Cum construiești un spațiu sacru?

Pentru a proiecta Templul Bahá'í din America de Sud, arhitectul Siamak Hariri s-a concentrat pe iluminare - de la forma templului, care captează mișcarea soarelui de-a lungul zilei, la piatra și sticla irizate și luminoase folosite pentru construcția lui. Alăturați-vă lui Hariri în călătoria prin procesul său creativ pe măsură ce explorează ceea ce constituie o experiență sacră într-o lume seculară.

Școala de arhitectură
la care am studiat acum 30 de ani

se întâmpla să fie vizavi
de minunata galerie de artă

proiectată de marele arhitect
Louis Khan.

Iubeam acea clădire
și o vizitam adesea.

Într-o zi,

am văzut cum paznicul își trecea mâna
peste zidul de beton.

Și felul în care a făcut-o,

expresia de pe fața lui -

ceva m-a impresionat.

Am văzut cum paznicul
era emoționat de clădire

și că arhitectura are capacitatea

de a te emoționa.

Puteam să văd asta,
și îmi amintesc că m-am gândit:

,,Uau! Cum face arhitectura așa ceva?''

La școală învățam să proiectez,
dar asta - asta era o reacție din inimă.

Și m-a impresionat profund.

Știi, aspiri la frumusețe,

la senzualitate, la atmosferă,
la răspuns emoțional.

Acesta este tărâmul inefabilului

și al nemărginirii.

Și pentru asta trăiești:

o șansă de a încerca.

În 2003 s-a lansat
o cerere deschisă de proiecte

pentru Templul Bahá'í din America de Sud.

Acesta era primul templu
din toată America de Sud.

Este un templu continental,

o imensă piatră de hotar
pentru comunitatea Bahá'í,

fiindcă acesta ar fi
ultimul templu continental

și ar deschide poarta către construcția
de temple naționale și locale

în toată lumea.

Și descrierea era înșelător de simplă

și unică în analele religiei:

o cameră circulară, nouă laturi,
nouă intrări, nouă căi,

care să-ți permită să vii la templu
din toate direcțiile,

nouă simbolizând deplinătatea,

perfecțiunea.

Fără strană, fără predici,

fiindcă nu există cler în credința Bahá'í.

Și într-o lume care înalță ziduri,

proiectul trebuia să exprime

exact opusul.

Trebuia să fie deschis, primitor

pentru oameni de toate credințele,
din toate mediile sociale și profesionale,

sau fără nicio credință;

o nouă formă de spațiu sacru

fără un tipar

sau modele după care să desenezi.

Era ca și cum ai proiecta una
din primele biserici ale Creștinismului

sau una din primele moschei ale Islamului.

Noi trăim într-o lume seculară.

Cum proiectezi astăzi spațiul sacru?

Și cum definești astăzi ce este sacru?

Am dat peste acest frumos citat
din scrierile Bahá'í despre rugăciune.

Spune că dacă te rogi

și dacă rugăciunea îți este ascultată -
ceea ce e deja foarte interesant -

atunci stâlpii inimii tale
vor deveni strălucitori.

Mi-a plăcut această idee
de lăuntric și de exterior,

ca atunci când vezi pe cineva și spui:
,,Această persoană radiază."

Și m-am gândit: ,,Doamne,
cum am putea să facem ceva

arhitectural din asta,

unde tu creezi o clădire

și ea devine vie prin lumină?

Ca alabastrul, dacă îl săruți
cu lumină, devine viu.

Și am desenat această schiță,

ceva cu două straturi, translucid,

cu o structură la interior
care capturează lumina.

Poate o formă pură,
o singură formă de emanație

pe care ți-o poți imagina

ar fi toată un dom

și tot ceea ce continuam să facem
arăta prea mult ca un ou.

(Râsete)

O picătură.

Mai căutați.

Știți cu toții această căutare nebună,
care te acaparează în procesul ei,

și trăiești pentru surprize.

Îmi amintesc cum, accidental,

am văzut acest filmuleț
cu o plantă mișcându-se în lumină,

și m-a făcut să mă gândesc la mișcare,

la căutare,

această idee că templul
ar fi putut căuta,

ca această căutare a divinului.

Vă puteți imagina de asemenea

că mișcarea circulară
poate însemna mișcare și încremenire,

precum cosmosul,

ceva ce vezi în multe locuri.

(Râsete)

Dar rotația nu era de ajuns,

fiindcă aveam nevoie de o formă.

În scrierile Bahá'í,
se vorbește despre temple

ca fiind atât de perfecte
cât este omenește posibil,

și ne tot gândeam,
ei bine, ce este perfecțiunea?

Îmi amintesc că m-am poticnit
la imaginea acestui coș japonez

și m-am gândit că noțiunile occidentale
despre perfecțiune trebuie contestate,

că silueta minunată a acestui coș,
această fragilitate,

și faptul că are această gropiță pe care
ne-o putem imagina ca fiind un umăr

sau niște pomeți,

și acest tip de formă organică.

Și astfel am desenat și am făcut modele,

aceste linii care se unesc în vârf,

linii moi,

care au devenit ca niște falduri,

și văluri translucide care se pliază,

și nu doar ideea de pliere,
ci de înfășurare -

vă amintiți de acea plantă
și de felul ei de a căuta.

Aceasta a început să devină
o formă interesantă,

sculptând baza, făcând intrările.

Și am ajuns la aceasta.

Acesta este templul cu două straturi,

nouă văluri luminoase,

lumină încorporată,

linii curgătoare

ca faldurile luminiscente.

au fost primite 180 de oferte
din 80 de țări

și a fost selectată aceasta.

Așa că am trecut la etapa următoare
a construcției.

Oferta noastră era alabastrul.

Dar alabastrul era prea moale,

și noi am experimentat,
am testat multe materiale,

încercând să ne gândim cum am putea obține
acest tip de strălucire,

și am ajuns la borosilicat.

Iar sticla borosilicat, cum știți,
este foarte solidă,

iar dacă spargi borosilicatul
și îl amesteci

la temperatura potrivită,

am ajuns la acest material nou,

această sticlă turnată
care ne-a luat cam doi ani să o obținem.

Și avea exact calitatea care ne plăcea,

această idee de lumină încorporată,

dar pe interior,
voiam ceva cu o lumină blândă,

ca dublura unui sacou.

În exterior ai protecție,
dar pe interior îl atingi.

Așa că am găsit acest mic filon
într-o carieră imensă din Portugalia

cu această piatră minunată,

pe care proprietarul o păstrase
timp de șapte generații în familia lui,

așteptând proiectul potrivit,
dacă puteți crede una ca asta.

Uitați-vă la acest material,
ce frumos este.

Și la felul cum se luminează;
are această calitate translucidă.

Aici îi vedeți structura.

Lasă lumina să pătrundă.

Uitându-ne în jos,

cele nouă aripi sunt legate structural,

dar puternice ca simbol,

un măreț simbol al unității:

geometrie pură, un cerc perfect,

30 de metri în secțiune și în plan,

perfect simetric,

ca ideea de sacralitate și geometrie.

Și aici vedeți construcția crescând,

2000 de noduri de oțel,

9000 de piese de oțel,

7800 de bucăți de piatră,

10000 de bucăți de sticlă turnată,
toate formele individuale,

întreaga superstructură descrisă,

construită, fabricată
cu tehnologie aerospațială,

prefabricată mașină cu mașină,

robotic,

un uriaș efort de echipă, vă închipuiți,

a sute de oameni,

încadrat în cele trei procente
din bugetul de 30 de milioane de dolari

stabilit în 2006.

(Aplauze)

Nouă aripi unite împreună

formând o stea cu nouă colțuri,

iar forma stelară mișcându-se în spațiu,

urmărind soarele.

Și iat-o.

Publicul: Uau!

(Aplauze)

Sperăm că e un răspuns adecvat
pentru acel citat minunat

,,o rugăciune ascultată"

deschis în toate direcțiile,

capturând lumina albastră a zorilor,

lumina albă a zilei,

lumina aurie a după-amiezii,

și, bineînțeles, noaptea, reversul:

senzualitate,

prinzând lumina
în tot felul de moduri misterioase.

Și locul: este interesant.

Acum 14 ani când am depus oferta,
am ilustrat templul pe fundalul Anzilor.

Locația noastră nu era în munții Anzi,

dar după nouă ani, am ajuns exact acolo,

liniile templului
îndreptate către natura pură,

și când te întorci, descoperi
nimic altceva decât orașul de dedesubt,

și din interior,
ai vedere în toate direcțiile,

grădini radiante

din fiecare alcov,

căi radiante.

În octombrie trecut,
la ceremoniile de deschidere -

un eveniment minunat, sacru,

5000 de oameni din 80 de țări,

un râu continuu de vizitatori,

popoare indigene din toată America de Sud,

dintre care unii
nu-și mai părăsiseră niciodată satul.

Și bineînțeles că acest templu
aparține oamenilor,

colectivului, diferitelor culturi
și tipuri de viață,

multor credințe,

iar pentru mine, cel mai important
este cum se simte pe interior;

se simte intim,

sacru,

și toată lumea este binevenită.

Și dacă măcar câțiva din cei care vin

au aceeași reacție ca acel paznic,

atunci este într-adevăr templul lor.

Și mi-ar plăcea enorm acest lucru.

Mulțumesc.

(Aplauze)