Ce se întâmplă cu plasticul pe care îl arunci - Emma Bryce

Vezi lecția integrală: http://ed.ted.com/lessons/what-really-happens-to-the-plastic-you-throw-away-emma-bryce

Tuturor ni s-a spus că ar trebui să reciclăm sticlele de plastic și recipientele. Dar ce se întâmplâ dacă aruncăm plasticul pur și simplu? Emma Bryce urmărește etapele vieții a trei sticle de plastic, dezvăluind pericolele create de aceste deșeuri în lumea de azi.

Lecție de Emma Bryce, animație de Sharon Colman.

Aceasta e povestea
a trei sticle de plastic,

goale și aruncate.

Călătoriile lor vor urma
direcții diferite,

cu un impact final
asupra planetei noastre.

Dar nu a fost mereu așa.

Pentru a înțelege destinația acestora,
mai întâi trebuie să le explorăm originea.

Eroii poveștii noastre au fost concepuți
în această rafinărie.

Plasticul din compoziția sticlelor

s-a format prin alăturarea chimică
a moleculelor de gaz și petrol

pentru a crea monomeri.

În schimb, acești monomeri au format
lanțuri de polimeri pentru a crea plastic

sub forma a milioane de granule.

Acestea au fost topite în uzinele
de fabricare și puse în forme

pentru a crea materialul
din care sunt alcătuite cele trei sticle.

Mașinăriile vor umple sticlele
cu lichid dulceag și gazos

și vor fi apoi împachetate, livrate,
cumpărate, deschise, consumate

și aruncate neceremonios.

Iar acum stau aici,

abandonate la marginea necunoscutului.

Sticla nr. 1, ca multe alte milioane
de tone de tovarăși de plastic,

sfârșește într-un depozit de deșeuri.

Această groapă imensă se mărește zi de zi,

pe măsură ce gunoiul ocupă spațiul.

Plasticul stă comprimat
printre straturile de gunoaie,

apa de ploaie curge printre deșeuri

și absoarbe compușii
solubili în apă,

unii fiind foarte toxici.

Împreună crează o supă dăunătoare
numita soluţie de drenare,

ce poate curge în pânza freatică,
sol și ape curgătoare,

contaminând ecosistemele
și dăunând faunei sălbatice.

Descompunerea sticlei nr.1
poate dura 1000 de ani agonizanți.

Călătoria sticlei nr. 2 e mai ciudată,
dar, din păcate, la fel de nefericită.

Plutește pe un pârâu îngust,

un pârâu ce se varsă într-un râu

și un râu ce se varsă în ocean.

După luni pe mare,

sticla se îndreaptă spre un vârtej masiv
unde gunoiul se acumulează,

un loc cunoscut ca
Vortexul de Gunoi din Pacific.

Aici, cureții oceanici țin prizoniere
milioane de bucăți de plastic.

Ăsta e unul din cele 5 vârtejuri
pline de plastic pe mare.

Loc în care poluanții transformă apa
într-o supă tulbure de plastic.

Unele animale, precum păsările,
se prind în această mizerie.

Majoritatea confundă bucățile
de plastic colorat cu mâncarea.

Plasticul le dă impresia de sațietate,

așa că acestea mor de foame,

transmițând toxinele din plastic
mai departe în lanțul trofic.

De exemplu, sunt mâncate de pești,

peștii sunt mâncați de calamari,

calamarul este mâncat de ton,

iar tonul e mâncat de noi.

Majoritatea plasticelor
nu sunt biodegradabile,

însemnând că sunt destinate descompunerii
în bucăți tot mai mici,

numite microparticule

ce pot pluti pe mare la nesfârșit.

Dar sticla nr.3 e salvată de purgatoriul
prin care au trecut surorile sale.

Un camion o transportă la o centrală

unde împreună cu companionii săi

sunt aplatizați și comprimați în blocuri.

Bine, și asta sună rău, dar aveți răbdare.

Devine mai interesant.

Blocurile sunt apoi mărunțite
în bucăți micuțe,

care sunt apoi spălate și topite,

astfel devenind materiale brute
ce pot fi refolosite.

Ca prin magie, sticla nr. 3
este acum gata să renască

în ceva complet nou.

Pentru această bucățică de plastic
cu origini atât de umile,

din senin, cerul e limita.