Miraculosul an al lui Einstein - Larry Lagerstrom

Lecţia întreagă pe: http://ed.ted.com/lessons/einstein-s-miracle-year-larry-lagerstrom

La începutul lui 1905, Albert Einstein înfrunta viaţa având un trecut academic ratat. Cu toate acestea, în următoarele 12 luni, va publica patru lucrări extraordinare, fiecare tratând teme diferite, care aveau să ne transforme radical înţelegerea asupra Universului. Larry Lagerstrom ne detaliază conţinutul acestor lucrări de răsunet.
Lecţie de larry Lagerstrom, animaţie de Oxbow Creative.

La finele lui 1905,

tânărul de aproape 26 de ani,
Albert Einstein, eşuase academic.

Majoritatea fizicienilor timpului
râdeau la ideea

că acest mărunt funcţionar
va avea o asemenea contribuţie în ştiinţă.

Totuşi, anul următor, Einstein
va publica nu una, nu două, nu trei,

ci patru lucrări extraordinare,
fiecare cu alt subiect,

care urmau să ne schimbe radical
înţelegerea asupra Universului.

Mitul că Einstein fusese corijent
la Matematică e doar un mit.

Se perfecţionase singur
în teoria probabilităţilor, până la 15 ani

şi avusese note mari
atât la liceul din Munchen,

cât şi la Politehnica din Elveţia,
unde se pregătise pentru profesorat

în Matematică şi Fizică.

Chiulind de la ore
ca să petreacă timp în laborator

şi neglijând să dea respectul
cuvenit profesorilor săi,

l-a deraiat de pe această
traiectorie de carieră.

Ratând şi postul
de asistent de laborator,

a trebuit să se mulţumească
cu o slujbă la biroul elveţian de patente

obţinută prin intermediul
unui prieten al tatălui său.

Lucrând şase zile pe săptămână
ca funcţionar la patente,

Eistein reuşea să-şi facă timp de Fizică,

discutând ce lucra
cu câţiva prieteni apropiaţi,

şi publicând lucrări minore.

A fost o mare surpriză când,

în martie 1905, a prezentat o lucrare
cu o ipoteză şocantă.

În ciuda dovezilor de zeci de ani
că lumina e o undă,

Einstein a propus că putea fi,
de fapt, o particulă,

dovedind că misteriosul
efect fotoelectric,

putea fi explicat cu ipoteza sa.

Ideea a fost nesocotită
în anii următori,

dar Einstein era pur şi simplu
20 de ani înaintea vremii sale.

Dualitatea corpuscul-undă avea să devină
piatra de temelie a evoluţiei cuanticii.

Două luni mai târziu, în mai,
Einstein a prezentat o a doua lucrare,

abordând de data asta problema seculară
a existenţei sau nonexistenţei atomilor.

Deşi anumite teorii se bazau pe ideea
invizibilităţii atomilor,

cercetători proeminenţi încă credeau
că sunt mai mult o ficţiune utilă,

decât obiecte propriu-zise.

Dar Einstein a folosit
un argument ingenios,

arătând că comportamentul particulelor

mişcându-se haotic într-un lichid,
cunoscut ca mişcare browniană,

putea fi prezis exact

prin coliziunea
a milioane de atomi invizibili.

Curând, experimentele au confirmat
modelul lui Einstein,

iar scepticii s-au dat bătuţi.

A treia lucrare a apărut în iunie.

De mult timp Einstein
era deranjat de inconsistenţa

a două principii fundamentale din fizică.

Bine stabilitul principiu al relativităţii

de pe vremea lui Galileo Galilei,

afirma că mişcarea absolută
nu se poate defini.

Totuşi, teoria electro-magnetismului,
bine-cunoscută şi ea,

afirma că există mişcare absolută.

Discrepanţa şi incapacitatea lui
de a o rezolva,

l-au adus pe Einstein
într-o stare de tensiune psihică.

Dar într-o zi de mai,

după ce a-ntors-o pe toate părţile
cu prietenul său Michele Besso,

norii s-au risipit.

Einstein şi-a dat seama
că contradicţia se putea rezolva

dacă viteza luminii rămânea constantă,

indiferent de sistemul de referinţă,

în timp ce atât spaţiul cât şi timpul
depindeau de observator.

I-au trebuit câteva săptămâni
să definitiveze detaliile

şi să formuleze ce urma să devină
teoria specială a relativităţii.

Teoria nu doar a scuturat din temelii
ce se ştia despre realitae

dar a pavat calea pentru tehnologii

de la acceleratoare de particule,

la sisteme de poziţionare globale.

Unii ar crede că asta ar fi deajuns,

dar în septembrie,

a apărut a patra lucrare, ca o notă
la teoria specială a relativităţii.

Eistein se mai gândise un pic la ea

şi şi-a dat seam că implica
masa şi energia,

prima aparent solidă
şi cealaltă presupus eterică,

erau echivalente.

Relaţia dintre ele se putea exprima
prin ce urma să devină

faimoasa ecuaţie cu consecinţe istorice:

E = mc^2.

Einstein n-a devenit faimos
încă 15 ani.

În 1919, când ultima teorie generală
a relativităţii a fost confirmată

determinându-se devierea luminii
stelelor în timpul unei eclipse solare,

abia atunci presa l-a făcut celebru.

Chiar dacă ar fi dispărut în spatele
biroului de patente

şi n-ar mai făcut nimic după 1905,

acele patru lucrări
din acel an miraculos pentru el

ar fi rămas standardul de aur
al unui geniu uimitor neaşteptat.