Mesaj de speranță și pace prin artă stradală

Născut în Franța, din părinti tunisieni, eL Seed încântă jonglând cu culturi, limbi şi identităţi multiple. Mai ales prin lucrările sale de artă, care aşază poezia arabă într-un stil inspirat de arta stradală și graffiti. În această prezentare liniștit-pasionată, artistul, de asemenea TED Fellow, ne descrie ambiția sa principală: de a crea artă atât de frumoasă încât traducerea să fie de prisos.

Până în 2012, când am pictat
minaretului moscheii Jara,

în orașul meu natal Gabes,
din sudul Tunisiei,

nu credeam că un graffiti poate atrage
atât de multă atenție într-un oraș.

La început căutam doar un perete
în orașul meu natal

și s-a întâmplat că minaretul
a fost construit în anul 1994

și timp de 18 ani, acei 57 metri
de piatră solidă au rămas gri.

Când l-am întâlnit prima oară pe imam
și i-am povestit ce am de gând,

mi-a zis: „Slavă Domnului
că în sfârșit ai apărut”

şi mi-a spus că de mulţi ani
aștepta pe cineva să-l aranjeze cumva.

Cel mai interesant lucru despre acest imam
e că nu m-a întrebat nimic;

nu a vrut o schiță
sau să-i spun ce aveam de gând să scriu.

În fiecare lucrare scriu mesaje

în stilul propriu de caligraffiti –
un mixaj între caligrafie și graffiti.

Folosesc citate sau poezie.

Pentru minaret,
m-am gândit că cel mai relevant mesaj

ar trebui să fie din Coran,

așa că am ales acest verset:

„O, oameni, v-am zămislit
din bărbat și femeie

și v-am făcut popoare și triburi,
ca să vă cunoașteți!”

A fost ca o chemare universală
la pace, toleranţă şi acceptare

venită dintr-o tabără pe care
media nu o descrie pozitiv.

Am fost uimit de reacția
comunității locale la pictură

și ce mândri se simţeau,

văzând că minaretul primește
atât de multă atenție

din partea presei din toată lumea.

Pentru imam conta nu doar pictura în sine;
era ceva mult mai profund.

Spera ca minaretul să devină
un simbol al orașului,

un magnet pentru acest loc
uitat de lume din Tunisia.

Universalitatea mesajului,

contextul politic din Tunisia
acelor vremuri

și faptul că scriam din Coran cu graffiti,
au contat.

A reunit comunităţile.

Eu unesc oamenii, generațiile viitoare,
prin utilizarea caligrafiei arabe.

Mesajele scrise sunt esența
operelor mele de artă.

E nostim că acum,
chiar cei care vorbesc araba,

trebuie să se concentreze
să descifreze ce scriu.

Nu trebuie să înțelegi ce scrie
ca să simți opera.

Cred că scrierea arabă
îți atinge sufletul înaintea ochilor.

Are o frumuseţe
care nu are nevoie de traducere.

Cred că scrierea arabă vorbeşte fiecăruia:

ţie, ţie, ţie, oricui.

Când îi prinzi mesajul,

simţi legătura cu el.

Încerc întotdeauna ca mesajele mele

să fie cât mai relevante
pentru locul în care pictez,

dar să fie mesaje
cu o dimensiune universală,

ca oricine, de oriunde,
să poată simţi legătura.

M-am născut şi am crescut
în Franţa, la Paris,

şi abia de la 18 ani am învățat
să scriu și să citesc în arabă.

Astăzi scriu mesajele doar în arabă.

Un motiv pentru care
e atât de important pentru mine

sunt reacțiile din întreaga lume.

În Rio de Janeiro, am tradus
dintr-o poezie portugheză

scrisă de Gabriela Tôrres Barbosa,

care era un omagiu
oamenilor săraci din „favela”,

pe care am pictat-o pe un acoperiș.

Comunitatea locală
era intrigată de ce făceam,

dar odată ce le-am explicat
înțelesul acestei caligrafii,

mi-au mulțumit,
simțind legătura cu lucrarea.

În Africa de Sud, la Cape Town,

comunitatea locală din Philippi

mi-a oferit singurul perete
disponibil din mahala.

Era o şcoală pe care am scris
un citat din Nelson Mandela,

ce zice așa: „[În arabă]”,

adică: „Pare imposibil până e realizat.”

Veni un tip și-mi spune:
„Măi, de ce nu scrii în engleză?”

I-am răspuns
că i-aș considera preocuparea legitimă

dacă m-ar întreba
de ce n-am scris în zulu.

Odată, la un eveniment din Paris,

cineva și-a oferit peretele
pentru a fi pictat.

Când a observat că pictam în arabă,

s-a enervat – isteric chiar –
cerând ștergerea peretelui.

Am fost nervos și dezamăgit.

Dar peste o săptămână,
organizatorul evenimentului m-a rechemat,

pentru un perete situat chiar vis-a-vis.

Aşa că tipul acela...

(Râsete)

a ajuns să-mi vadă opera zi de zi.

La început voiam să scriu:
„[În arabă]”,

adică: „Drept în fața ta”, dar...

(Râsete)

...am decis să fiu mai deştept
și am scris: „[În arabă]”,

adică: „Deschide-ți inima.”

Sunt cu adevărat mândru
de cultura pe care o reprezint

și încerc, prin lucrările mele,
să fiu ambasadorul ei.

Sper să pot desfiinţa clişeele actuale
prin frumusețea scrierii arabe.

Astăzi, nu mai scriu pe perete
și traducerea mesajului.

Nu vreau să compromit poezia caligrafiei,

deoarece arta se poate aprecia
și fără a înțelege cuvintele,

la fel cum îţi place muzica din alte țări.

Unii o văd ca pe o respingere
sau ca pe o ușă închisă,

dar eu o consider o invitație:

spre limba, cultura și arta mea.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)