Console de DJ făcute din... hârtie

„Ador hârtia și tehnologia” spune Kate Stone, fiziciană și fostă crescătoare de oi care și-a petrecut ultimul deceniu încercând să unească cele două meserii. Experimentele ei combină hârtia de toate zilele cu cerneala conductivă și circuite minuscule pentru a oferi o experientă unică, magică. În prezent, printre aplicații se numără, un ziar cu funcții audio și video, postere care îți arată consumul de energie în timp real, un set grozav de tobe din hârtie și un set de console de DJ pe care le încearcă pe scenă.

Ador hârtia şi tehnologia,

și ce fac eu, e să fac hârtia interactivă.

Asta spun când oamenii mă întreabă cu ce mă ocup,

dar îi derutează pe majoritatea,

deci, cea mai buna metodă pentru mine de a reda asta

este să mă folosesc de tehnologie și să fiu creativă,

să creez experiențe.

Am încercat să văd ce-aș putea folosi aici,

și acum câteva săptămâni am avut o idee aiurită,

m-am gândit să imprim două console de DJ

și să încerc să mixez și niște muzică.

Voi încercă să demonstrez la final,

și voi fi la fel de surprinsă dacă va funcționa.

Nu sunt DJ, nici muzician,

așadar, mi-e puțin frică de ce va ieși.

Modalitatea cea mai bună de a-mi descrie călătoria

este să împărtășesc câteva din lucrurile

care mi s-au întâmplat pe parcursul vieții.

Sunt trei lucruri pe care trebuie să le menționez,

și le voi descrie mai întâi pe acelea,

apoi voi vorbi despre munca mea.

Când eram copil, eram obsedată de cabluri,

și obișnuiam să le înșir pe sub covor

și după pereți

și aveam întrerupătoare și boxe,

voiam să-mi fac dormitorul interactiv

dar fără să se vadă ceva.

Eram interesată și de transmisia wireless.

Am cumpărat un set din acela

cu care puteai să construiești un transmițător radio,

apoi am luat o carte veche și am făcut o gaură in interior

și am ascuns transmițătorul acolo,

am pus-o apoi lângă tatăl meu

și m-am ascuns în camera mea și am pornit radioul

ca să pot trage cu urechea.

Nu eram deloc interesată de ce avea să spună.

Ci mi-a plăcut ideea

unui obiect de uz comun

care ar putea avea ceva în interior

și ar putea fi folosit la ceva total diferit.

Câțiva ani mai târziu,

am reușit să pic toate examenele cu brio

am părăsit școala și nu prea m-am ales cu nimic

așa că părinții mei, poate ca o recompensă,

mi-au cumpărat ceea ce s-a dovedit a fi

un bilet dus spre Australia,

m-am întors acasă 4 ani mai târziu.

Am ajuns pe o fermă în mijlocul pustietății.

O fermă în partea de vest a New South Wales.

Ferma avea 120.000 de acri.

22.000 de oi

Temperatura cam de 40°C Celsius

100 și ceva grade Fahrenheit.

Pe fermă locuiau fermierul și soția sa

și fiica lor de 4 ani.

M-au primit la ferma lor

și mi-au arătat cum e să trăiești și să muncești.

Evident, oile erau de mare importanță,

munca mea era să fac de toate,

dar, în special, să aduc oile înapoi la fermă.

Făceam asta construind garduri,

folosind motociclete și cai,

și oile își croiau drumul înapoi

la adăposturile amenajate pentru diferite sezoane.

Ce am învățat din asta,

deși, pe atunci credeam ca toată lumea,

că oile sunt destul de proaste

pentru că nu făceau ce voiam noi să facă,

ce am înțeles acum, poate doar în ultimele săptămâni

uitându-mă înapoi, e că oile nu erau deloc proaste.

Le forțam să stea într-un mediu în care nu voiau să fie

și nu voiau să facă ceea ce voiam noi să facă.

Provocarea era să le facem

să facă ce voiam noi,

ascultând vremea, obiceiurile locului,

creând lucruri ce ar fi permis oilor să-și urmeze cursul

și să se ducă unde voiam noi.

Câțiva ani mai târziu,

mă aflam la Universitatea Cambridge

la Laboratoarele Cavendish din Marea Britanie,

lucrând la un doctorat în fizică

Lucrarea de doctorat era să mut electroni pe rând.

Am realizat -- din nou, sunt realizările de felul acesta,

uitându-mă înapoi la ce am făcut --

Îmi dau seama acum că era la fel ca

mutatul oilor de colo colo.

Chiar este.

O faci schimbând mediul.

A fost o lecție importantă pentru mine,

că nu poți să influențezi direct un obiect.

Trebuie să-i schimbi mediul și obiectul își va urma cursul.

Am redus totul la scară,

la dimensiuni de 30 de nanometri;

făcând să fie extrem de frig, la temperaturi de heliu lichid;

schimbând mediul prin schimbarea voltajului,

electronii putându-se deplasa în jurul unei bucle,

intermitent, dar în același timp, formând un nod de memorie.

Am vrut să merg mai departe,

și să fac electronii să se deplaseze independent,

unul „în jos” și celălalt „în sus”.

Mi s-a spus că nu voi reuși,

fapt care, așa cum știți,

m-a impulsionat să persist.

Eram hotărâtă, și am reușit să arat că pot face asta.

O parte considerabilă din ce am învățat

se datorează timpului petrecut la fermă

pentru că atunci când lucram la fermă.

trebuia să ne descurcăm cu ce era în jurul nostru

trebuia să ne folosim de mediul înconjurător

și nu exista ceva

ce nu puteam face

pentru că trăiești într-un anumit mediu

și dacă nu faci ce trebuie să faci

poți să mori,

am văzut asta întâmplându-se.

Obsesia mea curentă este imprimarea,

sunt fascinată de ideea

de a folosi procese convenționale de imprimare

genul de imprimări folosite

pentru a crea lucurile din jurul nostru

pentru a face hârtia și cartonul interactive.

Am discutat cu cei de la tipografii

și le-am spus ce vreau să fac

adică să imprim cerneală conductivă pe hârtie,

mi-au spus că e imposibil,

așa cum îți place să auzi de obicei.

Am făcut vreo 10 carduri de credit și împrumuturi,

eram aproape de faliment,

cu care mi-am cumpărat o imprimantă uriașă,

pe care nu știam deloc s-o folosesc.

Avea cam 5 metri lungime,

m-am murdărit toată, inclusiv podeaua, de cerneală

am făcut o mizerie de nedescris, dar am învățat să imprim.

M-am dus apoi la tipografii și le-am arătat ce făcusem

și au zis „Clar că se poate face.

De ce nu ați venit aici de la început?”

Așa se întâmplă mereu.

Prin urmare, folosim imprimante convenționale

facem cerneală conductivă

le băgăm printr-o presă

și lăsăm sute de mii de electroni să circule

prin bucăți de hârtie

ca să facem hârtia interactivă.

E destul de simplu.

E o colecție de lucruri care au mai fost făcute,

însă folosite diferit.

Avem o bucată de hârtie cu cerneală conductivă,

adăugăm la asta un circuit mic și câteva cipuri,

unul pentru a rula un software capacitativ tactil

ca să știm unde a fost atins,

și celălalt pentru a rula, de obicei,

un software wireless prin care să se conecteze hârtia.

Voi descrie câteva din lucrurile pe care le-am creat.

Am creat diverse lucruri.

Ăsta e unul, pentru că iubesc tortul.

E de fapt un poster mai mare

îl atingi și are un difuzor în spate

astfel posterul îți vorbește când îl atingi,

îți pune o serie de întrebări

pentru a-ți oferi tortul perfect.

Dar nu îți spune ce fel de tort a ales.

Încarcă o poză

cu motivul pentru care a ales tortul acela pentru tine

pe pagina noastră de Facebook și Twitter.

Așadar încercăm să creăm conexiunea

dintre fizic și digital

însă nu pe un ecran

ci doar uitându-te la un poster obișnuit.

Am lucrat împreună cu câteva universități la un proiect

privind hârtia de ziar interactivă.

De exemplu, am creat un ziar,

un ziar obișnuit.

Poți să porți o pereche de căști conectate la ziar wireless,

și când îl atingi, poți auzi muzica

descrisă deasupra, și pe care nu o poți citi.

Poți să auzi o conferință de presă

sau poți citi părerea editorului

despre ce s-a discutat la conferință.

Poți apăsa un butonul Facebook „îmi place”

sau poți să votezi.

Am mai creat ceva.

A fost o idee pe care o avusem acum câțiva ani,

și am făcut un proiect.

Era despre finanțarea de la guvern

pentru designul centrat pe utilizator al clădirilor eficiente energetic

dificil de explicat și ceva despre care nu avea idee ce era

când m-am apucat de lucru, dar am învățat rapid.

Am vrut să încurajăm oamenii

să folosească energia mai eficient.

Mi-a plăcut ideea că, în loc să te uiți la panouri

să citești date

să vezi consumul de energie,

am vrut să creez un poster conectat wireless

care avea cerneală ce își schimba culoarea

și dacă consumul de energie era eficient

urmau să apară frunze și apoi iepuri

și totul era bine.

Și dacă nu era, apărea un graffiti

și frunzele cădeau din copaci.

Încercam să fac utilizatorul să fie atent

la ceva din mediul apropiat

ceva ce nu vrea să vadă arătând rău

decât să aștept ca oamenii să schimbe lucurile

în mediul local din cauza efectului

pe care l-ar putea avea pe termen lung.

Cred că, gândindu-mă la timpul petrecut la fermă,

e important să lași oamenii să facă ce vor ei

decât să le ceri să facă ce vrei tu.

Okay.

Asta e partea de care mi-e frică.

Câteva din lucrurile pe care le-am creat,

un poster

pe care poți să cânți la tobe.

Nu sunt muzician. Atunci a părut o idee bună.

Dacă cineva vrea să încerce să cânte la tobe, e bine-venit.

Voi descrie cum funcționează.

Acest poster e conectat wireless la telefonul meu,

când îl atingi, se conectează la aplicație.

(Tobe)

Are un răspuns destul de bun.

Folosește Bluetooth 4, deci răspunsul e aproape instant.

Okay. Mulțumesc.

(Aplauze)

Mai sunt câteva alte lucruri.

Asta e ca o placă de sunet,

poți să o atingi, îmi plac sunetele astea îngrozitoare.

(Sirene, explozii, sticlă spartă)

Asta e o consolă de DJ.

E conectată wireless la iPad-ul meu,

ăsta e un software care rulează pe iPad.

Ah, da. Ador să fac asta.

Deși nu sunt DJ, întotdeauna am vrut să fac asta.

(Scârțâit)

Am un crossfader și două console.

Am creat o tehnologie nouă,

îmi place să fiu creativă,

să lucrez cu oameni creativi.

Nepoata mea are 15 ani, e uimitoare,

o cheamă Charlotte,

am rugat-o să înregistreze ceva,

apoi am lucrat cu un prieten pe nume Elliot

pentru a face câteva beat-uri.

Aceasta e nepoata mea, Charlotte.

(Muzică)

Ura!

(Aplauze)

Cu asta mă ocup eu.

Ador să mă folosesc de diferite tehnologii,

să mă distrez, să fiu creativă.

Dar nu despre tehnologie e vorba aici.

Eu vreau să creez, de fapt, experiențe extraordinare.

Vă mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)