a încerca sa înființezi un muzeu al viitorului.

Imaginați-vă, orizontal puteți vedea hărțile reconstruite

pentru un an anume

și vertical, puteți vedea documentul

ce a servit reconstrucției,

picturi, de exemplu.

Imaginați-vă un sistem captivant ce permite

să mergi, să te scufunzi și să reconstruiești
Veneția într-un anume an,

o experiența împărtășită în grup.

Dimpotrivă, imaginați-vă că de fapt începeți

de la un document, un manuscris venețian,

și arăți practic ce poți realiza din el,

cum este decodat,

cum poate fi recreat contextul documentului.

Aceasta e o imagine de la o expoziție

care în prezent are loc în Geneva

cu același tip de sistem.

Concluzionând, putem spune că

cercetarea în umanitate este pe cale să se supună

unei evoluții probabil similare

cu cea din științele vieții, 30 de ani în urmă.

Este într-adevăr o întrebare ambițioasă.

Vedem proiecte ce sunt

mult peste ce poate face o echipă de cercetare,

și asta e chiar nou pentru umanitate,

care foarte des au obiceiul lucrului

în grupuri mici sau doar în echipe de câțiva cercetători.

Când vizitați Arhiva de Stat,

veți simți ca asta este peste capacitatea unei echipe,

și ar trebui să fie o adunare și un efort comun.

Pentru această schimbare de paradigmă

trebuie să dezvoltăm o nouă generație

de „umaniști digitali”

care vor fi pregătiți pentru această schimbare.

Vă mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)