Danny Hillis: Internetul se poate prăbuși. Avem nevoie de un plan B.

În jurul anilor 1970 și 1980, un spirit de generozitate învăluia Internetul și pe puținii săi utilizatori. Astăzi, însă, rețeaua este peste tot, unind miliarde de oameni, mașini și elemente esențiale de infastructură, lăsându-ne vulnerabili în fața atacurilor cibernetice sau a erorilor. Danny Hillis, unul dintre pionierii Internetului, caracterizează rețeaua ca fiind supra-extinsă și operând la un nivel pentru care nu a fost gândită, ivindu-se necesitatea unui Plan B: un sistem paralel pe care să ne bazăm dacă - sau când - Internetul s-ar prăbuși.

Așadar, această carte pe care o țin în mână

este o listă a tuturor celor care au avut o adresă de email

în anul 1982. (Râsete)

Este, totuși, înșelător de voluminoasă.

Sunt doar 20 de nume pe fiecare pagină,

deoarece avem aici numele, adresa

și numărul de telefon al fiecărei persoane.

Mai mult, fiecare este trecut de două ori aici

fiindcă este listat o dată după nume și a doua oară după adresa de email.

Evident, o comunitate foarte mică.

Existau doar alți doi "Danny" pe Internet atunci.

Îi cunoșteam pe amândoi.

Nu ne cunoșteam cu toții,

dar aveam un fel de încredere în fiecare,

și acel sentiment de siguranță

plutea prin întreaga rețea,

și exista un sentiment real că

ne puteam baza pe fiecare să aibă o anumită contribuție.

Ca să vă demonstrez nivelul de încredere care caracteriza această rețea,

să vă povestesc cam ce însemna

să înregistrezi un domeniu la început.

Întâmplarea a făcut ca să pot înregistra

al treilea domeniu de pe Internet.

Deci puteam avea orice îmi doream

în afară de bbn.com sau symbolics.com.

Așa că am ales think.com, dar apoi m-am gândit,

"știi ceva, sunt cu siguranță o multime de nume interesante".

"Poate ar trebui să mai înregistrez câteva, ca să fiu sigur".

Apoi m-am gândit, "Nu cred, nu ar fi un lucru foarte drăguț".

(Râsete)

Atitudinea de a lua doar ceea ce iți este necesar

era ceea ce toată lumea poseda, în cadrul rețelei, în acele timpuri,

și, de fapt, nu erau de vină doar oamenii din rețea,

era într-un fel un comportament construit în cadrul protocoalelor

Internetului.

Ideea de bază din cadrul IP, Internet Protocol-ului,

și a algoritmului de direcționare pe care îl folosea,

era, în esență, "de la fiecare în funcție de posibilitate,

către fiecare, în funcție de nevoie".

Așadar, dacă aveai o lățime de bandă mai mare,

ajutai în livrarea unui mesaj către cineva.

Dacă ei, la rândul lor, aveau lățime de bandă în plus, îți livrau ție un mesaj.

Erai, într-un fel, dependent de oameni să facă asta,

și asta era piatra de temelie.

Era interesant cum un concept atât de comunist

forma baza unui sistem dezvoltat în cadrul Războiului Rece

de către Departamentul de Apărare SUA,

dar era evident cât de bine funcționa

și toți știm ce s-a întâmplat cu Internetul după.

A devenit incredibil de popular.

Atât de apreciat încat e imposibil azi

să produci un document ca acesta.

După calculele mele, ar avea o grosime de 40 km.

Dar, bineînțeles, n-ai putea s-o faci

pentru că nu știm numele tuturor oamenilor

cu acces la Internet sau adrese email,

și chiar dacă le-am cunoaște numele,

sunt convins că n-ar dori ca numele lor,

adresa și numărul de telefon să le fie făcute publice.

Pentru că că sunt mulți oameni răi pe Internet în zilele noastre,

am reacționat construind

comunități închise,

sub-rețele securizate, VPN-uri,

lucruri mărunte care nu reprezintă de fapt Internetul,

dar care sunt alcătuite

din aceleași elemente

bazate pe încredere.

Asta înseamnă că e vulnerabil,

în fața unor greșeli care se pot comite,

sau a unor atacuri intenționate.

Chiar și greșelile pot fi dăunătoare.

De exemplu,

în toată Asia, de curând,

a fost imposibil să accesezi YouTube o vreme

din cauza unor erori comise de Pakistan

în felul în care cenzura YouTube în rețeaua lor internă.

Nu și-au dorit să dea peste cap Asia, dar

au facut-o din cauza felului în care funcționează protocoalele.

Un alt exemplu care poate v-a afectat și pe voi:

dacă vă amintiți, acum câțiva ani,

toate avioanele aflate la vest de statul Mississippi erau ținute la sol

din cauza unui singur router din Salt Lake City

care avea o eroare în el.

Poate vă gândiți

că sistemul nostru aviatic nu depinde de Internet,

și într-un fel chiar nu depinde.

Voi reveni la asta mai târziu.

Dar pasagerii nu puteau decola

deoarece un element nu funcționa pe Internet,

și router-ul era defect.

Iată, sunt multe lucruri similare care încep să se întâmple.

S-a întamplat un lucru interesant în aprilie.

Dintr-odată,

o mare parte din traficul de pe Internet,

inclusiv parte din traficul între instalațiile militare SUA,

a început să fie redirecționat prin China.

Pentru câteva ore, totul a trecut prin China.

Cei de la China Telecom declară că a fost doar o greșeală nevinovată,

și îi putem crede, având în vedere cum funcționează lucrurile,

dar cu siguranță cineva ar putea face

o greșeală intentionață de genul acesta, dacă ar dori.

Astfel descoperim cât de vulnerabil e sistemul.

Imaginați-vă cât de vulnerabil e sistemul la atacurile intenționate.

Deci dacă cineva și-ar dori să atace SUA

sau națiunile vestice,

nu ar face-o cu tancuri.

N-ar avea succes.

Ce ar face, probabil, este ceva

similar cu atacul care s-a petrecut

la instalația nucleară din Iran.

Nimeni nu și-a recunoscut fapta.

A fost o fabrică de mașini industriale.

Nu se credea că face parte din Internet.

Se credea deconectată de la rețea,

dar a fost posibil, cumva,

ca un dispozitiv USB să fie introdus acolo,

și softul de pe el să determine centrifugile

să se autodistrugă.

Acest tip de software ar putea distruge o rafinărie

sau o fabrică de farmaceutice sau o fabrică de tranzistori.

Sunt convins că ați citit în presă,

despre griji provocate de atacurile cibernetice

și despre metode de apărare împotriva acestora.

Ideea este că oamenii sunt axați

pe apărarea computerelor pe Internet

și foarte puțină atenție e acordată

apărarii Internetului, în sine, ca mediu de comunicații.

Ar trebui să fim mai atenți

pentru că este destul de fragil.

La începuturile sale,

pe când se numea ARPANET,

existau momente cand întregul sistem ceda

doar pentru că un singur procesor de mesaje

avea o eroare în el.

Internetul funcționează

bazat pe routere care fac schimb de informații

despre cum pot trimite mesaje în diferite direcții

și acest procesor, deoarece avea un card stricat,

a decis că poate trimite un mesaj

într-un loc cu timp negativ.

Considera că poate trimite un mesaj înainte ca acesta să fi fost trimis.

Bineînțeles, cea mai rapidă metodă de a trimite un mesaj, oriunde

era să-l trimiți acestui router,

care îl trimitea înapoi în timp și
ajungea acolo instantaneu,

așa că fiecare mesaj de pe Internet

a început să fie trimis prin acest nod,

și, bineînțeles, totul s-a blocat.

Totul a început să cedeze.

Interesant, totuși,

a fost că administratorii au putut debloca,

dar a fost nevoie să oprească fiecare element de pe Internet.

Bineînțeles, n-ai putea face asta în prezent.

Adică, să închizi totul este ca și

sunetul, tonul pe care îl auzi când ridici telefonul,

numai că la nivel global.

N-ar reuși acest lucru, astăzi, dintr-un număr de motive.

Unul este faptul că multe telefoane

folosesc protocol IP și folosesc programe ca Skype ș.a.m.d.

care funcționează în cadrul rețelei,

făcându-ne dependenți de ea

în tot mai multe aspecte,

ca atunci când decolezi din Los Angeles,

nu consideri că folosești Internetul.

Când alimentezi mașina, nu consideri că folosești Internetul.

Dar, din ce în ce mai des, aceste sisteme

folosesc din ce în ce mai mult Internetul.

Multe nu sunt conectate la Internet deocamdată,

dar încep să-l folosească pentru funcții auxiliare,

pentru funcții administrative.

Dacă iei un sistem ca cel de telefonie mobilă,

care este, deocamdată, în mare parte independent de Internet,

observi cum elemente din rețea încep să se infiltreze,

în funcțiile de control și administrare,

făcand astfel și mai tentantă folosirea acestor materiale

datorită eficienței lor,

a prețului redus ș.a.m.d.

Așadar, toate sistemele noastre,

din ce în ce mai mult folosesc aceeași platformă

și încep să depindă tot mai mult de această tehnologie.

Ajungem să avem o navetă spațială

care folosește Internetul să se conecteze

și să vorbească de la un capăt la celălalt.

E o nebunie. N-a fost concept să facă asta.

Am construit acest sistem

ale cărui componente le înțelegem,

dar îl folosim foarte diferit față de felul în care ne așteptam să-l folosim

și a capătat proporții foarte diferite

față de ceea ce a fost conceput să fie.

De fapt, nimeni nu înțelege exact

toate lucrurile la care e folosit în prezent.

Se transformă într-unul din acele sisteme emergente,

precum sistemul financiar, unde am creat toate componentele

dar nimeni nu înțelege cu exactitate

cum operează și toate detaliile

ori în ce fel se poate manifesta.

Dacă auziți un expert vorbind despre Internet

și auziți că poate face una și alta,

ar trebui să-l ascultați cu același scepticism

pe care l-ați arăta fată de comentariile unui economist față de starea economiei

sau ale unui meteorolog față de vreme, sau ceva similar.

Au o părere informată,

dar lucrurile se schimbă atât de rapid, încât nici experții

nu știu exact ce se întâmplă.

Dacă vedeți o hartă a Internetului,

să știți că e doar părerea cuiva.

Nimeni nu știe cu siguranță ce este Internetul acum

deoarece e diferit față de cum era acum o oră.

Se schimbă constant, se reconfigurează constant.

Problema este, cred eu,

că ne pregătim pentru un fel de dezastru

ca cel din domeniul financiar,

unde luăm un sistem construit pe încredere,

gândit la scară mică,

și îl extindem mult peste limitele

sau capabilitățile sale.

În prezent, cred că

nu cunoaștem care sunt consecințele

unui atac eficient de negarea funcțiilor

asupra Internetului

și oricare ar fi acestea,

vor fi mai rele din an în an.

Avem nevoie, deci, de un plan B.

Nu avem un plan B acum.

Nu avem niciun sistem de back-up care să fie întreținut,

să fie ținut independent de Internet,

făcut din componente independente de Internet.

Avem nevoie de un lucru nu neapărat

cu aceleași funcții ca ale Internetului,

dar Poliția trebuie să poată telefona

la Pompieri fără să se bazeze pe Internet,

sau fără ca spitalele să necesite să comande benzină.

Nu e nevoie de o investiție guvernamentală de miliarde de dolari.

De fapt, e un lucru simplu de realizat tehnic,

deoarece poate folosi fibrele care există în pământ,

infastructura wireless existentă.

Se reduce la o decizie de-a aborda acest lucru.

Dar oamenii nu vor decide s-o facă

până nu vor simți această nevoie,

și asta e problema noastră acum.

Sunt mulți dintre noi

care am susținut de ani de zile

că avem nevoie de acest sistem independent,

dar e foarte dificil să-i faci pe oameni să se concentreze pe planul B

când planul A pare să funcționeze atât de bine.

Consider că, dacă oamenii înțeleg

cât de mult începem să depindem de Internet,

și cât de vulnerabil este,

ne-am putea concentra pe

a ne dori ca acest sistem secundar să existe,

și consider că dacă destui oameni spun
"da, aș vrea să-l folosesc,

mi-ar trebui un astfel de sistem", atunci va fi construit.

Nu este o problemă dificilă.

Ar putea, cu siguranță, fi realizat de oamenii din această încăpere.

Cred că, din toate problemele pe care

le veți auzi la această conferință,

asta e poate una dintre cele mai ușor de rezolvat.

Mă bucur că am avut oportunitatea să v-o prezint.

Vă mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)