Stewart Brand: Zorile reînvierii speciilor dispărute

De-a lungul istoriei omenirii, multe specii de animale au dispărut.
Dar acum, Stewart Brand spune că avem tehnologia de a readuce la viață specii dispărute din cauza oamenilor. Prin urmare -- Ar trebui să facem asta? Dacă da, care specii? Întrebările sunt profunde, iar răspunsurile mai aproape decât crezi.

Extincția este o altfel de moarte.

Este mai mare.

Nu am conștientizat asta până în 1914,

când ultimul porumbel pasager, o femelă pe nume Martha,

a murit la grădina zoologică din Cincinnati.

A fost cea mai răspândită specie din lume,

a trăit în America de Nord de șase milioane de ani.

Dintr-o dată a dispărut.

Stoluri care se întindeau pe 1,5 km în lățime și 600 km în lungime

păreau să acopere totul în jur.

Aldo Leopold a spus că asta-i o furtună biologică,

o furtună cu pene.

Și într-adevăr a fost o specie foarte importantă

care îmbogățea întreaga pădure estică de foioase,

de la Mississippi până la Atlantic,

din Canada până în Golf.

Dar a trecut de la cinci miliarde la nicio pasăre în doar câteva decenii.

Ce s-a întâmplat?

Vânătoarea comercială s-a întâmplat.

Aceste păsări erau vânate pentru carne vândută cu tonele.

Era ușor pentru că atunci când stolurile

coborau pe pământ, erau atât de uriașe

încât sute de vânători și pescari veneau

și le omorau cu zecile de mii.

Era cea mai ieftină sursă de proteine din America.

Până la sfârșitul secolului, n-a mai rămas nimic

decât exemplarele împăiate din vitrinele cu mostre ale muzeelor.

Povestea are și o parte bună.

I-a făcut pe oameni să realizeze că același lucru

era pe cale să se întâmple cu bizonului american

și astfel aceste păsări au salvat bizonii.

Dar o mulțime de alte animale n-au fost salvate.

Papagalul din Carolina lumina curțile tuturor.

A fost vânat până la dispariție pentru penele sale.

Exista o pasăre pe Coasta de Est care plăcea oamenilor, se numea goțcan de câmpie.

Era foarte iubită. Oamenii au încercat s-o protejeze.
Dar tot a murit.

Într-un ziar local s-a scris, "Nu există supraviețuitor,

nu există viitor, nu există viață care să poată fi recreată în această formă vreodată."

Un sentiment profund tragic se leagă de aceste extincții,

și s-a întâmplat multor păsări pe care oamenii le-au iubit.

S-a întâmplat multor mamifere.

O altă specie importantă e un animal faimos

numit zimbrul european.

Recent s-a făcut un film despre acesta.

Zimbrul era ca și bizonul.

Era un animal care a menținut pădurea

combinată cu pajiști peste tot în Europa și Asia,

din Spania până în Corea.

Informațiile despre acest animal ne trimit înapoi în timp

până la reprezentările grafice din peșterile Lascaux.

Extincțiile continuă.

Există un tip de capră sălbatică în Spania numit bucardo.

A dispărut în 2000.

A existat un animal uimitor, un lup marsupial

numit thylacine în Tasmania,

iar în sudul Australiei, tigrul tasmanian.

Au fost vânați până au rămas câțiva lăsați să moară în grădini zoologice.

S-a filmat un scurt-metraj.

Supărare, furie, durere.

Nu plângeți. Organizați.

Dacă ați descoperi că ADN-ul mostrelor din muzee,

fosile vechi de 200.000 de ani,

ar putea fi folosit să readucă specii la viață,

ce ați face? Unde ați începe?

Ați începe prin a afla dacă elementul biotehnologic e cu adevărat acolo.

Am început cu soția mea, Ryan Phelan,

care a condus o activitate de biotehnologie numită DNA Direct.

Prin intermediul ei, am cooptat unul dintre colegii ei,

George Church, un inginer genetician de frunte

care avea și el o pasiune pentru porumbei pasageri

și multă încredere

că metodele la care lucra el

ar putea aduce rezultate.

El și Ryan au organizat și găzduit o întâlnire

la Institutul Wyss de la Harvard care a adus împreună

experți în porumbei pasageri, ornitologi conservatori, bioeticieni,

și din fericire ADN-ul porumbelului pasager fusese deja secvențiat

de un biolog din domeniul molecular numit Beth Shapiro.

Tot ce avea nevoie de la exemplarele de la muzeul Smithsonian

era puțin țesut din pernițele degetelor de la picioare,

pentru că acolo înăuntru e ceea ce numim ADN antic.

Este ADN destul de sfărâmat,

dar cu tehnicile bune actuale, poți reasambla întregul genom.

Apoi întrebarea este, poți reasambla,

cu acel genom, pasărea în întregime?

George Church crede că poți.

În cartea sa „Regenesis", pe care o recomand,

are un capitol destinat științei care readuce la viață specii dispărute,

și are un aparat

automat de asamblare genom.

E un fel de dispozitiv evolutiv, foarte performant.

Încerci combinații de gene pe care le scrii

la nivelul celulei și apoi în organisme, pe un cip,

iar cele benefice, le transferi apoi

într-un organism viu. Va funcționa sigur.

Precizia acestuia -- unul dintre diapozitivele imposibil de citit ale lui George --

indică un nivel de precizie

până la perechile de nucleotide.

Porumbelul pasager are 1,3 miliarde de perechi de baze în genomul său.

Ceea ce obții acum e capacitatea de a substitui

o genă cu o altă variație a aceleiași gene.

Se numește alelă.

Asta se întâmplă în hibridizarea normală.

Noua metodă e o formă de hibridizare sintetică

a genomului unei specii dispărute

cu genomul celei mai apropiate specii înrudite în viață.

George evidențiază faptul că

tehnologia sa, tehnologia biologiei sintetice,

progresează de 4 ori mai rapid decât Legea lui Moore.

Se întâmplă din 2005 și e probabil să continue.

Cea mai apropiată specie în viață a porumbelului pasager

e Patagioenas fasciata. Sunt mulți, câțiva și prin zonă.

Din punct de vedere genetic, porumbelul Patagioenas fasciata

e foarte asemănător cu un porumbel pasager.

Doar câteva fragmente ADN sunt specifice porumbelului patagioenas fasciata.

Dacă înlocuiești cele câteva fragmente specifice porumbelului pasager,

readuci la viață pasărea dispărută.

Nu e simplu.

Trebuie să determini cu certitudine care gene contează.

Sunt gene pentru coada scurtă a porumbelului patagioenas fasciata,

gene pentru coada lungă a porumbelului pasager,

continuă cu ochiul roșu, pieptul de culoarea piersicii ș.a.m.d.

Adăugă-le pe toate și tot nu vei avea un rezultat perfect.

Dar ar trebui să fie destul de apropiat,

pentru că nici natura nu lucrează perfect.

Această întâlnire din Boston a condus la trei lucruri.

Primul, Ryan și cu mine am decis să punem bazele unei organizații non profit

numită „Revive and Restore” care promovează renașterea în general

și încearcă s-o îndrepte într-o direcție responsabilă.

Vom continua proiectul porumbelulului pasager.

Un alt rezultat benefic a fost un tânăr student doctorand pe nume Ben Novak,

pasionat de porumbeii pasageri de la 14 ani

și care învățase cum să lucreze cu un ADN vechi,

el însuși făcând fragmentarea unui porumbel pasager,

folosind banii necesari de la familie și prieteni.

L-am angajat cu normă întreagă.

Această fotografie cu el e facută anul trecut la muzeul Smithsonian.

Se uită la Martha,

ultimul porumbel pasager în viață.

Dacă reușește, Martha nu va fi ultima.

Al treilea rezultat al întâlnirii din Boston a fost conștientizarea

că există cercetători pretutindeni în lume

care lucrează cu diferite metode de readucere la viață,

dar care niciodată nu s-au întâlnit.

Și National Geographic a fost interesat

pentru că National Geographic susține că

în secolul trecut, a descoperi însemna a găsi lucruri noi.

În acest secol, a descoperi înseamnă a face lucruri noi.

Readucerea la viață după extincție intră în această categorie.

Au găzduit și finanțat această întâlnire. Iar 35 de cercetători,

biologi în domeniul conservării și în domeniul molecular,

s-au întâlnit să vadă dacă au proiecte la care pot lucra împreună.

Unii biologi din domeniul conservării sunt destul de drastici.

Trei dintre ei nu doar recrează specii foarte vechi,

ci recrează ecosisteme dispărute

în Siberia de nord, Olanda, și Hawaii.

Henri, din Olanda,

cu un nume olandez pe care nu voi încerca să-l pronunț,

lucrează la zimbrii.

Zimbrul este strămoșul tuturor bovinelor domestice,

așa că genomul său există, numai că e distribuit inegal.

Ce fac ei e să lucreze cu șapte specii

de bovine primitive, ca această Maremmana primitivo de aici de sus

pentru a reconstrui, în timp, prin reproducția selectivă a animalelor domestice.

zimbrii.

Restaurarea zonelor sălbatice progresează mai repede în Corea

decât în America,

așa că planul e ca odată cu aceste zone sălbatice restaurate pretutindeni în Europa

să reintroducă zimbrii ca să preia vechea lor îndatorire,

vechiul rol ecologic,

de a curăța pădurea-boltă aproape uscată,

să facă loc acestor pajiști de biodiversitate.

O altă întâmplare uimitoare

a venit de la Alberto Fernandez-Arias.

Alberto a lucrat cu capra alpină în Spania.

Ultima capră alpină a fost o femelă numită Celia

care era încă în viață, dar apoi a fost capturată,

au luat puțin țesut din urechea ei,

l-au păstrat în azot lichid,

i-au dat apoi drumul în sălbăticie,

dar câteva luni mai târziu, a fost găsită moartă sub un copac prăbușit.

Au luat ADN din acea ureche,

l-au implantat sub formă de ou clonat într-o capră,

sarcina a ajuns la termen,

și un pui viu de capră alpină s-a născut.

A fost prima readucere la viață din extincție din istorie.

(Aplauze)

A trăit puțin.

Uneori clonele de specii încrucișate au probleme respiratorii.

Aceasta avea un plămân deformat și a murit după 10 minute,

dar Alberto era convins că

de atunci clonarea a avansat

și va continua, iar în cele din urmă

vor fi o mulțime de capre alpine

în munții din nordul Spaniei.

Oliver Ryder este un pionier în crioprezervare.

La grădina zoologică din San Diego, grădina lui zoologică înghețată,

a adunat țesuturi de la 1000 de specii

pe parcursul ultimilor 35 de ani.

Prin înghețare avansată,

- 196°C,

celulele sunt intacte și ADN-ul e intact.

Sunt celule rezistente,

astfel că Bob Lanza de la Advanced Cell Technology

a preluat o parte din acel țesut de la un animal pe cale de dispariție

numit taurul sălbatic din Java, l-a implantat într-o vacă,

vaca a adus sarcina la termen, și s-a născut

un pui de taur sălbatic de Java, viu și sănătos,

căruia îi merge bine și e încă în viață.

Cel mai grozav lucru pentru Bob Lanza

e capacitatea de a lua acum orice tip de celulă

și prin celulele stem pluripotente

s-o transformi în celulă germinativă, spermă sau ovule.

Acum să trecem la Mike McGrew,

un cercetător la Institutul Roslin din Scoția.

Mike face minuni cu păsări.

El ia celule din pielea de șoim, fibroblaste,

și le transformă în celule stem pluripotente.

Deoarece e pluripotentă, celula poate deveni germoplasmă.

El are o metodă de a pune germoplasma

în embrionul unui ou de găină

pentru ca puiul să aibă,

gonadele unui șoim.

Iei un mascul și o femelă câte una din fiecare,

și din ele provin șoimi.

(Râsete)

Șoimi adevărați rezultați din pui puțin modificați.

Ben Novak, cel mai tânăr cercetător de la întâlnire.

ne-a arătat cum se poate realiza asta.

Succesiunea evenimentelor: va suprapune cei doi genomi:

Patagioenas fasciata și porumbelul pasager,

va aplica tehnicile lui George Churh

va lua ADN de porumbel pasager,

cu tehnicile lui Robert Lanza și Michael McGrew,

va pune acel ADN în găinile gonade,

și din puii gonazi rezultă ouă de porumbel pasager,

și acum ai o populație de porumbei pasageri.

Totuși se ridică întrebarea,

ei nu vor avea părinți porumbei pasageri

care să-i învețe cum să fie porumbei pasageri.

Ce putem face?

Păsările sunt destul de instinctuale, de obicei,

așa ca cea mai mare parte este deja în ADN-ul lor,

dar pentru a completa, o parte din ideea lui Ben

e să folosim porumbei dresați să se întoarcă acasă

pentru a ajuta să instruim porumbei pasageri tineri să se integreze în stol

și să găsească drumul spre vechile cuiburi

și locurile de hrană.

Au fost și conservaționiști,

unii foarte cunoscuți ca Stanley Temple,

unul dintre fondatorii biologiei de conservare

și Kate Jones de la IUCN, care alcătuiește Lista Roșie.

Sunt foarte entuziasmați,

dar și îngrijorați de o posibilă concurență

cu eforturile cruciale de a proteja

specii pe cale de dispariție care sunt încă în viață,

care încă n-au dispărut.

Ideea e de-a proteja animalele care încă există.

Trebuie căutat ca valoarea pieții de fildeș în Asia să scadă

pentru a nu folosi 25.000 de elefanți pe an.

Dar în același timp, biologii conservatori conștientizează

că veștile proaste îi deprimă pe oameni.

Astfel Lista Roșie e importantă, evidențiază

speciile pe cale de dispariție, într-o situație critică ș.a.m.d.

Dar sunt pe punctul de a alcătui ceea ce ei numesc Lista Verde,

și Lista Verde va conține specii care sunt bine, mulțumesc,

specii care au fost pe cale de dispariție, ex. vulturul cu cap alb,

dar mult mai bine acum, datorită muncii colective de calitate,

și listează zonele protejate din toată lumea

care sunt foarte bine administrate.

Deci, ei învață cum să pună temelia veștilor bune.

Ei văd în reînvierea speciilor dispărute

genul de vești bune pe temelia cărora ai putea construi.

Iată câteva exemple asemănătoare.

Reproducerea în captivitate va juca un rol important în reînvierea acestor specii.

Condorul californian scăzuse în număr, ajunsese la 22 de păsări în 1987.

Toată lumea a crezut că s-a terminat cu el.

Datorită reproducerii în captivitate de la grădina zoologică din San Diego,

acum sunt 405, din care 226 liberi în sălbăticie.

Acea tehnologie va fi folosită la animalele extinse readuse la viață.

O altă poveste de succes e gorila de munte din Africa Centrală.

În 1981, Dian Fossey era sigur că vor dispărea.

Nu mai rămăseseră decât 254.

Acum sunt 880. Numărul lor se mărește

cu 3% pe an.

Secretul este că au un program

de eco-turism genial.

Această fotografie a fost făcută luna trecută de Ryan

cu un iPhone,

atât de în largul lor se simt gorilele cu vizitatorii.

Un alt proiect interesant, dar care totuși va avea nevoie de ajutor

este cel al rinocerilor albi nordici.

N-a mai rămas nici o pereche pentru reproducere.

Dar acesta e genul de situație în care

o mare varietate de ADN pentru acest animal se găsește în grădina zoologică înghețată.

Cu puțină clonare, poți să le aduci înapoi.

Încotro ne îndreptăm de aici?

Acestea au fost întâlniri private până acum.

Cred că e timpul ca subiectul să fie făcut public.

Ce cred oamenii despre el?

Vreți speciile pe cale de dispariție înapoi?

Vreți speciile pe cale de dispariție înapoi?

(Aplauze)

Tinker Bell va coborî fluturând din aripi.

E un moment Tinker Bell.

De ce sunt oamenii entuziasmați?

Ce îi preocupă?

Vom continua să finalizăm și porumbelul pasager.

Ben Novak, chiar acum e alături de grupul

pe care Beth Shapiro îl are în Santa Cruz UC.

Ei vor continua să lucreze la genomurile

porumbelului pasager și patagioenas fasciata.

Pe măsură ce aceste date se adună vor fi trimise lui George Church,

care va face o minune și va scoate ADN-ul porumbelului pasager din acestea.

Vom primi o mână de ajutor de la Bob Lanza și Mike McGrew

pentru a o transforma în germoplasmă care ajunge în pui

care pot produce pui de porumbei pasageri

care pot fi crescuți de patagioenas fasciata

și de aici încolo, numai porumbei pasageri,

poate pentru următorii șase milioane de ani.

Poți face același lucru, pe măsură ce costurile scad,

pentru papagalul din Carolina, marele pinguin nordic,

pentru găina de țară, pentru ciocănitoarea cu cioc de fildeș,

pentru culicul eschimos, pentru foca călugăriță din Marea Caraibelor,

pentru mamutul lânos.

Adevărul e că oamenii au făcut o gaură adâncă

în natură în ultimii 10.000 de ani.

Acum avem capacitatea,

și poate chiar și datoria morală, de a repara o parte din daune.

Vom realiza cea mai mare parte prin extinderea și protejarea zonelor naturale, neprelucrate,

prin înmulțirea și protejarea

speciilor pe cale de dispariție.

Dar anumite specii

pe care le-am ucis succesiv

am putea să luăm în considerare ideea de a le aduce înapoi

într-o lume care le dorește înapoi.

Mulțumesc.

(Aplauze)

Chris Anderson: Mulțumesc.

Am o întrebare.

E un subiect emoționant. Unele persoane stau în picioare.

Cred că sunt anumite persoane care stau confortabil,

și au tot felul de întrebări despre,

stai, stai, stai puțin,

ceva e în neregulă cu omenirea

intervenind în natură în felul acesta.

Vor fi consecințe pe care nici nu le-ați avut în vedere.

Sunteți pe cale să deschideți un fel de cutie a Pandorei

cu nu se știe ce înăuntru. Au dreptate?

Stewart Brand: Ideea e că

am distrus prea mult făcând aceste animale să-și găsească sfârșitul,

și multe dintre ele erau specii foarte importante,

am schimbat întregul ecosistem în care ele se găseau

lăsându-le să dispară.

Există problema schimbărilor greu de observat,

anume că atunci când se întorc,

ele pot înlocui unele păsări care exită în prezent

pe care oamenii le cunosc și le iubesc cu adevărat.

Cred că este, o parte din ceea ce se va întâmpla.

E un proces lung, lent.

Ce îmi place, e un proces de-a lungul multor generații.

Vom readuce mamuții lânoși înapoi.

CA: Se pare că atât conversația

cât și potențialul de aici sunt încântătoare.

Mulțumesc pentru prezentare. SB: Mulțumesc.

CA: Mulțumesc. (Aplauze)