Microplasticul invadează oceanul | Kim Preshoff

Vizionați întreaga lecție: http://ed.ted.com/lessons/the-nurdles-quest-for-ocean-domination-kim-preshoff

Granulele de plastic industriale constituie baza tuturor produselor din plastic pe care le utilizăm, de la jucării până la periuțele de dinți.
În timp ce pe pământ pare inofensiv, plasticul poate produce ravagii în mediul acvatic. Kim Preshoff ne vorbește de încercarea microplasticului de a domina oceanul, aruncând lumină asupra caracteristicilor speciale care permit acestui poluant să dureze timp de mai multe generații.

Acestea sunt granule de plastic.

Sunt mici, aparent inofensive,
par personaje de desene animate,

dar nu vă lăsați păcăliți.

Aceste mici granule pun la cale
invazia oceanului.

Microplasticul e un poluant omniprezent,

întâlnit în lacuri, râuri și oceane
în întreaga lume.

Aceste mici granule industriale
formează materia primă

pentru toate produsele din plastic
pe care le folosim.

În fiecare an,
miliarde de kilograme de granule

sunt fabricate, topite și turnate

în jucării, sticle, pungi, pixuri,

pantofi, periuțe de dinți și mărgele.

Sunt peste tot.

Se fabrică în diverse forme,
culori și dimensiuni,

variind de la câțiva milimetri
la dimensiunea firelor de praf

vizibile doar la microscop.

Dar avantajul lor real
în încercarea de a domina oceanul,

este incredibila lor rezistență
care le permite să dureze

timp de generații în mediul înconjurător,

deoarece structura lor artificială
nu le face biodegradabile.

Cât timp nu devin deșeuri
în mediul înconjurător

n-avem de ce să ne facem griji, nu?

Problema e că granulele
de plastic ajung exact în mediu.

Produse în diferite țări și expediate
la fabrici de plastic din întreaga lume,

granulele se pierd
în timpul procesului de producție

cărate de apele reziduale pe coastă,

sau scăpate neglijent în apă
în timpul transportului.

Odată ajunse în apă,
sunt transportate de curenți

ajungând în final
în imense vârtejuri oceanice,

unde își pun la cale nestânjenit planurile.

Pâmântul are 5 curenți circulari
ce acționează ca puncte de întâlnire,

dar sediul central al microplasticului

este în Oceanul Pacific,
unde inmensa vâltoare de plastic

și poluarea rezultată e atât de uriașă

încât zona e denumită
Groapa de gunoi a Pacificului.

Aici granulele au anturaj pe măsură.

Vâltoarea atrage tot felul de poluanți

dar deoarece nu e biodegradabil,
plasticul predomină,

și provine
și din alte surse decât granule.

Știți bobițele din gelul de curățirea feței
sau din pasta de dinți?

Adesea sunt făcute din plastic
și după ce ajung în canalizare

o parte ajunge
în această groapă de gunoi uriașă

spre deliciul microplasticului
care-și adună o armată acolo.

Mai sunt și deșeurile
de plastic mari nereciclate,

sticle și pungi
cărate de apele reziduale în mare.

Cu timpul, aceste rămășițe
se transformă tot în fărâme de plastic,

dar mărunțite de fenomenele naturale
nu granulate într-o fabrică.

Și, de parcă nu erau deja
o mare amenințare,

pe suprafața aspră și neregulată
a microplasticului,

denumire dată tuturor
acestor fragmente de plastic,

se lipesc substanțe chimice aflate în apă

făcându-le toxice.

Pata s-a extins atât de mult
încât groapa de gunoi oceanică

poate varia de la suprafața
Texasului la cea a SUA.

În timp ce această tornadă toxică circulă

păsările, peștii, scoicile, stridiile,
balenele și crustaceele din jur

își văd de treaba lor,
adică își caută de mâncare.

Din păcate pentru ei,
aceste granule de plastic plutitoare

seamănă cu icrele de pește
sau alt aliment ispititor.

Odată ingerat, microplasticul

are și groaznicul obicei
de a se lipi pe unde ajunge.

În stomacul animalului
nu numai că dăunează sănătății

cu cocktailul de toxine pe care-l conține,
dar poate duce la înfometare

deoarece odată ingerat,
nu e niciodată digerat,

înșelând animalul,
dându-i mereu senzația că e sătul,

producându-i în final moartea.

Când un organism consumă alt organism
microplasticul și toxinele sale

sunt trecute mai departe
prin lanțul trofic.

Și așa, puțin câte puțin,
plasticul își atinge scopul,

răspândindu-se tot mai mult,
distrugând viața acvatică

și remodelând ecosistemele marine.

Cum putem rupe acest cerc vicios?

Cel mai bine ar fi să eliminăm
complet plasticul din ecuație.

Va dura timp, dar necesită
doar mici schimbări colective,

de exemplu, să reciclăm mai mult,
să înlocuim plasticul cu hârtie și sticlă,

și să renunțăm la pasta aia cu bobițe.

Dacă vom face acestea, poate cu timpul,

tot mai puțin microplastic
va ajunge la groapa de gunoi,

puterea armatei lui va slăbi

și va restitui oceanul
proprietarilor de drept.